ICCJ. Decizia nr. 320/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 320/2013
Dosar nr. 288/2012
Sedința publica din 24 ianuaria 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 mai 2012 sub numărul 288/43/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 380 din 15 mai 2012 în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 377 din 15 mai 2011, împreună cu anexele sale, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că eficacitatea juridică a actelor administrativ fiscale contestate, sunt afectate de un viciu de nelegalitate, întrucât decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecţie fiscală, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 82/2003.
A mai arătat reclamanta că emiterea unei decizii de impunere fără a exista un raport de inspecţie verificat şi aprobat de către conducătorul organului de inspecţie este sancţionată cu nulitatea absolută atât a deciziei de impunere, cât şi a raportului întocmit ulterior.
Un alt motiv invocat l-a constituit faptul că documentele puse la dispoziţia agenţilor de control şi analizate de aceştia au fost administrate şi apreciate în mod eronat.
Reclamanta a făcut dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 50.000 lei.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 113 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de către SC A. SRL Târgu Mureş, în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. 380 din 15 mai 2012 emisă de pârâtă prin prisma îndeplinirii condiţiilor impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi prevenirea pagubei iminente, condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, a constatat că motivele invocate de reclamantă nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal.
S-a arătat in considerentele sentinţei atacate că atât raportul de inspecţie fiscală, cât şi decizia de impunere au fost încheiate la aceeaşi dată 15 mai 2012, iar Raportul poartă un număr de înregistrare la organul fiscal mai mic decât Decizia nr. 377 faţă de Decizia care poartă nr. 380, astfel că nu se poate reţine că la data emiterii deciziei nu exista un raport de inspecţie fiscală, care poartă menţiunea „aprobat”.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată de agenţii de control să depună toate documentele pe care le consideră relevante în efectuarea corectă a controlului şi nici nu există o obligaţie a organelor de inspecţie de a suspenda inspecţia fiscală până la momentul la care agentul obţine anumite documente relevante în cauză, suspendarea putând fi dispusă numai in condiţiile prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 14 din 5 ianuarie 2012 al Ministrului Finanţelor Publice.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că modul de apreciere a probelor de către agenţii fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că întrucât este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu mai impune analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Târgu Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat arată recurenta că decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecţie fiscală verificat şi aprobat de către conducătorul organului de inspecţie fiscală, sancţiunea in această situaţie fiind nulitatea absolută.
Se arată că nelegalitatea actelor administrative contestate rezidă şi din greşita administrare şi apreciere a mijloacelor de probă, cu consecinţa reţinerii unei stări de fapt fiscale care nu corespunde realităţii.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente se arată in motivele de recurs că, dat fiind caracterul executoriu al actelor administrative fiscale, chiar şi in ipoteza anulării actelor, efectele executării silite nu ar putea fi înlăturate, in condiţiile in care s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată de aproximativ 900.000 lei.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 9 din C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurentă, apreciază că instanţa de fond a realizat în cauză , o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Cele două condiţii expres enunţate în norma legală arătată, prin tonul lor restrictiv-imperativ, demonstrează caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, de natură a demonstra, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului îndoiala serioasă asupra legalităţii actului.
În cauză, după cum bine a reţinut şi judecătorul fondului, aparenţa de nelegalitate a actului atacat nu a fost demonstrată prin aspectele invocate in faţa instanţei de fond, reiterate şi prin motivele de recurs.
Independent de împrejurarea că argumentele de fapt dar şi de drept invocate vizează fondul cauzei şi reclamă o rezolvare efectivă a modalităţii de aplicare şi interpretare a unor prevederi din Codul fiscal, ceea ce nu este posibil în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte reţine că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului fondului, ce nu au depăşit cu nimic limitele impuse de o atare procedură de examinare.
Astfel, in mod eronat recurenta susţine că decizia de impunere a fost emisă fără ca anterior să fie întocmit un raport de inspecţie fiscală, verificat şi avizat de şeful de serviciu, ceea ce ar încălca dispoziţiile art. 109 alin. (2) din O.G. nr. 82/2003, întrucât astfel cum a reţinut şi instanţa fondului, din actele dosarului se observă că la fila nr. 23 din dosarul de fond se află ataşat raportul de inspecţie fiscală ce poartă număr de înregistrare F-MS/377 din data din 15 mai 2012, aprobat de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală prin semnătură şi stampilă, iar la fila 12 din dosarul de fond se află ataşată Decizia de impunere cu număr de înregistrare mai mare, respectiv F-MS/380 din data de 15 mai 2012.
Totodată, in mod corect s-a constatat că analiza modului de apreciere a probelor de către agenţii fiscali, excede cadrului procesual conferit de cererea de suspendare, aceste aspecte putând fi dovedite numai în urma unei analize a fondului cauzei, nefiind probată nici in faţa instanţei de fond şi nici in faţa instanţei de recurs împiedicarea reclamantei de a depune agenţilor fiscali actele pe care le considera relevante.
Ca atare, raportat la cele de mai sus, cele susţinute de recurentă cu privire la cazul bine justificat sunt netemeinice, de unde rezultă că nu este întrunită una dintre condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Deoarece condiţiile necesare pentru suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, în mod corect, judecătorul fondului nu a găsit necesar a mai analiza şi condiţia pagubei iminente.
Condiţia, astfel cum a fost descrisă de către recurenta-reclamantă, trebuie dovedită, ceea ce în speţă nu s-a realizat, iar importanţa sa nu poate fi singulară, ci cumulată cu dovedirea cazului justificat.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SRL Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 113 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3224/2013. Contencios → |
|---|
