ICCJ. Decizia nr. 3449/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2013 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3449/2013

Dosar nr. 160/2/2010

Ședința publică din 15 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura derulată de prima instanţă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta H.E. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului:

- să emită ordinul de trimitere a sa în misiune permanentă în Republica I.", cu acordarea drepturilor salariale corespunzătoare, conform H.G. nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a M.A.E. şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare;

- să-i plătească diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei – C.S.M. şi salariul corespunzător postului de magistrat de legătură, calculată de la data numirii sale, respectiv 5 ianuarie 2009, conform Ordinului nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, şi până la soluţionarea irevocabila a acestei cereri;

- să-i plătească suma de 10 lei, cu titlu de daune morale.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să îi plătească despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre salariului obţinut în funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei – C.S.M. şi salariul corespunzător postului de „magistrat de legătură" în Republica I., calculată de la data numirii sale, respectiv 5 ianuarie 2009, şi până la încheierea mandatului de trei ani, respectiv până la data de 12 ianuarie 2012.

La data de 26 mai 2010, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare şi precizatoare la acţiunea introductivă de instanţă.

În cadrul acestei cereri, reclamanta a arătat că au calitatea de pârâţi în cauză:

- Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei;

- Ministrul Justiţiei.

Reclamanta a solicitat:

1) obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea ordinului de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare, în scopul exercitării dreptului câştigat, respectiv acela de a-şi desfăşura activitatea de „magistrat de legătură în Republica I.”, cât şi a scrisorii de acreditare a sa ca magistrat de legătură în Republica I.;

2) obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre salariul corespunzător postului de magistrat de legătură în Republica I. şi salariul obţinut în funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei, calculată de la data numirii sale, 5 ianuarie 2009, potrivit Ordinului nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, şi până la acordarea efectivă a drepturilor solicitate prin primul capăt de cerere, ca urmare a nerespectării acestora şi întârzierii emiterii ordinului;

3) obligarea pârâţilor la plata sumei de 10 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acţiunii, astfel cum a fost completată şi precizată, reclamanta a arătat că, în fapt, a îndeplinit funcţia de magistrat de legătură cu Republica I., pentru o perioada de 1 an, respectiv 2007-2008.

Înainte de a fi numită în această funcţie a parcurs următoarele etape:

1) a participat la procedura de selecţie a magistratului de legătură cu Republica I. în anul 2007 şi a fost declarată admisă;

2) C.S.M. a emis hotărârea de detaşare a sa la Ministerul Justiţiei;

3) Ministrul justiţiei a emis ordinul 3283/ C din 11 decembrie 2007 privind acordarea drepturilor salariale, cât şi scrisoarea de acreditare către Republica I.;

4) a fost trimisă în misiune pe durata anului 2008.

Reclamanta a susţinut faptul că sfârşitul anului 2008, Ministerul Justiţiei a scos la concurs postul de magistrat de legătură cu Republica I. pentru o perioada de 3 ani, respectiv 2009-2012.

Şi pentru aceasta numire trebuiau parcurse aceleaşi etape, sens în care:

1) a participat la procedura de selecţie a magistratului de legătură cu Republica I. în anul 2008;

2) a fost declarată admisă, conform procesului verbal nr. 135744 din 11 decembrie 2008;

3) C.S.M. a emis hotărârea de detaşare a sa la Ministerul Justiţiei, conform Hotărârii nr. 382 din 17 decembrie 2008 a secţiei pentru procurori a C.S.M.;

Reclamanta a arătat faptul că Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, prin care a fost numită magistrat de legătură, în cadrul Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate – Unitatea Magistraţilor de Legătură. Salarizarea i-a fost stabilită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 27/2006.

În opinia reclamantei, acest ultim act administrativ nu este ordinul necesar respectării dreptului pe care aceasta l-a câştigat, anume acela de a îndeplini funcţia de magistrat de legătură în Republica I., pentru o perioada de 3 ani, respectiv 2009-2012.

Reclamanta a precizat că drepturile salariale ce trebuie avute în vedere sunt cele stabilite de Legea nr. 495/2004, precum şi de H.G. nr. 837/1995.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost completată şi precizată, ca neîntemeiată, pentru argumentele prezentate la filele 27 Și 28 dosar.

Curtea de apel a încuviinţat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri.

1) Hotărârea Curţii de Apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1263 din 21 februarie 2011, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată, şi, în consecinţă:

- a obligat pârâtul Ministrul Justiţiei să emită, pe numele reclamantei, ordin de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare calităţii de magistrat de legătură, în care a fost numită prin Ordinul nr. 27/ C emis de Ministrul Justiţiei la data de 12 ianuarie 2009, în condiţiile dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 123/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- a obligat pârâţii să-i plătească reclamantei despăgubiri, constând în diferenţa dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat ca magistrat de legătură pentru Republica I., începând cu data emiterii Ordinului nr. 27/ C, la data de 12 ianuarie 2009, şi drepturile salariale efectiv încasate pentru funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei, până la emiterea ordinului de acordare a drepturilor salariale prevăzut la alineatul anterior;

- a obligat pârâţii, în solidar, să-i plătească reclamantei daune morale în sumă de 10 lei.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a participat la procedura „privind selectarea magistratului de legătură care urmează a fi trimis în Republica I., în scopul intensificării cooperării judiciare bilaterale”, demarată de pârâtul Ministerul Justiţiei, prin publicarea anunţului pe site la data de 25 noiembrie 2008.

Potrivit procesului-verbal nr. 135744/2008, încheiat la data de 11 decembrie 2008 de către Comisia desemnată de Ministrul Justiţiei pentru selectarea magistratului de legătură pentru Republica I., reclamanta a fost declarată câştigătoare, în urma selecţionării dosarelor de candidatură şi susţinerii interviului de către candidaţi.

Prin Hotărârea nr. 382 din 17 decembrie 2008 a secţiei pentru procurori a C.S.M., reclamanta a fost detaşată în Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 5 ianuarie 2009, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale U.E., modificată şi completată.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 27/ C emis la data de 12 ianuarie 2009, s-a dispus că: „începând cu data de 5 ianuarie 2009, doamna H.E., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, detaşată în Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru o perioadă de 3 ani, se numeşte, pe perioada detaşării, în funcţia de personal de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor, în post vacant, la Direcţia de drept internaţional şi tratate - Unitatea magistraţilor de legătură, urmând a avea, pe durata detaşării, calitatea de magistrat de legătură şi a beneficia de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare brută lunară, corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19,000, o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară de 20% în raport cu vechimea numai în funcţia de procuror de la 10 la 15 ani, un spor de vechime de 15%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru vechimea în muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat, în program normal de lucru, pentru tranşa de vechime de la 10 la 15 ani, precum şi un spor de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.” (art. 1)

Curtea de apel a arătat că procedura derulată în speţa de faţă are ca temei juridic O.U.G. nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale U.E., modificată şi completată.

În urma analizării dispoziţiilor legale relevante în cauză, prima instanţă a apreciat că atitudinea pârâţilor faţă de cererea reclamantei, înregistrată la data de 8 decembrie 2009, sub nr. 135.668, de a refuza trimiterea sa în Republica I. şi salarizarea în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2007, reprezintă un refuz nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a arătat că nu poate obliga pârâtul să o trimită pe reclamantă în Republica I. în vederea exercitării atribuţiilor de magistrat de legătură - capăt de cerere la care reclamanta, de altfel, a renunţat prin cererea modificatoare -, date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 123/2007 şi faptul că trimiterea implică o înţelegere cu Ministerul de Justiţie din Republica I.

Curtea de apel a menţionat faptul că, în raport de cele anterior reţinute, pârâtul Ministrul Justiţiei trebuie să emită pe numele reclamantei ordinul de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare calităţii de magistrat de legătură, în care a fost numită prin Ordinul nr. 27/ C, din data de 12 ianuarie 2009, în condiţiile dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 123/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă, Curtea a arătat faptul că pârâţii urmează să-i plătească reclamantei despăgubiri constând în diferenţa dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat ca magistrat de legătură pentru Republica I. începând cu data emiterii Ordinului nr. 27/ C, la data de 12 ianuarie 2009, şi drepturile salariale efectiv încasate pentru funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei, până la emiterea ordinului de acordare a drepturilor salariale prevăzut la alineatul anterior.

În fine, prima instanţă a precizat că reclamantei i se cuvin daune morale, deoarece pârâţii i-au cauzat un disconfort şi o stare de incertitudine cu privire la traseul său profesional.

3. Recursul declarat de reclamanta H.E.

În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării pârâţilor la plata despăgubirilor constând în diferenţa dintre drepturile salariale ce ar fi trebuit să le încaseze ca magistrat de legătură în Republica I. şi drepturile salariale efectiv încasate în România, începând cu data emiterii Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 27/.C, la 12 ianuarie 2009 şi până la emiterea ordinului de acordare a drepturilor salariale, dar nu mai târziu de 5 ianuarie 2012.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ., recurenta a arătat faptul că prima instanţă a interpretat parţial greşit conţinutul primului capăt de cerere.

Mai precis, reclamanta a susţinut că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea Ministrului Justiţiei să emită ordinul de trimitere a sa în misiune permanentă în Republica I.

Prin cererea precizată a solicitat şi emiterea scrisorii de acreditare a sa ca magistrat de legătură în Republica I. În mod eronat, curtea de apel a reţinut în considerentele hotărârii atacate că a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere.

O altă critică de nelegalitate formulată de recurentă se referă la faptul că despăgubirile i se datorează pe perioada de 3 ani în care a fost numită. Ca atare, instanţa trebuia să-i acorde despăgubirile până la emiterea ordinului de acordare a drepturilor salariale, dar nu mai târziu de 5 ianuarie 2012.

Ultima critică a recurentei priveşte cuantumul despăgubirilor, în sensul că trebuia să i se acorde diferenţa dintre drepturile salariale la care ar fi avut dreptul ca magistrat de legătură în Republica I. şi drepturile salariale încasate efectiv în România.

Recurenta arată că, din eroare, nu a adus la cunoştinţa instanţei de fond faptul că în perioada cuprinsă între demararea procedurii prealabile şi soluţionarea cererii a fost încadrată atât la Ministerul Justiţiei cât şi la Ministerul Public.

4. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei

În recursul său, pârâtul a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei în totalitate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

4.1. Soluţia primei instanţe de obligare a Ministrului Justiţiei la emiterea pe numele reclamantei a unui ordin de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare calităţii de magistrat de legătură, în care a fost numită, prin Ordinul nr. 27/ C, din data de 12 ianuarie 2009, este greşită.

Pe acest aspect, recurentul arată că, în raport de prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 123/2007, la Ministerul Justiţiei au fost create în cadrul Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate posturi de magistraţi de legătură.

Propunerea şi, ulterior, decizia cu privire la numărul magistraţilor de legătură care urmează să fie efectiv trimis într-un stat membru se raportează şi la: dispoziţiile acordului bilateral dintre Ministerul român al Justiţiei şi Ministerul Justiţiei al statului membru respectiv, numărul de persoane (magistraţi de legătură) pe care celălalt stat urmează să-l trimită în România (pentru respectarea reciprocităţii), cheltuielile ocazionate (drepturi salariale şi alte drepturi băneşti).

În relaţia România - Italia, întrucât ambele state membre ale U.E. au identificat necesitatea realizării unui schimb de magistraţi de legătură, a fost încheiat Acordul dintre Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Republica I. privind schimbul magistraţilor de legătură, semnat la B. la 17 noiembrie 2007.

În anul 2007, dată fiind situaţia excepţională din Italia de la acel moment, s-a decis ca, în această ţară să fie trimişi doi magistraţi de legătură.

Astfel, în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008, şi-au desfăşurat activitatea în Italia, doi magistraţi de legătură, unul dintre magistraţi fiind chiar reclamanta E.H.

În cursul lunii noiembrie 2008, s-a iniţiat procedura de selectare a două persoane şi pentru mandatul următor.

În urma procedurii demarate, la data de 18 noiembrie 2008, a fost selectat şi numit prin ordin al Ministrului Justiţiei, un magistrat de legătură în Republica I., în persoana doamnei S.P. Aceasta şi-a început, în mod efectiv, activitatea în calitate de magistrat de legătură, la sediul Ministerului italian al Justiţiei, la data de 1 decembrie 2008.

Cu aceeaşi dată, doamna S.P. a beneficiat de aplicarea normelor speciale de salarizare, prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2007, prin raportare la Legea nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a M.A.E. şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, precum şi ale H.G. nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată.

În cursul anului 2009, din cauza restricţiilor bugetare, în condiţiile crizei financiare la nivel mondial, în urma analizei financiare efectuate şi luând în calcul şi practica altor state membre care nu au mai mult de un magistrat de legătură acreditat într-un stat, a rezultat că nu mai este necesară transmiterea celui de-al doilea magistrat de legătură în Republica I., activităţile specifice magistratului de legătură putând fi realizate de persoana care ocupa deja acest post la R.

La acestea s-a adăugat şi faptul că partea italiană demarase procedura de selecţie şi trimitere în România a unui magistrat italian de legătură, procedură finalizată în cursul lunii decembrie 2009.

De altfel, restricţiile bugetare au determinat şi blocarea procedurilor privind selectarea magistraţilor de legătură care urmau să fie trimişi în F. şi S., proceduri declanşate în octombrie, respectiv, decembrie 2008.

Recurentul arată că, prin Adresa nr. 135535 din 8 decembrie 2009, Ministerul Justiţiei a solicitat C.S.M. să dispună încetarea detaşării reclamantei. În susţinerea cererii, Ministerul Justiţiei a avut în vedere faptul că nu se mai menţin considerentele care au determinat solicitarea detaşării în cadrul Ministerul Justiţiei a reclamantei.

La data de 17 decembrie 2009, C.S.M., secţia pentru Procurori a emis Hotărârea nr. 605, care, ulterior, a stat la baza emiterii Ordinului nr. 125/ C din data de 8 ianuarie 2010,prin care Ministrul Justiţiei a dispus încetarea detaşării reclamantei, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, începând cu data de 01 ianuarie 2010.

În raport de cele anterior prezentate, recurentul a concluzionat în sensul că prima instanţă a obligat autoritatea publică la emiterea în favoarea recurentei a ordinului de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare calităţii de magistrat de legătură, în care a fost numită prin Ordinul nr. 27/ C emis de Ministrul Justiţiei la data de 12 ianuarie 2009, şi la plata acestor drepturi salariale cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 123/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia recurentului, în situaţia în care intimata E.H. se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, trebuia să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Or, în situaţia de faţă, Ordinul nr. 27/ C a fost emis la data de 12 ianuarie 2009, iar împotriva acestuia nu a fost introdusă nicio plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege.

Ultima critică formulată de recurent se referă la acordarea eronată a daunelor morale, în condiţiile în care partea adversă nu a făcut dovada prejudiciului suferit.

1. Apărările formulate de intimata-recurentă H.E.

2. Intimata a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât pentru argumentele prezentate la filele 33-38 din dosarul Inaltei Curții de Casație Și Justiție.

I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a apărărilor cuprinse în notele scrise, dar şi din oficiu, în baza art. 304¹ C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta H.E. este nefondat, iar recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1) Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună obligarea recurentului-pârât:

2) să emită ordinul de trimitere a sa în misiune permanentă în Republica I., cu acordarea drepturilor salariale corespunzătoare, conform H.G. nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a M.A.E. şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare;

3) să-i plătească diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei – C.S.M. şi salariul corespunzător postului de magistrat de legătură, calculată de la data numirii sale, respectiv 5 ianuarie 2009, conform Ordinului nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, şi până la soluţionarea irevocabila a acestei cereri;

4) să-i plătească suma de 10 lei, cu titlu de daune morale.

Ulterior, recurenta-reclamantă a precizat şi completat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat:

2) obligarea pârâţilor Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei la plata diferenţei dintre salariul corespunzător postului de magistrat de legătură în Republica I. şi salariul obţinut în funcţia ocupată în cadrul Ministerului Justiţiei, calculată de la data numirii sale, 5 ianuarie 2009, potrivit Ordinului nr. 27/ C din 12 ianuarie 2009, şi până la acordarea efectivă a drepturilor solicitate prin primul capăt de cerere, ca urmare a nerespectării acestora şi întârzierii emiterii ordinului;

3) obligarea pârâţilor la plata sumei de 10 lei cu titlu de daune morale.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată, şi, în consecinţă:

- a obligat pârâţii, în solidar, să-i plătească reclamantei daune morale în sumă de 10 lei.

La pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a avut în vedere argumentele prezentate la pct. 1 alin. (2) din prezenta decizie.

Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior arătate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 382 din 17 decembrie 2008 a secţiei pentru procurori a C.S.M., recurenta - reclamantă a fost detaşată în Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 5 ianuarie 2009, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale U.E., modificată şi completată.

Prin Ordinul nr. 27/ C emis la data de 12 ianuarie 2009, Ministrului Justiţiei a dispus că, de la data de 5 ianuarie 2009, recurenta-reclamantă, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, detaşată în Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru o perioadă de 3 ani, se numeşte, pe perioada detaşării, în funcţia de personal de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor, în post vacant, la Direcţia de drept internaţional şi tratate - Unitatea magistraţilor de legătură, urmând a avea, pe durata detaşării, calitatea de magistrat de legătură şi a beneficia de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare brută lunară, corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19,000, o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară de 20% în raport cu vechimea numai în funcţia de procuror de la 10 la 15 ani, un spor de vechime de 15%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru vechimea în muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat, în program normal de lucru, pentru tranşa de vechime de la 10 la 15 ani, precum şi un spor de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase. (art. 1)

Înalta Curte, contrar celor statuate de prima instanţă prin sentinţa recurată, apreciază că nu este vorba despre refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte de soluţionare a cererii reclamantei.

Astfel, definiţia legală a acestei noţiuni o regăsim în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată: exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Noţiunea de exces de putere este definită în art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege: exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate, rezultă faptul că nu orice refuz al autorităţii publice de a soluţiona favorabil o cerere este un refuz nejustificat. Cu alte cuvinte, refuzul are caracter nejustificat atunci când se întemeiază pe excesul de putere, adică pe exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea publică cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor celor administraţi.

În speţa de faţă, prin Adresa nr. 135535 din 8 decembrie 2009, Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat C.S.M. să dispună încetarea detaşării recurentei-reclamante, în cadrul Ministerului, în baza art. 9 din Hotărârii nr. 193/2006 a C.S.M.

În motivarea acestei solicitări, emitentul a arătat faptul că „nu se mai menţin considerentele care au determinat solicitarea detaşării doamnei H.E., şi anume selecţionarea doamnei procuror ca magistrat de legătură în Republica I., apreciindu-se că în condiţiile restricţiilor bugetare pentru anul 2009 şi faţă de activitatea specifică acestei poziţii, activitatea de magistrat de legătură în Republica Italiană se poate desfăşura în contextul actual prin menţinerea unui singur magistrat de legătură, post ocupat în prezent conform procedurilor legale.” (a se vedea filele 6 Și 7 din dosarul Inaltei Curții de Casație Și Justiție).

C.S.M. a dat curs acestei cereri şi, prin Hotărârea nr. 605 din 17 decembrie 2009, secţia pentru Procurori a dispus încetarea detaşării recurentei-reclamante în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, începând cu data de 1 ianuarie 2010 (a se vedea filele 8 Și 10 din dosarul Înaltei Curții de Casație Și Justiție).

Prin Ordinul nr. 125/ C din data de 8 ianuarie 2010, Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a dispus eliberarea recurentei-reclamante din funcţia de personal de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor, la Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate - Unitatea Magistraţilor de legătură, ca urmare a încetării detaşării la minister (a se vedea fila 11 din dosarul Inaltei Curții de Casație Și Justiție).

La aceeaşi dată la care a fost emisă şi Adresa nr. 135535 din 8 decembrie 2009, recurenta-reclamantă a înregistrat sub nr. 135.668 cererea prin care a solicitat punerea în executare a Ordinului nr. 27/ C emis la data de 12 ianuarie 2009 şi emiterea unui nou ordin privind trimiterea sa în misiune permanentă în Republica I., cu salarizarea corespunzătoare personalului ce are această calitate.

Înalta Curte constată că autoritatea recurentă şi-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la numărul magistraţilor de legătură trimişi în Republica I. în limitele conferite de art. 2 alin. (3), art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform art. 2 alin. (3):

„Numărul maxim de posturi alocate direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei în scopul trimiterii unor magistraţi de legătură se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.”

Art. 4 alin. (1) şi (2) prevăd că:

„(1) Direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei analizează anual stadiul cooperării judiciare cu statele membre ale U.E. şi cu statele terţe şi poate propune ministrului justiţiei, motivat, trimiterea unor magistraţi de legătură în acele state membre ale U.E. sau, dacă este cazul, în state terţe, în relaţia cu care se înregistrează constant un număr foarte mare de cazuri în domeniul cooperării judiciare în materie penală şi civilă, ori probleme deosebite care nu pot fi soluţionate fără un contact direct permanent, la faţa locului, cu autorităţile competente din statul respectiv.

(2) Magistraţii de legătură sunt trimişi pe baza unei înţelegeri la nivelul Ministerelor de Justiţie, care nu intră sub incidenţa Legii nr. 590/2003 privind tratatele.”

Potrivit art. 5 alin. (4):

„Durata mandatului magistratului de legătură este de până la 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată, şi se stabileşte prin ordin al Ministrului Justiţiei.”

Aşadar, în raport de dispoziţiile normative anterior citate, rezultă faptul că propunerea şi, ulterior, decizia cu privire la numărul magistraţilor de legătură şi la durata mandatului acestora aparţine Ministrului Justiţiei.

După cum s-a arătat în memoriul de recurs formulat de această autoritate publică, decizia în legătură cu numărul magistraţilor de legătură care urmează să fie efectiv trimis într-un stat membru se raportează şi la: dispoziţiile acordului bilateral dintre Ministerul Român al Justiţiei şi Ministerul Justiţiei al statului membru respectiv, numărul de persoane pe care celălalt stat urmează să-l trimită în România (pentru respectarea reciprocităţii), cheltuielile ocazionate (drepturi salariale şi alte drepturi băneşti).

După cum s-a prezentat în cele de mai sus, autoritatea recurentă şi-a argumentat poziţia de a trimite în Republica I. doar un magistrat de legătură în raport de criteriile enunţate anterior.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar apreciază că, în situaţia în care ar fi considerat că este vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin neemiterea ordinului de trimitere a sa în misiune permanentă în Republica I. şi a scrisorii de acreditare, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să sesizeze autoritatea publică cu competenţe în materie imediat după emiterea ordinului nr. 27/ C din data de 12 ianuarie 2009 şi nu după un interval de timp foarte îndelungat (aproximativ 11 luni), la momentul în care s-a solicitat C.S.M. încetarea detaşării sale la Ministerul Justiţiei.

Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului Ministerul Justiţiei în sensul că prima instanţă a obligat autoritatea publică la emiterea în favoarea recurentei a ordinului de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare calităţii de magistrat de legătură, în care a fost numită prin Ordinul nr. 27/ C emis de Ministrul Justiţiei la data de 12 ianuarie 2009, şi la plata acestor drepturi salariale cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 123/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit dispoziţiei normative anterior nominalizate:

„(1) Magistraţii de legătură beneficiază în statul în care sunt trimişi de drepturile salariale şi de alte drepturi băneşti corespunzătoare funcţiei diplomatice de ministru consilier, potrivit legislaţiei de salarizare în vigoare pentru personalul trimis în misiune permanenta în străinătate.

(2) Pe perioada desfăşurării misiunii în străinătate, magistratul de legătură beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru judecători, procurori şi asimilaţii acestora, cu excepţia drepturilor salariale pe care le-ar fi avut în cazul desfăşurării activităţii de judecător, procuror sau consilier juridic în ţară, care sunt înlocuite de cele prevăzute la alin. (1). În cazul în care drepturile salariale specifice funcţiei de judecător, procuror sau asimilat al acestora, de care ar fi beneficiat în ţară magistratul de legătură în cauză, sunt mai mari decât cele prevăzute la alin. (1), acesta îşi va păstra drepturile salariale mai favorabile”.

Ca atare, în raport de prevederea legală anterior citată, rezultă faptul că recurenta-reclamantă nu este îndreptăţită să beneficieze de diferenţele salariale solicitate, în condiţiile în care nu a exercitat efectiv funcţia de magistrat de legătură în Republica I.

Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei de Drept Internaţional şi Tratate - Unitatea Magistraţilor de legătură din Ministerul Justiţiei a fost salarizată conform prevederilor ordinului de numire, act administrativ unilateral cu caracter individual pe care recurenta-reclamantă nu l-a atacat în instanţă pe motive de nelegalitate.

În fine, Înalta Curte apreciază că este fondată şi ultima critică existentă în memoriul de recurs depus de pârâtul Ministerul Justiţiei, în sensul că partea adversă nu are temei pentru a beneficia de daune morale, faţă de situaţia de fapt şi de drept anterior expusă.

Recursul formulat de reclamantă este nefondat pentru toate argumentele prezentate în cele de mai sus.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei H.E., astfel cum a fost completată şi precizată, ca neîntemeiată. Totodată, va respinge recursul declarat de reclamanta H.E. împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1263 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei H.E., astfel cum a fost completată şi precizată, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de H.E. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2013.

#Obligare Emitere Act Administrativ. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 3442/2013. Contencios. Sesizări conform Legii...		ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Contencios →

ICCJ. Decizia nr. 3449/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3449/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs