ICCJ. Decizia nr. 275/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 275/2013
Dosar nr. 1592/33/2011
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 noiembrie 2011, reclamanţii S.D., S.A.D. şi S.L.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat să fie obligată pârâta la trimiterea dosarului de despăgubire având Dispoziţia nr. 3014 din 27 mai 2011 emisă de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca la un evaluator acreditat de către A.N.R.P. în vederea întocmirii unui raport de evaluare - potrivit art 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi la soluţionarea dosarului de despăgubire pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 3014 din 27 mai 2011 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin emiterea Titlului de Despăgubire pentru suma ce va fi stabilită prin raportul de evaluare pentru imobilul teren în suprafaţă de 12 ha şi 1172 mp situat în Cluj-Napoca, Colonia Borhanci A, jud. Cluj, înscris în C.F. Cluj în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, urmare a derulării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 de către antecesorii lor, le-a fost emisă dispoziţia nr. 3014 din data de 27 mai 2011 de către Primarul municipiului Cluj-Napoca.
În vederea derulării procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul ce a fost soluţionat prin emiterea dispoziţiei amintite anterior, a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la data de 02 august 2011.
La o dată ulterioară, reclamanţii au solicitat pârâtei C.C.S.D. soluţionarea cererii în regim de urgenţă având în vedere starea precară de sănătate a beneficiarilor măsurilor reparatorii, însă, fără nici un rezultat.
Reclamanţii au susţinut că acest refuz de a soluţiona dosarul de despăgubire reprezintă o tergiversare gravă care încalcă prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) şi cele ale art. 1 alin. (1) din Protocolul aditional nr. 1 al C.E.D.O.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 760 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.D., S.A.D. şi Ş.L.E., prin T.D.F. şi a fost obligată pârâta să trimită dosarul reclamanţilor la un evaluator acreditat A.N.R.P. în vederea întocmirii raportului de evaluare potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A respins petitul privind obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că de la momentul începerii procedurii de stabilire şi acordare a măsurilor prevăzute de actele normative reparatorii au trecut mai bine de 10 ani, prima cerere de revendicare a drepturilor fiind notificată la data de 08 noiembrie 2001.
Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.
Reclamanţii, deşi sunt îndreptăţiţi în a avea o speranţă legitimă la obţinerea unei indemnizaţii, interesul patrimonial suficient de important şi recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este în mod vădit încălcat prin decizia autorităţii administrative.
În considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Curtea a apreciat că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamanţi nu poate fi soluţionată cu respectarea principiului celerităţii procedurilor, ca şi garanţie de ordin general înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenţiei.
Întrucât întreaga procedură se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, prima instanţă a reţinut că obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire este prematură, urmând ca după etapa evaluării bunului şi stabilirea irevocabilă a cuantumului despăgubirilor datorate, pârâta să emită titlul de despăgubire aferent.
3. Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 760 din data de 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs reclamanţii S.D., S.A.D. şi Ş.L.E., precum şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Recursul declarat de reclamanţii S.D., S.A.D. şi Ş.L.E.
În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au arătat, în esență, că instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut că cererea privind obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire este prematură, motivat de faptul că etapa emiterii titlului de despăgubire este ulterioră etapei procedurii de evaluare.
Recurenţii au susţinut că diligenţa în ceea ce priveşte valorificarea drepturilor în instanţă nu poate fi calificată ca act prematur introdus, în condiţiile în care această etapă constituie o obligaţie a acestei autorităţi a statului, care a dat dovadă de pasivitate în soluţionarea dosarului timp de 10 ani.
Au invocat cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, soluţionată de C.E.D.O. la data de 12 octombrie 2010, precum şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanţii au mai susţinut că nesoluţionarea dosarului de către pârâtă reprezintă o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 al C.E.D.O. De asemenea, au arătat că refuzul de soluţionare a dosarului de despăgubire constituie o încălcare a dreptului lor de proprietate asupra unui bun patrimonial.
3.2. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În susţinerea cererii de recurs, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A mai arătat că dosarul reclamantei privind acordarea despăgubirii face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta – pârâtă a depus la dosar note de şedinţă prin care a învederat că prin O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată până la data de 15 mai 2013.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamanţii S.D., S.A.D. şi Ş.L.E., în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Necontestat este faptul că, ulterior emiterii Dispoziţiei nr. 3014 din data de 27 mai 2011 de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, Dosarul de despăgubire nr. 49912/CC a fost înregistrat la data de 02 august 2011 de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea derulării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte constată că, deşi nu au fost parcurse etapele procedurii administrative pentru emiterea titlului de despăgubire solicitat, acţiunea formulată nu poate fi apreciată ca fiind prematură în condiţiile în care a fost înregistrat Dosarul de despăgubire nr. 49912/CC/2011 la autoritatea pârâtă şi au existat demersuri ale recurenţilor-reclamanţi pentru soluţionarea acestuia.
Instanţa de fond în mod eronat a respins cererea privind emiterea titlului de despăgubire, deşi atitudinea autorităţii pârâte nu corespunde exigenţelor principiului operativităţii, ca principiu care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice şi care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi al drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
De altfel, această atitudine nu satisface nici exigenţele dreptului la o bună administrare ca drept fundamental, de care trebuie să beneficieze şi cetăţenii români în raport cu statutul lor de cetăţenii europeni, în contextul aderării României la U.E. şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a T.U.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 unde, la art. 41 pct. 1 este prevăzut că orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind greşită soluţia pronunţată de instanţa de fond privitor la acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Momentul începerii procedurii de stabilire şi acordare a măsurilor prevăzute de actele normative reparatorii îl constituie notificarea nr. 2438 din data de 08 noiembrie 2001, formulată de antecesoarea reclamanţilor, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, Colonia Borhanci A, judeţul Cluj.
Prin Dispoziţia nr. 3014 din 27 mai 2011 emisă în favoarea reclamantei, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul anterior menţionat.
Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 49912/CC la data de 02 august 2011, reclamanţii solicitând la o dată ulterioară soluţionarea cererii în regim de urgenţă.
Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei conţinând titlul de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcţie de anumite situaţii de fapt, de greutăţi întâmpinate în soluţionarea cererilor, de numărul acestora.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluţionarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluţionare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăşi negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultăţile întâmpinate de instituţia pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligaţiile sale, statul trebuind să găsească soluţii administrative pentru rezolvarea situaţiei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 4/2012, aceasta a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondat şi se va admite recursul declarat de reclamanţii S.D., S.A.D. şi Ş.L.E., se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 3014 din 27 mai 2011 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru imobilul teren în suprafaţă de 12 ha şi 1172 mp, situat în Cluj-Napoca, Colonia Borhanci A, judeţul Cluj, înscris în C.F. Cluj, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 760/2011 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de S.D., S.A.D. şi S.L.E. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 3014 din 27 mai 2011 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru imobilul teren în suprafaţă de 12 ha şi 1172 mp, situat în Cluj-Napoca, Colonia Borhanci A, judeţul Cluj, înscris în C.F. Cluj.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 289/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2747/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
