ICCJ. Decizia nr. 322/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 322/2013
Dosar nr. 1443/46/2011
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 18 noiembrie 2011, I.R.I., fostă E., prin mandatar G.A., a chemat în judecată A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să efectueze procedurile administrative aferente în vederea acordării în termen legal a despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă cu 2 etaje, dependinţe, magazie cu etaj locuibil, garaj şi polată, situat în Piteşti, judeţul Argeş.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 2010, a fost emisă Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti nr. 1494 prin care a fost soluţionat dosarul întocmit în baza notificării formulate la 8 august 2001.
Prin dispoziţia menţionată s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul preluat de către stat, iar pana la momentul sesizării instanţei, deşi dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. potrivit legii, pârâtele nu au finalizat procedura de acordare a despăgubirilor.
S-a mai arătat in acţiune că la data de 29 august 2011 s-au formulat plângeri prealabile adresate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pentru A.N.R.P., prin care s-a solicitat soluţionarea de urgenţă a dosarului, însă nu s-a primit nici un răspuns.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 490/F-Cont din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta I.R.I., fostă E., prin mandatar G.A. în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilele menţionate în dispoziţia nr. 1494 din 28 iunie 2010 a Municipiului Piteşti, după evaluare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat - casă cu 2 etaje, dependinţe, magazie cu etaj locuibil, garaj şi polată, situat în Piteşti, judeţul Argeş.
Prin dispoziţia nr. 1494 din 28 iunie 2010 Primarul Municipiului Piteşti a soluţionat notificarea, propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul susmenţionat preluat prin naţionalizare.
Dispoziţia nu a fost atacată la tribunal, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 48097/CC pentru a se face aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut că dosarul nu a fost soluţionat până la momentul rămânerii in pronunţare, deşi reclamanta a solicitat expres aceasta prin plângerea formulată la 29 august 2011.
Astfel, deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2010 şi a fost înaintată, împreună cu dosarul la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
A mai constatat judecătorul fondului că deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de faţă, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depăşind un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este investită, ţinând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar şi de poziţia persoanei îndreptăţite la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, în vederea soluţionării dosarului.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că soluţia instanţei de fond este netemeinică întrucât soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face in virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu in baza unei cereri formulate de persoana îndreptăţită.
A precizat recurenta că instanţa trebuia să aibă in vedere Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale prin care s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor, împărţite in două categorii, respectiv, cele transmise Secretariatului înainte şi după intrarea in vigoare a O.U.G. 81/2007.
S-a mai arătat că instanţa de fond a apreciat in mod incorect şi netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă intr-un termen rezonabil, in condiţiile in care jurisprudenţa C.E.D.O. a stabilit criterii precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităţilor competente, importanţa litigiului pentru reclamant, criterii care in speţă susţin apărările formulate.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs.
Recurenta – pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat instanţei să reţină că in speţă, in ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a dosarelor, se aplică un criteriu cronologic, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 10299/2012 a Comisiei Centrale, condiţionată şi de expirarea perioadei se suspendare prevăzută de O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Intimata - reclamantă I. (E.) R.I. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Recursul formulat este întemeiat pentru motivele şi in limitele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat, iar prin Dispoziţia nr. 1494 din 28 iunie 2010 Primarul Municipiului Piteşti a soluţionat notificarea, propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
De asemenea, este de necontestat că intimata – reclamantă a notificat autoritatea publică la data de 29 august 2011, şi deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2010, şi a fost înaintată, împreună cu dosarul, la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 490/F-Cont din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată.
Obligă autoritatea pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 323/2013. Contencios → |
|---|
