ICCJ. Decizia nr. 4716/2013. Contencios

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4716/2013

Dosar nr. 615/64/2011

Şedinţa publică de la 28 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.P.F. din Jud. Braşov, Colegiul Farmaciştilor din România - Filiala Braşov au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.S., SC E.E. SRL, SC M. SA şi Oraşul Predeal prin primar, anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 2871 din 18 martie 2011 emisă de pârâtul M.S. în favoarea pârâtei SC E. E. SRL prin care a fost autorizată funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea de SC E.E. SRL” în structura SC C.A. SRL în punctul de lucru al acesteia situat în oraşul Predeal, Jud. Braşov; ca instanţa să se pronunţe asupra operaţiunii administrative concretizate în Adresa nr. 13882 din 4 ianuarie 2011 emisă de Oraşul Predeal, în sensul anulării acesteia, cu obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că autorizaţia contestată s-a făcut de către M.S. cu încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr 266/2008 a farmaciei şi ale art. 3 alin. (4) din Norma din 29 iulie 2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor.

Au mai susţinut că Adresa nr. 13882 din 4 ianuarie 2011 emisă de Oraşul Predeal nu este o dovadă a încadrării spaţiului în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 întrucât nu atestă acest lucru, ci doar confirmă datele înscrise în C.F. şi că dovada încadrării acestui spaţiu în prevederile legale menţionate a fost eliberată de primărie în mod nelegal şi neadevărat, fiind o simplă adresă, iar nu un act administrativ care să poată face dovada încadrării spaţiului în condiţiile impuse de lege (ex un certificat de urbanism).

Reclamanţii au formulat o completare la acţiune prin care au solicitat şi anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011, pentru aceleaşi motive invocate şi în cererea introductivă.

De asemenea, au mai formulat o precizare relativ la petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea operaţiunii administrative concretizate în Adresa nr. 13882 din 4 ianuarie 2011 emisă de Oraşul Predeal, solicitând, în baza art 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca instanţa să se pronunţe şi asupra operaţiunii administrative concretizate în Adresele nr. 13882 din 4 ianuarie 2011, nr. 743 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011 emise de Oraşul Predeal.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că reclamanţii au constatat, după depunerea actelor care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de funcţionare, că printre acestea se regăsesc şi Adresele nr. 743 şi nr. 896 şi faţă de împrejurarea că şi aceste două acte sunt rezultatul aceleiaşi operaţiuni administrative prin care se confirmă încadrarea spaţiului ca făcând parte dintr-un centru comercial cu suprafaţa de vânzare de peste 1000 mp.

Reclamanţii au invocat şi excepţia de nelegalitate a actelor emise de Oraşul Predeal, prin încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2011, instanţa respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

2. Întâmpinările depuse în cauză

Pârâtul M.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a invocat următoarele excepţii: excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor (raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004 ) şi excepţia lipsei de obiect a cererii reclamantelor (urmare a vânzării fondului de comerţ de la SC E.E. SRL către SC M. SRL, autorizaţia de funcţionare nr. 9848/CSAȘi nr. 2871 din 18 martie 2011 a fost preschimbată pe numele cumpărătorului, cu nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011, conform art. 10 alin. 8 din Legea nr. 266/2008; actul administrativ nu mai este în circuitul civil).

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâtele SC E.E. SRL şi SC M. SRL au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 2871 din 18 martie 2011 întrucât, urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte şi a solicitării de către SC M. SRL eliberării unei noi autorizaţii de funcţionare, fiind astfel emise autorizaţiile de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011, reclamanţii au solicitat anularea unui act care nu mai există.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr 13882 din 4 ianuarie 2011, s-a solicitat respingerea acestuia întrucât această adresă este una de informare şi nu un act administrativ, apreciindu-se că actul administrativ este de fapt Adresa nr. 743 din 26 ianuarie 2011 emisă de Primăria Predeal şi reconfirmată prin Adresa nr. 896 din 31 ianuarie 2011.

Pârâtul Oraşul Predeal, prin primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând următoarele excepţii: excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive (faţă de obiectul acţiunii şi având în vedere că Adresa nr. 13882 din 4 ianuarie 2011 nu este un act administrativ în înţelesul legii ), excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor şi excepţia lipsei de interes.

3. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă civile nr. 241/ F din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Predeal, a lipsei de interes al reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor; a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor având ca obiect anularea Adreselor nr. 13882 din 4 ianuarie 2011, nr. 743 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011 emise de pârâtul Oraşul Predeal; a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect anularea autorizaţiilor de funcţionare nr. 9848/CSA, nr. 2871 din 18 martie 2011, nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011 emise de pârâtul M.S.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost respinsă cu motivarea că dispoziţiile desprinse din statutul celor două organisme sunt în măsură să confere acestora legitimitate procesuală activă în prezenta cauză, acestea fiind organisme colective cărora li s-a delegat, printre altele, în condiţiile prevăzute în actele constitutive, susţinerea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor, chiar şi în faţa instanţelor de judecată.

Interesul lor în promovarea acestei acţiuni este, de asemenea, conturat de dispoziţiile aceloraşi acte constitutive şi derivă chiar din însăşi scopul înfiinţării acestor organisme colective.

La rândul ei, excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost respinsă motivându-se că deşi autorizaţiile de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 2871 din 18 martie 2011 şi-a pierdut valabilitatea, în sensul că nu-şi mai produce efecte, acest fapt nu echivalează cu imposibilitatea supunerii sale, ca act administrativ, controlului judecătoresc, în cauză impunându-se analiza legalităţii şi temeiniciei sale întrucât a produs consecinţe juridice, iar autorizaţiile de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011 a fost eliberată în baza sa, eventuala anulare a primei autorizaţii lipsind de suport emiterea celei de a doua.

De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Predeal a fost respinsă arătându-se că acesta este emitentul actelor a căror anulare se solicită urmare a pronunţării asupra operaţiunilor administrative.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că Adresa nr. 74428 din 29 octombrie 2010 nu reprezintă o operaţiune administrativă întrucât operaţiunile administrative sunt operaţiunile de birou realizate de personalul administraţiei publice în procesul administrativ şi că adresa emisă de primărie reprezintă doar un act premergător emiterii actului administrativ autorizaţia de funcţionare, fiind supusă cenzurii emitentului autorizaţiei.

A mai apreciat că la momentul emiterii autorizaţiilor de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 2871 din 18 martie 2011, M.S. a constatat în mod corect îndeplinirea condiţiei prevăzute de art 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, autoritate având deplină competenţă de a aprecia asupra îndeplinirii condiţiei ce atrage înfiinţarea prin excepţie a unei farmacii comunitare.

În consecinţă, în cauză nu avem o operaţiune administrativă care să fie supusă controlului de legalitate odată cu actul contestat, iar la data emiterii autorizaţiei de funcţionare, M.S. a avut dovada emisă de autoritatea administraţiei publice locale privind încadrarea spaţiului în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr 266/2008.

Curtea a mai arătat că nici emiterea autorizaţiei de funcţionare pe numele SC M. SRL urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului de comerţ nu poate fi cenzurată ca urmare a neîndeplinirii vreunei condiţii prevăzute de lege.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii A.P.F. din Judeţul Braşov şi C.F.R. – Filiala Braşov, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greşit prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea Adreselor nr. 13882 din 4 ianuarie 2011 nr. 743 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011 emise de Primarul Oraşului Predeal, refuzând efectiv analizarea validităţii (legalităţii) acestor operaţiuni administrative premergătoare la care era obligată potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea privind anularea autorizaţiilor de funcţionare nr. 9848/C.S.A., nr. 2871 din 18 martie 2011 , nr. 9848/C.S.A.,Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011 emise de M.S., refuzând efectiv să analizeze dacă au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru emiterea autorizaţiilor de funcţionare.

Criticile formulate de recurente se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ.

În subsidiar recurentele au solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii, faţă de împrejurarea că spaţiul farmaciei din Predeal, Jud. Braşov nu face parte dintr-un centru comercial de mare suprafaţă în sensul legii.

Analizând cu prioritate motivele de recurs ce conduc la casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu art. 312 alin. (3), Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de chemare în judecată, prin cererea completatoare depusă pentru termenul din 23 septembrie 2011 (filele 74 - 75 a dosarului Curţii de Apel Braşov) şi prin cererea precizatoare depusă pentru termenul din 18 noiembrie 2011 (fila 213 a dosarului Curţii de Apel Braşov), reclamanţii au conturat petitul acţiunii şi au stabilit cadrul procesual:

1. anularea autorizaţiilor de funcţionare nr. 9848/CSA, nr. 2871 din 18 martie 2011, nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011 emise de M.S.;

2. în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anularea Adreselor nr. 13882 din 4 ianuarie 2011, nr. 743 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011 emise de Primarul Oraşului Predeal care reprezintă acte premergătoare care au stat la baza emiteri celor două autorizaţii de funcţionare, reflectând operaţiunea administrativă (impusă de art. 10 alin. (2) lit. i) din Legea farmaciei nr. 266/2008) a dovezii încadrării farmaciei în limitele art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008.

Aşadar, Curtea de Apel Braşov trebuia să se pronunţe, pe de o parte, asupra cererii principale privind legalitatea sau nelegalitatea autorizaţiilor de funcţionare a farmaciei, iar pe de altă parte, şi asupra cererii accesorii privind legalitatea operaţiunii administrative premergătoare de încadrare a spaţiului într-un centru comercial de mare suprafaţă, operaţiune reflectată prin cele 3 adrese emise de Primarul Oraşului Predeal.

Prin sentinţa sa, Curtea de Apel Braşov a respins cele două cereri, fără a argumenta în vreun fel care sunt motivele care au stat la baza respingerii acestora, reţinând în esenţă că "în cauză nu avem o operaţiune administrativă care să fie supusa controlului de legalitate odată cu actul contestat, iar la data emiterii autorizaţiei de funcţionare, M.S. a avut dovada emisă de autoritatea administraţiei publice locale privind încadrarea spaţiului în prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008".

De asemenea, instanţa şi-a încălcat obligaţia procedurală de a analiza actul administrativ contestat, respectiv autorizaţia de funcţionare nr. 9848/CSA Și nr. 4579 din 26 aprilie 2011, oferind o motivare nelegală: „nici emiterea autorizaţiei de funcţionare pe numele SC M. SRL urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului de comerţ nu poate fi cenzurată ca urmare a neîndeplinirii vreunei condiţii prevăzute de lege cu atât mai mult cu cât în art. 3 din O.U.G., nr. 130/2010 se prevede că autorizaţiile de funcţionare eliberate în baza prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 rămân valabile".

În conformitate cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

În speţă, acţiunea reclamantelor priveşte anularea unor autorizaţii de funcţionare ce au fost emise pentru înfiinţarea unei farmacii, prin excepţie de la criteriul demografic, în sensul că acea farmacie s-ar situa într-un centru comercial de mare suprafaţă conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008. Or, la baza emiterii unei astfel de autorizaţii se află „dovada încadrării în prevederile art. 12 alin. (1) şi (2)”, aspect care, de asemenea, a fost contestat de reclamanţi, fiind atacate Adresele nr. 13882 din 4 ianuarie 2011, nr. 743/2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011, pentru netemeinicia lor, propunându-se probe în acest sens.

Având în vedere că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond nu a soluţionat fondul acţiunii, respingând ca inadmisibilă cererea de anulare a adreselor care au stat la baza actelor administrative atacate, instanţa de control judiciar, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, casând sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative contestate, inclusiv asupra Adreselor nr. 13882 din 4 ianuarie 2011, nr. 743 din 26 ianuarie 2011 şi nr. 896 din 31 ianuarie 2011 emise de primăria oraşului Braşov, printr-o soluţie unitară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.P.F. din Judeţul Braşov” şi de Colegiul Farmaciştilor din România – Filiala Braşov împotriva Sentinţei nr. 247/ F din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4716/2013. Contencios