ICCJ. Decizia nr. 4995/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4995/2013
Dosar nr. 671/45/2012
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea supusă revizuirii
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5880/99/2010 pe rolul Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. W.G. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Comuna Miroslava şi Consiliul Local al Comunei Miroslava, să-i achite suma de 156.435,50 RON, din care 23.383,50 RON reprezintă debit datorat, iar 133.052 RON penalităţi.
Prin Sentinţa nr. 363 din 17 februarie 2012, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Comuna Miroslava şi a admis cererea principală formulată de către reclamanta S.C. W.G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comuna Miroslava, constatând că pârâţii datorează reclamantei suma totală de 156.435,50 RON, din care 23.383,50 RON reprezintă debitul restant iar 133.052 RON reprezintă penalităţi de întârziere.
Totodată, s-a admis cererea reconvenţională introdusă de către pârâta-reclamantă Comuna Miroslava, prin Primar, împotriva reclamantei-pârâte S.C. W.G. S.R.L., constatându-se că reclamanta-pârâtă datorează pârâtei-reclamante suma de 42.790,89 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.
De asemenea, Tribunalul Iaşi a dispus compensarea creanţele reciproce până la concurenţa celei mai mici şi a obligat pârâţii Consiliul Local al comunei Miroslava şi Comuna Miroslava, judeţul Iaşi, să plătească reclamantei S.C. W.G. S.R.L. suma de 113.644,61 RON şi a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 2.021 RON.
Prin Decizia nr. 1680 din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de Consiliul Local al Comunei Miroslava şi de Comuna Miroslava împotriva Sentinţei nr. 363/CA din 17 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea principală, formulată de reclamanta SC W.G. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al comunei Miroslava şi Comuna Miroslava, înlăturând totodată dispoziţiile privind compensarea creanţelor reciproce ale părţilor din cauza de faţă.
Pentru hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prezentul litigiu şi cel ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10106/99/2010 au obiecte diferite, întrucât instanţele ce au soluţionat acest din urmă dosar nu au analizat consecinţele pe care le are asupra obligaţiei de plată, încălcarea de către prestator, a obligaţiei de prestare a serviciului, înlăuntrul termenului de execuţie prevăzut în contract, şi că, în atare condiţii, pârâtul Consiliul Local al comunei Miroslava este îndreptăţit să nu execute obligaţia de plată a preţului, pentru documentaţia întocmită cu depăşirea substanţială a termenului contractual, situaţie care se răsfrânge şi asupra obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere.
2. Cererea de revizuire
Împotriva acesteia decizii, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ, a formulat cerere de revizuire S.C. W.G. S.R.L.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că la data de 4 decembrie 2009 societatea a emis o factură în sumă de 23.383,5 RON către beneficiarul Consiliul Local Miroslava, reprezentând contravaloarea actului adiţional din 10 martie 2008.
Revizuenta a arătat că beneficiarul Consiliul Local Miroslava a promovat o acţiune în rezoluţiunea actului adiţional ce a format obiectul Dosarului nr. 10106/99/2010 al Tribunalului Iaşi, acţiune respinsă prin Sentinţa tribunalului nr. 555/2011 şi menţinută prin Decizia nr. 621/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, cu motivarea că societatea executase deja prestaţia la care se obligase prin contract, prestaţia fiind acceptată de beneficiar fără obiecţiuni.
În paralel cu această acţiune, societatea a promovat acţiune prin care a solicitat obligarea beneficiarului la plata facturii emise şi a penalităţilor aferente, ce a format obiectul Dosarului nr. 5880/99/2010. Deşi, Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa nr. 363/2012, a admis acţiunea şi a obligat Consiliul Local Miroslava la plata contravalorii actului adiţional, totuşi Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 1680/2012 a respins acţiunea şi a înlăturat dispoziţiile privind compensarea creanţelor reciproce ale părţilor, nesocotind astfel autoritatea de lucru judecat stabilită prin Decizia nr. 621/2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, potrivit căreia acceptarea lucrărilor prestate chiar cu întârziere înlătură motivele de rezoluţiune a contractului.
Revizuenta a susţinut că autoritatea de lucru judecat a fost încălcată şi prin prisma faptului că intimata şi-a manifestat dreptul de opţiune privind neexecutarea contractului solicitând rezoluţiunea acestuia în primul dosar, iar în al doilea dosar înlăturarea obligaţiei de plată.
În fine, revizuenta a susţinut că intimatul Consiliul Local Miroslava a utilizat cel puţin studiile topografice efectuate de societatea W.G. S.R.L. pentru realizarea unor proiecte de modernizare şi obţinerea unor fonduri europene, aspect ce urmează a fi probat cu înscrisuri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cererea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă pentru următoarele motive.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 322 pct. 7 "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare , precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs".
În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că pentru a fi aplicabil motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7, "este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat". (G.B., O.S.M., Codul de procedură civilă, adnotat, ediţia a 2-a, Ed. H., Bucureşti, 2007).
Prin urmare, este necesar ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
În cauză, Înalta Curte constată că:
- Prin Decizia nr. 621/2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, au fost respinse recursurile formulate de Consiliul Local al Comunei Miroslava şi de către SC W.G. SRL împotriva Sentinţei nr. 555 din 21 martie 2011 prin care Tribunalul Iaşi a respins cererea Consiliului Local Miroslava formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. W.G. S.R.L., prin care acesta a solicitat rezoluţiunea actului adiţional încheiat între părţi la data de 10 martie 2008 la Contractele de prestări servicii nr. 5542 şi 5543 din 23 iulie 2007, contracte prin care pârâta se obliga să presteze în favoarea reclamantului studii de fezabilitate pentru obiectivele de investiţii.
- Prin Decizia nr. 1680 din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de Consiliul Local al Comunei Miroslava şi de Comuna Miroslava împotriva Sentinţei nr. 363/CA din 17 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea principală, formulată de reclamanta SC W.G. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al comunei Miroslava şi Comuna Miroslava, înlăturând totodată dispoziţiile privind compensarea creanţelor reciproce ale părţilor.
Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile revizuientei cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât aşa cum rezultă din lucrările dosarului, prin Decizia nr. 1680/2012 a fost deja analizată puterea lucrului judecat prin raportare la litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 10106/99/2010 soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 621/2011, instanţa de recurs reţinând că în litigiul respectiv a fost analizată şi soluţionată doar problema îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru desfiinţarea contractului ca efect al rezoluţiunii, nu şi dacă societatea are dreptul la preţ şi penalităţi de întârziere în condiţiile în care a depăşit cu 6 luni termenul iniţial.
Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în privinţa celor două hotărâri judecătoreşti nu există identitate de obiect, motiv pentru care, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.C. W.G. S.R.L. cu privire la Decizia nr. 1680 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. W.G. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1680 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4994/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5046/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|