ICCJ. Decizia nr. 5191/2013. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5191/2013
Dosar nr. 745/57/2011
Ședința publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.I.E. I.P.U.R.L. a chemat în judecată pârâţii M.F.P., Comisia de Selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi A.N.A.F. şi Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Adresei nr. 1102958 din 201 ianuarie 2011 emisă de pârâta Comisia de Selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi A.N.A.F., prin care a fost comunicat rezultatului procedurii de selecţie organizată de A.N.A.F în vederea desemnării administratorului judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA – Brad, din data de 24 noiembrie 2010, prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L.;
- anularea Adresei nr. 826427 din 8 martie 2011, emisă de pârâta Comisia de Selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi A.N.A.F. prin care a fost comunicat modul de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă, în sensul respingerii acesteia;
- anularea procedurii de selecţie organizată de A.N.A.F. în vederea desemnării administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA – Brad.
În motivare acţiunii, reclamanta susţine că a fost încălcată procedura de selecţie stabilită prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de A.N.A.F., în sensul celor expuse în continuare:
Licitaţia pentru desemnarea practicianului în insolvenţă a fost stabilită pentru data de 29 noiembrie 2010, deşi, din procesul - verbal încheiat cu această ocazie, rezultă că licitaţia a avut loc la data de 24 noiembrie 2010, contrar dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi 14 alin. (1) din ordin.
Nu a fost emisă nicio decizie privind desemnarea pârâtului Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al SC A. SA – Brad, fiind încălcate prevederile art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006.
La acordarea punctajului pentru onorariu de succes, A.N.A.F. nu a ţinut cont de valoarea cheltuielilor care vor fi efectuate de către societatea din Iaşi pentru îndeplinirea atribuţiilor în localităţile Deva şi Brad, cheltuieli care vor greva sumele obţinute din lichidarea societăţii debitoare, cu consecinţa diminuării gradului de acoperire a creanţelor creditorilor, printre care şi creditorul majoritar D.G.F.P. Hunedoara. În acest caz, prevederile Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 trebuie coroborate cu prevederile legale în materie, respectiv ale O.U.G. nr. 34/2006 privind procedura de achiziţie publică, iar actul administrativ atacat a fost emis cu încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la utilizarea eficientă a fondurilor publice, atâta timp cât se apreciază că nu au importanţă cheltuielile care vor fi efectuate de către practicianul desemnat câştigător. Atâta timp cât, art. 293 lit. v) din O.U.G. nr. 34/2006 prevede ca fiind contravenţie încălcarea prevederilor art. 2 din acelaşi act normativ, este dovedită aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat.
Actul atacat este nelegal sub aspectul punctajului acordat pentru criteriul „Strategia de reorganizare/lichidare”. Comisia de Selecţie nu a stabilit şi nu a acordat, în mod obiectiv, punctajul pentru criteriul respectiv, în condiţiile în care reclamanta a prezentat strategia cu indicarea termenelor minime posibil a fi îndeplinite, ţinând cont de prevederile Legii nr. 85/2006, iar oferta sa a fost punctată cu 10 puncte, în timp ce oferta câştigătoare a primit 25 puncte. Reclamanta susţine că era practic imposibil ca pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. să indice termene mai scurte, deoarece acestea nu ar fi putut fi respectate potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006. Practic, acestea ar fi termene mai scurte decât termenele minime prevăzute de legea insolvenţei, situaţie în care oferta formulată de către Management Reorganizare Insolvenţă S.P.R.L. trebuia apreciată ca fiind neconformă, potrivit prevederilor art. 49. alin. (22) din O.U.G. nr. 34/2006. În susţinerea punctului de vedere, reclamanta arată că, la data formulării acţiunii, era depăşit deja termenul de 6 luni indicat de către în oferta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., fără a fi soluţionate irevocabil contestaţiile formulate de către creditorii SC A. SA – Deva, la tabelul preliminar al creanţelor. În plus, se susţine că numai procedura recuperării creanţelor deţinute de către SC A. SA asupra propriilor debitori se întinde pe o perioadă mult mai mare decât cea indicată de către Management Reorganizare si Lichidare pentru finalizarea procedurii lichidării societăţii debitoare.
Chiar dacă creditorul majoritar are o poziţie privilegiată faţă de ceilalţi creditori, în sensul că poate desemna, înlocui şi stabili remuneraţia administratorului/lichidatorului judiciar, trebuie totuşi să se abţină de la luarea oricăror hotărâri care ar conduce la creşterea pasivului societăţii debitoare şi implicit la diminuarea gradului de acoperire a creanţelor. Se susţine că, pentru eficientizarea averii debitorului, organul fiscal, la desemnarea administratorului judiciar, trebuie să solicite informaţii şi cu privire la cheltuielile aproximative pe care le va efectua practicianul în atribuţiile sale, respectiv cheltuielile necesare deplasării din localitatea de sediu (Iaşi), în localităţile Deva şi Brad (transport, cazare, diurne etc.) şi care vor afecta averea debitorului. Reclamanta apreciază că diferenţa de 0,4% ofertată de ea în plus faţă de oferta câştigătoare nu poate greva averea debitorului cât ar putea greva cheltuielile menţionate mai sus. Numai după ce organul fiscal ar cere aceste lămuriri de la ofertantul declarat câştigător, ar putea stabili care este într-adevăr oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere financiar.
Din adresa prin care i-a fost comunicat punctajul obţinut, rezultă o colaborare deficitară a practicianului desemnat cu organul fiscal, motiv pentru care a obţinut 0 puncte. La această grupă, reclamanta a obţinut punctajul maxim prevăzut de Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, respectiv 10 puncte, rezultând că activitatea sa se derulează în condiţii de bună colaborare cu organul fiscal.
2. Apărările formulate de pârâţi
Pârâta A.N.A.F., pentru Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru petitele privind anularea celor două adrese, susţinând că acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, întrucât, din eroare, în cuprinsul adresei prin care i-a fost comunicat reclamantei rezultatul selecţiei a fost menţionată data de 24 noiembrie 2011, ca data de desfăşurare a selecţiei, în condiţiile în care, din documentele anexate rezultă, fără echivoc, că data desfăşurării selecţiei a fost 29 noiembrie 2011.
În ce priveşte actul prin care a fost finalizată procedura, se arată că reclamanta avea cunoştinţă de procesul-verbal de selecţie din data de 29 noiembrie 2010 al Comisiei de selecţie a practicienilor in insolvenţă agreaţi de A.N.A.F., care, de fapt, constituie decizia comisiei de selecţie şi care, în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ întrucât, în Dosarul nr. 130/57/2011, reclamanta a solicitat suspendarea executării tocmai cu privire la acest act.
Referitor la criticile formulate cu privire la aprecierea criteriilor de selecţie, pârâta susţine că acestea sunt neîntemeiate.
Pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, justificat de faptul că data de 24 noiembrie 2011, ca data de desfăşurare a selecţiei, a fost menţionată din eroare în condiţiile în care, oferta pârâtei a fost depusă abia la data de 26 noiembrie 2011, astfel că era imposibil ca oferta sa să fie declarată câştigătoare la data de 24 noiembrie 2011.
Se susţine că în speţă nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006, iar nici dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 85/2006 şi nici cele ale Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 nu prevăd obligaţia pentru creditorul fiscal de a emite o decizie care să consfinţească rezultatul selecţiei, astfel că, decizia la care face referire art. 7 din ordinul respectiv poate îmbrăca orice altă formă - adresă de înştiinţare sau proces-verbal – cum este cel încheiat de Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă, comunicat atât ofertanţilor, cât şi creditorului fiscal.
Pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. Hunedoara, a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 377/2011 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a M.F.P. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.;
- a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibile petitele privind anularea Adresei nr. 1102958 din 21 ianuarie 2011 şi Adresei nr. 826427 din 8 martie 2011 emise de Comisia de Selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi A.N.A.F.;
- a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi A.N.A.F. şi Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., având ca obiect anularea deciziei privind desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA Brad consemnată în procesul verbal de selecţie din data de 29 noiembrie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 24 noiembrie 2010, s-a întrunit Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de A.N.A.F., pentru ca, în baza art. 14 din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, să desemneze administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA.
În urma analizării ofertelor, Comisia a declarat câştigătoare oferta depusă de pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. – Iaşi, cu un punctaj de 75 puncte, în detrimentul ofertei reclamantei care a obţinut 65 de puncte.
Rezultatul a fost stabilit prin procesul-verbal de selecţie din data de 29 noiembrie 2010 şi comunicat reclamantei prin Adresa nr. 1102958 din 21 ianuarie 2011.
Împotriva rezultatului procedurii de selecţie reclamanta a formulat contestaţie, la care a primit răspuns negativ prin Adresa nr. 826427 din 8 martie 2011.
Analizând cu prioritate excepţia de inadmisibilitate invocată cu privire la cele două adrese, Curtea de apel a reţinut, raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, că atât Adresa nr. 1102958 din 21 ianuarie 2011, cât şi Adresa nr. 826427 din 8 martie 2011, nu sunt acte administrative, întrucât nu sunt de natură să producă efecte juridice, ci reprezintă doar instrumentul prin care este încunoştinţată reclamanta cu privire la rezultatul procedurii de selecţie, stabilit prin procesul-verbal de selecţie şi, respectiv, cu privire la modul de soluţionare a contestaţiei, ca urmare a Hotărârii din 7 martie 2011 adoptată de Comisie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a M.F.P., Curtea de apel a reţinut că, în condiţiile în care obiectul acţiunii îl reprezintă anularea deciziei Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă din 29 noiembrie 2010, iar, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, practicienii în insolvenţă agreaţi de A.N.A.F. se selectează de către Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă, calitate procesuală pasivă în cauză are doar emitentul actului, respectiv Comisia de selecţie, care, având competenţa legală, are şi capacitate de drept administrativ, iar M.F.P. nu are nicio atribuţie în procedura respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei privind desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA – Brad consemnată în procesul - verbal de selecţie din data de 29 noiembrie 2010, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Referitor la critica privind eventuala realizare a procedurii de selecţie la o dată anterioară (24 noiembrie 2010) datei anunţate, respectiv 29 noiembrie 2011, se reţine că nu există niciun motiv de nulitate întrucât, dintr-o eroare materială, în cuprinsul adresei prin care i-a fost comunicat reclamantei rezultatul selecţiei a fost menţionată data de 24 noiembrie 2011, ca dată de desfăşurare a selecţiei în condiţiile în care, din documentaţia şedinţei comisiei, rezultă, fără echivoc, că data desfăşurării selecţiei a fost 29 noiembrie 2011.
Prin actul emis nu au fost încălcate prevederile art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006, întrucât acest text vizează posibilitatea unui creditor majoritar în procedura insolvenţei de a decide, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia. Acest text este aplicabil atât persoanelor fizice, cât şi comercianţilor persoane juridice respectiv instituţiilor publice şi, ca urmare, nu cuprinde norme legate de forma în care trebuie materializată decizia de schimbare/confirmare a administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu.
Decizia privind desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, privind pe debitoarea SC A. SA – Brad este consemnată în procesul - verbal de selecţie din data de 29 noiembrie 2010, astfel că existenţa sa este în afara oricărui dubiu, decizia fiind actul administrativ producător de efecte juridice, iar procesul-verbal de şedinţă este înscrisul în care aceasta se regăseşte în materialitatea sa.
În ceea ce priveşte modul de evaluare a ofertei câştigătoare, procedura de selecţie reglementată de Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, fiind inadmisibilă extinderea câmpului de aplicare al prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.
Referitor la criticile formulate în legătură cu acordarea punctajelor pentru criteriile „onorariu de succes” şi „strategia de reorganizare/lichidare”, Curtea a constatat că acestea vizează, în principal, modul de apreciere al acestor criterii.
Criteriile pentru realizarea selecţiei sunt stabilite prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, iar punctajele aferente se regăsesc în anexa nr. 1 pct. 2.1 din ordin. Criteriile şi punctajele stabilite de comisie nu au fost contestate de către reclamantă.
În ceea ce priveşte modul de punctare la criteriul privind onorariul de succes, din ofertele depus rezultă că reclamanta a solicitat un onorariu de succes de 1,9% din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor, exclusiv T.V.A., în timp ce pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a ofertat 1,5% din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor, exclusiv T.V.A. În condiţiile în care oferta cea mai bună aparţinea Casei de Insolvenţă Banat S.P.R.L. cu 0,1%, în mod firesc aceasta a primit 25 p (maxim), iar ceilalţi ofertanţi au fost punctaţi folosindu-se pasul de scădere arătat mai sus, de 5 p, astfel că, în mod just, reclamanta a primit 5 puncte, în timp ce pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a primit 10 puncte.
Critica reclamantei potrivit căreia, la acordarea punctajului pentru onorariu de succes, A.N.A.F. nu a ţinut cont de valoarea cheltuielilor care vor fi efectuate de către societatea din Iaşi pentru îndeplinirea atribuţiilor în localităţile Deva şi Brad nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, Comisia a aplicat criteriile prevăzute de actul normativ incident asupra ofertei făcute de fiecare parte, fără a avea competenţa să analizeze modul de formare al onorariului, iar, pe de altă parte, susţinerea reclamantei că diferenţa de 0,4% ofertată de ea în plus faţă de oferta câştigătoare nu poate greva averea debitorului cât ar putea greva cheltuielile de deplasare, este pur speculativă, întrucât nu este sprijină de niciun calcul. De altfel, nu există niciun impediment ca societatea care a fost selectată să desfăşoare activitatea cu respectarea criteriilor tehnice şi chiar cu obţinerea unor venituri mai mici. Comisia nu este abilitată să solicite informaţii suplimentare, responsabilitatea privind cuantumul onorariului solicitat revenindu-i fiecărui ofertant, potrivit cu strategia aleasă.
Cat priveşte strategia de reorganizare/lichidare propusă, instanţa a constatat că reclamanta a propus un termen de finalizare a procedurii de 10 luni, în timp ce pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a ofertat un termen de finalizare a procedurii de 180 zile (aproximativ 6 luni), astfel că, raportat la criteriile legale, pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. a primit 25 de puncte, în timp ce reclamanta a primit 10 puncte, oferta sa fiind a patra din acest punct de vedere.
În ceea ce priveşte critica reclamantei în sensul că era imposibil ca societatea pârâtă să indice termene mai scurte decât oferta sa, deoarece acestea nu pot fi respectate potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006, instanţa a reţinut, pe de o parte, că reclamanta nu a indicat în mod expres care termene anume ar fi fost stabilite la un interval mai mic decât termenul legal, iar susţinerea referitoare la imposibilitatea stabilirii unei durate mai mici a procedurii prin raportare doar la propria sa ofertă este doar speculativă. Noţiunea de ofertă neconformă nu este specifică acestei proceduri, în condiţiile în care, conform celor reţinute anterior, dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt incidente în cauză. Pe de altă parte, la stabilirea punctajului final nu a fost luată în considerare doar durata procedurii, ci şi modalitatea în care a fost explicitată strategia, iar, sub acest aspect, analiza comparativă a celor două strategii relevă faptul că cea desemnată câştigătoare este mai elaborată, detaliat pe etape de activitate, cu alocarea resurselor de timp pentru fiecare activitate în parte, în timp ce strategia reclamantei este extrem de succintă, fiind inferioară din acest punct de vedere.
Referitor la realismul ofertelor, aprecierea asupra corespondenţei între timpul propus şi activităţile indicate a fi realizate îi revine, la momentul aplicării în concret, organului fiscal, creditor în dosarul de insolvenţă, potrivit art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006 şi nicidecum Comisiei de selecţie a practicienilor în insolvenţă în condiţiile Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007.
De altfel, exemplul dat de reclamantă privitor la depăşirea termenului de 6 luni indicat în oferta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., fără a fi soluţionate irevocabil contestaţiile, nu are relevanţă în cauză întrucât strategia pârâtei respective vizează obligaţii pe care aceasta le poate îndeplini pornind de la evenimente certe (ex. întocmirea tabelului preliminar în termen de 1 zi de la expirarea termenului de înscriere a creanţelor). Or contestaţiile la acest tabel reprezintă un eveniment ulterior, obiectiv, care nu ţine de atribuţia administratorului judiciar şi care nici nu a fost luat în considerare în oferta depusă, nici de către reclamantă, dar nici de către pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., astfel că nu este elocvent.
Cu referire la critica în sensul că punctajul obţinut de pârâta Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L., respectiv 0 puncte, denotă o colaborare deficitară a practicianului desemnat cu organul fiscal, în timp ce reclamanta a obţinut punctajul maxim prevăzut de Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007, respectiv 10 puncte, rezultând ca activitatea sa se derulează în condiţii de bună colaborare cu organul fiscal, nu este o critică în sine, ci este o redare fidelă a rezultatului la care a ajuns şi Comisia prin aplicarea criteriilor legale. Această împrejurare nu este însă de natură a schimba clasamentul final şi nici de a aduce vreo îndoială cu privire la legalitatea procedurii.
Împotriva Sentinței nr. 377 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ Și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SP A.I.E. .I.P.U.R.L. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac Și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., a excepției inadmisibilității petitelor privind anularea Adresei nr. 1102958 din 21 ianuarie 2011 Și a Adresei nr. 826427 din 8 martie 2011 emise de Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., Și în sensul admiterii acțiunii aȘa cum a fost formulată.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, în primul rând, că instanța de fond a admis în mod netemeinic Și nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., această instituție publică având o asemenea calitate în temeiul prevederilor H.G. nr. 109/2009.
În al doilea rând, recurenta a precizat că prima instanță a admis în mod netemeinic Și nelegal excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la anularea Adresei nr. 1102958 din 21 ianuarie 2011 Și a Adresei 826427 din 8 martie 2011 emise de Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., întrucât chiar dacă s-ar aprecia că sunt aplicabile în cauză prevederile Ordinului nr. 1009/2007 acest act administrativ nu conferă legitimitate Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. de a soluționa o contestație formulată împotriva procedurii de selecție. Or, prin atribuțiile stabilite în sarcina Comisiei prin Ordinul nr. 1009/2007 nu s-a fixat Și aceea de soluționare a contestației formulată de către participanți, atribuția de soluționare a plângerilor prealabile revenind, potrivit art. 5 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 109/2009 A.N.A.F., care, în lipsa unui ordin prin care să delege în mod expres aceste atribuții unei comisii, era obligată să soluționeze plângerea prealabilă formulată de reclamantă.
Pe fond, recurenta a relevat, pe de o parte, că procedura de selecție a practicienilor în insolvență s-a realizat de către o comisie înființată în baza Ordinului nr. 1009/2007, care Și-a încetat existența la data intrării în vigoare a H.G. nr. 109/2009, Și, pe de altă parte, că în situația în care s-ar aprecia că sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 1009/2007 subzistă mai multe motive de nelegalitate, după cum urmează: - cu toate că licitația pentru desemnarea practicianului în insolvență a fost stabilită pentru data de 29 noiembrie 2010 licitația a avut loc în realitate la data de 24 noiembrie 2010; - nu a fost emisă nicio decizie privind desemnarea pârâtului Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al SC A. SA Brad, fiind încălcate astfel prevederile art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006; - la acordarea punctajului pentru onorariul de succes, în situația în care aceasta trebuie să gestioneze veniturile publice, A.N.A.F. nu a ținut cont de valoarea cheltuielilor care vor fi efectuate de către societatea din IaȘi pentru îndeplinirea atribuțiilor în localitatea Deva, cheltuieli care vor greva sumele obținute din lichidarea societății debitoare, cu consecința diminuării gradului de acoperire a creanțelor creditorilor, printre care Și creditorul majoritar D.G.F.P. Hunedoara; - actul administrativ atacat este nelegal Și sub aspectul punctajului acordat pentru ”Strategia de reorganizare/lichidare”, care nu fost stabilit Și acordat de Comisie în mod obiectiv, oferta formulată de Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. IaȘi impunându-se a fi apreciată, potrivit art. 49 alin. (22) din O.U.G. nr. 34/2006, ca neconformă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul declarat de reclamanta SC A.I.E. I.P.U.R.L. împotriva Sentinței nr. 377 din data de 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ Și fiscal, este nefondat Și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat instanța de fond, prin hotărârea atacată, a admis excepția lipsei calității procesuale a M.F.P. (cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât), a admis excepția inadmisibilității (cu consecința respingerii ca inadmisibile a capetelor de cerere din acțiunea reclamantei privitoare la anularea Adresei nr. 1102958 din data de 21 ianuarie 2011 Și a Adresei nr. 826427 din data de 8 martie 2011 emise de Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F.) Și a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ prin care reclamanta SC A.I.E. I.P.U.R.L. Deva a solicitat anularea deciziei privind desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvență nr. 4753/07/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara privind debitoarea SC A. SA Brad consemnată în procesul - verbal de selecție din data de 29 noiembrie 2010 întocmit de Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F.
Se constată, în primul rând, că judecătorul fondului a reținut corect, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ, că pârâtul M.F.P. nu are calitate procesuală în cauză, Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. – emitentul actelor atacate în litigiu – fiind o entitate fără personalitate juridică care este desemnată, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 1009/2007 privind procedurile de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., de către preȘedintele A.N.A.F. Și nu de către ministrul finanțelor publice.
Se reține, pe de altă parte, că prima instanță a dat o soluție legală Și în ceea ce priveȘte excepția, invocată de A.N.A.F., inadmisibilității capetelor de cerere din acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat anularea Adresei nr. 1102958 din data de 21 ianuarie 2011 prin care Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. a comunicat reclamantei rezultatul selecției ofertelor depuse pentru desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvență nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara Și anularea Adresei nr. 826427 din data de 8 martie 2011 prin care s-a comunicat reclamantei, de către aceeaȘi Comisie, că a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva modului de desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvență nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Într-adevăr, aceste adrese nu reprezintă acte administrative, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările Și completările ulterioare, cu alte cuvinte acestea nu dau naȘtere, nu modifică Și nu sting raporturi juridice, ele constituind doar modalitatea concretă prin care reclamantei i s-a adus la cunoȘtință rezultatul procedurii de selecție, stabilit prin procesul-verbal din data de 29 noiembrie 2010 întocmit de Comisia de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., Și, respectiv modul de soluționare a contestației recurentei, ca urmare a hotărârii Comisiei din data de 7 martie 2011. Prin urmare, în lipsa naturii juridice de acte administrative a celor două adrese, mai sus indicate, în mod evident acestea nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 1 alin. (1) Și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că în mod întemeiat s-a procedat la admiterea excepției invocate de A.N.A.F. Și la respingerea celor două capete de cerere din acțiunea reclamantei ca inadmisibile.
În fine, Înalta Curte constată că este legală Și temeinică Și partea din sentința recurată prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei îndreptată împotriva Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. Și împotriva Management Reorganizare Lichidare S.PRL IaȘi, prin care s-a solicitat anularea deciziei privind desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar în Dosarul de insolvență nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara privind pe debitoarea SC A. SA Brad consemnată în procesul - verbal de selecție din data de 29 noiembrie 2010, instanța de fond prezentând în mod clar, logic, pertinent Și convingător, în cuprinsul considerentelor, argumentele Și temeiurile de fapt Și de drept în temeiul cărora a ajuns la concluzia că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat invocate de reclamantă Și că acestea nu sunt de natură a afecta prezumția de legalitate de care se bucură decizia prin care a fost declarată câȘtigătoare oferta depusă de intimata Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. IaȘi.
Judecătorul fondului a statuat în mod corect că nu este întemeiată critica referitoare la realizarea procedurii de selecție la o dată anterioară celei anunțate (la data de 24 noiembrie 2010 în loc de 29 noiembrie 2010), în condițiile în care rezultă cu evidență din documentația Ședinței comisiei că data desfăȘurării selecției a fost 29 noiembrie 2010, Și nici cea privitoare la emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea prevederilor art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările Și completările ulterioare, întrucât decizia de desemnare a ofertei câȘtigătoare a Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. IaȘi, în dauna recurentei, în calitate de practician în insolvență în Dosarul nr. 4753/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara privind pe debitoarea SC A. SA Brad este consemnată în mod expres în procesul - verbal al Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. din data de 29 noiembrie 2010.
Referitor la criticile reclamantei privind modul de evaluare a ofertei câȘtigătoare (sub aspectul acordării punctajelor pentru criteriile ”onorariu de succes”, respectiv ”strategia de reorganizare/lichidare”) instanța de fond a apreciat de asemenea întemeiat, în raport de probatoriul cauzei Și de dispozițiile normative incidente, că nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, nu sunt aplicabile litigiului prevederile O.U.G. nr. 34/2006, Și, pe de altă parte, au fost respectate de către Comisie criteriile pentru realizarea selecției stabilite de art. 2 alin. (3) Și art. 14 alin. (1) din Ordinul preȘedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 privind procedurile de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., precum Și punctajele ce se acordă pentru fiecare criteriu, prevăzute în Anexa 1 pct. 2.1 din ordinul menționat.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la nelegalitatea procedurii de selecție determinată de încetarea efectelor Ordinului preȘedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 privind procedurile de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F. Și de încetarea existenței legale a Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F., urmare adoptării H.G. nr. 109/2009 privind organizarea Și funcționarea A.N.A.F. (publicată în M. Of. al României, Partea a I- a, nr. 126 din 2 martie 2009), întrucât ordinul în discuție nu a fost abrogat, expres ori implicit, după intrarea în vigoare a H.G. nr. 109/2009. Acesta a rămas pe mai departe în vigoare, fundamentând dezvoltarea funcției A.N.A.F. de desemnare, în condițiile legii, a administratorului judiciar/lichidatorului Și de verificare a activității acestuia, în situația în care A.N.A.F. sau unitățile sale subordonate dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor debitorilor împotriva cărora s-a deschis procedura insolvenței (funcție prevăzută de art. 4 alin. (3) pct. 1 lit. p) din H.G. nr. 109/2009), nefiind necesară emiterea unui nou ordin.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză Și că este temeinică Și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefundat a recursului declarat de SC A.I.E. I.P.U.R.L. Deva împotriva Sentinței nr. 377 din data de 7 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ Și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.I.E. I..P.U.R.L. împotriva Sentinţei nr. 377/2011 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5185/2013. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 5196/2013. Contencios → |
---|