ICCJ. Decizia nr. 3436/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3436/2013
Dosar nr. 7475/2/2011
Ședința publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Reclamantul Colegiul Tehnic „A.S.”a chemat în judecată Camera de Conturi Teleorman şi Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 26/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman şi a Încheierii nr. VI/327 din 3 august 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin procesul verbal de constatare nr. 2374 din 24 mai 2011, întocmit asupra contului anual de execuţie bugetară pe anul 2010, s-a reţinut că din bugetul instituţiei auditate s-au achitat directorului şi directorului adjunct sume reprezentând plata cu ora, sume estimate de auditorul public extern la 37.417 lei, din care 29.326 lei drepturi salariale brute şi 8.091 lei contribuţii ale angajatorului.
Obiecţiunile formulate de reclamant cu privire la cele reţinute în urma controlului au fost înlăturate de către Camera de Conturi Teleorman prin Decizia nr. 26/2011.
Prin încheierea nr. VI/327 din 3 august 2011, Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia formulată, menţinând decizia emisă de Camera de Conturi Teleorman.
Împotriva celor două acte administrative, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dar şi conform pct. 230 şi următoarele din Hotărâre nr. 130/2010 a Curţii de Conturi, reclamantul a formulat acţiunea de faţă, solicitând anularea celor două acte.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentința civilă nr. 346 din 19 ianuarie 2012 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nu pot fi primite susţinerile reclamantului privitoare la inexistenţa prejudiciului.
Consecinţa pe plan economico-financiar a abaterii reţinute în sarcina instituţiei verificate este prejudicierea bugetului de stat cu valoarea plăţilor nelegale efectuate către cei doi directori în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010.
Cât priveşte obligaţia stabilirii întinderii prejudiciului şi dispunerii măsurilor de recuperare a acestuia, instanţa a reţinut că aceasta revine, în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, conducerii entităţii auditate.
3. Recursul declarat de Colegiul Tehnic „A.S.” Teleorman
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Colegiul Tehnic „A.S.” Teleorman, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a reluat integral motivele acţiunii judiciare, fără a formula critici concrete la adresa sentinţei.
În esenţă, recurentul susţine că:
- prima instanţă a interpretat eronat cadrul normativ aplicabil;
- nu s-a ţinut seama de poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman care a avizat statele de funcţii pentru anii verificaţi şi a aprobat plăţile şi nici de Anexa nr. 1 la O.M.C.T. nr. 1350 din 20 iunie 2007;
- în cauză nu există prejudiciu;
- prof.I.C.D. nu a fost director în perioada ianuarie 2008-21 ianuarie 2010 şi nu este legal să răspundă;
- există contradicţie între pct. 3 şi 5 din decizia emisă de Curtea de Conturi.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant Colegiul Tehnic „A.S.” Teleorman a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ măsurile dispuse de Camera de Conturi Teleorman prin Decizia nr. 26 din 14 iunie 2011, menţinute prin Încheierea nr. 327 din 3 august 2011 de către Curtea de Conturi a României, în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului rezultat din plata cu ora făcută în intervalul ianuarie 2008—iunie 2010 directorului şi directorului adjunct al instituţiei.
În esenţă, s-a reproşat entităţii controlate că a achitat cu titlu de „plata cu ora” sume estimate de auditorul public extern la 37.417 lei, unei categorii de personal care nu avea dreptul de a preda în regim de cumul sau plată cu ora, fiind încălcate prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prima instanţă a examinat detaliat toate susţinerile reclamantului ajungând la concluzia că acestea nu au aptitudinea de a răsturna prezumţia de legalitate de care beneficiază actele administrative atacate.
Această concluzie este corectă.
Răspunzând punctual la criticile recurentului, Înalta Curte reţine, mai întâi, că reglementările aplicabile au fost judicios arătate în actul de control, neexistând nici un suport pentru afirmaţia că după data de 1 ianuarie 2008 ar mai fi fost posibilă plata cu ora pentru personalul în discuţie.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 349/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă:
„(1) Personalul de îndrumare şi control şi directorii unităţilor de învăţământ sunt degrevaţi, total sau parţial, de norma didactică de predare.
(2) Directorii adjuncţi au obligaţia de a preda efectiv între 2 şi 6 ore săptămânal.
(3) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) şi alin. (2) nu poate desfăşura activităţi didactice în regim de cumul sau plata cu ora.”
Legea nr. 349/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 precizează la art. 2 lit. a) şi b) următoarele:
„Pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanţare şi administrare a unităţilor de învăţământ în întregul sistem de învăţământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eşalonat, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, după cum urmează:
a) începând cu 1 ianuarie 2005 unităţile de învăţământ din judeţele-pilot stabilite prin hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanţare, administrare şi salarizare a personalului, cu condiţia îndeplinirii integrale a prevederilor art. 7 şi art. 145 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) sistemul de salarizare şi stimulare a personalului didactic şi de conducere prevăzut în prezenta lege se aplică în unităţile de învăţământ-pilot, în limita fondurilor publice aprobate şi de care dispun prin veniturile proprii şi cu îndeplinirea tuturor prevederilor cerute de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ”.
Concluzia care se degajă cu claritate din reglementările citate este în sensul că modificările aduse prin Legea nr. 349/2004 s-au implementat gradual la nivel naţional, iniţial în judeţele-pilot (din care nu a făcut parte Teleormanul) urmând ca începând cu data de 1 ianuarie 2008 să se aplice în întregul sistem naţional de învăţământ.
Împrejurarea că prin Anexa nr. 1 la O.M.C.T. nr. 1350 din 20 iunie 2007 privind Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, la art. 12 se detaliază modalitatea de realizare a „plăţii cu ora” către personalul de conducere din unităţile de învăţământ nu poate justifica punctul de vedere al recurentului, câtă vreme ordinul menţionat a fost emis în perioada anterioară datei limită de 1 ianuarie 2008, când această modalitate de plată era permisă în unele judeţe (inclusiv în Teleorman). În plus, este contrar principiului constituţional al ierarhiei forţei juridice a actelor normative ca un ordin de ministru să conţină dispoziţii contrare unei legi.
De asemenea, faptul că Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman a aprobat plata cu ora, nu conferă gir de legalitate acestei operaţiuni, ci demonstrează că şi acesta a interpretat şi aplicat eronat prevederile Legii nr. 349/2004, anterior citate.
Susţinerea că elementul prejudiciu lipseşte, este vădit nefondată întrucât acesta constă tocmai în sumele plătite nelegal personalului cu funcţii de conducere menţionat.
Cât priveşte câtimea debitului ori reţinerea greşită în actul de control a numelui unei persoane care nu a exercitat funcţia de director într-o anumită perioadă acestea nu pot afecta legalitatea actului administrativ, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992: „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate”
Ca atare, nimic nu împiedică pe recurent ca pe baza situaţiei de fapt existente să stabilească responsabilitatea concretă a fiecărei persoane conform cadrului normativ indicat chiar în Decizia nr. 26/2011 a Camerei de Conturi Teleorman: art. 255 alin. (2) C. muncii, art. 125 din Legea nr. 128/1997, respectiv art. 283 din Legea nr. 1/2011, texte legale care converg către concluzia că răspunderea se stabileşte proporţional cu timpul în care au fost îndeplinite funcţiile de răspundere şi proporţional cu venitul lunar realizat.
În fine, nici presupusa contradicţie dintre măsurile de la pct. 3 şi pct. 5 din Nota Camerei de Conturi nu există pentru că nu poate fi recuperat acelaşi debit de la două persoane. Numai în măsura în care, din diferite motive, sumele plătite nelegal nu pot fi recuperate de la cel care le-a încasat se poate pune problema unei răspunderi materiale subsidiare, evident cu respectarea termenelor speciale de prescripţie în această materie.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Colegiul Tehnic “A.S.” Teleorman împotriva Sentinţei civile nr. 346 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3433/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3442/2013. Contencios. Sesizări conform Legii... → |
|---|
