ICCJ. Decizia nr. 318/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 318/2013
Dosar nr. 7383/2011
Ședința publica din data de 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi să fie obligate pârâtele să-i soluţioneze cererea, să-i emită şi să-i comunice de îndată ordinul de redobândire a cetăţeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 08 septembrie 2010, primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010, iar potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, comisia avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii
În ceea ce priveşte emiterea Ordinului de redobândire a cetăţeniei române de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a apreciat că, în măsura în care legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, este aplicabil termenul general de 30 de zile, termen apreciat ca fiind suficient pentru o asemenea procedură.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că, preşedintele Autoritații Naționale pentru Cetațenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, imposibilitatea respectării termenului de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor datorându-se unor motive obiective, respectiv, lipsa tuturor relaţiilor solicitate.
De asemenea s-a mai arătat că termenul de 5 luni reprezintă un termen de verificare şi nu de soluţionare a cererii reclamantului, in cauză fiind incident termenul „rezonabil”, astfel cum este reglementat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în interpretarea recomandării /Rec/C.M./2007/7, având în vedere împrejurările cauzei şi volumul de activitate al autorităţii competente în materie de cetăţenie.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 6612 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.086,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 a fost admisă cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, constatându-se că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, a reţinut instanţa fondului culpa pârâtelor pentru nesoluţionarea cererii reclamantului până la data introducerii acţiunii, mai ales în condiţiile în care a trecut mai mult de 1 an de la data înregistrării cererii acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, potrivit cărora Comisia are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
Instanţa fondului a apreciat că nu pot fi reţinute apărările pârâtelor privind nesoluţionarea cererii in termen din motive obiective, acestea neputând fi imputate reclamantului, iar incidenţa termenului „rezonabil”, a considerat că ar putea fi constatat numai în condiţiile în care s-ar face dovada in concret a volumului de activitate şi a împrejurărilor neimputabile.
A mai reţinut judecătorul fondului că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, se află culpa procesuală, aşa cum rezultă din prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, iar in speţă culpa procesuală aparţine pârâtelor atât în situaţia în care acestea nu îşi execută obligaţiile, astfel încât acţiunea reclamantului este admisă, cât şi în situaţia în care îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului, cu consecinţa respingerii cererii reclamantului ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, au arătat că in mod greşit s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, termenul de 5 luni prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, fiind un termen de verificare şi nu un termen de soluţionare a cererii.
De asemenea s-a mai invocat culpa reclamantului in nesoluţionarea in termen a cererii in condiţiile in care documentaţia depusă era incompletă.
S-a mai susţinut că dovada onorariului de avocat a fost depusă după punerea concluziilor pe fond, fără ca pârâtele să cunoască cuantumul cheltuielilor şi fără a se proba in ce măsură „cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare in judecată” au legătură cu procesul.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs., analizând cererea de recurs pentru motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 08 septembrie 2010, primind număr de Dosar nr. 145077/RD/2010.
In temeiul art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române intr-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data inregistrării.
Cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetăţenie în şedinţa din data de 15 septembrie 2011 iar preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speţă, reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române la data de 08 septembrie 2010 şi, întrucât cererea nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanţei judecătoreşti la data de 18 august 2011.
Este adevărat că la data de 15 septembrie 2011 Comisia pentru cetăţenie a avizat pozitiv cererea, iar preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a aprobat prin Ordinul nr. 999/P din 10 octombrie 2011 cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, însă acest lucru s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase acţiunea.
Contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 instituie un termen de verificare, ci o obligaţie imperativă în sarcina autorităţii pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.
Susţinerea recurentei, conform căreia nu se poate reţine în sarcina sa vreo culpă pe motiv că legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului nu poate fi primită, chiar dacă Legea nr. 21/1991 stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă însă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Or, în lipsa unui asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”, iar in speţă termenul de mai bine de un an, nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil.
Aşa fiind, în mod corect a constatat instanţa de fond că, deşi obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantei a fost examinată, culpa autorităţii pârâte de a nu soluţiona cererea într-un termen rezonabil a determinat formularea acţiunii în justiţie şi, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
Se reţine că, deşi acţiunea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenţii, în condiţiile în care „pretenţiile” deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii pe parcursul judecăţii cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale, achitarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar, achitarea onorariului unui apărător.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi pct. 3041 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 6612 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 320/2013. Contencios → |
|---|
