ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 308/2013
Dosar nr. 1435/33/2011
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iunie 2011 de reclamanta SC O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Maramureş a solicitat anularea deciziei nr. 918 din 06 ianuarie 2011 a D.G.F.P. a Judeţului Maramureş - Biroul de Soluţionare a Contestaţiilor, dată in soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 22 iunie 2010 emisa de Inspecţia fiscala in baza Raportului de inspecţie fiscal încheiat la data de 22 iunie 2010.
În susţinerea cererii, a apreciat reclamanta că decizia nr. 918 din 06 ianuarie 2011 este nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care contabilitatea firmei a fost ţinută de către numita L.C.Z. care se face vinovata de neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor descrise, despre care reclamanta nu a avut cunoştinţă. Cu ocazia încheierii procesului-verbal de control din 22 iunie 2010 s-a constatat ca d-na expert contabil a evidenţiat in actele întocmite de ea cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale şi a efectuat operaţiuni fictive in contabilitatea firmei, fără ştirea reclamantei, fapte ce constituie infracţiune de evaziune fiscala.
S-a mai arătat in cererea de chemare in judecată că reclamanta nu a semnat nici unul din actele descoperite cu ocazia acţiunii de control şi nici nu a înmânat stampila societăţii contabilei L.C.Z.
Pârâta D.G.F.P. Maramureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamante ca fiind nefondată.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 700 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Maramureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia de impunere din 22 iunie 2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. a judeţului Maramureş, în baza raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 22 iunie 2010, s-a stabilit în sarcina reclamantei SC O.C. SRL obligaţia de plată a sumei totale de 716.944 RON, reprezentând: 162.787 RON, impozit pe profit, 54.616 RON, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 372.095 RON, taxă pe valoare adăugată şi 127.446 RON, majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată iar contestaţia formulată împotriva acesteia a fost respinsă prin decizia nr. 918 din 06 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. a judeţului Maramureş.
A reţinut instanţa de fond că potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. fisc., profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile; la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare.
De asemenea, a reţinut şi dispoziţiile art. 11 alin. (1), potrivit cărora, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.
Având în vedere textele legale enunţate, precum şi faptul că facturile fiscale emise în derularea operaţiunilor reţinute de către organul fiscal nu pot fi considerate documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate, în condiţiile în care chiar administratorul societăţii reclamante recunoaşte prin notele explicative date în faţa organelor fiscale şi chiar prin cererea de chemare in judecată că operaţiunile în cauză nu au existat în realitate, Curtea a constatat că în mod legal pârâta a considerat că achiziţiile de materiale de construcţii de la SC M.N. SRL, SC A. SA şi SC S.J.C. SRL, în sumă totală de 1.076.314 RON sunt nedeductibile fiscal dispunând recalcularea profitului impozabil şi, în consecinţă, a impozitului pe profit datorat de reclamantă pentru anii 2008 şi 2009.
De asemenea, a mai constatat Curtea că în mod nelegal reclamanta şi-a dedus taxa pe valoare adăugată aferentă unor operaţiuni fictive, astfel încât în mod corect organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia taxa pe valoare adăugată de plată suplimentară în sumă de 204.499 RON, aferentă anilor 2008 şi 2009.
Curtea a mai reţinut şi faptul că facturile fiscale emise de reclamantă în favoarea SC T. SRL în valoare de 882.086 RON şi taxa pe valoare adăugată aferentă în valoare de 167.596 RON au fost înregistrate în jurnalele de vânzări şi balanţele de verificare, însă nu şi în deconturile de TVA, aspect de asemenea necontestat de reclamantă, astfel că stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată suplimentară a taxei pe valoare adăugată în sumă de 372.095 RON este legală, în speţă necontestându-se modul de calcul al acesteia.
S-a mai arătat in considerentele hotărârii atacate că sunt aplicabile dispoziţiile art. 158 C. fisc., potrivit cărora orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a decontului şi declaraţiilor prevăzute la art. 1562 şi 1563, la organul fiscal competent, astfel încât sunt lipsite de relevanţă apărările reclamantei cu privire la vinovăţia contabilului societăţii.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente impozitului pe profit şi taxei pe valoare adăugată, Curtea a constatat că acestea se datorează potrivit dispoziţiilor art. 120 C. proc. fisc.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC O.C. SRL Borşa.
În declaraţia de recurs, recurenta reclamantă a precizat că „înţelege să se folosească de aceleaşi apărări ca şi la instanţa de fond” in sensul că societatea nu a avut cunoştinţă de ilegalităţile comise de contabilul L.C.Z., fiind formulată împotriva acesteia plângere penală.
Formal, s-a indicat ca şi temei a cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
S-a solicitat atât in cuprinsul declaraţiei de recurs cât şi prin cerea depusă la termenul la care s-a acordat cuvântul pe dezbateri, suspendarea soluţionării cauzei in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare formulată in temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, având ca obiect cercetarea împrejurărilor in care au fost emise facturile fiscale ce au constituit baza de calcul pentru decizia de impunere din 2011 emisă de D.G.F.P. Maramureş, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, urmând a o respinge.
Astfel, dispoziţiile textului de lege invocat prevăd facultatea instanţei de a suspenda judecata cauzei dacă „s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.
Ori, in cauză, reclamanta nu a probat împrejurarea că s-a început urmărirea penală, iar pe de altă parte, in raport de obiectul dedus judecăţii - contestaţie împotriva unei decizii de impunere şi văzând şi dispoziţiile art. 158 C. fisc., potrivit cărora orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat, se constată că nu este îndeplinită condiţia legăturii dintre cauza penală înregistrată şi soluţia din prezenta speţă.
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, constată faptul că recursul nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 din C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Recurenta, deşi indică formal prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art 3041 C. proc. civ., nu a depus la dosar dezvoltarea motivelor de recurs, precizând că înţelege să se folosească de aceleaşi apărări ca şi la instanţa de fond, fără a formula critici de nelegalitate a hotărârii atacate.
Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a soluţionării cauzei formulată de SC O.C. SRL Borşa.
Constată nulitatea recursului declarat de SC O.C. SRL Borşa împotriva sentinţei nr. 700 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 306/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 322/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
