ICCJ. Decizia nr. 5170/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5170/2013
Dosar nr. 411/42/2011*
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, reclamantul V.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei din 31 martie 2011 a Ministerului Finanţelor Publice şi, pe cale de consecinţă, anularea parţială a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 19 ianuarie 2011, numai în ceea ce priveşte "nivelul garanţiei pentru antrepozitul fiscal în sumă de 13.163 euro şi obligarea pârâtei să stabilească nivelul garanţiei conform algoritmului de calcul pentru determinarea cuantumului garanţiei aferente anului fiscal 2011".
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi respingerea acţiunii formulate de reclamantul V.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, arătând că, în raport de emitentul actelor administrative atacate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ci aşa cum prevede şi ordinul menţionat, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanţelor Publice în cadrul căruia funcţionează comisia.
În şedinţa publică din data de 23 iunie 2011, s-a admis cererea de suspendare şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei din 31 martie 2011 emisă de pârâtă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Prin Sentinţa nr. 20 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă acţiunea precizată, formulată de reclamantul V.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la stabilirea nivelului antrepozitului fiscal pentru anul 2011, reprezentând garanţie, în sarcina reclamantului la nivelul sumei de 844 euro.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul este persoană fizică autorizată, conform autorizaţiei de antrepozit fiscal din 29 decembrie 2009, autorizaţie emisă conform prevederile Titlului VII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu completările şi modificările ulterioare. Activitatea autorizată constă în producţia de ţuică şi rachiu de fructe obţinute în sistem de prestări individuale.
Pentru anul 2009 nivelul garanţiei pentru antrepozitul fiscal s-a stabilit la valoarea de 731,00 euro, în numerar.
În vederea continuării acestei activităţi, conform aceluiaşi act normativ, s-a reautorizat funcţionarea antrepozitului fiscal printr-o altă autorizaţie din 19 ianuarie 2011 în care s-a stabilit nivelul garanţiei la valoarea de 13.163,00 euro, depozit în numerar, cu valabilitate în perioada 1 februarie 2011 - 31 ianuarie 2012.
Nemulţumit de valoarea stabilită drept garanţie pentru anul 2011, reclamantul s-a adresat Ministerului Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, pârâta în cauză, contestând valoarea garanţiei, rezultatul fiind Decizia din 31 martie 2011, prin care s-a respins plângerea ca neîntemeiată.
În cauza dedusă judecăţii, a reţinut instanţa de fond că s-a solicitat suspendarea executării Deciziei din 31 martie 2011, emisă de pârâtă, obiectul acţiunii de faţă, anularea şi suspendarea acestui act administrativ, iar prin Încheierea din 23 iunie 2011, s-a dispus suspendarea până la soluţionarea irevocabilă a dosarului. Încheierea a fost recurată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4950 din 26 octombrie 2011, a menţinut măsura suspendării deciziei emisă de pârâtă a cărei anulare se solicită.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, constatând că expertul desemnat a examinat punct cu punct obiectivele expertizei.
Raportându-se la capacitatea de producţie preconizată în anul fiscal 2011, 6 cazane, la capacitatea de producţie estimată la acest număr de cazane, respectiv 250 l alcool în 24 ore (cca. 43 litri/cazane), cât şi la faptul că activitatea distileriei este sezonieră, împrejurare rezultată din actele şi documentele de la dosar, se estimează pentru anul fiscal 2011 un număr de 30 de zile de activitate propriu-zisă.
Or, conform prevederilor Titlului VII, Secţiunea a 12-a din C. fisc., art. 108 alin. (15) din normele metodologice de aplicare, nivelul garanţiei de 6% (procent recunoscut şi de pârât) este de 871 euro, rezultată dintr-un calcul aritmetic, efectuat de expert pentru producţia totală obţinută din perioada stabilită de producţie (sezonieră): 64,5 l x 30 zile = 1.135 l alcool pur, adică 19,35 hl, la care acciza calculată: 750 euro/hl x 19,35 rezultă suma de 14.512,5 euro, la care se aplică garanţia de 6% = 871 euro.
Răspunsul dat de expert la Obiectivul 2, stabilit de instanţă, este edificator în sensul că, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., valoarea garanţiei, aşa cum s-a mai precizat în considerente, se calculează prin aplicarea procentului de 6% asupra valorii accizelor aferente producţiei produselor accizabile din ultimul an, nu mai puţin de acest procent. Ţinând cont şi de activitatea specifică desfăşurată în anumite luni din an (sezonieră), nivelul legal al garanţiei pentru situaţia dată este de 844 euro.
Concluzionând, instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă nu a ţinut seama de declaraţia rectificativă din 10 mai 2011 a reclamantului-contestator, la stabilirea nivelului garanţiei antrepozitului fiscal pe 2011, iar ţinând seama de specificul activităţii proprii, a termenului redus de desfăşurarea activităţii (în 24 de ore şi 30 zile), dar şi a capacităţii de producţie de 250 l alcool de 25º, nivelul corect al garanţiei pentru antrepozitul fiscal se ridică la suma de 844 euro.
Împotriva Sentinţei nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal şi motivat Direcţia generală a Finanţelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Public, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului V.S.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond şi-a însuşit în totalitate susţinerile reclamantului precum şi concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză (deşi acestea trebuiau să constituie numai un element de convingere, ca toate celelalte mijloace de probă), nu a ţinut seama şi de argumentele invocate de recurentă, şi a dat o interpretare greşită textelor de lege aplicabile.
A susţinut recurenta că la emiterea actului administrativ fiscal atacat Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a avut în vedere atât documentaţia depusă de reclamantul V.S., persoană fizică autorizată, cât şi actele normative în vigoare [art. 20654 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare], astfel că la stabilirea garanţiei aferente antrepozitarului reclamant s-a luat în calcul, prin raportare la programul de lucru declarat (cca. 25 - 30 zile în lunile martie şi aprilie, de cca. 15 - 20 de zile în luna august şi de cca. 80 de zile în lunile octombrie - decembrie) şi la concentraţia alcoolică de 25 de grade a produsului finit, cantitatea maximă de ţuică declarată de acesta ca putând fi realizată în 24 de ore (respectiv 150 litri ţuică).
Expertul contabil şi instanţa de judecată au avut în vedere la soluţionarea litigiului declaraţia rectificativă depusă de reclamant ulterior emiterii deciziei de respingere a plângerii prealabile (adresele nr. 80460 din 10 mai 2011 şi nr. 80461 din 10 mai 2011), pe baza căreia intimatul V.S. a solicitat reevaluarea condiţiilor de reautorizare a antrepozitului fiscal situat în judeţul Prahova sat Salciile comuna Salciile, dar recurenta a relevat că decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile este definitivă în sistemul căilor administrative de atac [art. 20 alin. (1) din Anexa nr. 2 la O.M.F.P. nr. 291/2010] şi că deciziile emise în soluţionarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 23 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 291/2010].
În aceste condiţii, recurenta a arătat că o reevaluare a garanţiei la momentul depunerii declaraţiei rectificative, respectiv 10 mai 2011, nu mai putea fi efectuată, şi că nu este întemeiată susţinerea reclamantului în sensul că nivelul garanţiei s-a stabilit pentru o activitate de 12 luni, în condiţiile în care numărul de zile de luat în calcul a fost de 130 de zile.
A subliniat recurenta că actualele reglementări din domeniul accizelor nu cuprind prevederi privind posibilitatea calculului garanţiei în funcţie de cantitatea de materie primă utilizată şi că a nu luat în calcul pentru stabilirea garanţiei cazanele deţinute de reclamant ar fi echivalat cu o eludare a dispoziţiilor legale în materie, cu atât mai mult cu cât din documentaţia aferentă reautorizării nu reiese că nu sunt utilizate toate aceste mijloace de producţie.
În cazul garanţiei stabilite la reautorizare pentru reclamant, s-a precizat, a fost avut în vedere nivelul accizelor de 750 euro/hl alcool pur, astfel cum s-a stabilit în şedinţa Comisiei din data de 30 iulie 2010, stabilindu-se legal un nivel al garanţiei pentru cele 6 cazane de 13.163 euro, actualizarea nivelului garanţiei urmând a se efectua de autoritatea vamală teritorială, anual, conform procedurii prevăzută la pct. 108 de la Titlul VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Intimatul V.S. nu a formulat întâmpinare.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat, prin sentinţa atacată, a fost admisă acţiunea reclamantului V.S., astfel cum a fost precizată, şi a fost obligată Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice la stabilirea, în sarcina reclamantului (persoană fizică autorizată), a nivelului garanţiei aferente antrepozitului fiscal pentru anul 2011 la suma de 844 euro, menţionată în concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de expertul contabil G.V.
Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a emis, pe numele reclamantului V.S., persoană fizică autorizată, autorizaţia de antrepozit fiscal din data de 19 ianuarie 2011 pentru desfăşurarea activităţilor de producţie ţuică şi rachiuri de fructe obţinute în sistem prestări individuale, prin care s-a stabilit obligaţia pentru antrepozitarul autorizat de a constitui o garanţie în sumă de 13.163,00 euro.
Ulterior, plângerea prealabilă a reclamantului, formulată împotriva modului de stabilire a nivelului garanţiei pentru antrepozitul fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 72 din data de 31 martie 2011 a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, fiind menţinut nivelul garanţiei în cuantum de 13.163 euro stabilit de Comisie cu ocazia aprobării reautorizării locului situat în judeţul Prahova sat Salciile comuna Salciile ca antrepozitar fiscal pentru producţia de ţuică şi rachiuri de fructe.
La data de 10 mai 2011 reclamantul V.S. a întocmit, pe motiv că în declaraţia iniţială au fost prezentate estimări eronate pentru anul 2011 privind capacitatea de producţie în 24 de ore, volumul de producţie la nivelul anului şi programul de funcţionare stabilit, o declaraţie rectificativă pe proprie răspundere, şi a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 5640/2011 la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, reanalizarea şi reevaluarea clauzelor din autorizaţia de antrepozit fiscal din 19 ianuarie 2011 referitoare la cuantumul garanţiei (estimând că datorează cu titlu de garanţie numai suma de 843,75 euro şi nu suma de 13.163 euro).
Prin raportare la conţinutul declaraţiei rectificative, a prevederilor art. 25654alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor pct. 108 alin. (15) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a concluziilor expertizei contabile efectuată în litigiu, în mod judicios judecătorul fondului a statuat că reclamantul, persoană fizică autorizată, datorează pentru anul 2011 o garanţie pentru antrepozitul fiscal, determinată potrivit capacităţilor tehnologice de producţie declarate (şi calculată astfel: 250 litri alcool obţinut în 24 de ore de funcţionare cu cele 6 cazane x 30 de zile funcţionare/an = 7.500 litri alcool sub 25 grade, respectiv 1.875 litri alcool pur - 18,75 hl), în sumă de 844 Euro (18,75 hl. X 750 euro acciza = 1.4062,5 euro x 6% = 844 euro).
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate, întrucât Comisia avea, potrivit prevederilor art. 25654 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, care prescriu că "Valoarea garanţiei va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii sau în nivelul de accize datorat", şi art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează că "Organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul", îndatorirea ca în funcţie de conţinutul declaraţiei rectificative date pe propria răspundere de către reclamant să stabilească nivelul corespunzător al garanţiei aferente anului 2011, în concret de 844 euro.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 20 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5165/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5173/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
