ICCJ. Decizia nr. 4971/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4971/2013
Dosar nr. 5117/2/2011
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel BucureȘti, reclamanta G.I., cetăţean al R. Moldova cu domiciliul stabil în R. Moldova si cu reşedinţa temporara declarata pe teritoriul României, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii O.R.I. Și P.I., anularea actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11 aprilie 2011 semnat de către pârât, prin care, în mod nejustificat, i s-a refuzat cererea de acordare/prelungire a dreptului de şedere temporara pentru reîntregirea familiei în calitate de străin căsătorit cu un cetăţean român depusa în baza art. 62 alin. (3) lit. a) din O.U. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare; obligarea pârâtului O.R.I. sa-i soluţioneze favorabil cererea, respectiv, sa-i acorde/prelungească dreptul de şedere temporara si pe cale de consecinţa sa-i emită documentul care atesta acest drept si calitate, respectiv Cartea de rezidenta pentru străinii membri de familie ai cetăţenilor români, document prevăzut de art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare;
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deȘi deţine calitatea, de străin membru de familie al unui cetăţean român Și a depus la data de 1 februarie 2O11, la sediul pârâtului o cerere de prelungire a dreptului de şedere temporară a primit la adresa declarata ca reşedinţa temporara refuzul explicit al pârâtului de a i se soluţiona favorabil cererea.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 4644 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel BucureȘti, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată reclamanta G.I., în contradictoriu cu pârâţii O.R.I. Și P.I. , reţinând următoarele:
În urma cererii formulate de reclamantă prin care aceasta a solicitat prelungirea dreptului de şedere în România în calitate de soţ al unui cetăţean român cu domiciliul în România, la data de 10 martie 2011 pârâtul a procedat la luarea interviului celor doi soţi, iar la data de 8 aprilie 2011 a fost întocmit referatul prin care s-a propus respingerea cererii formulată de către reclamantă.
Curtea de apel a reținut că din referatul întocmit de pârât rezultă că soţii s-au căsătorit la data de 21 august 2010, iar dovada spaţiului de locuit este făcută cu contractul de comodat nr. 988 din 1 februarie 2011, având ca părţi contractante pe reclamantă şi comodantul C.V., însă la adresa respectivă s-a constatat că alţi 925 de cetăţeni moldoveni figurează cu reşedinţa, astfel că nu este îndeplinită în fapt condiţia prevăzută expres şi limitativ la art. 50 alin. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.
S-a mai constatat că deşi formal condiţiile de fond şi de formă ale valabilităţii contractului de comodat au fost îndeplinite, în realitate ar fi imposibil ca reclamanta să locuiască la adresa menţionată, având în vedere împrejurarea că la această adresă figurează alte 930 de persoane cu care proprietarul a avut aceeaşi înţelegere, iar beneficiarul - reclamanta a declarat în scris că nu este interesată de a beneficia de prevederile contractului, conform interviului luat acesteia la data de 10 martie 2011.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în referat s-a reţinut că reclamanta are ca unic scop intenţia de a călători liber pe teritoriul U.E. şi nu a redobândi unitatea familială în România, nefiind respectate în fapt disp. art. 24 lit. f), art. 50 lit. f) şi art. 51 alin. (2) din O.U.G. Nr. 194/2002, fiind nejustificată solicitarea reclamantei.
Din analiza răspunsurilor date de către cei doi soţi la interviul luat acestora de către pârâtă, prima instanță a constatat că deşi în fapt soţul reclamantei figurează cu domiciliul în România, potrivit menţiunilor de pe cartea de identitate ataşată în fotocopie la dosarul cauzei, totuşi soţii locuiesc împreună în mod stabil şi au locuri de muncă în R. Moldova, aceştia intenţionând conform declaraţiilor acestora să se deplaseze în Italia pentru obţinerea unor venituri suficiente pentru a li se asigura un trai corespunzător, iar nu să se stabilească împreună pe teritoriul României.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, având în vedere că prin deţinerea calităţii de soţie a unui cetăţean român nu îi este recunoscut automat dreptul de şedere pe teritoriul României.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arătând că în cauză, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, reclamanta G.I. a învestit instanţa de contencios administrativ, cu o cerere formulată în contradictoriu cu O.R.I. Și P.I. , având ca obiect anularea actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11 aprilie 2011, prin care, în mod nejustificat, i s-a refuzat cererea de acordare/prelungire a dreptului de şedere temporara .
Cu referire la critica din recurs referitoare la excepţia necompetenței materiale, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului, având în vedere dispozițiile art. 52 alin. (2), art. 82 alin. (1) Și art. 84 alin. (1)din O.U.G. nr. 194/2002.
Prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea de apel BucureȘti a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Se constată că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs împotriva sentinței prin care Curtea de apel, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată reclamanta G.I., în contradictoriu cu pârâţii O.R.I. Și P.I.
În acest context, Înalta Curte urmează a stabili dacă mai subzistă interesul recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în susţinerea recursului declarat în prezentul dosar, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11 aprilie 2011 .
În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut şi actual, personal şi direct. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Prin impunerea cerinţei interesului, se urmăreşte evitarea litigiilor lipsite de utilitate, pur vexatorii.
Înalta Curte reține că interesul urmărit de către recurent prin promovarea prezentului recurs rezidă din prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora ” În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.”
Or, dincolo de faptul că nu se aduce nicio critică de fond sentinței pronunțate de instanță, niciuna dintre părțile litigiului nu a invocat vreo vătămare, prin urmare în cauză nu există un interes care să justifice demersul de faţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 4644 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4970/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4973/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
