ICCJ. Decizia nr. 5057/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5057/2013
Dosar nr. 10340/101/2012
Şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta B. (N.) S. a chemat în judecată Universitatea S.H., solicitând obligarea acestei pârâte la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate.
În motivarea cererii, reclamanta B. (N.) S., a arătat că a urmat cursurile Facultăţii de Drept si Administraţie Publica Bucureşti - specializarea drept din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, promoţia 2009 şi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, obţinând Titlul de Licenţiată în Drept, în acest sens fiindu-i eliberată adeverinţa nr. 5697 din 9 iulie 2009.
Întrucât adeverinţa menţionată avea un termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 38, din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, a solicitat obligarea Universităţii S.H. la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă.
A mai arătat că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului de studiu încheiat cu pârâta şi Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, în sensul că şi-a achitat integral taxele de studii, a susţinut şi promovat toate examenele, inclusiv examenul de licenţă.
În aceste condiţii, a opinat reclamanta, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să îi elibereze actele de studii solicitate.
La data de 25 octombrie 2012, pârâta Universitatea S.H.” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să ia act că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a elibera Adeverinţa de absolvire a studiilor pentru reclamantă şi a făcut demersuri către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat şi cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţă şi a suplimentului la diplomă pentru reclamantă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 lei de întârziere începând cu a 30– a zi de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 1028 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric, în speţă fiind aplicabil primul criteriu.
A apreciat instanţa că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală.
În raport cu prevederea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a mai reţinut că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză, reclamanta optând pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5766 din 12 decembrie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova . De asemenea a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că Universitatea S.H. din Bucureşti este, conform Legii nr. 443/2002, instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ superior care, poate fi asimilată autorităţii publice centrale, având în vedere faptul că are competenţă ce se exercită la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării.
Întrucât pârâta Universitatea S.H. Bucureşti este asimilată autorităţii publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a apreciat că în speţă competenţa revine curţii de apel.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 Și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I- a din Legea nr. 554/2004.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte – Universitatea S.H. din Bucureşti – competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B. (N.) S. şi pârâta Universitatea S.H. în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5056/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5058/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
