ICCJ. Decizia nr. 5169/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5169/2013
Dosar nr. 727/36/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pârâta A.F.M.D.V., solicitând anularea Deciziei nr. 30 din 13 mai 2011 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă nr. 141 din 29 martie 2011 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 17 martie 2011, privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în sumă de 784.244 lei, calculate în temeiul art. 9.alin. (1). din O.U.G. nr. 196/2005 şi exonerarea contestatoarei de la plata acestei sume.
Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării actelor atacate, cerere ce a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 317 din 06 octombrie 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 446/ CA din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.F.M.D.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 „Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul ; calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviaţie, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior".
Instanţa a reţinut că reclamanta avea de restituit un număr de 1900 certificate, însă acestea nu au fost restituite până la data de 30 aprilie, operaţiunea fiind finalizată la 16 iunie 2010, iar aceste aspecte au fost recunoscute, reclamanta justificând că întârzierea s-a datorat dificultăţilor tehnice.
Instanţa a constatat că reclamanta a susţinut că, deşi a depăşit termenul de predare a certificatelor neutilizate, acest fapt nu a produs un prejudiciu, întrucât nu a desfăşurat o activitate semnificativă.
Din analiza textului de lege instanţa a reţinut că obligaţia, astfel cum este stabilită, este imperativă şi nu este legată de producerea sau nu a unui prejudiciu, astfel că acest aspect nu poate fi reţinut. Instanţa a reţinut că certificatele de emisii de gaze reprezintă numărul de tone de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în anul precedent (deci se are în vedere chiar activitatea desfăşurată în anul anterior), astfel că nu este relevantă activitatea desfăşurată în perioada cuprinsă între 30 aprilie şi data restituirii efective a certificatelor.
Cu privire la dificultăţile tehnice întâmpinate, instanţa a reţinut că aceste dificultăţi nu au existat, întrucât Registrul Naţional al României a funcţionat în perioada 1 martie - 30 aprilie 2010, on line, 24 ore din 24 ore cu C.I.T.L.- ul.
Faţa de prevederile legale incidente în cauză, a constatat instanţa că şi dacă ar fi întâmpinat dificultăţi tehnice la restituirea certificatelor, nu ar fi avut relevanţă. Textul legii stabileşte o dată limită şi nu prevede exonerarea de plată în cazul în care depăşirea termenului s-ar datora pârâtei. într-un astfel de caz, reclamanta se putea îndrepta împotriva pârâtei pentru a solicita despăgubiri, temeiul juridic fiind diferit de cauza de faţă.
Chiar din memorandumul reclamantei rezultă că numărul de certificate a fost stabilit în baza rapoartelor de emisii validate până la 31 martie 2010, nefiind relevant că nu au fost generate emisii în exces sau că în contextul economic activitatea s-a diminuat, întrucât numărul de certificate se stabileşte în raport de emisiile efectiv generate în anul anterior.
În raport de numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră ce trebuie restituite, au fost calculate penalităţile, potrivit art. 9 alin. (1) lit. ş) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.
Instanţa a reţinut că legislaţia în vigoare, în temeiul căreia reclamanta a fost sancţionată, transpune prevederile directivei nr. 2003/87/ CE cu scopul stabilizării concentraţiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care previne interferenţele antropice periculoase cu sistemul climatic.
3. Recursul declarat de SC P.C. SRL
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC P.C. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006, care instituie penalitatea de 100 euro (echivalentă în lei) pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condiţiile legii. Astfel, din interpretarea textului de lege citat rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiune civilă, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.
Recurenta precizează că nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, articol care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale; totodată nu este întrunită condiţia vinovăţiei, predarea certificatelor nefiind posibilă din cauza disfuncţionalităţilor din sistemul informatic al A.N.P.M.
De asemenea, aplicarea penalităţii nu se justifică nici din punctul de vedere al producerii vreunui prejudiciu, obligaţia de predare a certificatelor fiind îndeplinită la 16 iunie 2010.
Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 „ Operatorul fiec ărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviaţie, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22 , iar aceste certificate se anuleaz ă ulterior.”
Conform art. 28 „Pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3), pentru perioadele prevăzute la art. 14, 121 şi 122, se aplic ă o penalitate de 100 euro, echivalentă în lei, la cursul de schimb leu/euro al B.N.R. valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condiţiile legii.”
Potrivit textelor de lege citate, simpla nerespectare a obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în termenul legal are ca efect aplicarea penalităţii menţionate, nefiind prevăzute cauze de exonerare de la plată sau de întrerupere a termenului şi nici condiţia prejudiciului.
De asemenea, recurenta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea nefuncţionării Registrului electronic în perioada anterioară termenului limită de 30 aprilie 2010, A.N.P.M. comunicând prin adresa nr. 1/1063/ IN din 26 aprilie 2011, înregistrată la A.F.M., că „Registrul Naţional al României a funcţionat în perioada 1 Martie – 30 Aprilie 2010, online 24 ore/24 ore(…)”.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC P.C. SRL împotriva Sentinţei nr. 446/ CA din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5166/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5172/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
