ICCJ. Decizia nr. 5046/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5046/2013
Dosar nr. 7470/2/2011
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22 august 2011, reclamanta M.K.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în principal obligarea pârâtului la includerea, în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar a specializării absolvite de reclamantă (Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză), iar, în subsidiar:
- recunoaşterea specializării absolvite de reclamantă ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea să participe la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite;
- recunoaşterea dreptului de a participa şi susţine concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite, inclusiv a dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării şi titularizării.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 1999 - 2004, a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii A.I.C. din Iaşi, în specialitatea Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză, susţinând şi promovând examenul de licenţă din sesiunea iunie 2004.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării i-a eliberat diploma de licenţă, în care se menţionează că, pe baza promovării examenului de licenţă, i se conferă titlul de Licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport - Filologie, în specializarea Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză.
A mai precizat reclamanta că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia, şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu Universitatea, în sensul că şi-a plătit taxele de studii, a susţinut şi promovat toate examenele, inclusiv examenul de licenţă.
De asemenea, pe parcursul facultăţii a efectuat şi cursuri de specialitate pentru pregătirea personalului didactic, urmând şi susţinând o serie întreagă de discipline psiho-pedagogice.
A învederat reclamanta că specializarea pe care a absolvit-o nu este înscrisă în mod expres în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astfel încât nu i se recunoaşte dreptul de a participa la concursurile de încadrare a personalului didactic, nefiindu-i recunoscută specializarea pe care a absolvit-o.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 3184/2011 al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, faţă de care a apreciat că este îndreptăţită să i se recunoască specializarea în care a obţinut diploma de licenţa şi ca o consecinţă, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învăţământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare şi definitivare.
S-a făcut de asemenea referire la aplicabilitatea principiului “error communis facit jus”.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscală, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. A fost de asemenea respinsă acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia invocată, că potrivit art. 2 alin. (1), teza a II-a din Ordinul nr. 3184/2011 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licenţă, sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator şi pentru alte discipline/domenii din învăţământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, astfel încât pârâtul are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa fondului a reţinut că potrivit art. 15 din Legea nr. 88/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data în care reclamanta şi-a efectuat studiile, instituţiile de învăţământ superior pot organiza admitere şi pot continua activitatea de învăţământ la specializările pentru care au obţinut autorizaţia de funcţionare provizorie sau acreditarea. De asemenea, potrivit art. 5 din H.G. nr. 535/1999, învăţământul deschis la distanţă se poate organiza numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.
A mai fost reţinută dispoziţia art. 103, alin. (2) din Legea nr. 84/1995, potrivit căreia instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor legii.
În raport cu prevederile invocate, prima instanţă a apreciat că în vederea recunoaşterii studiilor universitare pentru absolvenţii care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie ca programul de studii/specializarea urmată să fie acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform actului normativ ce reglementează specializările şi programele de studii la momentul înscrierii în primul an de studii, acest aspect fiind de altfel comunicat reclamantei în cuprinsul răspunsului la plângerea prealabila.
Întrucât specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre de Guvern, conform Legii nr. 88/1993, republicată, în vigoare pe perioada în care reclamanta a efectuat studiile, aceasta nu a fost cuprinsă în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Cu privire la celelalte capete de cerere, instanţa fondului s-a pronunţat pornind de la aceleaşi premise, în sensul că, pentru a se primi acceptul de participare la concursurile pentru posturile didactice din învăţământul preuniversitar, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: 1) profilul postului/catedrei să coincidă cu profilul specializării absolvite şi 2) dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.
A concluzionat instanţa fondului că în vederea aprecierii îndeplinirii cumulative a condiţiilor, trebuie avută în vedere raţiunea legiuitorului care, atunci când face trimitere la „profilul specializării absolvite” şi „specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat” se referă la acele specializări acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.K.E., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului declarat şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată.
În motivarea cererii formulate, recurenta a susţinut că fundamentul soluţiei pronunţate îl reprezintă, în opinia primei instanţe, faptul că specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre de Guvern, sentinţa pronunţată necuprinzând vreo altă motivare pertinentă.
În raport cu dispoziţiile reţinute ca fiind incidente, recurenta precizează că nu a absolvit o instituţie de învăţământ particular, ci o instituţie de stat, chiar cea mai veche instituţie de învăţământ de stat din România.
Opinează recurenta că instanţa fondului nu a avut în vedere dispoziţia art. 6 din H.G. nr. 535/1999, potrivit căreia în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare şi al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de două specializări autorizate şi/sau acreditate, care fac parte din acelaşi curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare pentru specializarea dublă rezultată.
Se mai arată că aceste aspecte rezultă inclusiv din răspunsul Universităţii A.I.C. la adresa reclamantei, în care se precizează că specializarea în speţă a fost înfiinţată în baza art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, precum şi că această specializare a fost înfiinţată conform Hotărârii nr. 10/1999 a Senatului Universităţii.
Sub acest aspect se mai menţionează că însuşi pârâtul arată prin adresele nr. 12846 şi 21141 din 6 februarie 2006 că specializarea a putut funcţiona în baza H.G. nr. 535/1999, art. 6 alin. (1).
Reiterând argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, recurenta concluzionează în sensul că este îndreptăţită să i se recunoască pe deplin specializarea în care a obţinut diploma de licenţă şi, ca o consecinţă, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învăţământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare şi definitivare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Din actele dosarului, se reţine că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză, de lungă durată, cu examen de licenţă în sesiunea iunie 2004, din cadrul Universităţii A.I.C. din Iaşi.
Reclamanta a arătat că, până la data promovării acţiunii, ministerul pârât nu a răspuns solicitărilor sale din 4 iulie 2011 privind: în principal, includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar a specializării absolvite; în subsidiar, recunoaşterea specializării ca profil asimilat, apt să îi dea posibilitatea de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite şi eliberării unui document în acest sens, precum şi aprobarea participării sale la concursurile respective.
Ministerul a răspuns negativ solicitării din 4 iulie 2011, arătând, în esenţă, că, în vederea recunoaşterii studiilor universitare începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, este necesar ca specializarea urmată să fie acreditată sau autorizată, să funcţioneze provizoriu, însă specializarea în litigiu nu a fost cuprinsă în Centralizator deoarece nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin Hotărâre a Guvernului, conform Legii nr. 88/1993, iar la concursurile sus-menţionate pot participa doar candidaţii care au absolvit una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul aprobat anual prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
În esenţă, atât apărarea pârâtului, cât şi motivarea instanţei de fond sunt fundamentate pe argumentul că specializarea absolvită de recurenta-reclamantă (Educaţie fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză) nu se regăseşte în niciuna dintre Hotărârile de Guvern privind structurile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, prin adresa nr. 12846,21.141/06 februarie 2006, ministerul pârât a comunicat Universităţii A.I.C. Iaşi, între altele, faptul că specializarea Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză a putut funcţiona în cadrul acestei universităţi în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, astfel încât, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data respectivă, absolvenţii au putut primi titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, „În instituţiile de învăţământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare şi al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupuri de două specializări autorizate şi/sau acreditate, care fac parte din acelaşi curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată”.
Or, Universitatea A.I.C. din Iaşi a fost şi este o instituţie de învăţământ superior acreditată, iar specializarea Educaţie Fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză a fost înfiinţată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 10/1999, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare, potrivit dispoziţiilor legale citate mai sus, ambele specializări, componente ale specializării duble rezultate, fiind acreditate anterior.
Faptul invocat de ministerul pârât, că această „dublă specializare” de la Universitatea A.I.C. din Iaşi nu se regăseşte ca specializare autorizată/acreditată, enumerată în anexele vreunei Hotărâri de Guvern, dată în acest scop, nu poate fi imputat universităţii şi, cu atât mai puţin absolvenţilor de la specializarea respectivă, din moment ce ministerul de resort nu a declanşat procedura de lichidare a acelei specializări şi adoptarea unei Hotărâri de Guvern în acest sens.
Or, aşa cum, de altfel, ministerul de resort a comunicat Universităţii A.I.C. din Iaşi, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, „absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate”.
În conformitate cu dispoziţiile legale citate mai sus, recurenta-reclamantă a primit diploma de licenţă, ca urmare a promovării examenului de licenţă din sesiunea iunie 2004, în profilul Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Educaţie fizică şi Sport - Limba şi Literatura Engleză.
Pentru considerentele arătate, se reţine că refuzul exprimat de minister are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, reprezentând „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Atâta timp cât obţinerea diplomei de licenţă conferă de drept titularului său capacitatea de a se bucura de toate drepturile privind specializarea respectivă, Înalta Curte constată că este întemeiat capătul de cerere subsidiar referitor la recunoaşterea specializării absolvite, ca profil asimilat, fiind corectă soluţia Curţii de Apel în privinţa respingerii celorlalte capete de cerere, a căror realizare efectivă este ulterioară şi reprezintă consecinţa directă a admiterii capătului de cerere subsidiar.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii capătului de acţiune subsidiar referitor la obligarea autorităţii pârâte competente să recunoască specializarea Educaţie Fizică şi Sport absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C. din Iaşi, ca profil asimilat, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.K.E. împotriva Sentinţei civile nr. 214 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite capătul de cerere subsidiar.
Obligă autoritatea pârâtă competentă să recunoască specializarea Educaţie Fizică şi Sport absolvită de reclamantă la Universitatea A.I.C. din Iaşi, ca profil asimilat.
Menţine în rest soluţia instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4995/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5055/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
