ICCJ. Decizia nr. 4767/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4767/2013
Dosar nr. 2991/2/2011
Şedinţa publică din 29 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2011, reclamanta A.E.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Încheierii nr. VIII din 2 din 7 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul VIII, comunicată A.E.P. la data de 11 martie 2011, precum şi a Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2011 a Departamentului VIII din cadrul Curţii de Conturi a României.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că reprezentanţii Curţii de Conturi au interpretat eronat prevederile art. 1 alin. (1) din HG nr. 69/2005, text ce reglementează două aspecte: unul care priveşte decontarea sumelor forfetare pe lună către persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti şi al doilea aspect care vizează plata cheltuielilor de cazare pentru miniştri şi asimilaţii acestora.
Reclamanta a arătat că pentru acordarea sumei forfetare legiuitorul a precizat în mod concret că această sumă poate fi decontată în baza unui document justificativ, care, în temeiul O.M.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar – contabile, poate fi chitanţă, factură, bon fiscal, ordin de plată. Interpretarea că suma forfetară se acordă pe bază de document justificativ, care nu poate fi decât contractul de închiriere, este greşită.
A precizat că suma forfetară are cuantumul fixat la 1200 lei, indiferent de valoarea chiriei, pe când plata cheltuielilor de cazare pentru spaţiile deţinute nu are un cuantum fix, pentru asigurarea acestor cheltuieli fiind necesar un contract de închiriere încheiat în condiţii speciale care necesită avize şi înregistrări, altele decât cele presupuse de reprezentanţii Curţii de Conturi, respectiv de către Secretariatul General al Guvernului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că prin H.G. nr. 268/2009 au fost modificate prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 şi art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, în sensul că acordarea sumelor forfetare a fost condiţionată de prezentarea documentelor justificative.
În baza noii reglementări, un număr de 5 persoane din cadrul A.E.P., care ocupă funcţii de demnitate publică sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi înalţii funcţionari publici, au optat pentru încasarea sumelor forfetare, necesare acoperirii cheltuielilor de cazare, iar verificările efectuate sub acest aspect au evidenţiat nerespectarea prevederilor H.G.nr. 268/2009, întrucât, pentru acordarea sumelor forfetare, au fost acceptate ca documente justificative, contracte de închiriere a spaţiilor cu destinaţie de locuinţă, fără a fi avizate şi înregistrate, în condiţiile legii.
Pârâta a menţionat că, urmare a Notei din data de 14 aprilie 2009 şi a Notei nr. 90620 din 28 aprilie 2009 privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie, respectiv mai 2009, emise de către Direcţia buget – finanţe din cadrul A.E.P., beneficiarii de drept ai sumelor forfetare au solicitat şi au primit aprobarea ordonatorului principal de credite pentru prelungirea termenului de prezentare a documentelor justificative până la data de 30 iunie 2009. Ulterior acestui demers, începând cu ultima decadă a lunii mai şi pe parcursul lunii iunie 2009, aceştia au depus la instituţie contracte de închiriere perfectate cu proprietarii imobilelor care asigură spaţiile de cazare, din analiza cărora a rezultat că, pe de o parte, termenul de valabilitate al acestor contracte nu acoperă intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a H.G.nr. 268 din 16 martie 2009 şi data semnării acestora, cu toate că sumele forfetare au fost acordate titularilor şi pentru această perioadă, iar pe de altă parte, că nu toate contractele prezentate au fost avizate şi înregistrate în condiţiile legii.
Or, modificarea introdusă prin H.G. nr. 268/2009 a avut drept scop acordarea sumei forfetare titularilor acestui drept pe baza unor contracte încheiate în condiţii de valabilitate prevăzute de lege, aceasta cu atât mai mult cu cât finanţarea unor astfel de cheltuieli se asigura din fonduri publice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6210 din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea , ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia în perioada septembrie – decembrie 2010 a fost efectuată de către auditorii publici externi din cadrul Departamentului VIII al Curţii de conturi a României, o misiune de audit, având ca obiect „auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil pe anul 2009„, fiind încheiat procesul - verbal de constatare nr. 13889/2 din 22 decembrie 2010.
Prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2011 au fost dispuse măsuri în sarcina reclamantei referitoare la analiza modului de respectare a condiţiilor de legalitate şi validitate a contractelor de închiriere pe baza cărora au fost acordate sumele forfetare persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică sau funcţii asimilate şi luarea măsurilor legale până la recuperarea sumelor forfetare acordate fără respectarea cerinţelor legale.
Măsurile respective au fost contestate de către autoritatea reclamantă, iar prin încheierea nr. VIII/2 din 7 martie 2011 Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia, menţinând măsura luată prin decizie.Prima instanţă a mai reţinut faptul că, în cadrul controlului efectuat în perioada septembrie – decembrie 2010, s-a constatat de către auditorii publici externi din cadrul Departamentului VIII că un număr de 5 persoane din cadrul autorităţii reclamante au optat pentru încasarea sumelor forfetare în vederea acoperii cheltuielilor de cazare.
La data de 14 aprilie 2009 a fost emisă de către Direcţia buget – finanţe, contabilitate şi resurse umane din cadrul A.E.P., nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie 2009 potrivit cu care persoanele beneficiare să prezinte documente justificative în conformitate cu noile cerinţe legale, precizându-se că în caz contrar plata sumelor forfetare va fi sistată. O altă asemenea notă a fost emisă şi pentru luna următoare.
Pe parcursul lunii iunie 2009, beneficiarii normelor forfetare au depus contracte de închiriere încheiate cu proprietarii imobilelor în care au asigurate spaţiile de cazare, constatându-se că nu toate contractele sunt avizate şi înregistrate în condiţiile legii, respectiv prevăzute de HG nr. 268/2009 care stabileşte modalităţile de acordare a sumelor forfetare începând cu 16 martie 2009 când a intrat în vigoare hotărârea de guvern menţionată. Astfel, s-a constatat că documentele transmise Curţii de Conturi de către A.E.P. cuprind contracte de închiriere neînregistrate în condiţiile legii şi neavizate pentru perioada cuprinsă între data aplicării hotărârii de guvern şi data înscrisă în contractele prezentate în timpul verificării.
Curtea a apreciat că reclamanta a înţeles greşit dispoziţiile pct. 5 din Ordinul M.E.F. nr. 3512, în sensul că suma decontată poate fi în baza unui document financiar contabil ce poate fi chitanţă, bon fiscal, factură sau ordin de plată, deoarece în realitate documentul justificativ îl reprezintă contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.
Judecătorul fondului a reţinut că, potrivit pct. 2 din Ordinul M.E.F. nr. 1792/2002, angajament, în sensul acestui text legal, îl reprezintă contractul de închiriere şi nu doar chitanţa de plată lunară.
Prin urmare, chitanţele prezentate de reclamantă în mod corect au fost apreciate de către Curtea de conturi că nu respectă cerinţele legale, întrucât nu cuprind informaţiile referitoare la numărul de înregistrare a contractului în baza căruia se dispune plata chiriei şi nu sunt înregistrate la A.E.P. potrivit pct .2 din O.M.E.F. nr. 3512/2008.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea 114/1996 privind locuinţele, închirierea locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş consemnat prin contract scris care se înregistrează la organele fiscale teritoriale, această dispoziţie legală impunându-se motivat de faptul că în speţă chiriaşi sunt persoane cu funcţii de demnitate publică, iar plata chiriei se face din fonduri publice.
3. Recursul reclamantei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta A.E.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta – reclamantă a arătat, în esenţă, că în interpretarea şi aplicarea art. 1 din H.G. nr. 69/2005, aşa cum a fost modificat prin H.G. nr. 268/2009, instanţa de fond a considerat greşit că pentru acordarea sumei forfetare lunare în vederea suportării cheltuielilor de cazare în Bucureşti a persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate acestora, altele decât miniştrii sau asimilaţii lor, calitatea de document justificativ o poate avea doar contractul de închiriere, iar nu şi documentele financiar – contabile constând în chitanţe, bonuri fiscale, facturi sau ordine de plată.
De asemenea, a arătat că instanţa a făcut o gravă confuzie între contractul de prestări servicii la care se referă pct. 5 din Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008 şi contractul de locaţiune/închiriere, reţinând eronat şi faptul că neînregistrarea contractelor de închiriere conform art. 21 din Legea nr. 114/1996, ar avea ca efect neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea sumei forfetare, cu toate că obligaţia de înregistrare aparţine proprietarului imobilului, iar nu chiriaşului.
În fine, recurenta - pârâtă a arătat că documentele constând în chitanţe eliberate de locator, pe baza cărora a acordat sumele forfetare stabilite de lege, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în Anexa I din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008 pentru a dobândi calitatea de documente justificative.
4. Apărările intimatei
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei este legală, pentru că după intrarea în vigoare a H.G. nr. 268/2009, care a modificat prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 şi art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, acordarea sumelor forfetare a fost condiţionată de prezentarea documentelor justificative.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 al prezentei decizii, problema de drept ce se impune a fi lămurită în demersul de evaluare a legalităţii actelor administrative emise de Curtea de Conturi şi deduse judecăţii în prezenta cauză constă, în esenţă, în interpretarea sintagmei „documente justificative” utilizate în art. 1 alin. (1) din H. G. nr. 69/2005, pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea şi transportul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 268/2009.
Prevederea normativă menţionată are următorul conţinut:
„Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizaţi să aprobe plata din bugetul instituţiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe lună, pe bază de documente justificative, către persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti, altele decât miniştrii şi asimilaţii acestora, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spaţiul deţinut pe baza contractului de închiriere avizat şi înregistrat în condiţiile legii."
Art. 1 din H.G. nr. 69/2005, modificat prin H.G. nr. 268/2009, face o distincţie între două categorii de personal:
- persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică sau funcţii asimilate, altele decât miniştrii şi asimilaţii lor, pentru care se plăteşte o sumă forfetară lunară, care nu poate depăşi limita maximă stabilită în alin. (2), pe bază de documente justificative;
- miniştrii şi asimilaţii lor, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spaţiul deţinut pe baza contractului de închiriere avizat şi înregistrat în condiţiile legii.
În opinia recurentei – reclamante, de vreme ce norma citată menţionează expres calitatea de document justificativ a contractului de închiriere avizat şi înregistrat în condiţiile legii doar pentru miniştrii şi asimilaţii acestora, pentru cealaltă categorie de persoane, documentele justificative ar putea consta inclusiv în chitanţe eliberate de locator, fără a fi însoţite de contracte de închiriere încheiate şi înregistrate conform legii.
Această interpretare nu poate fi acceptată, pentru că, pe de o parte, sensul distincţiei făcute în art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005, modificată, vizează cuantumul sumei pe care ordonatorii de credite bugetare sunt autorizaţi să o aprobe, în care în cazul miniştrilor şi asimilaţilor acestora asigura plata tuturor cheltuielilor de cazare, datorate în baza unui contract de închiriere avizat şi înregistrat în condiţiile legii.
Aceasta nu înseamnă însă că persoanele din prima categorie, care puteau beneficia de suma forfetară lunară, nu erau ţinute să facă dovadă efectuării unor cheltuieli de cazare în municipiul Bucureşti, în baza unor contracte de închiriere încheiate şi înregistrate în condiţiile legii, conform art. 21 din Legea nr. 114/1996.
În ceea ce priveşte sarcina înregistrării contractului la autorităţile fiscale, care, după cum susţine recurenta - reclamantă, revine proprietarului, Înalta Curte reţine că valorile sociale ocrotite prin art. 21 din Legea nr. 114/1996 nu se limitează la raportul juridic fiscal creat între stat şi contribuabilul care obţine venituri din cedarea folosinţei bunurilor, conform art. 81 alin. (2) din C. fisc. În calitatea sa de ordonator principal de credite, autorizat să aprobe efectuarea unor plăţi din fonduri publice, A.E.P. avea la rândul său obligaţia de a verifica regularitatea documentelor prezentate de persoanele care tindeau la obţinerea beneficiului art. 1 alin. (1) teza 1 din hotărârea de guvern, aşa cum, de altfel, s-a propus în Nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie 2009, întocmită de propria Direcţie buget – finanţe, contabilitate şi resurse umane.
În fine, Înalta Curte constată că nu se pune problema unei confuzii între contractul de prestări servicii şi contractul de locaţiune/închiriere ori a aplicării greşite a Ordinului M.E.F. nr. 3512/2008, prima instanţă interpretând în mod logic normele de drept pertinente, ţinând seama de obiectul de reglementare al H.G. nr. 69/2005.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 9 sau 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.E.P. împotriva Sentinţei civile nr. 6210 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4762/2013. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4778/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
