ICCJ. Decizia nr. 3224/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3224/2013
Dosar nr. 847/44/2012
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul F.C.M. Dunărea a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 21 mai 2012 emisă de către D.G.F.P.a Județului Galaţi, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anularea actului administrativ-fiscal.
În motivarea cererii de suspendare, societatea reclamantă a susţinut, în esenţă, că, în ceea ce privește obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa, există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale, fiind astfel îndeplinită în speţă cerinţa cazului bine justificat.
Referitor la condiția pagubei iminente, reclamantul a invocat valoarea debitului, în sine, incontestabil mare (6.147.004 lei), cât şi afectarea directă a patrimoniului în eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar putea atrage falimentul clubului.
2. Hotărârea instanţei de fond,
Prin Sentinţa nr. 366/2012 din 22 august 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta F.C.M. Dunărea, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă D.G.F.P. Galaţi, având ca obiect suspendare executare act administrative și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2/21 mai 2012 emisă de D.G.F.P. Galaţi, până la pronunţarea instanţei de fond în acţiunea în anularea actului administrativ - fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cazul bine justificat, Curtea a reținut că reclamanta a dovedit că a atacat actul administrativ, susţinând şi motivând nelegalitatea acestuia.
Astfel, a constatat judecătorul fondului, societatea reclamantă a susținut că, în mod eronat, prin decizia contestată, s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei totale de 6.147.004 lei, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, precum şi accesoriile aferente acestora, urmare a reconsiderării veniturilor obţinute de sportivi şi antrenori ca fiind venituri de natură salarială, fără a se corela statutul fotbalistului profesionist prevăzut de legislaţia română, regimul juridic al activităţii acestuia şi natura juridică a contractelor încheiate între aceştia şi clubul de fotbal, cu legislaţia fiscală în vigoare.
Însă, chiar dacă reclamanta a făcut referiri ample cu privire la nelegalitatea actului contestat, prima instanță a apreciat că, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ atacat, nu pot fi analizate aceste motive, Curtea fiind obligată a se limita la constatarea faptului că ele au fost invocate şi că acestea ar putea conduce la desfiinţarea actului atacat.
În privinţa pagubei iminente, instanța de fond a reținut ca fiind evident că punerea în executare a deciziei contestate duce, inevitabil, la blocarea conturilor societății pentru o sumă considerabilă, fapt ce poate atrage un blocaj financiar şi chiar falimentul reclamantei.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta D.G.F.P. Galaţi a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta a susţinut că în mod nelegal şi cu greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite cerinţele vizând cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Recurenta a arătat că prima instanţă nu a motivat îndeplinirea acestor condiţii limitându-se la a constata că reclamanta a făcut referiri ample cu privire la nelegalitatea actului, ignorând că nu a fost indicat temeiul legal prezumat a fi fost încălcat de către organele fiscale la stabilirea sumelor suplimentare.
Nici îndeplinirea cerinţei pagubei iminente nu a fost dovedită şi nici motivată, în opinia recurentei, simpla referire la suma considerabilă şi respectiv la punerea în executare a deciziei de impunere contestate nefiind suficientă pentru a se concluziona în sensul admiterii cererii de suspendare.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat.
Înalta Curte, analizând sentinţa atacată în raport de criticile recurentei-pârâte, faţă de normele legale incidente dar şi prin prisma materialului probator existent la dosar, constată că potrivit art. 312 alin. (2) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii cererii de suspendare executare a reclamantei-intimate, în considerarea celor în continuare arătate, fiind incident motivul de nelegalitate vizând greşita aplicare a legii.
Învestită legal cu soluţionarea cererii reclamantei-intimate F.C.M. Dunărea, de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 2 din 21 mai 2012, emisă de autoritatea recurentă-pârâtă prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei, în sumă totală de 6.147.004 lei, instanţa de fond, în contextul unor simple consideraţiuni teoretice vizând conţinutul şi interpretarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca temei legal al suspendării de executare, a apreciat că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a unei atare cereri.
Înalta Curte observă însă, în acord cu susţinerile şi criticile recurentei, că nici reclamanta, prin cererea sa de suspendare şi nici instanţa de judecată, prin considerentele hotărârii atacate, nu au evidenţiat, în contextul enunţării criticii generale aduse actului administrativ fiscal atacat, vizând lipsa de corelare a statutului fotbalistului profesionist şi a aprecierii veniturilor obţinute de această categorie, ca venituri de natură salarială, care sunt acele împrejurări concrete de fapt şi de drept, care prima facie, sunt de natură a crea o îndoială în privinţa legalităţii actului emis.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a stabilit în mod constant că simpla afirmare şi invocare a nelegalităţii unui act administrativ nu constituie, în sine, un caz bine justificat în accepţiunea legii, aşa cum de altfel nici contestarea pe cale administrativă a actului nu poate fi asimilată acestei condiţii care se circumscrie unei evaluări sumare a legalităţii actului. Totodată este evident că în acest cadru procesual nu se pot tranşa probleme de fapt şi de drept ca cele enunţate în cuprinsul acţiunii, împrejurarea că actul administrativ fiscal este temeinic şi legal încheiat putând fi examinată numai de judecătorul învestit cu o cerere în anulare.
În acest sens Înalta Curte arată că nu prezintă relevanţă în cauza de faţă invocarea de către reclamanta intimată, cu titlu de precedent jurisprudenţial, a Deciziei nr. 12518 din 7 martie 2012, depusă în dosarul de recurs (filele20-31).
În ciuda similitudinilor invocate, este de reţinut că în acea cauză, instanţa de recurs, dezlegând o problemă de drept, în sensul art. 315 alin. (1) şi în contextul dispunerii casării cu trimitere spre rejudecare, a avut în vedere datele concrete ale unor perioade supuse verificării, raportat la succesiunea în timp a actelor normative şi la specificitatea raporturilor din acea cauză.
O analiză similară ce vizează practic fondul cererii nu poate fi întreprinsă însă în cadrul procesual de faţă, dată fiind caracterul sumar al procedurii şi obligaţia de a nu se analiza, pe fond, conţinutul actului administrativ.
Înalta Curte reţine că nici cerinţa pagubei iminente, în sensul definit în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, nu este întrunită în cauza de faţă. Şi aceasta în condiţiile în care, astfel cum de asemenea s-a reţinut în practica în materie a Înaltei Curţi, simplele afirmaţii ale reclamantei în sensul că eventuala executare silită a actelor contestate este de natură să-i provoace o pagubă importantă, nu sunt suficiente şi elocvente, după cum nici cuantumul sumei ce reprezintă obligaţiile fiscale suplimentare stabilite nu constituie prin el însuşi dovada pagubei iminente.
Faţă de cele mai sus arătate, apreciind asupra temeiniciei căii de atac exercitate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul promovat şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, formulată de reclamanta-intimată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi împotriva Sentinţei nr. 366/2012 din 22 august 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta F.C.M. Dunărea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3294/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
