ICCJ. Decizia nr. 5467/2013. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5467/2013
Dosar nr. 5207/102/2011*
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin încheierea din 19 septembrie 2012, pronunţată de secţia I civilă a Curţii de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. 5210/102/2011, a fost trimisă spre soluţionare excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta N.E., având ca obiect dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că dispoziţiile criticate încalcă flagrant prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, dar şi dispoziţiile art. 6 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi ale Protocolului nr. 1 coroborate cu art. 14 din Convenţia arătată. Reclamanta a opinat că normele în cauză aduc o ingerinţă nejustificată dreptului de proprietate, câtă vreme au un caracter imprecis şi sunt lipsite de predictibilitate, fiind contrare proporţionalităţii rezonabile şi echilibrului echitabil, fiind discreţionare şi discriminatorii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României, a invocat excepţia inadmisibilităţii, argumentând că dispoziţiile art. 4 alin. (1) privesc în mod exclusiv actele administrative, nu şi ordonanţele de Guvern, simple sau de urgenţă. Aceste din urmă acte au caracter legislativ, putând fi atacate în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sau prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş nu a formulat apărări în cauză.
Prin Sentinţa nr. 228 din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta N.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Instanţa a reţinut că o primă condiţie de admisibilitate evidentă a excepţiei de nelegalitate priveşte obiectul ei: trebuie să fie vorba de un act administrativ.
În opinia instanţei, actul a cărui legalitate se contestă în cauză este o ordonanţă de urgenţă care nu poate fi calificată ca act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Ordonanţele de urgenţă nu sunt acte emise în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, ele reprezentând însăşi legea.
S-a mai reţinut că o ordonanţă de urgenţă ar putea face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ doar în condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectiv numai dacă ea fost declarată neconstituţională [ art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituţie ] sau dacă acţiunea în contencios administrativ este însoţită de excepţia de neconstituţionalitate [ art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] .
A concluzionat Curtea că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile amintite, reclamanta invocând nelegalitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pe calea excepţiei de nelegalitate.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta N.E.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Consideră recurenta că prevederile ordonanţei în discuţie încalcă prevederile art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la desfăşurarea unui proces echitabil şi respectarea vieţii private, precum şi ale Protocolului nr. 1 din Convenţia privind respectarea dreptului său de proprietate, cu referire la pensia la care este îndreptăţită să i se plătească din fondul de asigurări sociale.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii se solicită constatarea nelegalităţii unui act normativ, care nu intră în sfera actului administrativ şi a cărui nelegalitate nu poate fi constatată de o instanţă de contencios administrativ, ci intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional, astfel cum arată dispoziţiile din Legea nr. 47/1992, republicată.
Or, Înalta Curte reţine că nu poate constitui niciodată obiect al excepţiei de nelegalitate o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă, nefiind în competenţa instanţelor judecătoreşti soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă, ci întotdeauna judecătorul este chemat să aplice şi să interpreteze aplicarea legii la un caz particular, în raport de situaţia de fapt şi de drept reţinută.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă sunt supuse unei alte proceduri de verificare, deci controlul lor se realizează potrivit unei alte proceduri stabilite prin lege organică.
În materia soluţionării cererilor referitoare la nelegalitatea/neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă, legiuitorul a adoptat o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 47/1992, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor şi fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înţelesul dat acestuia de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reflectat în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de Înalta Curte.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie precizează că atât condiţiile, cât şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi menţinută, iar, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.E. împotriva Sentinţei nr. 228 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5569/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5568/2013. Contencios. Anulare act... → |
---|