ICCJ. Decizia nr. 4759/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4759/2013
Dosar nr. 558/35/2011
Ședința publică din 29 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.D. SA, în contradictoriu cu pârâta A.F.P.C.M., Bihor, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 568 din 18 octombrie 2011 emisă de pârâta A.F.P.C.M., anularea Deciziei nr. 185 din 21 septembrie 2011 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii, prin care să dispună admiterea cererii de eşalonare a obligaţiilor fiscale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, a susţinut că Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 este nelegală, întrucât a fost emisă de un organ fiscal necompetent, arătând în acest sens că dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. prevăd că D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. este organul fiscal care soluţionează contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3.000.000 lei sau mai mare.
A mai susţinut că organul fiscal nu a analizat toate argumentele SC S.D. SA., precum şi faptul că a ignorat prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul lipsei motivării în fapt şi în drept.
A arătat că nu există nicio motivare pentru soluţia adoptată, ci doar o trimitere la un text de lege - art. 20628 alin. (2) lit. f) C. fisc. - şi o motivare generică în drept, respectiv art. 3 alin. (2) lit. e) "din O.U.G. nr. 29/2011.
În final, a susţinut că Decizia de respingere a cererii de eşalonare nr. 185 din 21 septembrie 2011 este nelegală pe fond. Constatarea organului fiscal în sensul că societatea ar avea obligaţii fiscale restante la bugetul de stat de care ar depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii este nefondată, întrucât pe de o parte, SC S.D. SA este titulara autorizaţiei la care face trimitere art. 20628 alin (2) lit. f) C. fisc, autorizaţie care nu a fost anulată sau revocată, iar pe de altă parte, din certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale nr. 144784 din 7 septembrie 2011, eliberat de A.F.P.C.M., Bihor rezultă faptul că SC S.D. SA nu are obligaţii pentru care eşalonarea la plată să nu fie posibilă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative atacate ca temeinice şi legale.
Răspunzând punctual fiecărui motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, a arătat că, referitor la necompetenţa organului fiscal care a emis decizia, prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc. şi nu dispoziţiile legale invocate de reclamantă.
În ceea ce priveşte posibilitatea contribuabilului de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei, a susţinut că prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. au fost respectate întocmai de către organele fiscale şi că, prin Adresa nr. 144784 din 7 septembrie 2011, s-a solicitat reclamantei ca în termen de 2 zile de la primirea adresei să se prezinte la sediul instituţiei, indicându-se persoana de contact, însă reclamanta nu a înţeles să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.
Referitor la susţinerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative emise de pârâtă, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate întrucât începând cu data de 22 martie 2011 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 29/2011, iar potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale administrate de A.N.A.F., înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de ordonanţa sus-menţionată, iar la aliniatul 2 legiuitorul a prevăzut în mod expres care sunt situaţiile în care eşalonarea nu se acordă. Lit. e) a aceluiaşi aliniat prevede că eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii, acord ori alt act administrativ similar, potrivit legii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 24 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.D. SA şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 şi Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011, emise de pârâtă. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să dispună admiterea cererii de eşalonare a obligaţiilor fiscale.
Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând prevederile art. 209 din O.G. nr. 92/2003, a constatat că în raport de dispoziţiile alin. 2 al acestui text de lege, Decizia nr. 185/2011 fiind emisă de A.F.P.C.M., Bihor, în mod legal a fost soluţionată contestaţia tot de acest organ fiscal.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că Decizia nr. 185/2011 a fost emisă cu nerespectarea unor condiţii imperative referitoare la motivarea în fapt a actului administrativ şi la audierea contribuabilului.
Astfel, Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011 nu este motivată în fapt, doar în drept – art. 206 ind. 28 alin. (2) lit. f) din C. fisc. şi art. 3 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 29/2011. Or, dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 prevăd în mod expres că actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă şi motivele de fapt. Indicarea unui articol din C. fisc. nu reprezintă nicidecum o motivare în drept şi nici nu poate fi echivalată cu o motivare în fapt a unui act administrativ.
A făcut referire şi la jurisprudenţa C.J.U.E. şi la cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului administrativ emis şi trebuie să prezinte într-o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a luat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să cunoască motivele măsurii dispuse şi să permită instanţelor judecătoreşti să efectueze cercetarea legalităţii şi temeiniciei actului.
În ceea ce priveşte audierea contribuabilului, judecătorul fondului a observat faptul că, deşi actul administrativ fiscal atacat, Decizia nr. 185/2011, cuprinde o rubrică specială privind audierea contribuabilului, procedură care este obligatorie potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, nu s-a făcut nici o menţiune cu privire la audierea sau nu a contribuabilului, respectiv a reclamantei, această rubrică rămânând necompletată, fără a se putea deduce din cuprinsul actului administrativ respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
A mai reţinut că invocarea de către pârâtă a Adresei nr. 144781 din 8 septembrie 2011 nu înlătură nelegalitatea strecurată în actul administrativ fiscal, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu menţiuni cu privire la audierea contribuabilului, conform art. 43 lit. j) din O.U.G. nr. 92/2003.
Concluzionând, Curtea de apel a constatat că, în lipsa motivării în fond a soluţiei de respingere a cererii de acordare a eşalonărilor la plată, instanţa nu poate analiza temeinicia Deciziei nr. 185/2011, soluţia care se impune a fi dată în cauză fiind aceea de anulare a acestui act administrativ fiscal pentru nerespectarea unor norme de procedură, urmând ca pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii în soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată formulată de reclamantă, cu respectarea prevederilor legale de ordin procedural.
3. Recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 24 din data de 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P., Bihor, în reprezentarea A.F.P.C.M., Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând, în drept, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, după cum urmează.
3.1. Au fost ignorate dispoziţiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit recurentei, sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu A.F.P.C.M., entitate care nu are exerciţiul drepturilor sale şi nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată. Or, din prevederile art. 2 al HG nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F. şi cele ale art. 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al administraţiilor finanţelor publice, anexa nr. 3 la O.P.A.N.A.F. nr. 977/2007 rezultă că asistenţa juridică se realizează de către serviciul juridic din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene în cadrul cărora funcţionează.
3.2. Dispoziţiile codului de procedură fiscală au fost greşit interpretate
La acest punct, recurenta dezvoltă criticile sale referitoare la viciile procedurale reţinute de curtea de apel în privinţa actelor administrativ fiscale arătate.
Referitor la motivarea actului, recurenta susţine că aceasta se degajă cu claritate din simpla indicare a dispoziţiilor art. 20628 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011, fiind evident că motivul respingerii cererii de acordare a eşalonării la plata obligaţiilor fiscale a vizat existenţa unor obligaţii fiscale restante de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal. Pe de altă parte, recurenta a mai invocat şi inexistenţa sancţiunii anulării actului administrativ fiscal pentru lipsa motivării acestuia.
Şi în ceea ce priveşte audierea contribuabilului, recurenta a arătat că exigenţele art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 au fost îndeplinite, în condiţiile în care prin Adresa nr. 144781 din 8 septembrie 2011 a invitat-o pe intimată la sediul instituţiei însă aceasta nu a dat curs acestei solicitări.
3.3. Pe fondul cauzei, rezolvarea dată de fisc a fost legală
În cuprinsul acestui motiv recurenta argumentează soluţia pronunţată în etapa administrativă a litigiului, susţinându-se că aceasta a fost corectă prin prisma dispoziţiilor art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 şi art. 3 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 29/2011.
3.4. Cheltuielile de judecată au fost greşit acordate
În esenţă, recurenta critică soluţia curţii de apel de a o obliga la plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că nu ar fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv că nu a pierdut procesul şi nu are culpă procesuală.
Distinct de aceasta, recurenta mai invocă şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând cenzurarea cheltuielilor de judecată pretinse de partea adversă.
4. Apărările intimatei SC S.D. SA.
Prin întâmpinarea trimisă prin fax la data de 28 martie 2013, cu depăşirea termenului legal, care urmează a fi luată în considerare de Înalta Curte ca şi concluzii scrise, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimata SC S.D. SA a arătat următoarele:
4.1. Pretinsa lipsă a exerciţiului drepturilor procedurale nu există, câtă vreme A.F.P.C.M., Bihor este emitenta actelor atacate iar dispoziţiile Ordinului nr. 269/2007 au în vedere doar reprezentarea judiciară prin consilierii juridici ai direcţiilor generale ale finanţelor publice.
4.2. Prima instanţă a sancţionat adecvat încălcarea dreptului contribuabilului de a fi audiat, precum şi nemotivarea actului atacat.
După prezentarea concluziilor care se degajă din jurisprudenţa C.J.U.E. şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, (Decizia nr. 2615/2009) intimata conchide în sensul că nu a fost audiată şi, prin aceasta, i s-a încălcat dreptul la apărare.
Cât priveşte nemotivarea actului administrativ fiscal, intimata arată că simpla trimitere la un text legal nu satisface această exigenţă.
În plus, intimata a mai criticat procedeul fiscului de a nu-i răspunde şi la criticile formulate ulterior contestaţiei administrative dar în interiorul termenului legal de 30 de zile.
4.3. Pe fondul cauzei, intimata combate punctul de vedere exprimat de recurentă, susţinând că soluţia administrativă face abstracţie de certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale nr. 144784 din 7 septembrie 2011 eliberat de A.F.P.C.M., Bihor şi reflectă interpretarea eronată a prevederii cuprinse în art. 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc.
Distinct de aceste apărări, la termenul de dezbateri asupra recursului, intimata a invocat şi excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, arătând că, între timp, a fost soluţionată o nouă cerere de eşalonare pe care recurenta a respins-o iar soluţia administrativă nu a mai fost contestată judiciar întrucât contribuabilul a achitat cea mai mare parte a sumelor datorate la bugetul de stat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.
Chiar dacă prin emiterea Deciziei nr. 399 din 19 ianuarie 2011 de către A.F.P.C.M., Bihor s-a respins şi cererea de acordare a eşalonării de plată nr. 1337 din 23 noiembrie 2011, aceasta nu lipseşte de folos practic recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 24 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, câtă vreme nu poate fi exclus un nou demers judiciar al intimatei-reclamante fundamentat pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, recursul de faţă vizează şi cheltuielile de judecată ce au fost stabilite de prima instanţă în sarcina A.F.P.C.M., Bihor, or, în această privinţă, interesul recurentei este cât se poate de actual.
Examinând, apoi, sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC S.D. SA a supus controlului judiciar refuzul A.F.P.C.M., Bihor de a-i aproba cererea de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale neachitate în cuantum de 24.944.877 lei, exprimat prin Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011 şi menţinut prin Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 cu acelaşi emitent, de respingere a contestaţiei administrative.
După cum rezultă din considerentele sentinţei prezentate rezumativ la pct. 1. 2 din decizie, prima instanţă a anulat actele administrativ fiscale, reţinând încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, referitoare la audierea contribuabilului şi la motivarea în fapt a actului.
Soluţia adoptată este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Reevaluând ansamblul probator administrat la judecata în primă instanţă şi răspunzând, în acelaşi timp, la criticile cuprinse în recursul declarat, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la capacitatea A.F.P.C.M., Bihor de a sta în proces.
Prin recurs se reiterează excepţia invocată în faţa Curţii de apel, corect respinsă prin încheierea din data de 16 ianuarie 2012.
În esenţă, A.F.P.C.M., Bihor a fost chemată în judecată în calitate de emitentă a actelor administrativ fiscale atacate, capacitatea sa de drept administrativ nefiind supusă contestării.
Împrejurarea că emitenta actelor administrativ fiscale nu are personalitate juridică este nerelevantă şi din perspectiva art. 41 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme are „organe proprii de conducere”.
Nu în ultimul rând, acest motiv de recurs reflectă o abordare pur speculativă a excepţiei analizate, întrucât pe tot parcursul judecării cauzei la curtea de apel au fost respectate dispoziţiile lit. n) din O.M.F.P. nr. 269/2007 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii în vederea aplicării O.M.F.P. nr. 266/2007 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, în sensul că pârâta A.F.P.C.M., Bihor a beneficiat de „asistenţă din punct de vedere juridic” din partea serviciului juridic din cadrul D.G.F.P., Bihor, care a formulat întâmpinare (filele 139 - 144 dosar fond), precum şi alte cereri în interesul pârâtei chemate în judecată.
Referitor la motivele de nelegalitate
Potrivit art. 6 alin. 11) din procedura de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor de plată, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1853/2011: „Înaintea emiterii deciziei de respingere a cererii de acordare a eşalonării la plată, organul fiscal efectuează audierea contribuabilului potrivit art. 9 C. proc. fisc. În acest caz, organul fiscal va întocmit un proces verbal de audiere”.
La rândul său, art. 9 C. proc. fisc. consacră dreptul contribuabilului de a fi ascultat „cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei”.
În cuprinsul deciziei de respingere a cererii de acordare a eşalonării de plată nr. 185 din 21 septembrie 2011 rubrica „menţiuni privind audierea contribuabilului” nu a fost completată.
Răspunzând la contestaţia formulată de intimată, în legătură cu această critică, recurenta a reţinut prin Decizia nr. 568 din 18 octombrie 2011 că „în urma invitaţiei făcute agentului economic potrivit Adresei nr. 144784 din 8 septembrie 2011, comunicată în 12 septembrie 2011, acesta nu s-a prezentat la sediul instituţiei (…) pentru clarificarea situaţiei”.
Or, în pofida intervalului de timp foarte scurt pus la dispoziţie contribuabilului acesta s-a prezentat la sediul recurentei şi a depus documentele solicitate prin adresa anterior menţionată, conform actului înregistrat la D.G.F.P., Bihor sub nr. 147121 din 12 septembrie 2011 (fila 46 dosar fond), însă, în mod evident, acestea nu au fost luate în considerare.
Apare astfel ca fiind legitimă constatarea judecătorului fondului în sensul că, în realitate, contribuabilul nu a fost ascultat, garanţiile conferite de lege pentru respectarea dreptului său la apărare nefiind respectate.
În esenţă, potrivit unei jurisprudenţe consecvente a C.J.U.E., reliefată prin deciziile invocate de intimată prin concluziile scrise, s-a statuat că destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-şi face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administraţia intenţionează să îşi întemeieze decizia.
Or, în cauză, cum s-a arătat, punctul de vedere exprimat de intimată a fost solicitat pur formal şi a fost complet ignorat.
Şi în ceea ce priveşte nemotivarea în fapt a actului administrativ fiscal, concluzia fondului este corectă.
Într-adevăr, acest element obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (2) lit. e) C. proc. fisc., lipseşte din Decizia nr. 185 din 21 septembrie 2011, fiind indicat în schimb, „art. 20628 alin. (2) lit. f) din C.F.”, text care permitea autorităţii competente să solicite revocarea autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal în ipoteza existenţei unor obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.
Nemotivarea unui act administrativ fiscal nu vizează numai dimensiunea formală a legalităţii, cum susţine recurenta.
În lipsa argumentelor organului fiscal, contribuabilul nu este în măsură să-şi orienteze conduita, fiind nevoit să speculeze asupra posibilelor impedimente pe care administraţia le-a avut în vedere atunci când i-a respins cererea. În speţă, aspectele neclare au fost amplificate de împrejurarea că aceeaşi A.F.P.C.M., Bihor eliberase intimatei-reclamante certificatul de atestare a obligaţiilor fiscale nr. 144784 din 7 septembrie 2011 potrivit căruia societatea comercială nu avea obligaţii pentru care eşalonarea la plată să nu fie posibilă (pct. b din certificat, fila 14, dosar fond).
Nu în ultimul rând, controlul de legalitate pe care îl înfăptuieşte instanţa de contencios administrativ devine imposibil de exercitat în contextul în care resorturile administraţiei nu îi sunt cunoscute.
Pe lângă aspectele reţinute anterior, Înalta Curte observă că nici în etapa soluţionării contestaţiei administrative lipsurile deciziei iniţiale nu au fost suplinite.
Mai mult, deşi intimata formulase în interiorul termenului legal de contestare două seturi de critici (înregistrate la data de 11 octombrie 2011, respectiv 21 octombrie 2011) în mod evident, prin Decizia nr. 568 din data de 18 octombrie 2011, cel de-al doilea a fost ignorat.
În acest context, apare legitimă concluzia primei instanţe în sensul că se impune anularea actelor administrativ fiscale atacate pentru vicii de procedură.
Cât priveşte susţinerea recurentei că viciile de procedură analizate nu pot atrage anularea actelor întrucât legea nu prevede o atare sancţiune, Înalta Curte o va înlătura câtă vreme nulităţile reţinute intră în sfera celor virtuale, care rezultă din scopul reglementării: protejarea contribuabilului de exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere de către organele fiscale.
Referitor la cheltuielile de judecată
„Căzând în pretenţii” în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă datorează cheltuieli de judecată la prima instanţă. Curtea de apel nu a acordat integral cheltuielile solicitate (6480 lei), ci, apreciind în raport de admiterea parţială a acţiunii judiciare, a stabilit cuantumul acestora la 3.000 lei, sumă care este rezonabilă în raport cu valoarea pricinii, complexitatea acesteia şi munca depusă de avocatul părţii.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) Și (3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, apreciind pe baza criteriilor enunţate la punctul precedent, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. vor fi stabilite cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 3.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P., Bihor în reprezentarea A.F.P.C.M., Bihor împotriva Sentinţei nr. 24/ CA din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă D.G.F.P., Bihor la plata sumei de 3.000 lei către intimata-reclamantă SC S.D. SA reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4748/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4762/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
