ICCJ. Decizia nr. 3516/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3516/2013
Dosar nr. 1898/54/2012
Şedinţa de la 19 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii V. (Fostă B.) I., C. (Fostă R.) D., B. (Fostă D.) A.-C., O.E., F. (Fostă C.) E., S. (Fostă M.) E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea acestora la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, având în vedere că a urmat cursurile instituţiei de învăţământ superior menţionate, promovând examenul de licenţă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Tribunalul Dolj, prin Sentinţa nr. 3372 din 14 septembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, faţă de calitatea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de autoritate publică centrală, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 988 din 26 octombrie 2012, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă în considerarea că pârâta universitate nu este instituţie centrală, reţinând şi incidenţa prevederilor art. 17 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20(1), 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă şi la suplimentul la diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamanţi.
Instanţa de control judiciar constată că universitatea pârâtă este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
Prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea "S.H.", ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în Bucureşti.
Înalta Curte apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învăţământ, parte a sistemului naţional de învăţământ, dar nu este instituţie publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanţă la curtea de apel.
Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei este irelevantă împrejurarea că pârâta a chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziţionării autorităţii emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităţilor publice.
Instanţa de control judiciar mai reţine că, într-adevăr, instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Prin urmare, aceste universităţi nu îndeplinesc cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta în cauză şi astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menţionat.
În plus, se impune a fi subliniat că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universităţile sunt autorităţi publice locale, având în vedere şi prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În cauză, reclamanţii au optat pentru instanţa de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
În fine, în speţă vor fi avute în vedere şi prevederile art. 17 din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În speţă, cererea de chemare în garanţie fiind cerere incidentală, va fi soluţionată de instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
3. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii V. (Fostă B.) I., C. (Fostă R.) D., B. (Fostă D.) A.C., O.E., F. (Fostă C.) E., S. (Fostă M.) E. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5496/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5548/2013. Contencios → |
|---|
