ICCJ. Decizia nr. 353/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 353/2013
Dosar nr. 404/42/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Găeşti cu nr. 453/232 din 15 februarie 2010, reclamanţii M.E.V., M.M., M.E., B.C. Și D.O. au solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului în favoarea SN P.P. SA, a cărei succesoare în drepturi este pârâta SC O.M.V. P. S.A. – zona de producţie Muntenia Central.
Prin Sentinţa nr. 626 din 30 martie 2010, Judecătoria Găeşti a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând natura juridică de act administrativ a certificatului contestat.
Prin Sentinţa nr. 174 din 20 iulie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1208 din 1 martie 2011, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond la Curtea de apel.
2. Hotărârea pronunţată în fond după casare
Prin Sentința nr. 303 din 2 noiembrie 2011,pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel PloieȘti, secția a II-a civilă, de contencios administrativ Și fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.E.V., M.M., M.E., B.C. şi D.O., în contradictoriu cu pârâţii SC O.M.V. P. SA - Zona de producţie Muntenia Central şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi în consecinţă, a anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei, Comerţului în favoarea pârâtei, pentru suprafaţa de teren de 4085 m.p., potrivit planului de situaţie anexă la raportul de expertiză tehnică topo efectuat de expertul I.C., teren proprietatea reclamanţilor, potrivit titlului de proprietate din 8 aprilie 2009, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmboviţa.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:
Pârâtei SN P. P. SA Bucureşti, în prezent O.M.V. P. SA – Zona de producţie Muntenia Central, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, în temeiul H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor trenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 99.807,36 m.p., identificată în Anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată la 23 iunie 2001 la Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie a judeţului Dâmboviţa.
Reclamanţii M.E.V., M.M.L., M.E., B.C. şi D.O. deţin titlul de proprietate din 8 aprilie 2009, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmboviţa, pentru suprafaţa de 5000 m.p. situată în comuna Valea Mare, jud. Dâmboviţa.
Prin Încheierea nr. 43472 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, s-a admis cererea reclamanţilor, privind intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară şi s-a dispus înscrierea în cartea funciară a localităţii Valea mare, terenul de 4.999 m.p.(5.000 m.p. din titlul de proprietate din 8 aprilie 2009), teren situat în comuna Valea Mare.
Din extrasul de carte funciară din comuna Valea Mare, la numărul cadastral, emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, rezultă că terenul de 4.999 m.p. (5.000m.p. în acte), proprietatea reclamanţilor, potrivit Titlului de proprietate din 8 aprilie 2009, se suprapune imobilului identificat cu nr. cadastral înscris în cartea funciară a localităţii Valea Mare din încheierea din 15 septembrie 2009.
Din extrasul de Carte Funciară nr. 242 emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa la 29 ianuarie 2010, rezultă că terenul în suprafaţă de 5607 m.p. din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, conform H.G. nr. 834/1991, în favoarea SC P. SA se suprapune cu imobilul identificat Și înscris în cartea funciară a localităţii Valea Mare prin încheierea din 15 septembrie 2009.
Din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, rezultă că pârâtei i s-a atestat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 99.808,36 m.p., în temeiul H.G. nr. 834/1991.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică topografică, lucrare solicitată de către pârâta O.M.V. P. SA având ca obiective: identificarea terenului în suprafaţă de 5000 m.p.,proprietatea reclamanţilor conform Titlului de proprietate din anul 1997, situat în comuna Valea Mare, judeţ Dâmboviţa; identificarea terenului în suprafaţă de 5607,38 m.p. situat în intravilanul comunei Valea Mare judeţ Dâmboviţa, aflat în proprietatea pârâtului, conform Certificatului de atestare din 2005; stabilirea zonei de suprapunere între cele două terenuri şi aria acesteia; identificarea Și poziționarea construcţiilor identificate de către P. în aria de suprapunere a celor două terenuri.
Din raportul de expertiză tehnică topografică, rezultă că terenul de 5000 m.p. proprietatea reclamanţilor, conform titlului de proprietate din 2009 (eronat se menţionează anul 1997), situat în comuna Valea mare, jud. Dâmboviţa, se află situat parte pe terenul pârâtei SC P., în prezent SC O.M.V. P. şi parte pe terenul comunei Valea Mare, în administrarea Consiliului local Valea Mare, iar zona de suprapunere între terenul proprietatea reclamanţilor şi terenul proprietatea pârâtei, potrivit celor două acte de proprietate, este de 4085 m.p., pe zona de suprapunere între cele două acte de proprietate există construcţii, precum şi o seră, o magazie de lemn şi 3 şoproane, edificate de pârâtă.
Prin urmare, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că terenul proprietatea reclamanţilor de 5000 m.p., din titlul de proprietate din 2009 se suprapune cu terenul pârâtei din certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, pentru suprafaţa de 4085 m.p., restul terenului reclamanţilor până la suprafaţa de 5000 m.p. din titlul de proprietate se află situat pe terenul comunei Valea Mare, aflat în administrarea Consiliului local Valea Mare, jud. Dâmboviţa.
3. Recursurile formulate împotriva sentinţei
Ambii pârâţi au atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
3.1. Recurenta - pârâtă SC O.M.V. P. SA, Muntenia Central şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că sentinţa atacată a ignorat dispoziţiile obligatorii date prin Decizia de casare nr. 1208 din 01 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost pronunţată cu greşita aplicare a art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 834/1991, adoptate în aplicarea Legii nr. 15/1990, coroborate cu art. 968 C. civ.
De asemenea, recurenta – pârâtă a arătat că hotărârea atacată este data cu ignorarea în totalitate a prevederilor în materie ale Legii nr. 18/1991, cu referire la cazurile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum şi normele prohibitive ale art. 36, alin. (5) şi art. 42, alin. (3) din legea citată, respectiv art. 34 din Legea nr. 1/2000.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta - pârâtă a arătat că soluţia este întemeiată exclusiv pe aspectul de fapt al suprapunerii terenurilor înscrise în titlurile de proprietate ale pârâţilor, fără a se proceda la compararea acestora, pentru stabilirea neechivocă a titlului mai bine conturat; că modul de constituire şi de atestare a dreptului de proprietate în favoarea P. SA s-a încadrat întocmai în prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, în timp ce dreptul reclamanţilor a fost reconstituit în baza unor hotărâri judecătoreşti care nu îi pot fi opozabile, fiind pronunţate în lipsa oricărei analize asupra regimului juridic al terenului, ocupat de P. SA anterior apariţiei Legii nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005. În litigiile civile s-a reţinut, fără o analiză aprofundată, că terenul ar face parte din domeniul public şi privat al Comunei Valea Mare, şi cu toate că s-a consemnat că terenul este ocupat cu construcţii, nu s-a reţinut că existenţa unor obiective de investiţii constituie impedimente pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
În acest sens, recurenta – pârâta a făcut referire la Decizia nr. 273/2005, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 42. alin. (3), din Legea nr. 18/1991 republicată, arătând că, prin excluderea de la reconstituirea dreptului de proprietate a acelor suprafeţe de teren pe care s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţirile funciare, nu se încalcă dispoziţiile art. 44, alin. (1), Teza a II- a din Constituţie, astfel cum a fost modificată prin Legea de Revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, deoarece conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată, astfel cum a cesta este garantat şi ocrotit de Constituţie, sunt stabilite prin lege.
3.2. Recurentul – pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, ale H.G. nr. 834/1991 şi ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, recurentul – reclamant a arătat că instanţa a trecut cu uşurinţă peste chestiunea îndeplinirii procedurii prealabile, acţiunea reclamanţilor fiind inadmisibilă, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost depusă la 15 februarie 2010, iar plângerea prealabilă a fost formulată la 01 aprilie 2010.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul - pârât a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 şi că dreptul de proprietate al societăţii comerciale a fost dobândit prin efectul Legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15 /1990.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii - reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, arătând, în esenţă, că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea antecesoarei O.M.V. P. SA, zona Muntenia Central, terenul în litigiu făcea parte din domeniul public şi privat al comunei Valea Mare, situaţie juridică pe care o avea încă din anul 2001.
A mai arătat că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea art. 1 şi art. 3 din H.G. nr. 834/1991, terenul nefiind afectat obiectului de activitate al intimatei - pârâte şi suprapunându-se terenului pentru care intimaţii - reclamanţi au titlu de proprietate.
II .Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii - pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu menţiunea că argumentele comune celor două recursuri vor fi grupate şi analizate împreună.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii – reclamanţi au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei şi Comerţului în favoarea SN P.P. SA, antecesoarea O.M.V. P.SA.
Supusă contestării a fost numai o suprafaţă de 5000 mp, în privinţa căreia reclamanţii au arătat că au titlu de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 şi Legii nr. 247/2005.
Având în vedere parcursul procesual a litigiului şi probele administrate, aşa cum rezultă din rezumatul cuprins la pct. 1 alin. (1) din prezenta decizie, Înalta Curte constată că soluţia de admitere în parte a acţiunii, pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente.
Analizând punctual criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la încălcarea art. 7 din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că „ Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).”
Intimaţii – reclamanţi au poziţia de terţi faţă de actul administrativ contestat, iar în considerentele Deciziei de casare nr. 1208 din 1 martie 2011 s-a reţinut că data luării la cunoştinţă este 29 ianuarie 2010, astfel că plângerea administrativă înregistrată la 1 aprilie 2010 se încadrează în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte succesiunea în timp a demersurilor efectuate de reclamanţi, instanţa reţine că acţiunea în anularea certificatului a fost înregistrată iniţial la data de 15 februarie 2010, la Judecătoria Găeşti, de unde a fost declinată prin Sentinţa nr. 626 din 30 martie 2010, către Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, procedura prealabilă administrativă fiind exercitată imediat după stabilirea naturii juridice a certificatului prin sentinţe de declinare şi anterior înregistrării pe rolul instanţei de contencios administrativ competente.
În consecinţă, nu putea fi reţinut un fine de neprimire decurgând din încălcarea art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la încălcarea art. 315 C. proc. civ. – limitele deciziei de casare
În temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Singura problemă de drept dezlegată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 1208 din 1 martie 2011 este aceea a încadrării acţiunii reclamanţilor în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în raport cu data la care au luat cunoştinţă de actul administrativ vătămător.
Menţiunea din finalul considerentelor deciziei de casare, în sensul că instanţa urmează să procedeze la compararea titlurilor, pentru a vedea care dintre acestea este mai caracterizat, nu are semnificaţia unei probleme de drept dezlegate sau a indicării unei probe necesare, ci vizează un anumit mecanism de abordare a litigiului, pe care instanţa l-a urmat în coordonatele specifice contenciosului administrativ.
Chiar dacă nu o afirmă în termeni expliciţi, judecătorul fondului a reţinut vătămarea dreptului preferabil al reclamanţilor, pentru suprafaţa de 4085 mp, în privinţa căreia titlurile de proprietate etalate de părţi se suprapun.
Cu privire la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate
Potrivit art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. s e poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept”.
Pentru a fi aplicată sancţiunea nulităţii actului administrativ, instanţa de contencios administrativ are de verificat, pe de o parte, conformitatea actului cu legea în executarea căreia a fost emis sau adoptat şi, pe de altă parte, existenţa unei vătămări produse reclamanţilor într-un drept sau într-un interes legitim.
Pornind de la aceste premise, instanţa de control judiciar îmbrăţişează concluzia la care a ajuns curtea de apel, reţinând unele argumente suplimentare ce vin să complinească motivarea sentinţei.
În acest sens, Înalta Curte reţine că actul dedus judecăţii a fost emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit căruia bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
Pentru organizarea executării acestui text de lege a fost adoptată H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, care în art. 1 explicitează câmpul de reglementare, circumscriind noţiunii de „terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora” condiţia ca terenurile asupra cărora se poate atesta dreptul de proprietate să fie „necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate”.
Sub acest aspect, expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, efectuată la fondul cauzei, a stabilit că pe terenul de 4085 mp, care constituie zona de suprapunere între titlurile de proprietate ale părţilor, se află o serie de construcţii cu destinaţie de cantină, seră, magazie, şoproane din lemn; potrivit constatărilor la faţa locului, construcţiile erau în stare nefuncţională şi în stadiu de degradare, iar terenul - greu accesibil, fiind acoperit cu vegetaţie bogată, ce nu a fost tăiată de mult timp. Raportul de expertiză are anexate planşe topografice care confirmă constările expertului.
Toate aceste împrejurări conduc către concluzia că terenul nu era în mod real şi efectiv necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale, conform obiectului său de activitate, documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului nefiind în măsură să fundamenteze un punct de vedere contrar, în sensul respectării cerinţei impuse prin art. 1 al H.G. nr. 834/1991.
În ceea ce priveşte cealaltă condiţie, a vătămării drepturilor ori intereselor legitime ale reclamanţilor, existenţa ei rezultă tocmai din suprapunerea terenurilor ce fac obiectul titlurilor de proprietate ale părţilor.
Instanţa de contencios administrativ, nu poate analiza ori cenzura hotărârile judecătoreşti civile, definitive, în temeiul cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate al intimaţilor – reclamanţi, aşa cum sugerează recurenta – pârâtă SC O.M.V. – P. SA zona Muntenia Central, iar identificarea vătămării produse dreptului de proprietate nu echivalează cu o încălcare a limitelor principiului opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) sau art. 304 pct. 8 şi 9 ori art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Economiei, Comerțului Și Mediului de Afaceri Și SC O.M.V. P. SA – Zona Muntenia Central împotriva Sentinţei nr. 303 din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel PloieȘti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3521/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3551/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
