ICCJ. Decizia nr. 4956/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4956/2013
Dosar nr. 7073/2/2011
Ședința publică din 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi precizată la data de 4 noiembrie 2011, reclamantul S.N.L.P. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.P. şi directorul general al A.N.P., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.698.000 lei cu titlu de tranşa I din drepturile salariale stabilite prin Sentinţa civilă nr. 939/2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, către membrii de sindicat şi obligarea pârâţilor la actualizarea sumei pretinse cu indicele de creştere a preţurilor de consum la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, prin Sentinţa civilă nr. 939/2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Penitenciarul Bucureşti – Rahova a fost obligat la plata către membrii de sindicat a sporurilor prevăzute de Anexa 1.1. şi 1.2. din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de fiecare salariat, pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 iulie 2006, sume ce vor fi actualizate în raport de data plăţii.
În cursul procedurii de executare a sentinţei civile anterior menţionate, A.N.P. a solicitat M.J., în calitate de ordonator principal de credite, alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor stabilite pe cale judiciară.
La data de 3 octombrie 2008, M.J., prin deschiderea de credite nr. 111501, a pus la dispoziţia A.N.P. suma de 1.698.000 lei, însă A.N.P. nu a mai virat această sumă în contul şi la dispoziţia Penitenciarului Bucureşti Rahova, în vederea achitării drepturilor salariale, împiedicând astfel executarea sentinţei civile anterior menţionate.
Reclamanta arată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cât şi prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2008, conform cărora A.N.P. elaborează şi fundamentează proiectul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei şi al unităţilor subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiţiei, asigură executarea bugetului în condiţiile legii, îndrumă şi controlează respectarea dispoziţiilor legale pe linie financiar-contabilă.
În raport cu aceste dispoziţii, reclamanta susţine că în executarea Sentinţei civile nr. 939/2007 incumbă obligaţii şi în sarcina A.N.P., în calitate de ordonator secundar de credite, astfel că se solicită admiterea acţiunii şi obligarea acestei pârâte la plata sumei pretinse şi actualizarea creanţei cu indicele de creştere a preţurilor de consum.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ale Ordinului comun nr. 1859/C/2008, ale O.G. nr. 75/2008, ale art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie şi ale H.G. nr. 1849/2008.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin Sentinţa civilă nr. 7288 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul S.N.L.P., reţinând, în esenţă, următoarele:
Astfel cum rezultă din actele dosarului, între membrii reprezentaţi de S.N.L.P. în cauza finalizată prin pronunţarea, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a Sentinţei civile nr. 939/2007, ce constituie titlu executoriu şi A.N.P. nu există raporturi de serviciu, aspect reţinut în cuprinsul respectivei sentinţe.
Prin sentinţa respectivă a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu A.N.P., întrucât membrii de sindicat reprezentaţi de S.N.L.P. nu au raport de serviciu cu această autoritate şi a fost admisă acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bucureşti-Rahova, cu consecinţa obligării acestuia la plata drepturilor salariale pretinse, actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum.
Aşadar, în lipsa unui raport obligaţional între funcţionarii publici cu statut special din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova şi A.N.P., instanţa nu poate obliga această autoritate la plata sumei pretinse către membrii de sindicat, neexistând nicio dispoziţie legală care să susţină o atare măsură.
Faptul că A.N.P. are calitatea de ordonator secundar de credite şi, în această calitate, exercită atribuţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 1849/2008, nu constituie un temei pentru obligarea autorităţii la plata unor drepturi salariale către salariaţii încadraţi în unităţile din subordinea A.N.P., ci naşte obligaţii exclusiv între A.N.P. şi unităţile din subordine.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorilor de credite principali de a lua toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordinea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, fără ca prin aceasta să fie consacrată o obligaţie nemijlocită a ordonatorului principal de credite faţă de creditorul autorităţii publice din subordine.
Faţă de aceste considerente, instanţa a luat act de faptul că obligaţia de diligenţă prevăzută prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 1849/2008 nu poate fi interpretată în sensul că presupune obligaţia A.N.P. de plată a drepturilor stabilite printr-un titlu executoriu ce nu îi este opozabil.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva Sentinţei civile nr. 7288 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recursul reclamantul S.N.L.P.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., s-au reiterat argumentele prezentate şi în faţa instanţei de fond, apreciindu-se că soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este în dezacord cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 1849/2008, cu dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 modificată şi completată (art. 3) şi nu în ultimul rând cu art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. întrucât dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil include şi executarea unei hotărâri judecătoreşti, în speţă sentinţa civilă nr. 939/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 580 din 14 februarie 2008.
S-a considerat important a se reaminti că având în vedere natura creanţei din titlul executor menţionat, respectiv drepturi salariale restante reprezentând spor pentru condiţii deosebit de periculoase, reclamantul a revenit timp de 2 ani cu diverse adrese către pârâta A.N.P. şi către ordonatorii de credite ierarhici, solicitând lămuriri cu privire la punerea în executare prin bună învoială a hotărârii judecătoreşti.
Răspunsurile primite au fost contradictorii, ceea ce demonstrează intenţia tergiversării nejustificate a plăţii drepturilor salariale restante, context în care s-a pornit cererea de executare silită în Dosar de executare nr. 41/2008. Cererea formulată în temeiul Ordinului comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008 şi O.G. nr. 75/2008 a avut ca efect ca M.J., prin deschiderea de credite nr. 111501 din 3 octombrie 2008 să pună la dispoziţia A.N.P. suma de 2354 mii lei din care suma de 1698 mii lei reprezentând tranşa I pentru plata drepturilor conform sentinţei civile nr. 939/2007.
În pofida acestui demers, A.N.P. nu a mai virat această sumă în contul şi la dispoziţia Penitenciarului Bucureşti Rahova în vederea achitării drepturilor salariale.
Deşi s-au efectuat formalităţi prin biroul executorului judecătoresc, A.N.P. a refuzat să se conformeze, prin răspunsul din 1 august 2011, motivând că în cauză executarea silită a fost suspendată prin Încheierea din 24 octombrie 2008 şi că nu sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 75/2008.
Prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002 modificată şi completată conduc la concluzia că în speţă executarea titlului executoriu revine şi A.N.P., cu atât mai mult cu cât ordonatorul terţiar Penitenciarul Rahova a solicitat alocarea de fonduri, iar M.J. a alocat fondurile în contul şi la dispoziţia A.N.P., aceasta fiind singura căreia îi revine obligaţia de a vira fondurile necesare în contul şi la dispoziţia executorului judecătoresc în vederea satisfacerii parţiale a creanţei datorate.
Prin întâmpinare, A.N.P. a apreciat că sentinţa recurată este temeinică şi legală, deoarece prin titlul executoriu în discuţie – Sentinţa civilă nr. 939/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea reclamantului S.N.L.A.N.P. – Grupa Sindicală a P.M.S. Bucureşti Rahova a fost admisă numai în contradictoriu cu pârâtul P.R.M.S. Bucureşti Rahova, cererea formulată împotriva A.N.P. şi M.J., fiind respinsă ca fiind formulată unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
4. Soluţia instanţei de recurs şi considerentele avute în vedere
Obiectul acţiunii cu care S.N.L.P. a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, vizează obligarea A.N.P. şi directorul general al A.N.P. la plata sumei de 1.698 mii lei cu titlu de tranşa I din drepturile salariale stabilite prin Sentinţa civilă nr. 939/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, către membrii de sindicat, precum şi obligarea pârâţilor la actualizarea sumei pretinse cu indicele de creştere a preţurilor la consum la data plăţii.
Soluţia asupra căreia s-a oprit judecătorul fondului este corectă şi legală, după cum se poate observa din considerentele sentinţei pronunţate, în care sunt arătate raţiunile pentru care nu au fost primite susţinerile reclamantului.
Din titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 939/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 580 din 14 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal), rezultă fără dubiu că motivat de lipsa unor raporturi de serviciu cu A.N.P. acţiunea S.N.L.P., având ca obiect plata unor drepturi salariale reprezentând spor de condiţii deosebit de periculoase menţionat în Anexa 1 şi Anexa 1.1. la Ordinul M.J. nr. 945/ C din 2 aprilie 2003, actualizate, a fost respinsă în contradictoriu cu această autoritate; obligaţia de plată a drepturilor salariale menţionate, actualizate, a fost stabilită în sarcina pârâtului P.R.M.S. Bucureşti Rahova.
Într-adevăr dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile A.N.P. („elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al A.N.P. şi al unităţilor subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiţiei, asigură executarea bugetului în condiţiile legii, îndrumă şi controlează respectarea dispoziţiilor legale pe linie financiar-contabilă”) nu pot constitui un temei pentru obligarea acestei autorităţi la plata unor drepturi salariale, textul precitat vizând raporturile între A.N.P. şi unităţile subordonate, fără a rezulta vreo obligaţie nemijlocită a acestui ordonator de credite (în speţă, ordonator secundar) către un creditor al unei unităţi subordonate.
O astfel de obligaţie nu este susţinută nici de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările ulterioare.
Aşa cum se poate observa din actele dosarului în cursul procedurii de executare a sentinţei civile ce constituie titlu executoriu, A.N.P. a solicitat ordonatorului principal de credite – M.J. - alocarea fondurilor necesare, iar aceasta din urmă a pus la dispoziţia A.N.P. suma solicitată (deschiderea de credite nr. 111501 din 3 octombrie 2008).
Într-adevăr, aşa cum arată recurentul, executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie privită din perspectiva art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. care consacră dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, însă nu se poate ignora faptul că în cadrul procedurii de executare Penitenciarul Bucureşti Rahova a formulat contestaţie la executare, că executarea silită a fost suspendată de instanţa competentă la data 24 octombrie 2008, că împotriva hotărârii prin care secţia a III- a civilă, a Tribunalului Bucureşti privitoare la modalitatea de plată a drepturilor salariale în discuţie S.N.L.P. a formulat contestaţie în anulare (respinsă prin Decizia nr. 1149/R din 4 mai 2012).
Toate aspectele menţionate vizează însă faza de executare a Sentinţei civile nr. 939/2007 şi nu justifică în lipsa unui temei legal obligarea A.N.P. la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale către membrii S.N.L.P., aceştia având un raport obligaţional numai cu P.R.M.S. Bucureşti Rahova.
5.Temeiul legal al soluţiei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl constituie dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.N.L.P. împotriva Sentinţei civile nr. 7288 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4955/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 496/2013. Contencios → |
|---|
