ICCJ. Decizia nr. 3442/2013. Contencios. Sesizări conform Legii 144/2007. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3442/2013
Dosar nr. 1855/54/2011
Şedinţa publică de la 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamanta A.O. a chemat în judecată A.N.I., solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea raportului de evaluare prin care se invocă existenţa stării de incompatibilitate, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, între funcţia de referent în cadrul A.P.I.A. - Centrul Local Motru şi calitatea de administrator al SC O. Târgu – Jiu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 22 martie 2006 – 18 iulie 2006 a fost asociat unic la SC A.C. SRL, iar începând cu 18 iulie 2006 a fost angajată ca referent la A.P.I.A. - Centrul Local Motru.
Anterior angajării la A.P.I.A., respectiv la data de 22 octombrie 1998, reclamanta arată că a înfiinţat împreună cu M.N. SC O. SRL, însă de la data înfiinţării acestei societăţi şi în continuare nu a deţinut efectiv funcţia de administrator şi nu a comis nicio faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 167/2010.
Reclamanta a mai arătat că obiectul de activitate al societăţii comerciale nu are nici o legătură cu activitatea de funcţionar public şi că prin Hotărârea nr. 13 din septembrie 2010 a A.G.A. s-a modificat actul constitutiv al societăţii, prin retragerea sa din calitatea de asociat şi administrator.
Pe de altă parte, arată reclamanta, în mod greşit a fost reţinută starea de incompatibilitate în intervalul 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, în condiţiile în care Legea A.N.I. a fost declarată neconstituţională, iar noua Lege nr. 176/2010 a intrat în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în M. Of., moment în care reclamanta se retrăsese din societate.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 643 din 6 decembrie 2011, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând că aplicarea legii s-a făcut corect de către pârâtă în raport de perioada supusă evaluării, fiind constatată starea de incompatibilitate numai pentru intervalul în care exista reglementată incompatibilitatea, anterior modificării legislative.
Astfel, pentru perioada evaluată, respectiv 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, instanţa a reţinut că era în vigoare forma Legii nr. 161/2003 care, la art. 94 alin. (1) şi (2), reglementa incompatibilităţile calităţii de funcţionar public cu orice activitate sau funcţie, remunerată sau nu, în cadrul societăţilor comerciale.
3. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de fond
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta Arjocu Otilia.
În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a invocat următoarele critici:
- Instanţa a fost lipsită de rol activ şi nu a identificat corect legea aplicabilă în timp, în sensul că Legea nr. 176/2010 nu poate fi aplicată pentru perioada 2006 – 12 noiembrie 2009, reţinută ca durată a stării de incompatibilitate.
- În raport cu data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 (2 septembrie 2010), coroborată cu data producerii efectelor Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale (5 mai 2010), care a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 144/2007, raportul de evaluare prin care se reţine incompatibilitatea pentru perioada 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009 este ilegal, lovit de nulitate.
- Raportul de evaluare a fost întocmit după împlinirea termenului de 3 ani, prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, de la încetarea stării de incompatibilitate, care, în opinia recurentei - reclamante, a intervenit la data de 25 iulie 2007.
- Instanţa de fond a procedat greşit neluând în considerare cedarea acţiunilor pe care le-a deţinut în cadrul SC O. SRL, în baza procesului - verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999, pe motiv că operaţiunea nu a fost înregistrată în registrul comerţului.
- Conform prevederilor legale de la acea dată şi dispoziţiilor actului constitutiv, nefiind numit un administrator pe durată determinată, calitatea de administrator a expirat la data de 22 octombrie 2000.
- Simplul fapt al deţinerii calităţii de asociat şi administrator nu atrage incompatibilitatea, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada încheierii unor acte juridice, obţinerii de venituri de la societate sau participării la şedinţele acesteia.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta – reclamantă a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi 34 din Legea nr. 176/2010.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.N.I. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că verificările au fost efectuate în mod legal, cu respectarea termenului de 3 ani de la încetarea exercitării funcţiilor, faptele au fost corect constatate şi încadrate în drept, raportat la dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 161/2003, iar efectele Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale asupra actelor deja efectuate sunt reglementate prin art. 34 din Legea nr. 176/2010.
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, prin întâmpinare, intimata - pârâtă şi-a exprimat şi punctul de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată, prin textul respectiv nefiind încălcate prevederile art. 124 alin. (1) şi 126 alin. (1) din Constituţia României, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 34 din Legea nr. 176/2010 este inadmisibilă în lipsa indicării textului constituţional încălcat.
5. Procedura derulată în recurs
La termenul din 15 martie 2013, recurenta - reclamantă, prin avocat, a precizat că excepţia de neconstituţionalitate cu care solicită a fi sesizată Curtea Constituţională are ca obiect exclusiv prevederile art. 21 din Legea nr. 176/2010, iar nu şi art. 34 din aceeaşi lege, indicat în cadrul motivelor de recurs.
Prin încheierea de la aceeaşi dată, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 29 alin. (1) Și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 21 din Legea nr. 176/2010 şi având în vedere că acest incident procedural nu mai are efect suspensiv asupra procedurii judiciare, a păşit la judecarea cauzei.
B. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta – reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 22 din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare nr. 96766/G/II din 31 august 2011, prin care A.N.I. a constatat elemente în sensul existenţei stării de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv între funcţia publică de referent în cadrul A.P. I.A. (Centrul Judeţean Gorj - Centrul Local Motru) şi calitatea de administrator al SC O. SRL - deţinută de către aceasta în intervalul 17 iulie 2006 -12 noiembrie 2009.
Verificările au fost iniţiate urmare a unei sesizări înregistrate la Agenţie la data de 24 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.
Prin urmare, întreaga procedură s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate în Legea nr. 176/2010, iar din punctul de vedere al dreptului material, faptele au fost analizate şi încadrate juridic în prevederile art. 94 din Legea nr. 161/2003, în vigoare în întreaga perioadă supusă evaluării, 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, cu respectarea principiului tempus regit actum.
De aceea, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii în timp este nefondat.
În ceea ce priveşte elementele stării de incompatibilitate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut corect că reclamanta a fost numită într-o funcţie publică e execuţie începând cu data de 17 iulie 2006 şi a avut această calitate, de funcţionar public, pe toată perioada supusă verificărilor, având ca dată limită 12 noiembrie 2009, când art. 94 din Legea nr. 161/2003 a fost modificat, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.
În acelaşi timp, conform certificatului constatator emis de O.N.R.C., recurenta - reclamantă a avut calitatea de asociat - cu 50% din părţile sociale – şi de administrator al SC O. SRL.
Sub acest aspect, partea s-a apărat în sensul că a cedat părţile sociale şi i-a încetat calitatea de asociat conform procesului – verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999, iar funcţia de administrator nu a exercitat-o efectiv niciun moment.
Prima instanţă a dat însă o semnificaţie juridică adecvată împrejurărilor menţionate, pentru că procesul - verbal nr. 1 din 4 ianuarie 1999 este materializat printr-un înscris olograf, fără dată certă, neînsoţit nici măcar de o dovadă a unei înregistrări în evidenţele societăţii comerciale, iar recurenta – reclamantă a figurat, în calitatea de administrator şi asociat, şi în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 3 septembrie 2010, când şi-a exprimat voinţa de a ceda părţile sociale asociatului său şi s-a retras în calitatea de administrator.
Abia urmare a acelei hotărâri a adunării generale a fost încheiat un act adiţional la actul constitutiv, cu încheierea notarială de dată certă nr. 3838 din 12 aprilie 2011.
În cadrul argumentaţiei legate de data retragerii sale din societate, recurenta – reclamantă a invocat prevederile art. 3 pct. 7 din actul constitutiv, dar din verificarea acestora Înalta Curte constată că nu conţin clauze care să fie interpretate în sensul dorit de parte.
Dimpotrivă, în contract s-a prevăzut că cesiunea părţilor sociale se face prin act autentic sau sub semnătură privată înscriindu-le în registru, iar pentru a fi opozabil terţilor se publică în M. Of. şi se înscrie în Registrul Comerţului. Calitatea de administrator este prevăzută expres, iar nu ca un efect al acelei de asociat fondator, prin art. 4 pct. 2 din actul constitutiv.
De asemenea, prima instanţă a reţinut corect lipsa de relevanţă a activităţii în cadrul societăţii comerciale asupra constatării stării de incompatibilitate în acelaşi sens fiind şi practica Înaltei Curţi, Decizia nr. 2332 din 11 mai 2012.
În fine, instanţa de control judiciar reţine că, faţă de datele limită ale intervalului în care a existat starea de incompatibilitate, nu se pune problema depăşirii termenului prevăzut în art. 11 din Legea nr. 176/2010 pentru efectuarea verificărilor.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.O. împotriva Sentinţei civile nr. 643 din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3436/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3449/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
