ICCJ. Decizia nr. 2716/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2716/2013
Dosar nr. 910/54/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 21736 din 18 aprilie 2012 reclamanţii P.D.L. şi P.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova suspendarea executării deciziei de atragere a răspunderii solidare cu SC I. SRL nr. 84188 din 2 noiembrie 2011.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia mai sus menţionată A.F.P.M. Craiova a stabilit atragerea răspunderii solidare pentru recuperarea sumei de 537.590 lei reprezentând sume datorate de debitorul SC I. SRL către bugetul de stat.
S-a mai arătat că, motivarea deciziei de antrenare a răspunderii solidare în fapt este extrem de superficiala, fiind evidentă netemeinicia acesteia cu atât mai mult cu cât cele două fraze în care sunt descrise faptele care ar trebui să conducă la emiterea deciziei sunt în contradicţie tocmai cu temeiurile de drept citate în act.
S-a arătat că din simpla lecturare a deciziei rezultă că faptele pentru care s-a considerat oportună antrenarea răspunderii reclamanţilor solidare sunt reprezentate de faptul că SC I. SRL prin reprezentanţii săi legali nu a achitat obligaţiile fiscale la scadentă şi că administratorii societăţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii de insolvenţă pentru obligaţiile fiscale restante la data declarării stării de insolvabilitate.
S-a susţinut că actul administrativ este nelegal deoarece temeiul de drept nu corespunde stării de fapt constatate, în condiţiile în care (cu rea credinţă/din eroare) organul fiscal a omis să facă vorbire în decizie despre modul în care au fost săvârşite faptele imputate (cu sau fără vinovăţie).
Au arătat reclamanţii că în măsura în care nici măcar nu s-a precizat în decizie că faptele reţinute în sarcina acestora ar fi fost săvârşite cu rea credinţă organul fiscal nu a putut dovedi la momentul emiterii actului o astfel de conduită din partea reprezentanţilor societăţii, nefiind îndeplinite în mod evident condiţiile pentru antrenarea răspunderii solidare, prin aceasta fiind creată măcar aparenta de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 576 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.D.L. şi P.I., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 84188 din 2 noiembrie 2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestaţie este reglementată în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc., Titlul IX, Cap. III, privind „soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Art. 215 C. proc. fisc. dispune că introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alin. (2) se precizează că dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiţie cumulativă şi că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
În speţa de faţă, reclamanţii au plătit cauţiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc. la prevederile Legii nr. 554/2004, se constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul.
Cele două condiţii prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Cu privire la împrejurarea că executarea nu a fost încă pornită se apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamanţilor, de exemplu prin înfiinţarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii.
Referitor la cazul bine justificat se reţine că aprecierea existenţei acestuia se realizează de către instanţa de judecată potrivit dreptului intern prin prisma analizei legalităţii sau nelegalităţii aparente a acestuia.
În acest sens, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc. pentru antrenarea răspunderii solidare în cazul administratorului unei societăţi trebuie ca aceasta să fi dat dovadă de rea credinţă în neîndeplinirea obligaţiei de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
Prin urmare, textul are în vedere reaua credinţă a administratorului, ori în speţă, în motivarea deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată, nu se menţionează nici faptele imputate reclamantului, nici modul în care acestea au fost săvârşite şi din care să rezulte reaua credinţă reţinută în sarcina sa, fapt ce este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului şi se circumscrie noţiunii de caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cea de a doua condiţie, din actele prezentate în susţinerea cererii, se apreciază că este îndeplinită, având în vedere că singurele venituri obţinute de reclamant şi familia acestuia sunt cele provenite din pensie, precum şi starea de sănătate precară şi situaţia materială a acestuia.
În consecinţă, faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, instanţa reţine că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Se consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară. De asemenea, introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante. Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta.
În motivarea cererii sale de recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a arătat în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a considerat că sunt întrunite cumulativ cerinţele pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Consideră recurenta că prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ fiscal devenind titlu executoriu.
- În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente analizată de instanţa de fond consideră recurenta că se impunea a fi avute în vedere şi sumele ce fac obiectul actului administrativ fiscal - ce reprezintă obligaţiile fiscale în cuantum de 537.590 lei.
Se arată că instanţa de fond apreciază doar în privinţa unuia dintre cei doi reclamanţi care are ca singure venituri pensia, fără să reţină nici un motiv prejudiciabil pentru cel de-al doilea reclamant.
- Referitor la cazul bine justificat, se arată că nu s-a făcut dovada acestei condiţii.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu s-a făcut dovada relei credinţe întrucât acest lucru este nerelevant pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară pentru neachitarea obligaţiilor la bugetul consolidat de stat.
Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului există posibilitatea atragerii răspunderii solidar cu acestea a administratorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, aceştia deşi erau conştienţi că se află în imposibilitate de a achita obligaţiile fiscale, au perseverat în această atitudine pasivă.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
- În ceea ce priveşte cazul bine justificat, se reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond îndeplinirea acesteia.
Se reţine contrar celor arătate de recurentă în prezenta cerere de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) pct. c) C. proc. fisc. este necesară dovada relei credinţe a administratorului unei societăţi pentru neîndeplinirea obligaţiei de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei. În speţă nu s-a făcut dovada relei credinţe a reclamanţilor şi aceasta reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În condiţiile în care persoana juridică are în patrimoniu bunuri care au fost sechestrate de către organul fiscal şi care sunt evaluate la de 3 ori cuantumul debitului, pe care le-ar putea executa şi valorifica, decizia de atragere a răspunderii solidare creează o aparenţă de nelegalitate în lipsa dovedirii relei credinţe a administratorilor în condiţiile art. 27 - 28 C. proc. fisc.
- În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente şi această condiţie a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către instanţa de fond .
Fiind în corelaţie cu îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat - ceea ce a reţinut instanţa în legătură cu veniturile din pensie, tratamentele medicale lunare costisitoare ale reclamanţilor şi raportate la suma ce reprezintă obligaţii fiscale - 537.590 lei, datorate toate acestea conduc la incidenţa prevederilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere cele reţinute mai sus, se apreciază că instanţa de fond a formulat o hotărâre temeinică şi legală şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva Sentinţei nr. 576 din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2714/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
