ICCJ. Decizia nr. 4701/2013. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4701/2013
Dosar nr. 222/2/2011
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul reclamantul B.M.-A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Primăria Sectorului 3, prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâţii să-i comunice toate informaţiile refuzate de Primăria sectorului 3, la care are dreptul, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi să-i plătească, în solidar, daune de minim 1.000.000 RON, sumă care constituie prejudiciu direct şi delictual pentru care se constituie parte civilă, daune pe care, în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004, le va plăti "Conducătorul Unităţii" - Ministrul I. iar apoi, "Conducătorul unităţii".
În baza art. 26 din Legea nr. 554/2004, se va putea îndrepta împotriva subalternilor săi vinovaţi pentru prejudiciul de min 1 000.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat Primăriei sectorului 3 să-i comunice, în copie certificată, tabelul de întreţinere pe lunile august, septembrie şi octombrie 2010, dar şi toate actele aferente întreţinerii pe luna martie 2010, întrucât Asociaţia blocului Colonade condusă de "... cadre MAI sub acoperire ...", refuză primirea contestaţiilor de tipul prezentei, refuză primirea contestaţiilor pe care le trimite prin poştă, precum şi comunicarea unor acte publice conform Legii nr. 544/2001 şi Legea nr. 230/2007, aferente întreţinerii pe luna martie 2010.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 349 din 20 ianuarie 2012 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea reclamantului, de asemenea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, prima instanţă a apreciat că ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă, iar raportul invocat este unul de natură administrativă, în considerarea faptului că pârâtul M.A.I. a fost chemat în judecată pentru a răspunde de faptele săvârşite de comisarul D.N.A., iar pe de altă parte, pentru că reclamantul a imputat ambilor pârâţi cauzarea unui prejudiciu ca urmare a atribuţiilor ce le revin în calitate de autorităţi publice.
Pe fondul cauzei, a reţinut faptul că reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat Primăriei Sectorului 3 cu vreo cerere de comunicare de informaţii publice întemeiată pe Legea nr. 544/2001, probă ce revenea reclamantului, şi nici dovada existenţei unor fapte ale pârâţilor care să producă reclamantului un prejudiciu egal cu suma de 1 000 000 RON solicitată.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, atât reclamantul B.M.-A. cât şi pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
3.1. Recursul reclamantului B.M.-A.
Fără a indica, în .drept, vreunul din motivele de legalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, sub toate aspectele, în sensul că, a fost practic rescrisă Legea nr. 544/2001, Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 230/2007, iar anexele au fost date uitării", precizând că îşi menţine toate apărările şi solicitările formulate în cererea de chemare în judecată pe care judecătorul fondului a citit-o doar cu "ochelarii" M.A.I.
3.2. Recursul pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor
Recurentul-pârâtul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele din C. proc. civ, precum şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ., criticând hotărârea sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
În opinia recurentului-pârât, instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., fără a analiza considerentele expuse pe acest aspect în întâmpinare. În dezvoltarea acestei critici, recurentul-pârât a reluat apărările formulate la fondul cauzei.
4. Procedura derulată în recurs
La termenul de judecată din data de 27 martie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în raport de obiectul cererii deduse judecăţii şi de temeiul juridic al acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi cu motivul de ordine publică invocat, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă comunicarea unor informaţii de interes public, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, respectiv a unor acte ce vizează modul de calcul al întreţinerii pentru apartamentul deţinut de reclamant, în calitate de proprietar.
Potrivit art. 22 din această lege, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice (...).
Ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei recurentului-reclamant în primă instanţă aparţine tribunalului şi cu curţii de apel.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, constatând că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile, va casa sentinţa atacată, în sensul că va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de B.M.-A. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 349 din 20 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 4696/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4708/2013. Contencios. Conflict de... → |
---|