ICCJ. Decizia nr. 3309/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3309/2013
Dosar nr. 63/33/2012
Şedinţa din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1 Circumstanţele cauzei,
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, arătând în susţinerea poziţiei sale procesuale, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta în dovedirea susţinerilor sale, nu a prezentat nici o dovadă cu acte oficiale aşa cum prev. art. 61 din O.G. nr. 105/1999.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 108 din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis contestaţia formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, a dispus anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității reclamantei de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 - 15 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G.nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 02 august 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată sub nr. 153.684 din 02 august 2011, reclamanta B.I. a solicitat pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Maramureș recunoaşterea statutului de refugiat, cu consecinţa acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probaţiune acte de stare civilă, precum şi declaraţiile martorilor M.S. şi P.T., autentificate la notarul public.
Curtea de apel a mai reţinut că prin Hotărârea nr. 944 din 14 noiembrie 2011, pârâta a respins cererea reclamantei în baza prev. art. 61 din O.G. nr. 105/1999, întrucât aceasta nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte refugiul.
Judecătorul fondului a constatat că probaţiunea testimonială administrată, respectiv mărturia martorului A.G. este pertinentă, acesta confirmând calitatea de refugiat a reclamantei şi a familiei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuţiile datorate originii etnice a reclamantei în urma cedării Ardealului de Nord, respectiv faptul că în luna octombrie 1940 mama reclamantei împreună cu mama sa, alături de copii lor, au fost nevoite să plece din localitatea Strâmtura, jud. Maramureş în zona Turda, jud. Cluj, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în toamna anului 1945.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cauză au fost depuse Deciziile nr. 21984 din 09 iulie 2007 şi nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din care rezultă că martorii M.S. şi P.T., care au dat declaraţiile autentificate la notarul public, s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Conchizând, Curtea de apel a apreciat că reclamanta este îndreptăţit la acordarea drepturilor şi pentru intervalul ce face obiectul cererii, potrivit art. 5 din Normele pentru Aplicarea Prevederilor O.G. 105/1999.
3. Recursul pârâtei
Casa Judeţeană de Pensii Cluj a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentinţa primei instanţe, precizând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 5 și art. 61 din O.G. 105/1999, astfel că data legală de la care se pot acorda drepturile bănești este 01 septembrie 2011.
Recurenta a mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului său, întrucât nu s-au depus acte oficiale din care să rezulte că aceasta a fost nevoită să se refugieze, iar declarațiile martorilor audiați în cauză au un caracter general.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate” .
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. 2).
Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că având în vedere imposibilitatea de a depune înscrisuri cu caracter oficial, în speţă, intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu martori.
Or, declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente.
Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidenţă faptul că reclamanta a fost nevoită să plece, împreună mama sa, din localitatea Strâmtura, jud. Maramureş în zona Turda, jud. Cluj în urma cedării Ardealului de Nord, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în toamna anului 1945.
Astfel, fiind evident refugiul intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acesteia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta-intimată este îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ.
De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că împrejurările de fapt pretinse de reclamantă, referitoare la perioada în care a fost refugiată şi motivele pentru care familia sa a părăsit locuinţa din localitatea Strâmtura, jud. Maramureş au fost stabilite în alte două cauze, care vizează cererile cu acelaşi obiect, fiind depuse la dosar Deciziile nr. 21984 din 09 iulie 2007 şi nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din care rezultă că martorii M.S. şi P.T., care au dat declaraţiile autentificate la notarul public, s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Înalta Curte constată că sunt fondate însă, criticile pârâtei sub aspectul datei de la care au fost acordate reclamantei drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
În raport cu aceste prevederi legale și de data înregistrării cererii la Casa Județeană de Pensii Maramureș, respectiv 02 august 211, este indiscutabil faptul că în mod greșit, prima instanță a dispus obligarea pârâtei la acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu 02 august 2011.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâta să-i acorde reclamantei drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 01 septembrie 2011, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva Sentinţei civile nr. 108/2012 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că acordarea drepturilor stabilite se face începând cu data de 01 septembrie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3311/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
