ICCJ. Decizia nr. 518/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 518/2013
Dosar nr. 278/44/2012
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 8 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanta SC G. SRL – Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 103 din 27 februarie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 104 din 27 februarie 2012 emise de pârâtă, prin care se contestă suma de 651.164 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi de întârziere, precum şi T.V.A.
Reclamanta arată că este îndeplinită prima cerinţă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, împotriva deciziei de impunere, a formulat contestaţie înregistrată la pârâtă la 08 martie 2012 (filele 15-18 la dosarul de fond), arătând motivele invocate în cuprinsul contestaţiei administrative, expuse în continuare.
Sub aspectul cazului bine justificat, cu privire la sumele stabilite suplimentar prin actele contestate, reprezentând impozit de profit şi T.V.A., precum şi majorări de întârziere şi penalităţi aferente, reclamanta arată că a înregistrat în evidenţa contabilă facturile emise ca urmare a unor prestaţii efectiv realizate de către SC A. SRL, SC Z. SRL Și SC B. SRL, cu respectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (4) lit. m), art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. şi ale pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Expunând pe larg derularea operaţiunilor de natură contractuală şi fiscală, reclamanta susţine, în esenţă, că, prin actele contestate în mod eronat au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii, întrucât aceasta nu răspunde pentru faptul că societăţile comerciale interpuse SC L. SA şi SC C. C. SRL nu au colectat şi nu au achitat T.V.A., iar SC M. E. SRL nu a înregistrat, nu a declarat şi nu a plătit T.V.A. colectată, raportat la dispoziţiile art. 134, art. 1341, art. 1342, art. 145 alin. (1) şi (2) şi art. 160 alin. (2) lit. b) din C. fisc.
În esenţă, reclamanta mai arată că aprecierile făcute de organele de inspecţie fiscală în sensul că nu ar fi reale operaţiunile desfăşurate de societate cu diverşi furnizori şi prestatori, pe considerentul că nu a fost făcută dovada desfăşurării acestora cu situaţii de lucrări, nu pot fi primite cât timp acestea au fost efectuate pe baza unor contracte comerciale, conform art. 1341 alin. (7) din C. fisc.
Reclamanta susţine că este îndeplinită şi condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, întrucât executarea actelor contestate ar pune societatea în situaţia de a nu-şi putea onora obligaţiile curente faţă de furnizori, ducând la un blocaj financiar şi funcţional, ceea ce ar paraliza activitatea societăţii şi ar atrage după sine insolvenţa. Se arată, totodată, că societatea nu ar mai putea achita salariile celor aproximativ 40 de angajaţi, iar societatea nu are debite faţă de bugetul statului, fiind unul dintre contribuabilii importanţi la nivelul Judeţului Galaţi.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 177 din 4 aprilie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G. SRL – Galaţi şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 103 din 27 martie 2012 emisă de autoritatea pârâta D.G.F.P. Galaţi, până la soluţionarea instanţei de fond.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de textul de lege raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, precum şi sesizarea, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice care a emis actele contestate. De asemenea, reclamanta a îndeplinit şi condiţia depunerii unei cauţiuni în valoare de 10.000 lei, conform recipisei C.E.C. din 2012, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Examinând sumar actele dosarului, fără a antama fondul cauzei, instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de faptul că actul fiscal contestat poate fi pus în executare, anterior momentului în care instanţa de judecată urmează sa analizeze legalitatea acestuia, cu consecinţa producerii de prejudicii care ulterior nu mai pot fi reparate.
Astfel, în raport cu complexitatea cauzei, a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de societatea reclamantă cu SC M. E. SRL Oradea, societate fantomă conform susţinerilor pârâtei, urmează a fi analizate condiţiile privind exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată conform dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit. a), art. 11 şi art. 1341 alin. (7) din C. fisc., dacă constatările pârâtei sunt corecte sau nu privind achiziţionarea de marfă prin societăţi interpuse şi nu direct de la producător, în scopul obţinerii deducerii de T.V.A.
Actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă, totodată, şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la numărul angajaţilor, precum şi a contractelor încheiate de societate reclamantă cu ceilalţi parteneri contractuali, care ar pune-o în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale,datorită contextului economic.
3. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Galaţi
Î mpotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Galaţi, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, deoarece susţinerile reclamantei nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului contestat, raportat la împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei.
De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanta nu a făcut dovada iminenţei producerii unui prejudiciu material.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a expus argumente în sensul dispoziţiilor menţionate, toate criticile cuprinse în cererea de recurs fiind circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care va fi analizată calea de atac exercitată.
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, reclamanta SC G. SRL - Galaţi a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 103 din 27 februarie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 104 din 27 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Galaţi, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare, după cum urmează: impozit de profit – 6.630 lei, majorări de întârziere – 8.017 lei şi penalităţi de întârziere – 994 lei; T.V.A. – 383.464 lei, majorări de întârziere – 194.539 lei şi penalităţi de întârziere – 57.520 lei.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naştere unor obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare. Sau, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public .
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată şi probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond, în concret şi complexă a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită cerinţa referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât aprecierea este fundamentată exculsiv pe simplele aserţiuni ale reclamantei referitoare la imposibilitatea de plată a obligaţiilor curente faţă de furnizori, la riscul unui blocaj financiar şi funcţional şi al intrării în insolvenţă sau la imposibilitatea de plată a angajaţilor. Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a administrat probe care să facă dovada obligaţiilor de plată curente ale societăţii prin raportare la disponibilităţile financiare pentru a se putea aprecia cu privire la prejudiciul material viitor şi previzibil care s-ar produce prin punerea în executare a actului contestat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) Și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi împotriva sentinţei Curţii de Apel Galaţi, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G. SRL Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 177 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G. SRL Galaţi, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5172/2013. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5184/2013. Contencios → |
|---|
