ICCJ. Decizia nr. 2747/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2747/2013
Dosar nr. 3173/2/2011
Şedinţa publică de la 5 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.G., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 738 din 4 decembrie 2008 emisă de pârât, comunicată la data de 27 august 2009.
Reclamantul a criticat hotărârea contestată atât sub aspectul soluţionării greşite a excepţiei de tardivitate, cât şi pe fond.
Reclamatul a mai susţinut că în mod greşit Colegiul Director al CNCD a respins plângerea ca fiind tardiv formulată, fără să o analizeze pe fond, reţinând că faptele s-au petrecut în 2005,întrucât aceste fapte au un caracter continuu, fiind comise chiar şi în prezent.
Reclamantul a mai argumentat că este salariat al Bancpost SA Bucureşti conform contractului individual de muncă din 16 februarie 1994, că decizia nr. 3 din 25 ianuarie 2002 de desfacere a contractului de muncă a fost anulată prin decizia civilă nr. 2422 din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, care deşi a rămas irevocabilă nu a fost executată de angajator nici până în prezent, în sensul reintegrării sale, şi că faptele de discriminare sunt în legătură cu activitatea sa sindicală. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea Hotărârii C.N.C.D. nr. 738 din 04 decembrie 2008 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. 546/2008, ca fiind temeinică şi legală.
Prin sentinţa civilă nr. 5002 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 738 din 04 decembrie 2008, Consiliul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea formulată de petentul reclamantul T.G. împotriva S.C. Bancpost S.A.- Sucursala Dâmboviţa, ca tardiv formulată.
Curtea de Apel a apreciat că autoritatea publică pârâtă a reţinut în mod legal incidenţa dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicat, atunci când a admis excepţia tardivităţii.
S-a mai reţinut că într-adevăr reclamantul s-a adresat pârâtului cu petiţia nr. 9874 din data de 22 iulie 2008 prin care a solicitat constatarea unei situaţii discriminatorii creată de societatea angajatoare SC B. SA - Sucursala Dâmboviţa prin săvârşirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul angajatorului de a-i permite desfăşurarea activităţii, din motive sindicale.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, raporturile de muncă ale reclamantului au încetat prin Decizia nr. 325 din 23 noiembrie 2005, când, urmare a cererii sale, începând cu 01 decembrie 2005 contractul individual de muncă a încetat în conformitate cu art. 55 lit. b) C. muncii - Legea nr. 53/2003.
Deci, în raport cu data de 01 decembrie 2005, data încetării contractului individual de muncă, sesizarea formulată la data de 22 iulie 2008 la CNCD încalcă termenul de 1 an prevăzut la art. 20 din O.G. nr. 137/20000 republicată, acesta nemaiaflându-se în raporturi de muncă, în funcţie de care să poată fi invocată interzicerea dreptului la muncă de către angajator.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul T.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, a interpretat greşit decizia 325 din 23 noiembrie 2005 a SC B. SA (necomunicată) care nu priveşte contractul individual de muncă din 16 februarie 1994 (fără număr) cu angajatorul persoană juridică Bancpost Bucureşti, ci un inexistent contract de muncă cu non-angajatorul SC B. SA - Sucursala Dâmboviţa - unitate fără personalitate juridică şi care nu are legal calitatea de angajator, cu care nu a încheiat contract individual de muncă.
Recurentul mai susţine că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti susţine că s-a adresat C.N.C.D. pentru că a fost discriminat de către „societatea angajatoare SC B. SA - Sucursala Dâmboviţa” prin săvârşirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul de a-i permite petentului desfăşurarea activităţii,din motive sindicale.
Se mai precizează că nu există comunicată nici o altă decizie de încetare a contractului de muncă cu SC B. SA Bucureşti cu care a încheiat contractul individual de muncă din 16 februarie 1994, iar afirmaţiile instanţei de fond potrivit cărora raporturile reclamantului au încetat prin Decizia nr. 325 din 23 noiembrie 2005 sunt greşite.
Decizia 325 din 23 noiembrie 2005 nu priveşte contractul individual de muncă cu unicul angajator Bancpost Bucureşti, ci un inexistent contract de muncă cu non angajatorul „ SC B. SA - Sucursala Dâmboviţa", cu care niciodată nu a încheiat contract individual de muncă.
Reclamantul mai arată că instanţa de fond nu a analizat si nu s-a pronunţat asupra tuturor documentelor depuse la dosar şi anume:
- contractul individual de muncă din 16 februarie 1994 încheiat cu angajatorul persoană juridică SC B. SA Bucureşti;
- procesele verbale din 8 ianuarie 2010 si 01 februarie 2010 ale Executorului judecătoresc D.A. - acte de autoritate publică care constată că este salariat al SC B. SA Bucureşti;
- certificatul eliberat din 15 februarie 2010 care arată că este lider sindical şi deci şi salariat;
- ultimele înscrieri din carnetul de muncă din 2010 - poziţiile 68 si 69 vizate de I.T.M. Bucureşti;
- decizia civilă 2100 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 4854/120/2008, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 859 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, care a anulat Decizia 606 din 2 iulie 2007 emisă de SC B. SA Bucureşti şi a obligat SC B. SA Bucureşti să opereze şi menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă;
- decizia civilă nr. 3 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 23013/3/2009, prin care a admis recursul şi a dispus anularea menţiunilor de la poziţia 67 din carnetul de muncă;
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins cererea reclamantului T.G. ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie autoritatea a reţinut că petentul se consideră discriminat, pe motive sindicale, prin refuzul SC B. SA - Sucursala Dâmboviţa de a îi permite desfăşurarea activităţii la unitatea menţionată.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, constituie discriminare „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.
Conform art. 20 alin. (1): „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, iar la art. 27 se arată că „Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”.
Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect Colegiul Director al CNCD a reţinut că petentul se referă la fapte petrecute în cursul anului 2005.
Potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiţionare în termenul de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei conduce la respingerea petiţiei ca tardiv introdusă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantului, reţinând că excepţia tardivităţii a fost temeinic admisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei civile nr. 5002 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2736/2013. Contencios → |
|---|
