ICCJ. Decizia nr. 5239/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5239/2013
Dosar nr. 7449/2/2012
Ședința publică din 14 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 octombrie 2012, reclamantul C.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. – prin ministrul de interne M.D., solicitând instanţei ca in baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea deciziei M.A.I. al României privind repatrierea in regim de urgenţă, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că începând cu data de 25 octombrie 2010 îȘi desfăȘoară activitatea în K. în calitate de mentor al unităţii A.M.E.A.
Prin Adresa nr. 2736 din 27 septembrie 2012, Misiunea permanentă a României pe lângă U.E. a informat misiunea E. cu privire la decizia M.A.I. al României cu privire la repatrierea acestuia întrucât face obiectul unei investigaţii interne.
A precizat reclamantul că această decizie nu i-a fost comunicată, deşi a făcut solicitări in acest sens.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, apreciază decizia de repatriere ca fiind ilegală, atât prin nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru emiterea actului cât şi sub aspectul oportunităţii.
A arătat, în acest sens, că nu se află în niciuna dintre cazurile prevăzute în art. 36 alin. (1) din Normele metodologice privind selecţionarea, pregătirea, încadrarea şi trimiterea personalului Ministerului de Interne să desfăşoare misiuni in străinătate, de întrerupere a participării la misiunea internaţională. A mai arătat că nu a avut loc o procedură disciplinară în ceea ce-l priveşte şi nici vreo anchetă efectuată în Kabul de către investigatori din cadrul E.A. pentru a se constata încălcarea statutului de membru al contigentului internaţional, ci doar o anchetă începută la data de 16 septembrie 2012, în care i s-a prezentat succint acuzaţiile aduse.
Totodată, a mai arătat că nu s-a semnalat de către şeful contigentului de români sau de superiorii din cadrul misiunii că ar avea rezultate necorespunzătoare.
A apreciat reclamantul că dispoziţia M.A.I. privind repatrierea de urgenţă nu are niciun temei legal.
Cu privire la oportunitatea măsurii, a arătat că potrivit pct. 11 din Anexa P din O.P.L.A.N., exista posibilitatea acordării unui concediu special pentru a fi audiat şi a da explicaţii cu privire la situaţia reţinută. A mai arătat că misiunea sa urma să expire peste doar 23 de zile.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente a considerat că a fost selectat pentru un post de expert în cadrul unităţii de Anticorupţie din cadrul M.E.A., că măsura întreruperii misiunii reprezintă o sancţiune care rămâne în dosarul profesional.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5880 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.C.M. prin mandatar M.A.P., în contradictoriu cu M.A.I. prin Ministrul M.D.; s-a dispus suspendarea executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă de M.A.I. în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a actului administrativ menţionat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 pct. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât deşi Adresa nr. 288770 din 24 septembrie 2012 nu cuprinde cerinţa referitoare la temeiul de drept substanţial care a fost avut în vedere şi care a fundamentat emiterea acesteia, instanţa a reţinut că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Normele metodologice privind selecţionarea, pregătirea, încadrarea şi trimiterea personalului M.A.I. să desfăşoare misiuni în străinătate.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că emiterea în condiţii de legalitate deplină a unui astfel de act administrativ trebuia să fie rezultanta sancţionării disciplinare a reclamantului, în condiţiile art. 55-62 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, care constă în nerespectarea de către poliţist a prevederilor art. 36 alin. (1) din Normele menţionate anterior.
A reţinut instanţa că nu s-a dovedit că împotriva reclamantului a fost demarată o anchetă disciplinară în acest sens, iar din conţinutul adresei atacate a rezultat că asupra acestuia planează suspiciuni referitoare la comiterea unei infracţiuni în legătură cu serviciul. S-a apreciat că emiterea în condiţii de deplină legalitate a unui act privind repatrierea reclamantului trebuie să aibă la bază un minim de probatoriu şi nu doar suspiciuni.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantul a fost selectat pentru un post de expert în cadrul unităţii de Anticorupţie din cadrul M.E.A., iar ocuparea acestui post, după data finalizării turului de serviciu ca poliţist detaşat, ar punea fi afectată de măsura repatrierii reclamantului din teatrul de operaţiuni înainte de data de 25 octombrie 2011. Astfel, s-a constatat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, în raport de consecinţele pe care repatrierea bazată pe suspiciuni ar avea-o asupra carierei reclamantului.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că pierderea drepturilor salariale se subsumează condiţiilor privind existenţa cazului bine justificat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut în esenţă că:
- actul a cărei executare a fost suspendată prin sentinţa atacată, nu este un act administrativ iar instanţa de fond în temeiul principiului rolului activ prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligaţia să pună în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a acţiunii;
- în ceea ce priveşte suspendarea dispusă, recurentul - pârât a susţinut că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. t) şi ş) din aceeaşi lege.
În acest sens, recurentul-pârât a susţinut că doar şeful Misiunii Eupol avea competenţa materială şi teritorială pentru dispunerea măsurii suspendării numai în situaţia în care intimatul-reclamant avea (la data suspendării) calitatea de membru activ al M.E.
În ceea ce priveşte demersurile către reprezentanţa permanentă a României pe lângă U.E. au fost efectuate înainte de data emiterii Memorandumului de suspendare a M.E.
În acest context, recurentul - pârât a susţinut că în ipoteza în care corespondenţa ministrului administraţiei şi internelor ar fi considerată un act administrativ, acest act nu a fost urmat de retragerea celor doi ofiţeri (printre care şi intimatul), fiind transmise instrucţiuni clare în acest sens către Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă U.E.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de prevederile art. 304 pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ., a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul M.A.I. este fondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Din conţinutul acestei definiţii legale (art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) rezultă că pentru a avea această calitate, actele emise de autorităţile publice trebuie să fie susceptibile de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice deci să fie ele însele capabile să producă efecte juridice directe.
În speţă obiectul cererii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit suspendarea executării unei adrese, respectiv Adresa nr. 288.770 din data de 24 septembrie 2012, emisă de M.A.I. drept răspuns la o solicitare a M.A.E., înscris care nu a fost urmat de o emitere a unui act administrativ sau de dispunere a unei măsuri administrative implicite (asimilate) de repatriere a intimatului - reclamant din A.
Instanţa de control judiciar constată că în mod greşit sau reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile legale privind suspendarea executării prevăzute de dispoziţiile art. 14 fără a se examina anterior natura juridică a actului a cărei suspendare se solicită deşi prin întâmpinarea formulată recurentul-pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii care nu a fost însă soluţionată de către instanţa de fond conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ.
Întrucât prin sentinţa pronunţată instanţa de fond a dispus suspendarea executării adresei nr. 288770 din data de 24 septembrie 2012 care nu constituie un act administrativ în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este netemeinică şi nelegală iar recursul formulat în cauză este fondat.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare a executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă de M.A.I., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.A.I., împotriva Sentinţei nr. 5880 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5243/2013. Contencios → |
|---|
