ICCJ. Decizia nr. 3413/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3413/2013
Dosar nr. 6426/2/2011
Ședința publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Reclamantul E.D. a chemat în judecată Academia Română, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Deciziei nr. 172 din 29 mai 2011 emisă de preşedintele Academiei Române privind numirea în funcţia de director general la Institutul Naţional de Cercetări Economice C.C.K. a doamnei L.C.
De asemenea, a solicitat anularea şi a Hotărârii Prezidiului Academiei Române din 18 mai 2011 în temeiul căreia a fost emisă decizia susmenţionată, anularea Deciziei Preşedintelui Academiei Române nr. 124/2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs, obligarea pârâtei la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere, obligarea pârâtei la comunicarea modului de soluţionare a contestaţiei sale şi recunoaşterea dreptului său de a participa la un concurs organizat cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 752/2001 republicată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 20 aprilie 2011 s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director general la Institutul Naţional de Cercetări Economice C.C.K., anterior formulării acţiunii reclamantul a arătat că a formulat contestaţie înregistrată la registratura Academiei Române sub nr. 1557 din 21 aprilie 2011, sesizând nelegalitatea şi încălcarea, de către comisia de concurs, a aspectelor semnalate în cadrul desfăşurării concursului.
Astfel, reclamantul arată că la emiterea actelor administrative atacate nu au fost luate în considerare nereguli procedurale şi abateri grave de la prevederile H.G. nr. 286/2011 ale comisiei de concurs şi, totodată, nu s-a avut în vedere faptul că această comisie nu a fost constituită cu cel puţin 15 zile înaintea desfăşurării concursului.
La emiterea Deciziei nr. 124 din 19 aprilie 2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs nu s-a respectat art. 11 lit. c) din H.G. nr. 286/2011 care interzice desemnarea, în calitate de membru în comisia de concurs a unei persoane care se află în conflict de interese, respectiv este sau urmează să fie în situaţia ocupării postului de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidaţi.
Or, arată reclamantul, un membru al comisiei de concurs, respectiv prof. univ. dr. T.P. – preşedintele comisiei de concurs, se afla în această situaţie.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 6997 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a depus la dosarul de concurs atestatul pentru management în cercetare-dezvoltare, deşi în cuprinsul anunţului depus la dosar se precizează explicit necesitatea prezentării acestui document.
Aşa fiind, Curtea a constatat că analizarea celorlalte condiţii de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general la Institutul Naţional de Cercetări Economice C.C.K., prin raportare şi la cerinţa prezentării atestatului de management în cercetare dezvoltare nu mai este utilă, lipsa dovezii îndeplinirii acestei condiţii atrăgând respingerea candidaturii.
Referitor la cadrul normativ aplicabil, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile H.G. nr. 286/2011 nu sunt incidente în cauză, concursul contestat organizându-se în temeiul Legii nr. 319/2003 şi al Regulamentului pentru ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de cercetare ale Academiei Române.
3. Recursul declarat de D.E.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs reclamantul, solicitând în principal casarea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că din cuprinsul hotărârii ce i-a fost comunicată, rezultă că judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei este diferit de cel care a pronunţat sentinţa, contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 260 alin. (2) şi art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul a formulat critici şi pe fondul cauzei, susţinând că unicul considerent care a dus la respingerea acţiunii este greşit, bazându-se pe o interpretare trunchiată a conţinutului primei condiţii indicate în anunţul de concurs.
Procedând astfel, prima instanţă nu a mai considerat necesar să se pronunţe asupra celorlalte motive de nelegalitate invocate prin acţiune care ar fi condus la soluţia de anulare a rezultatelor concursului, respectiv că:
- deţinea atestatul solicitat dar nu a considerat utilă depunerea lui în raport de textul anunţului;
- nici candidata câştigătoare nu a depus la dosarul de concurs un atare atestat, fiind afectat şi un interes legitim public;
- a susţinut interviul şi i s-a examinat proiectul managerial dar nu a fost notat; din actele comisiei nu rezultă că i s-a respins candidatura;
- comisia de concurs s-a constituit cu o zi înaintea concursului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 268/2011;
- preşedintele comisiei se afla în conflict de interese, în raport de împrejurarea că urma să fie direct subordonat ierarhic candidatului care ocupa postul de conducere scos la concurs.
4. Apărările Academiei Române
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însuşindu-şi considerentul fondului potrivit căruia reclamantul nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate la momentul desfăşurării concursului.
Răspunzând la motivul de recurs care ar atrage casarea, intimata a arătat că la termenul din data de 16 noiembrie 2011 au avut loc dezbaterile în cauză, consemnate în încheierea de la acea dată, instanţa fiind constituită din judecătorul care a pronunţat ulterior sentinţa atacată. Intimata a confirmat că în prima sentinţă comunicată apărea neconcordanţa semnalată de recurent însă, ulterior, la data de 23 ianuarie 2012 i s-a comunicat un nou exemplar al sentinţei în care se remediase eroarea materială respectivă, la dosar existând ambele dovezi de comunicare.
5. Procedura derulată în recurs
Din oficiu, la data de 4 februarie 2013, constatând că din dosarul de fond lipseşte încheierea de dezbateri din 16 noiembrie 2011 s-a solicitat curţii de apel să o înainteze.
Aceeaşi solicitare a fost formulată şi de către intimata Academia Română la data de 5 februarie 2013.
Încheierea indicată a fost trimisă de curtea de apel, în copie, la data de 12 februarie 2013.
Prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 5 martie 2013, recurentul D.E. a punctat că i s-au comunicat două exemplare ale sentinţei atacate: la 19 ianuarie 2012 şi 23 ianuarie 2012, în cel de-al doilea semnătura fiind a judecătorului indicat în partea introductivă. Cu toate acestea, recurentul arată că incertitudinea cu privire la judecătorul care a pronunţat hotărârea şi suspiciunile generate de această situaţie subzistă, întrucât încheierea de dezbateri din 16 noiembrie 2011 lipsea din dosar, fiind comunicată doar la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi din dosar nu rezultă că s-ar fi parcurs procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., în condiţiile în care primul exemplar al sentinţei comunicate a fost înlăturat din dosar fără nicio explicaţie, încălcându-se procedurile legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul - reclamant D.E. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune al cărei obiect vizează anularea actelor administrative (indicate la pct. 1 alin. (2) din această decizie) emise de Academia Română în contextul concursului organizat la data de 20 aprilie 2011 pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice C.C.K., cu finalitatea organizării unui nou concurs, în condiţii de legalitate.
Prima instanţă a considerat că reclamantul a prezentat un dosar de concurs incomplet, care nu cuprindea atestatul pentru management în cercetare – dezvoltare, aşa încât, în cadrul normativ fixat prin Legea nr. 319/2003 şi Regulamentul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de cercetare ale Academiei Române, a reţinut neîndeplinirea unei condiţii de eligibilitate care face de prisos examinarea celorlalte motive de nelegalitate indicate în acţiunea judiciară.
Această soluţie va fi casată cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs identificând mai multe nereguli procedurale la judecata în primă instanţă.
Astfel, după cum au susţinut ambele părţi litigante şi rezultă din dovezile de comunicare a sentinţei, fiecăreia i s-au comunicat două exemplare ale acesteia, la 17 ianuarie 2012, respectiv 23 ianuarie 2012.
Din primul exemplar comunicat, care nu există la dosarul de fond dar a fost prezentat de recurent (filele 6 - 9, dosar recurs), rezultă o altă compunere a completului de judecată, judecătorul indicat în partea introductivă a practicalei fiind altul decât cel care a semnat sentinţa, în timp ce în al doilea exemplar, aflat în dosarul primei instanţe, cele două nume coincid.
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., invocat de intimată în apărare, orice eroare materială poate fi îndreptată fin oficiu sau la cerere.
Cum din dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi formulat o cerere, rămâne ipoteza îndreptării din oficiu însă, potrivit alin. al doilea al aceluiaşi articol, „instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu”.
O astfel de încheiere nu există.
Această neregularitate procedurală este amplificată de împrejurarea că din dosarul de fond lipseşte încheierea de dezbateri din data de 16 noiembrie 2011, când părţile au pus concluzii iar instanţa a amânat pronunţarea, conform art. 260 alin. (1) C. proc. civ.
La solicitarea Înaltei Curţi a fost înaintată o copie a acestei încheieri dar din dosar nu rezultă motivul omisiunii iniţiale şi al lipsei unui original, deşi potrivit art. 84 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, această încheiere se redactează în două exemplare originale.
În contextul arătat, Înalta Curte consideră justificate dubiile exprimate de către recurent cu privire la respectarea principiului continuităţii de către instanţa de judecată care a soluţionat pricina în primă instanţă, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
Examinând din oficiu cadrul procesual în care s-a derulat judecata, Înalta Curte constată că în cauză mai există un motiv de casare, cel prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 în virtutea cărora se poate „pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză (…) a altor subiecte de drept”.
În virtutea rolului său activ, judecătorul fondului era dator să observe că petitul referitor la anularea Deciziei nr. 172/2011 emisă de preşedintele Academiei Române prin care L.C. a fost numită director general la Institutul Naţional de Cercetări Economice C.C.K., nu putea fi soluţionat decât cu citarea acestei persoane, pentru a-i da posibilitatea să formuleze apărări în susţinerea legalităţii concursului pe care l-a câştigat, mai ales că unul din motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant vizează tocmai neîndeplinirea aceleiaşi condiţii de eligibilitate de către aceasta. Pe aceeaşi linie, instanţa de recurs remarcă omisiunea curţii de apel de a examina solicitarea (subsidiară) de apărare a unui interes legitim public, dedusă din motivele de nelegalitate obiectivă, pe care le-a formulat reclamantul (art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004).
Fără a tranşa în această etapă a procesului chestiunile care privesc fondul cauzei, instanţa de recurs observă, mai întâi, că în privinţa dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezolvarea curţii de apel este corectă, în sensul că H.G. nr. 286/2011, invocată de reclamant, nu este aplicabilă. La acest punct, argumentaţia instanţei, justă în principiu, trebuie suplimentată cu constatarea că H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice a intrat în vigoare la data de 31 martie 2011 iar procedura de concurs în discuţie a debutat anterior, la data de 18 martie 2011, când a fost publicat în Ziarul F. anunţul Secţiei de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologice a Academiei Române privind scoaterea la concurs a postului.
Apoi, în privinţa condiţiei referitoare la depunerea unui atestat pentru management în cercetare-dezvoltare, va fi avut în vedere întregul context invocat de reclamant, confirmat cel puţin în parte prin Nota cu privire la soluţionarea contestaţiei acestuia întocmită de Comisia pentru analizarea contestaţiei, constituită în temeiul Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române nr. 38 din 27 aprilie 2011 (fila 27, dosar fond). Se va verifica în ce măsură confuzia indusă prin modul de redactare a anunţului, procedeul comisiei de concurs de a nu acorda note decât candidatului câştigător ori deţinerea de către reclamant a unor certificate (filele 86 - 90, dosar fond) care ar justifica îndeplinirea condiţiei de eligibilitate (potrivit susţinerilor sale) au afectat rezultatul concursului, impunându-se sau nu reluarea procedurii în raport de concluzia adoptată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/204 raportat la art. 312 alin. (1) Și alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., se va admite recursul, casându-se sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de E.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6997 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3411/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3433/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
