ICCJ. Decizia nr. 5165/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5165/2013
Dosar nr. 643/32/2011
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanţii W.A. şi W.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 430/2010 şi trimiterea cauzei pârâtului pentru soluţionarea efectivă a petiţiei, iar, în subsidiar, anularea hotărârii, menţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea petiţiei.
Prin Sentinţa nr. 14 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă, aşa cum a fost modificată, acţiunea formulată de reclamanţii W.A. şi W.E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 430/2010 pronunţată de pârât în Dosarul nr. 110/2010 şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze pe fond petiţia reclamantului înregistrată la 22 martie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 4 august 2008 reclamanţii au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la discriminarea lor pe criteriu etnic, petiţie completată ulterior, invocând mai multe fapte de discriminare.
Prin Hotărârea nr. 839/2008, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că actele reclamate nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului. Prin Sentinţa civilă nr. 82 din 4 iunie 2009 a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi, reţinându-se că petiţia acestora nu a fost soluţionată pe fond, a anulat hotărârea contestată şi a trimis cauza pârâtului pentru a o soluţiona în fond. Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 5562 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Atât petiţia din 4 august 2008, aşa cum a fost completată până la pronunţarea Hotărârii nr. 839/2008, cât şi petiţia înregistrată la 22 martie 2010 au făcut obiectul Dosarului nr. 110/2010 în care s-a pronunţat Hotărârea nr. 430/2010, contestată de reclamanţi în prezenta cauză.
Instanţa a reţinut că reclamanţii, soţ şi soţie, asociaţi în cadrul unei societăţi comerciale, SC A. SRL, au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu un număr de 13 fapte pe care aceştia le consideră ca fiind fapte de discriminare pe criteriu etnic.
Pârâtul, prin hotărârea contestată, prezentând susţinerile părţilor, enumeră faptele reclamate ca fiind fapte de discriminare însă, în considerentele hotărârii emise s-a reţinut că "petiţia, aşa cum a fost formulată de petenţi, relevă aceeaşi situaţie, respectiv nerespectarea dreptului de proprietate pe criteriu etnic, ca şi cea soluţionată prin Hotărârea nr. 839/2008", Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării considerând că aspectele deduse soluţionării nu sunt de competenţa Consiliului şi reţinând că petenţii ar fi solicitat soluţionarea în fond a petiţiei.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, deşi printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, această interpretare a pârâtului a fost invalidată de instanţă, în pronunţarea hotărârii pendinte, pârâtul pleacă de la aceeaşi raportare a obligaţiilor sale la dispoziţiile legale asupra căreia o instanţă s-a pronunţat irevocabil.
Instanţa reţine că deşi potrivit Sentinţei civile nr. 82/2009, pârâtul avea obligaţia de a soluţiona în fond petiţia, pârâtul s-a eschivat de la obligaţia statornicită de instanţă în sarcina sa de a analiza fondul petiţiei, în fapt, cauza a fost soluţionată fără a verifica fondul petiţiei.
S-a constatat că acest fapt rezultă din soluţia pronunţată, pârâtul "clasând dosarul", deşi, în procedura internă de soluţionare, nu se poate dispune clasarea dosarului, acesta, putând fi soluţionat fie pe excepţiile de inadmisibilitate, fie pe fond conform Titlului V din Procedura internă.
Împotriva Sentinţei nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de reclamanţii W.A. şi W.E.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond a interpretat, per ansamblu, eronat dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrucât în litigiu, faţă de susţinerile părţilor şi înscrisurile depuse la dosarul pricinii, nu pot fi reţinute mijloace probatorii de natură a reţine prezumţia săvârşirii unei discriminări împotriva intimaţilor reclamanţi pe considerentul criteriului indicat (etnie). O atare prezumţie, a arătat recurentul, ar trebui să permită cel puţin a se presupune existenţa unei legături de cauzalitate între criteriul invocat şi tratamentul diferit imputat în cauză (măsurile luate de către persoanele reclamate de discriminare în cele 13 fapte prezentate de către intimaţi ca posibile fapte de discriminare).
În speţă, a relevat recurentul, nu se întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege, în vederea constatării actelor/faptelor de discriminare, prezentate în petiţie de către intimaţi, aşa cum sunt definite de prevederile O.G. nr. 137/2000, republicată, în concret nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între criteriul indicat şi presupusul tratament diferit imputat persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă, astfel că în mod corect prin dispozitivul actului administrativ atacat s-a reţinut că faptele prezentate de reclamanţi nu îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în vederea constatării actelor/faptelor de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, altfel spus că faptele prezentate de către intimaţi nu se află în sfera de acţiune a art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deci nu există discriminare directă sau indirectă.
Adoptarea prin actul administrativ atacat a soluţiei menţionate nu ar fi fost posibilă, a susţinut recurentul, fără o analiză/cercetare în fond a celor 13 fapte/aspecte prezentate de către intimaţi, fiind evident că pentru a ajunge la concluzia conform căreia "nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenţi şi actele/faptele săvârşite de către reclamanţi, care să poată încadra actele/faptele sesizate, ca fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000" Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut în vedere îndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind faptă de discriminare potrivit legislaţiei privind prevenirea şi combaterea discriminării, o astfel de cercetare nu se poate efectua fără a analiza fondul petiţiei intimaţilor.
A considerat recurentul că, prin urmare, în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că problematica sesizată în Dosarul nr. 110/2010 nu a fost soluţionată în fond, atâta vreme cât prin dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 prin care s-a soluţionat Dosarul nr. 110/2010 s-a decis că faptele prezentate de intimaţi nu pot fi definite/catalogate ca fapte de discriminare, pentru că niciuna din cele 13 fapte reclamate nu îndeplinea cumulativ condiţiile prevăzute de lege, mai precis nu exista o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit indus şi criteriul interzis de lege.
Reţinerea lipsei legăturii de cauzalitate reprezintă, în opinia recurentei, o cercetare a fondului petiţiei din perspectiva legislaţiei privind prevenirea şi combaterea discriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cercetând existenţa unui tratament diferenţiat, existenţa unui criteriu interzis de lege şi legătura de cauzalitate între criteriul indicat şi faptele prezentate care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea discriminării.
Cât priveşte menţiunea de la pct. 2 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010, prin care s-a dispus "Clasarea dosarului", a precizat recurentul că această dispoziţie trebuie înţeleasă exclusiv în contextul întregului dispozitiv, de unde rezultă fără echivoc că punctul respectiv completa dispoziţia principală regăsită la pct. 1 (prin care, în esenţă, nu se constataseră faptele de discriminare) în sensul încetării cercetărilor şi închiderii dosarului, evident în privinţa fondului acestuia. Or, în împrejurarea dată, a susţinut recurentul, în cel mai rău caz pct. 2 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 ar putea fi înţeles/privit ca folosit necorespunzător, impropriu, dar care nicidecum nu ar putea atrage critici de natură a conduce la anularea actului dedus judecăţii.
În fine, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a învederat caracterul ineficient (de prisos) al hotărârii recurate, raportat la soluţia "de fond" a pct. 1 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 întrucât o rejudecare a petiţiei în cauză ar presupune o soluţie identică/similară celei anterior pronunţată şi asumată de către recurentă.
Intimaţii W.A. şi W.E. au formulat în cauză concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Se constată, în litigiu, că în Dosarul nr. 569/2008 având ca obiect petiţia petenţilor W.A. şi W.E. referitoare la discriminarea pe criteriul etnic la care au fost supuşi de organele administraţiei publice locale din municipiul Bacău Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis iniţial Hotărârea nr. 839/2008 prin care s-a reţinut că faptele sesizate prin petiţie nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, întrucât acest organ nu se poate substitui, în atribuţii, altor autorităţi sau instituţii abilitate cu soluţionarea cererilor şi care privesc exercitarea exclusivă a atribuţiilor acestora.
Prin Sentinţa nr. 82 din data de 4 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, a fost anulată Hotărârea nr. 839/2008 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a fost obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze pe fond petiţia ce a format obiectul Dosarului nr. 569/2008. Recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinţei date de Curtea de Apel Bacău, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5562 din data de 4 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatându-se irevocabil că recurentul nu a soluţionat cererea prin care reclamanţii au invocat discriminarea pe criteriul etnic, sesizare care se circumscrie competenţei sale.
Ulterior, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 430/2010, atacată în prezenta cauză, prin care s-a hotărât că din probatoriul depus la dosar nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenţi şi actele/faptele săvârşite de către reclamaţi, care să poată încadra actele/faptele sesizate, ca fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, şi s-a dispus clasarea dosarului.
În mod întemeiat Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât, prin Sentinţa nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012, admiterea acţiunii formulată de reclamanţii W.A. şi W.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 430/2010 dată de pârât în Dosarul nr. 110/2010 şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond petiţiile reclamanţilor înregistrate la data de 4 august 2008 şi la 22 martie 2010, petiţie prin care au fost sesizate un număr de 13 fapte pe care reclamanţii le-au considerat ca fiind fapte de discriminare pe criteriu etnic.
S-a reţinut în mod corect, de judecătorul fondului, că deşi recurenta avea obligaţia, potrivit dispozitivului Sentinţei nr. 82 din data de 4 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă, să soluţioneze pe fond petiţia cu care a fost sesizată de W.A. şi W.E., în realitate aceasta nu s-a conformat acestei dispoziţii şi, din nou, prin Hotărârea nr. 430/2010, nu a analizat fondul petiţiei, în sensul că nu s-a pronunţat şi nu a stabilit, în mod efectiv şi concret, dacă faptele reclamate există şi dacă acestea constituie sau nu fapte de discriminare, directă sau indirectă, potrivit celor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 430/2010, s-a limitat numai a susţine, fără însă a face trimitere la argumente concrete, că nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenţi, respectiv faptul că sunt de natură evreiască, şi aspectele prezentate ca fiind săvârşite de către cei reclamaţi, iar faţă de această situaţie în mod just prima instanţă a concluzionat că nu a fost soluţionat fondul petiţiei intimaţilor W.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul va fi obligat, în baza art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., la plata în favoarea intimaţilor la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 14 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON către intimaţi, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5163/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5170/2013. Contencios → |
|---|
