ICCJ. Decizia nr. 3304/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3304/2013
Dosar nr. 3755/111/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 7548 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia nulităţii absolute a actelor administrative contestate, cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de C.N.V.M.
Totodată, Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantul M.H.O., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 518 din 17 septembrie 2009, reclamantul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 5000 lei, în calitate de acţionar al SC C. SA Oradea, la art. 3 din ordonanţă prevăzându-se că reclamantul împreună cu dl. M.I. au obligaţia ca în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acestei ordonanţe să se conformeze prevederilor art. 205 din Legea 297/2004, respectiv să depună documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA Oradea sau să vândă un număr de acţiuni corespunzător pierderii poziţiei dobândite în mod neintenţionat.
Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1591 din 11 noiembrie 2009 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 518 din 17 septembrie 2009, iar la data de 02 decembrie 2009, C.N.V.M. a emis Ordonanţa nr. 687 prin care reclamantul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 10.000 lei, în calitate de acţionar al SC Ciac SA Oradea, pentru nerespectarea obligaţiilor impuse de Ordonanţele C.N.V.M. nr. 517 din17 septembrie 2009 şi nr. 518 din 17 septembrie 2009 şi de dispoziţiile art. 205 din Legea 297/2004.
Judecătorul fondului a apreciat că sunt nefondate excepţiile nulităţii actelor administrative contestate şi inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că motivele invocate în susţinerea excepţiei nulităţii actelor administrative sunt apărări de fond, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, iar împrejurarea că reclamantul solicită prin cererea precizatoare anularea ordonanţelor atacate ca urmare a constatării că faptele descrise în aceste ordonanţe nu au valenţe contravenţionale, nu înseamnă că prezenta acţiune este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C.pr.civ., acest text de lege fiind irelevant în speţă.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată susţinerea reclamantului în sensul că în speţă sunt incidente prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 11/1997, întrucât acest regulament a fost adoptat în temeiul Legii 52/1994, care a fost abrogată la data intrării în vigoare a Statutului C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. 25/2002, astfel că Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, ca act administrativ subsecvent Legii 52/1994, nu mai poate produce efecte ulterior abrogării legii în temeiul căreia a fost emis.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că M.I. este administratorul şi directorul general al SC C. SA Oradea, iar reclamantul este fiul acestuia şi potrivit art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. c) și d) din Legea 297/2004 aceştia sunt persoane implicate care în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea 297/2004 sunt persoane prezumate a acţiona în mod concertat în legătură cu SC C. SA Oradea.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în urma majorării de capital social, reclamantul şi tatăl său au ajuns să deţină 3.560.564 de acţiuni reprezentând 47,675% din capitalului social al societăţii înregistrată la SC D.C. SA în data de 08 ianuarie 2009 şi, în consecinţă, C.N.V.M. a notificat aceste persoane şi societatea emitentă asupra incidenţei disp. art. 205 din Legea 297/2004, prin adresele nr. DGS/360 din 13 ianuarie 2009 şi nr. DGS/7250 din 08 aprilie 2009.
Prima instanţă a constatat că reclamantul nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile alternative ce-i reveneau în calitate de deţinător - împreună cu tatăl său - a mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societăţii, deşi prin adresa nr. DGS/8567 din 29 aprilie 2009, C.N.V.M. menţionează că nerespectarea obligaţiilor prev. de art. 205 din Legea 297/2004 va fi sancţionată cu amendă între 500 şi 50.000 lei, conform art. 276 din Legea 297/2004, astfel că prin Ordonanţa nr. 275 din 12 mai 2009, reclamantul a fost sancţionat cu avertisment, iar prin Ordonanţa nr. 385 din 08 iulie 2009 a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 lei reţinându-se nerespectarea obligaţiilor instituite prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 275 din 12 mai 2009.
Cu privire la susţinerea reclamantului în sensul că prezumţia reglementată de Legea 297/2004, avută în vedere la emiterea ordonanţelor de sancţionare a fost răsturnată prin comunicarea către C.N.V.M. a faptului că cei doi acţionari nu acţionează în mod concertat, instanţa de fond a constatat că aceasta este nefondată, întrucât declaraţia celor două persoane că nu acţionează în mod concertat nu poate fi considerată un mijloc de probă de natură să răstoarne prezumţia instituită de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) cu referire la disp. art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. c) și d) din Legea 297/2004 conform cărora persoanele implicate(în speţă reclamantul şi tatăl său) sunt persoane prezumate a acţiona în mod concertat în legătură cu societatea comercială.
Cu privire la raportul întocmit la data de 31 august 2011 de cenzori ai SC C. SA în care se menţionează că reclamantul nu a fost prezent şi nici reprezentat de alt acţionar la şedinţele acţionarilor desfăşurate în perioada 30 iunie 2008-31 august 2011, judecătorul fondului a reţinut că el este întocmit ulterior emiterii celor trei acte administrative contestate, or cauzele de nulitate ale actului juridic pot fi anterioare sau concomitente cu încheierea actului, astfel că în mod corect au fost aplicate sancţiunile contestate atâta timp cât C.N.V.M. a avut la dispoziţie doar simpla declaraţie a celor două persoane că nu acţionează în mod concertat.
Din înscrisurile aflate la dosar, Curtea de apel a constatat că reclamantul foloseşte cel puţin două semnături pe care reclamantul le foloseşte pentru a semna diferite înscrisuri – cea executată în faţa instanţei şi cea existentă pe acţiune, ceea ce nu exclude posibilitatea ca şi semnătura de pe declaraţie să îi aparţină.
Oricum, prima instanţă a apreciat că pentru a se stabili incidenţa în cauză a disp. art. 203 alin. (1) şi art. 205 din Legea 297/2004 este suficientă declaraţia pe proprie răspundere dată de tatăl reclamantului care arată că acţionează în mod concertat cu fiul său, printr-un acord tacit, pentru a înfăptui politica economică a societăţii, semnătura de pe aceasta aparţinând tatălui reclamantului.
În fine, instanţa de fond a constatat că susţinerile din cererea precizatoare referitoare la lipsa unor elemente constitutive ale laturii obiective a contravenţiei reţinută în sarcina sa, sunt, de fapt, critici aduse Legii 297/2004, însă atâta timp cât aceste dispoziţii sunt în vigoare nefiind constatată neconstituţionalitatea lor sub aspectul invocat de reclamant, ele se vor aplica, simpla opinie a reclamantului că reglementarea din Legea 297/2004 în ceea ce priveşte contravenţia reţinută în sarcina sa este una defectuoasă nefiind de natură să facă inaplicabilă această reglementare.
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul M.H.O., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Astfel, deşi este adevărat că între el şi administratorul societăţii există o relaţie de rudenie de gradul I, fapt ce face să se prezume că, împreună, acţionează concertat (prezumţie legală instituită de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea nr. 297/2004), această prezumţie a fost infirmată prin proba contrară administrată în cursul procesului. Recurentul precizează că nu recunoaşte semnătura sa pe declaraţia pe proprie răspundere din 2 octombrie 2008, aflată în posesia C.N.V.M., prin care a afirmat că acţionează concertat cu numitul M.I., în ceea ce priveşte SC C. S.A. Totodată, din raportul cenzorilor societăţii din data de 31 august 2011 rezultă că nu a participat nici personal, nici prin mandatar, la şedinţele acţionarilor societăţii în perioada 30 iunie 2008 – 31 august 2011 – şedinţe care au urmat majorării de capital. De asemenea, nu a fost prezent şi nu a votat alături de acţionarul M.I. majorarea de capital din 8 mai 2008.
Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin prezumţia instituită de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) cu referire la dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. c) și d) din Legea nr. 297/2004 se stabileşte că persoanele implicate sunt persoane prezumate a acţiona în mod concertat în cadrul unei societăţi comerciale, iar potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, o persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri. De asemenea, art. 205 din aceeaşi lege stabileşte că prevederile art. 203 nu se vor aplica în cazul în care poziţia reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacţii exceptate.
În contextul prezentei legi, tranzacţie exceptată reprezintă dobândirea respectivei poziţii: a) în cadrul procesului de privatizare; b) prin achiziţionarea de acţiuni de la Ministerul Finanţelor Publice sau de la alte entităţi abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanţelor bugetare; c) în urma transferurilor de acţiunii realizate între societatea-mamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-mamă; d) în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deţinătorilor respectivelor valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora. În cazul în care dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se realizează în mod neintenţionat, deţinătorul unei asemenea poziţii are una dintre următoarele obligaţii alternative: a) să deruleze o ofertă publică, în condiţiile şi la preţul prevăzute la art. 203 şi art. 204; b) să înstrăineze un număr de acţiuni corespunzător pierderii poziţiei dobândite fără intenţie. Executarea uneia dintre obligaţiile prevăzute la alin. (3) se va face în termen de 3 luni de la dobândirea respectivei poziţii. Dobândirea poziţiei reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se consideră neintenţionată, dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni precum: reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acţiunii proprii, urmată de anularea acestora; b) depăşirea pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferinţă, subscriere sau conversie a drepturilor atribuite iniţial, precum şi al convertirii acţiunilor preferenţiale în acţiuni ordinare; c) fuziunea/divizarea sau succesiunea.
În mod corect instanţa de fond a reţinut natura acestei prezumţii ca fiind aceea de prezumţie legală relativă, lucru pe care, îl susţine, de altfel, şi recurentul.
În privinţa probei contrare pe care recurentul susţine că a efectuat-o, instanţa de fond a analizat fiecare împrejurare de fapt invocată prin acţiune (recursul fiind o reluare a aceloraşi apărări), interpretând corect probele administrate.
Astfel, recurentul - reclamant nu a reuşit să probeze falsul în ceea ce priveşte declaraţia din 2 octombrie 2008, cu atât mai mult cu cât şi tatăl său a dat o declaraţie cu acelaşi conţinut, în sensul că acţionează în mod concertat cu fiul său, în privinţa politicii economice a SC C. S.A. Oradea.
Totodată, neprezentarea recurentului la şedinţele acţionarilor în perioada 30 iunie 2008 – 31 august 2011 nu poate fi considerată o probă în sensul neimplicării în activitatea societăţii, deoarece un acord tacit poate fi pus în aplicare de tatăl reclamantului, în calitate de administrator unic al societăţii.
Totodată, raportul comisiei de cenzori care consemnează această împrejurare este un înscris emis pe parcursul procesului, putând fi considerat un act pro-causa, astfel cum a apreciat şi instanţa de fond.
Prin urmare, împrejurările de fapt expuse de recurentul – reclamant atât în acţiune, cât şi în cuprinsul motivelor de recurs nu pot conduce neechivoc la concluzia că acesta acţionează independent de tatăl său în cadrul societăţii, în sensul că nu există o acţiune concertată conform art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea nr. 297/2004.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.H.O. împotriva sentinţei civile nr. 7548 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3294/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3309/2013. Contencios → |
|---|
