ICCJ. Decizia nr. 5058/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5058/2013
Dosar nr. 4771/102/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- Ca petit principal - anularea parţială a Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011, emisă de Camera de Conturi Mureş - pct. 6 teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia;
- Ca petit subsidiar/accesoriu - anularea Încheierii nr. VI/266 din 20 iunie 2011 emisă de C.S.C. din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale, ca o consecinţă implicită a soluţionării primului petit şi derivând din acesta.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin Încheierea nr. VI.266/2011, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a soluţionat Contestaţia nr. 196 din 16 februarie 2011, formulată de Primarul comunei Sarateni împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 147 din 3 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Mureş, în sensul respingerii acesteia privitor la măsurile dispuse la punctul 6 teza 1 si punctul 7 teza a 2- a din aceasta.
S-a mai susţinut că, în speţă, actul vătămător producător de efecte juridice este Decizia nr. 147/2011, astfel cum a fost ea cenzurată prin soluţionarea contestaţiei formulate, iar nu Încheierea nr. VI.266 din 20 iunie 2011 care nu este un act administrativ de sine stătător, apt să dea naştere să modifice sau să stingă raporturi juridice, în mod independent.
Reclamantul a mai arătat că în speţă, contestaţia formulată împotriva deciziei vătămătoare, este plîngerea prealabilă adresată organului ierarhic superior Camerei de Conturi Mureş, respectiv Curţii de Conturi a României care, prin încheierea dată, nu a emis vreun act administrativ nou în sensul legii - de sine stătător, ci doar l-a reexaminat pe cel contestat, indiferent dacă l-a menţinut în integralitate sau dacă l-a modificat în parte.
În ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul 6 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, s-a susţinut că nelegalitatea acestei decizii derivă din aceea că prin obiectul ei de reglementare au fost încălcate normele de competenţă ale emitentului, stipulate de art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, care stabilesc care sunt cele categorii de măsuri pe care organul de control le poate dispune pe cale administrativă, astfel că organul de control putea dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale, dacă era cazul, totuşi nu a făcut-o şi nu a impus autorităţii să ia măsura suspendării executării contractului.
În ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul 7 teza 1 din Decizia nr. 147/2011, reclamantul a opinat că aceasta este nelegala, întrucât acordarea tichetelor cadou pentru personalul didactic şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar situate pe raza comunei Sarateni- finanţate de Consiliul Local, are la bază prevederile Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, precum şi ale H.G.R. nr. 1317/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006.
A apreciat reclamantul că potrivit prevederilor acestor acte normative, instituţiile din sectorul bugetar - aşa cum este definită această sintagmă de prevederile legale în vigoare, pot acorda tichete - cadou pentru cheltuieli sociale, personalului angajat în baza unui contract individual de muncă, cum este cazul cadrelor didactice şi nedidactice din unităţile de învăţământ. De asemenea, în măsura în care legiuitorul permite acordarea tichetelor cadou, se consideră că este o chestiune de oportunitate acordarea sau neacordarea acestora, aprecierea fiind de competenţa exclusivă a autorităţii publice şi nu a organului de control.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mureş, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, fiind criticate punctual toate susţinerile reclamantei.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 329 din 26 ianuarie 2012, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, reţinând, în esenţă, că reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 147/2011 emisă de Camera de Conturi Mureş, dar şi a Încheierii nr. VI/266/2011 a Comisiei de Soluţionare a contestaţiilor, din cadrul Curţii de Conturi.
S-a constatat că deşi acţiunea este formulată cu petitul principal de anulare a deciziei, prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, este prevăzută o procedură administrativă de contestare şi soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor adoptate de camera de conturi, procedură obligatorie ce se finalizează cu adoptarea încheierii de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, acesta din urmă fiind actul care se poate ataca în instanţă.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 258 din 6 decembrie 2012 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş , a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ emis de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureş, Decizia nr. 1404/2011, precum şi a Încheierii nr. 10/2012 a Curţii de Conturi a României.
A apreciat instanţa că actul administrativ care produce efecte juridice şi este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este decizia emisă de Camera de Conturi Mureş şi nu Încheierea nr. 10/2012 dată de C.S.C. din cadrul Curţii de Conturi a României.
S-a reţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile Deciziei nr. 4522/2011 a Înaltei Curții de Casație Și Justiție prin care s-a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărâre Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 care stabileau în favoarea Curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de C.S.C. din cadrul Curţii de Conturi a României.
A reţinut instanţa că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de tribunal, iar Camera de Conturi Mureş este o autoritate publică locală, astfel că actul emis de aceasta este supus cenzurii tribunalului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011, emisă de Camera de Conturi Mureş, pct. 6 teza 1 si pct. 7 teza 1 din cuprinsul acesteia, precum şi a Încheierii nr. VI/266 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ - teritoriale.
În drept, Deciziei nr. 147 din 3 februarie 2011 şi Încheierea nr. VI/266 din 20 iunie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative susmenţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului - verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.A.şi pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a Jud. Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5057/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 506/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
