ICCJ. Decizia nr. 5184/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5184/2013
Dosar nr. 6216/2/2011
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin încheierea din 25 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 6216/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.
La data de 29 februarie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare şi completatoare prin care a invocat şi alte motive în susţinerea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188/2005, formulate după depunerea la dosarul cauzei şi comunicarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii hotărârii.
Prin cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC S.C. SRL (cesionarea creanţei de la B.C.R.), încuviinţată, în principiu, prin încheierea din 28 martie 2012, ca cerere de intervenţie accesorie, s-a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate, arătându-se că Hotărârea 15188 din 11 noiembrie 2005 a fost emisă cu nerespectarea normelor legale de competenţă, nu este motivată în drept iar solicitările B.C.R. de executare a scrisorilor de garanţie au fost făcute în conformitate cu textul scrisorilor de garanţie.
Prin notele scrise depuse de pârâtul C.I.F.G.A. prin reprezentantul M.F.P. s-a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate arătându-se că motivele invocate de reclamantă în susţinerea excepţiei de nelegalitate nu pot fi verificate decât în cadrul unei acţiuni în anularea actului administrativ.
Ulterior, acelaşi pârât, a invocat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, mai întâi oral în faţa instanţei iar apoi prin concluzii scrise, faptul că Hotărârea nr. 1518/2005 nu reprezintă un act administrative, ci o operaţiune tehnico-materială efectuată în vederea executării/neexecutării contractelor, această operaţiune nereprezentând un act unilateral în înţelesul Legii nr. 554/2004 şi având caracter contractual, fiind astfel un act de gestiune şi nu un act administrativ, emis în realizarea obligaţiilor asumate de către statul român prin actele juridice încheiate.
Prin notele scrise depuse de pârâta B.E.I.R.E. SA s-a invocat excepţia tardivităţii cererii completatoare a excepţiei de nelegalitate, excepţie ce a fost respinsă de instanţă prin încheierea din 28 martie 2012.
Prin aceleaşi note, pârâta E.B. a mai invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în invocarea excepţiei de nelegalitate. În motivarea acestei excepţii, s-a arătat că excepţia de nelegalitate nu mai poate fi invocată, întrucât reclamanta nu mai este în termen pentru a formula acţiune în anularea actului, iar prin posibilitatea de anulare a actului fără limită în timp se încalcă principiul securităţii juridice consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O. şi a C.J.C.E.. A mai arătat că actul administrativ a cărui legalitate face obiectul prezentei cauze are înrâurire asupra fondului hotărârii arbitrale şi nu asupra acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, care poate fi admisă doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2602 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Instanţa a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E.r formulată de reclamanta B.C.R. SA în contradictoriu cu pârâţii B.E.I.R.E. SA, C.I.F.G.A. reprezentat de Direcţia Juridică a M.F.P. şi C.I.F.G.A.reprezentat de D.J.B.E.I.R.E. SA, ca nefondată şi a respins cererea de intervenţie formulată de SC S.C. SRL, de asemenea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E. au fost respinse solicitările B.C.R. de executare a următoarelor scrisori de garanţie de bună execuţie: nr. 75 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 377.928 dolari SUA, nr. 76 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 1.052.706 dolari SUA, nr. 77 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 151.200 dolari SUA, nr. 78 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 549.147,60 dolari SUA, şi nr. 79 din 30 noiembrie 2000 în valoare de 770.205 dolari SUA, emise la solicitarea ordonatorului SC E.G. SA în favoarea B.C.R., de M.F.P. şi preluate de SC E. SA în nume şi cont de stat, deoarece nu au fost formulate în conformitate cu textele scrisorilor de garanţie.
A reţinut instanţa de fond că această hotărâre reprezintă un act administrativ unilateral ce îmbracă forma refuzului exprimat de o autoritate publică de a rezolva cererea unei persoane referitoare la un drept sau un interes legitim (art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004). Emitentul acestui act administrativ unilateral este un organ al statului şi anume C.I.G.C.C.E., care a acţionat prin adoptarea Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, în regim de putere publică şi pentru satisfacerea unui interes legitim public (art. 2 alin. (1) lit. b) din legea 554/2004). Regimul de putere publică rezultă din prerogativele acordate C.I.G.C.C.E. de Legea nr. 96/2000, H.G. nr. 844/1991 şi H.G. nr. 293/1992 de a lua şi a impune anumite decizii legate de activitatea B.E.I.R.E. SA, fără a fi necesar consimţământul persoanei căreia i se adresează. De asemenea, activitatea C.I.G.C.C.E. este legată de satisfacerea unui interes legitim public şi anume de atribuţiile Eximbank prev. de art. 1 din Legea nr. 96/2000 de susţinere a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale prin instrumente financiar-bancare şi de asigurări specifice.
A reţinut instanţa de fond că Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 emisă de C.I.G.C.C.E. reprezintă un act administrativ unilateral, ce poate face obiectul excepţiei de nelegalitate, astfel cum prevede expres art. 4 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
A apreciat instanţa că textul legal nu limitează invocarea excepţiei de nelegalitate doar pentru anumite motive, care ar fi altele decât cele ce ar putea fi invocate în cadrul unei acţiuni în anularea actului, distincţia dintre cele două fiind doar sub aspectul efectului admiterii lor şi anume înlăturarea actului administrativ doar din cauza aflată pe rolul instanţelor, în cazul excepţiei de nelegalitate, respectiv anularea actului cu efecte erga omnes în cazul acţiunii în anulare.
Prin urmare, instanţa de contencios administrativ, pe calea excepţiei de nelegalitate nu poate decât să constate nelegalitatea actului administrativ, care nu va mai fi avut în vedere la soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de nelegalitate, neputând dispune şi alte măsuri.
Cu toate acestea, aprecierea interesului reclamantei de a invoca excepţia de nelegalitate, se face de instanţa învestită cu soluţionarea litigiului în care s-a invocat excepţia de nelegalitate, nu de instanţa de contencios administrativ, astfel cum rezultă din art. 4 alin. (1) teza a II- a din legea 554/2004. Prin urmare, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a aprecia dacă reclamanta are interes în invocarea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile în care instanţa comercială, care a sesizat instanţa de contencios administrative, a reţinut că de soluţionarea acestei excepţii de nelegalitate depinde soluţionarea fondului cauzei.
Instanţa a reţinut că este neîntemeiată şi apărarea privind imposibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate deoarece a expirat termenul prevăzut de lege pentru introducerea acţiunii în anularea actului, întrucât nu se poate reţine încălcarea principiului securităţii juridice, în condiţiile în care la data adoptării Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 erau în vigoare dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care prevedeau posibilitatea cercetării excepţiei de nelegalitate „oricând”, astfel că pârâţii se puteau aştepta să le fie invocată excepţia de nelegalitate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, nu numai în termenul prevăzut de lege pentru intentarea acţiunii în anulare, ci şi după expirarea acestuia, pe cale de excepţie.
Pentru aceste motive, instanţa a respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiate.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanta B.C.R., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
C.I. G.C.C.E., avea competenţa de a aproba cererea reclamantei B.C.R. de executare a unor scrisori de garanţie emise în numele şi în contul statului, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3), art. 10 lit. a) şi art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 96/2000, în baza cărora au fost adoptate Normele privind operaţiunile de emitere a garanţiilor de export de către Eximbank, în numele şi în contul statului, în scopul stimulării realizării de obiective complexe şi a producţiei cu ciclu lung de fabricaţie, destinate exportului, aprobate prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004 cu modificările şi completările ulterioare, reconfirmate prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004 (Norme publicate în M.Of. nr. 64 bis din 19 ianuarie 2005).
Astfel, a reţinut instanţa că potrivit art. 21 din aceste Norme „ Solicitarea de executare a garanţiei emise de Eximbank în numele şi contul statului trebuie să fie transmisă către Garantat în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei şi va fi însoţită de următoarele documente: - cerere de executare, care va cuprinde datele de identificare ale scrisorii de garanţie, data scadenţei, suma reprezentând obligaţia de plată scadentă şi neachitată, precum şi penalităţile de întârziere aferente; - solicitarea de executare primită de către Garantat din partea beneficiarului garanţiei; - copia mesajului S. care confirmă efectuarea plăţii de către Garantat în contul beneficiarului garanţiei; - copia scrisorii de garanţie bancară emisă de Garantat”, iar potrivit art. 22 din Norme: „(1) Pe baza analizei documentelor menţionate la articolul precedent Eximbank va supune aprobării C.I.G.C.C.E., privind solicitarea de executare a garanţiei emise în numele şi în contul statului, împreună cu propunerea de soluţionare a acesteia. (2) Plata valorii garanţiei se va face de către Eximbank în contul garantatului, din fondurile statului, puse la dispoziţia Eximbank pentru activitatea de emitere a garanţiilor în numele şi în contul statului. Transformarea în lei a sumei plătite se va face la cursul de schimb din data efectuării plăţii. Spezele bancare şi comisioanele de transfer, intervenite în cazul plăţii acestei sume, sunt în sarcina Eximbank”.
De menţionat că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Normele de mai sus, care prevăd expres competenţa C.I.G.C.C.E. de a aproba cererile de executare a garanţiilor emise de Eximbank, au făcut obiectul unei alte excepţii de nelegalitate invocate de reclamantă în cauză de faţă, excepţie ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa nr. 2894/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2292/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte procedura de adoptare a hotărârilor de către C.I.G.C.C.E., aceasta este prevăzută în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 293/1992, în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005.
În cuprinsul acestui regulament nu se regăseşte nici o dispoziţie din care ar rezulta că C.I.G.C.C.E. ar fi un organ administrativ-jurisdicţional, astfel că instanţa a apreciat că în mod neîntemeiat reclamanta susţine că Hotărârea nr. 15188din 11 noiembrie 2005 ar fi un act administrativ jurisdicţional. În aceste condiţii a constatat instanţa că criticile reclamantei privind încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, sunt neîntemeiate.
Mai mult, Curtea reţine că apărările reclamantei privind faptul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă punctul de vedere exprimat de Eximbank prin nota nr. 3836 din7 noiembrie 2005 şi propunerile aşa-zisei comisii pregătitoare, care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, sunt neîntemeiate, întrucât prin Adresa nr. 238 din 20 octombrie 2005, Eximbank a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că trebuie să completeze documentaţia, specificându-i expres documentele pe care să le depună, documente din care rezultă motivele pentru care EximbanK a considerat că cererea reclamantei de executare a celor 5 scrisori de garanţie nu este întemeiată. De asemenea, a reţinut instanţa că din procesul-verbal al şedinţei C.I.G.C.C.E. din 11 noiembrie 2005, rezultă că la această şedinţă a participat din partea B.C.R., dl. J.A., care a luat cunoştinţă de punctul de vedere exprimat de Comisia pregătitoare şi a susţinut punctul de vedere al B.C.R. (în acest sens B.C.R. a comunicat şi Adresa nr. 759 din 28 octombrie 2005 privind răspunsul B.C.R. la solicitările de completare a documentaţiei), astfel că apărările reclamantei privind necunoaşterea motivelor pentru care i-a fost respinsă solicitarea sau nerespectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare sunt nefondate.
Instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei de nelegalitate a reţinut că este neîntemeiată şi critica reclamantei privind încălcarea dreptului la informaţie, garantat de art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, având în vedere că reclamantei i-au fost aduse la cunoştinţă motivele pentru care i-a fost respinsă cererea sa de executare a scrisorilor de garanţie. De altfel, nici nu există o solicitare de informaţii din partea reclamantei de comunicare a Notei nr. 3836/2005 sau a propunerii Comisiei pregătitoare, pe care C.I.G.C.C.E. să o fi respins sau la care să nu fi răspuns în termenul legal.
Nu poate fi reţinută nici critica reclamantei ce vizează faptul că hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 este nemotivată, întrucât în cuprinsul acesteia se face referire expresă la Nota nr. 3836 dein 07 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la propunerile Comisiei Pregătitoare din 9 noiembrie 2005 şi la propunerile formulate în şedinţa din 11 noiembrie 2005 de membrii C.I.G.C.C.E., în cuprinsul cărora este motivată pe larg soluţia de respingere a cererii reclamantei.
În cuprinsul Hotărârii 15188 din 11 noiembrie 2005 se specifică şi data şi locul emiterii hotărârii (Bucureşti, 11 noiembrie 2005), instanţa reţinând că hotărârea este semnată de Preşedintele C.I.G.C.C.E. C.D., ca reprezentat al acestui organ colegial, nefiind necesare semnăturile tuturor membrilor comitetului, semnături care se regăsesc în procesul - verbal al şedinţei comitetului din 11 noiembrie 2005.
Din cuprinsul procesului - verbal rezultă că la şedinţa din 11 noiembrie 2005 au participat 19 din cei 21 de membrii ai C.I.G.C.C.E., hotărârea fiind luată cu votul tuturor membrilor prezenţi, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 11 din H.G. nr. 293/1992 privind cvorumul de 2/3 din membrii C.I.G.C.C.E. şi majoritatea de 2/3 din voturile membrilor prezenţi.
Sunt neîntemeiate şi criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 9 Și 15 din H.G. nr. 293/1992, întrucât din cuprinsul acestor articole rezultă că pregătirea lucrărilor C.I.G.C.C.E. se face de către o comisie de specialişti care se întruneşte, de regulă, bilunar sau de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza şi propune comitetului, în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de B.E.I.R. SA, neexistând nici o dispoziţie care să interzică luarea deciziilor „în doi paşi”.
În ceea ce priveşte temeinicia soluţiei adoptată prin Hotărârea nr. 15188 din 11 noiembrie 2005, de respingere a solicitării reclamantei B.C.R. de aprobare a executării celor 5 scrisori de garanţie, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul Notei nr. 3836 din 7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, a propunerilor Comisiei pregătitoare din 9 noiembrie 2005 şi a propunerilor membrilor C.I.G.C.C.E. formulate în şedinţa din 11 noiembrie 2005, rezultă că motivele pentru care C.I.G.C.C.E. a fost respinsă cererea reclamantei sunt reprezentate de faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că beneficiarul extern al scrisorilor de garanţie (firma P.E.D.E.E. Siria) a formulat o cerere de executare a garanţiilor bancare, considerându-se că mesajele S. transmise de către CBS, prin care se solicită prelungirea şi executarea scrisorilor de garanţie bancară sunt mesaje clasice, utilizate în mod obişnuit de toate băncile, atunci când se solicită prelungirea valabilităţii scrisorilor de garanţie bancară. S-a reţinut că B.C.R. a efectuat plata, fără să existe o cerere expresă din partea beneficiarului extern de executare a scrisorilor de garanţie bancară.
Curtea a reţinut că, atât din dispoziţiile art. 21 din Norma NI/GAR/02/II/0 aprobată prin Hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004 şi confirmată prin Hotărârea G.I.G.C.C.E. nr. 14700/2004, cât şi din cuprinsul scrisorilor de garanţie nr. 75 Și 79 din 30 noiembrie 2010 emise de M.F.P., rezultă că reclamanta B.C.R., pentru a obţine plata de către stat a garanţiei, trebuia să facă dovada că scrisoarea de garanţie „este executată de beneficiar” prin prezentarea „solicitării de executare primită de către Garantat din partea beneficiarului garanţiei”.
Reclamanta a depus pentru dovedirea condiţiei de mai sus mesajele S. prin care C.B.S. a solicitat prelungirea valabilităţii garanţiilor sau plata în întregime a sumelor ce făceau obiectul garanţiilor.
Având în vedere că C.B.S. a solicitat nu numai executarea, cât şi prelungirea valabilităţii scrisorii de garanţie, Curtea a apreciat că la acel moment nu exista o solicitare expresă de executare a garanţiei din partea beneficiarului scrisorilor de garanţie (societatea P.E.D.E.E.E. Siria), C.B.S., ca reprezentant al P.E.D.E.E.E. în relaţia cu B.C.R., solicitând prelungirea sau executarea scrisorilor de garanţie ca urmare a expirării valabilităţii scrisorilor de garanţie, ci nu ca urmare a unei solicitării a P.E.D.E.E.E. Siria de executare a garanţiei pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de societatea garantată SC E.I.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că scrisoarea de garanţie este executată de beneficiar, întrucât B.C.R. avea posibilitatea să nu execute această garanţie prin prelungirea valabilităţii scrisorii de garanţie, prelungire pe care Eximbank era obligată să o acorde în mod automat potrivit clauzei nr. 5 din convenţiile de contragarantare aferente scrisorilor de garanţie nr. 75 Și 79 din 30 noiembrie 2010.
Mai mult, a reţinut instanţa că în cuprinsul scrisorilor de garanţie se face referire la executarea garanţiei de către beneficiarul scrisorii, care este P.E.D.E.E.E. Siria şi nu C.B.S., astfel că B.C.R. trebuia să solicite C.B.S. să prezinte şi solicitarea expresă de executare a P.E.D.E.E.E. Siria, pe care să o anexeze solicitării formulate către Eximbank, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 21 din normele NI/GAR/02/II/0.
De altfel, instanţa a constatat că reclamanta B.C.R. a ales să nu prelungească valabilitatea scrisorilor de garanţie, nu pentru că exista o solicitare de executare necondiţionată a scrisorilor de garanţie din partea beneficiarului, ci întrucât societatea garantată, SC E.I., nu şi-a mai achitat obligaţiile către B.C.R., situaţie ce nu se încadrează în prevederile scrisorilor de garanţie emise de statul român.
3. Recursurile declarate de B.C.R. SA şi SC S.C. SRL
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs B.C.R. S.A. şi SC S.C. SR.L.
Recurenta – reclamantă B.C.R. a invocat următoarele motive de recurs:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).Astfel, în considerentele sentinţei recurate, pe lângă analiza motivelor de nelegalitate invocate pe calea excepţiei, instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra temeiniciei actului contestat, concluzionând că este întemeiată decizia C.I.G.C.C.E. de respingere a cererii de executare a scrisorilor de garanţie;
- hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în acest sens se arată că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 24 şi 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi o serie de dispoziţii cuprinse în H.G. nr. 293/1992, Legea nr. 96/2000 şi Normele din data de 22 noiembrie 2004 privind operaţiunile de emitere a garanţiilor de export de către Eximbank, menţinând actul administrativ atacat (act pe care recurenta îl consideră ca având natura unui act administrativ – jurisdicţional), deşi acesta era afectat de mai multe motive de nulitate: lipsa formei scrise, lipsa motivării, încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la informare, lipsa semnăturilor membrilor C.I.G.C.C.E., neîndeplinirea condiţiilor de cvorum şi număr de voturi prevăzut de art. 9 Și 14 din Hotărârea nr. 293/1992. Totodată, Hotărârea nr. 15188/2005 este nelegală, întrucât cerinţa de a prezenta solicitarea de executare a garanţiei a fost îndeplinită, beneficiarul scrisorii de contragaranţie fiind C.B.S. şi nu P.E.D.E.E. sau P.E.E.G.T., astfel cum a motivat prima instanţă.
La rândul său, recurenta SC S.C. SRL (la fond - intervenient accesoriu în interesul B.C.R.) a formulat critici împotriva Sentinţei nr. 2602 din 11 aprilie 2012, în sensul că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 96/2000 se referă numai la activitatea E. în numele şi în contul statului, fără a avea legătură cu activitatea acesteia cu garanţia statului, fiind neaplicabilă plăţii angajamentelor asumate de către Statul Român, prin M.F.P., această normă fiind de strictă interpretare şi aplicare. În aceeaşi ordine de idei recurenta SC S.C. SRL susţine că Hotărârii nr. 15188/2005 nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Normei NI/GAR/02/II0, această normă aplicându-se doar garanţiilor emise de M.F.P. şi preluate de E.
Totodată, recurenta SC S.C. SRL susţine că procedura de adoptare a Hotărârii nr. 15188/2005 nu a fost respectată în ceea ce priveşte componenţa C.I.G.C.C.E. şi numărul voturilor favorabile, respectiv hotărârea a fost adoptată cu un număr de voturi mai mare decât cel prevăzut de lege (art. 16 H.G. nr. 293/1992) şi nu a fost adoptată de persoanele care trebuiau să decidă, conform art. 2 din H.G. nr. 844/1991.
Se mai arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că beneficiarul garanţiei emise de B.C.R. era P.E.D.E.E.E. Siria şi că cererea formulată de C.B.S. nu era o cerere de executare . Încă din primul ciclu procesual s-a arătat că B.Ex. şi, ulterior B.C.R. au emis scrisorile de garanţie la cererea SC E.G. SA, în vederea garantării scrisorilor de garanţie emise de C.B.S. în favoarea P.E.D.E.E. Siria (beneficiarul din contractele externe de antrepriză).
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs formulate de recurenta – reclamantă B.C.R. şi de recurenta intervenient accesoriu SC S.C. SRL numai în măsura în care sprijină apărările formulate de B.C.R. (partea în interesul căreia intervine), Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut deoarece nu se poate susţine că lipseşte motivarea soluţiei, că aceasta este superficială, ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată hotărârea.
În sentinţa recurată sunt analizate, pe de o parte, condiţiile de formă cerute de lege pentru emiterea actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă, iar pe de altă parte este analizată conformitatea cu legea a Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 din perspectiva aspectelor de fond. De altfel, prin cererea precizatoare şi completatoare depusă la termenul din 29 februarie 2012, B.C.R. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să se constate, pe de o parte, că Hotărârea nr. 15188/2005 este nelegală în raport cu Legea nr. 96/2000 şi cu art. 5 şi 21 din Normele C.E.G.C.C.E., iar în raport cu situaţia de fapt expusă să se constate că hotărârea este nelegală, întrucât cerinţa de prezentare a solicitării de executare a garanţiei a fost îndeplinită. Prin urmare, susţinerile B.C.R. referitoare la invocarea exclusivă a unor motive de nelegalitate a Hotărârii C.I.G.C.C.E. şi nicidecum a temeiniciei actului contestat sunt nereale, aceasta cerând să se constate şi situaţia de fapt şi de drept (fondul) care a generat emiterea actului administrativ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de B.C.R. se constată că în mod corect instanţa de fond a calificat actul ca fiind un act administrativ unilateral, astfel că emiterea sa nu presupunea respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare. Prin hotărârea C.E.G.C.C.E. atacată s-a rezolvat o cerere de executare a unor scrisori de garanţie şi nu există nici un temei pentru a califica acest act ca fiind un act administrativ – jurisdicţional.
În ceea ce priveşte respectarea procedurii de emitere a actului administrativ, prin adresa nr. 238 din 20 octombrie 2005 Eximbank a solicitat B.C.R. să îşi completeze documentaţia care a stat la baza solicitării de plată. În conformitate cu art. 13 din H.G. nr. 293/1992 privind Regulamentul, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale C.I.G.C.C.E., „ în vederea pregătirii lucrărilor şi analizării proiectelor ce vor fi supuse comitetului se instituie o comisie de specialişti numiţi de către conducătorii ministerelor şi instituţiilor cuprinse în anexa la H.G. nr. 844 din 20 decembrie 1991. Comisia se va întruni, de regulă, bilunar sau ori de câte ori va fi nevoie, pentru a analiza şi propune comitetului, în vederea deciziei, solicitările avizate favorabil, prezentate de B.Ex. – Imp. a României – SA.
Proiectele ce nu au obţinut avizul favorabil al B.Ex. – Imp. a României – SA se vor returna de aceasta agenţilor economici solicitanţi”.
În ceea ce priveşte cerinţa motivării actului, aceasta este îndeplinită prin referirea la Nota nr. 3836 din 7 noiembrie 2005 întocmită de Eximbank, la propunerile Comisiei Pregătitoare din 9 noiembrie 2005 şi la propunerile formulate în şedinţa din 11 noiembrie 2005 de membrii C.G.C.C.E., unde sunt arătate pe larg motivele respingerii cererii reclamantei de executare a scrisurilor de garanţie.
Referitor la alte condiţii de formă, hotărârea este semnată de Preşedintele C.I.G.C.C.E., ca reprezentant al acelui organ colegial, iar procesul – verbal al şedinţei din 11 noiembrie 2005 (şedinţa în care s-a adoptat hotărârea) a fost luată cu votul tuturor membrilor prezenţi (19 din cei 21 membri ai C.G.C.C.E.), deci cu cvorumul prevăzut de H.G. nr. 293/1992.
În ceea ce priveşte procedura de adoptare şi condiţiile de formă ale Hotărârii nr. 15188 din 11 noiembrie 2005 instanţa de control judiciar constată că recurentele B.C.R. şi SC S.C. SRL nu au fost în măsură să invoce sau să dovedească nereguli sancţionate cu nulitatea actului potrivit prevederilor legale aplicabile hotărârilor C.G.C.C.E. şi actelor administrative, în general.
În ceea ce priveşte recursul formulat de SC S.C. SRL, această parte a invocat neaplicarea Normei NI/GAR/02/II/0, în sensul că această normă s-ar aplica numai garanţiilor emise de EximBank, fără să fie incidentă şi garanţiilor emise de către M.F.P. şi preluate de EximBank, dar B.C.R. (partea în interesul căreia intervine SC S.C. SRL) nu a formulat o astfel de apărare nici la fond, nici în prezentul recurs, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Referitor la cerinţa de a prezenta solicitarea de executare a garanţiei, aspect cu privire la care ambele recurente au formulat critici în legătură cu soluţia instanţei de fond, instanţa de control judiciar constată că potrivit Normei Ni/GAR/01/II/0 aprobată prin hotărârea C.I.G.C.C.E. nr. 14681/2004, cât şi scrisorilor de garanţie nr. 75 Și 79 din 30 noiembrie 2010 emise de M.F.P. trebuia să existe o solicitare expresă de plată în executare a scrisorilor de garanţie bancară de către beneficiarul acestor scrisori. Or, B.C.R. a prezentat doar mesaje Swift „prelungeşte sau execută” primite de la C.B.S., ceea ce reprezintă, în principal, o solicitare de prelungire.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de B.C.R. SA şi SC S.C. SRL împotriva Sentinţei nr. 2602 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 5185/2013. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
