ICCJ. Decizia nr. 5172/2013. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5172/2013
Dosar nr. 6512/2/2011
Ședința publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14 iulie 2010, reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâţii SC E.T. SA şi M.A.P.P.M., a solicitat instanţei constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de cel de-al doilea pârât în favoarea pârâtei SC E.T. SA pentru suprafaţa de teren de 4400 mp, situat în Bucureşti, sect. 6.
Pârâta SC E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta M.A.P.P.M. a depus concluzii scrise prin care a invocat tardivitatea acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 7316 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâţii SC E.T. SA şi M.A.P.P.M., ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că:
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) si (2) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului - verbal de conciliere, după caz.
Aşadar, a reţinut că, pentru motive temeinice, în cazul actelor administrative individuale, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă a acestuia.
Întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are regimul juridic al unui act administrativ unilateral emis de o autoritate centrală, reclamanta avea obligaţia să se conformeze termenului de 6 luni (maximum 1 an) pentru introducerea prezentei acţiuni.
Certificatul a cărui nulitate parţială se solicită a fost emis la data de 26 octombrie 1993, fiind înscris ulterior la data de 19 decembrie 1996 în Registrul de transcripţiuni, conform art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, iar la data de 17 august 1999 a fost intabulat în C.F. în favoarea pârâtei SC E.T. SA.
Prin efectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate al pârâtei SC E.T. SA a devenit opozabil (începând cu 1999), instanţa reţinând că de la acest moment începe să curgă termenul de maximum un an, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune în contencios administrativ, Curtea reţine ca aceasta curge, în ceea ce îl priveşte pe terţ, de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului contestat, cu excepţia cazului în care actul este supus formalităţilor de publicitate, fiind opozabil terţilor de la îndeplinirea acestor proceduri de publicitate. Apărările reclamantei întemeiate pe Sentinţa civilă nr. 2310 din 25 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Sect. 6 Bucureşti, în sensul că de la data pronunţării acesteia a cunoscut existenţa actului contestat, a reţinut instanţa de fond că sunt neîntemeiate. Pe de alta parte, instanţa reţine că pârâta SC E.T. SA a depus relaţiile solicitate, în dosarul arătat, la data de 10 decembrie 2010, iar expertul a indicat în cuprinsul raportului întocmit faptul că imobilul este deţinut în baza certificatului de proprietate, care face obiectul litigiului, de către pârâta SC E.T. SA.
A apreciat instanţa că ipoteza reclamantei nu este validă, întrucât nu a cunoscut certificatul la data pronunţării sentinţei, ci, cel mai târziu, pe parcursul procesului, însă, oricum anterior depunerii raportului de expertiză (respectiv la data comunicării relaţiilor de către SC E.T. SA - 10 decembrie 2010).
Împotriva sus-amintitei sentinţe a declarat recurs reclamanta I.E.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia pronunţată ca urmare a admiterii excepţiei de tardivitate a acţiunii invocată de beneficiarul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză, apreciind ca incorectă raportarea la data transcrierii actului în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni care are ca efect opozabilitatea erga omnes a actului şi subliniind că acest aspect nu impietează asupra supunerii controlului judecătoresc în contencios administrativ a actului dedus judecăţii şi a documentaţiei ce a stat la baza acestuia.
S-a apreciat că o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 este aceea în sensul că termenul de 1 an în care reclamanta putea ataca un act administrativ ce nu o priveşte, beneficiarul fiind SC E.T. SRL, curge de la data pronunţării de către Judecătoria Sect. 6 a Sentinţei nr. 2310 din 25 martie 2011 şi nicidecum aşa cum reţine în subsidiar instanţa de fond de la un moment mult anterior datei depunerii raportului de expertiză judiciară topo efectuate în cadrul acelui litigiu.
Intimaţii SC E.T. SA şi M.M.S.C. au arătat prin întâmpinările depuse că soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este corect şi legal argumentată având în vedere situaţia de fapt reţinută şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) teza a I- a C. proc. civ. în temeiul cărora va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru cele ce vor fi punctate.
Acţiunea în constatarea nulităţii parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de fostul M.A.P.P.M., în favoarea SC E.T. SA a fost promovată la instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti de reclamanta I.E. la data de 14 iulie 2011.
Plângerea administrativă prealabilă cerută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost înregistrată sub nr. 86322 din 3 iunie 2011 la M.M.P. iar răspunsul acestei autorităţii este datat 28 iunie 2011.
Reclamanta este, în mod evident, un terţ faţă de actul administrativ individual contestat.
Prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 statuează asupra termenului de prescripţie de 6 luni înlăuntrul căruia se poate introduce acţiune în contencios administrativ (alin. (1) şi asupra termenului de decădere de 1 an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ peste termenul de 6 luni însă pentru motive temeinice (alin. (2), precum şi asupra momentelor în raport de care aceste termene se calculează.
Înalta Curte observă că abordarea primei instanţe în interpretarea şi aplicarea art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, este greşită deoarece termenul pentru formularea acţiunii în anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate indicat mai înainte curge de la momentul la care partea interesată şi care nu este beneficiar al actului a luat la cunoştinţă de acest act şi nu de la momentul intabulării acestui certificat în C.F. (17 august 1999).
În sprijinul acestei soluţii este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ a reţinut în considerentele soluţiei sale că termenul în care se poate introduce acţiune se calculează, în privinţa terţilor, de la data la care au luat cunoştinţă prin orice mijloace de emiterea actului administrativ individual pe care au interesul să îl conteste (Decizia nr. 316/2008 publicată în M. Of. nr. 303 din 17 aprilie 2008).
Este necesar a se arăta şi faptul că soluţia/decizia Înaltei Curţi invocată în considerentele sentinţei recurate este una izolată, jurisprudenţa sa în materia interpretării şi aplicării art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 fiind în mod constant în sensul că în ce-i priveşte pe terţi ar relevanţă data luării la cunoştinţă a actului pentru verificarea termenului de formulare a acţiunii (spre exemplificare: Deciziile nr. 2242 din 14 aprilie 2009, nr. 1208 din 1 martie 2011, nr. 745 din 14 februarie 2012, nr. 961 din 23 februarie 2012 Și nr. 4606 din 26 martie 2013).
De aceea, în speţă, în mod greşit s-a apreciat că acţiunea a fost formulată peste termenul legal prin raportare la data intabulării în C.F. a certificatului, respectiv la data de 17 august 1999.
Termenul pentru formularea acţiunii prevăzut de Legea nr. 554/2004, este operabil indiferent de împrejurarea intrării în circuitul civil, prin intabulare.
În concret, actele dosarului evidenţiază că recurentei-reclamante nu i-a fost comunicat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar data la care aceasta a luat cunoştinţă de existenţa actului este data de 17 martie 2011, dată la care s-a depus raportul de expertiză în Dosarul nr. 8541/303/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sect. 6 Bucureşti având ca obiect acţiunea reclamantei de obligare a pârâtului Mun. Bucureşti de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 4400 mp situat în Bucureşti, sector 6.
Nu există nici o dovadă că reclamanta ar fi luat cunoştinţă de act „anterior depunerii raportului de expertiză” aşa cum reţine judecătorul fondului.
În cuprinsul Sentinţei civile nr. 2310 din 25 martie 2011 a Judecătoriei Sect. 6 Bucureşti, pronunţată în dosarul menţionat mai sus, se reţine că „în prezent” terenul în litigiu este deţinut în fapt de SC E.T. SRL, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate 26 octombrie 1993 emis de M.A.P.P.M.
În funcţie de acest reper, dezlegarea dată excepţiei tardivităţii acţiunii – invocată de SC E.T. SRL - este eronată, în realitate atât plângerea prealabilă cât şi acţiunea în justiţie fiind formulate în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv art. 7 alin. (3) şi art. 11 alin. (2).
Aşadar, urmează ca instanţa de fond să se pronunţe asupra fondului acţiunii cu care a fost învestită legal.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.E. împotriva Sentinţei nr. 7316 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5169/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 518/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
