ICCJ. Decizia nr. 5347/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5347/2013
Dosar nr. 29295/3/2011
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Primarul sectorului 3 L.N. şi Primăria sectorului 3, prin Primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bucureşti - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, anularea Încheierii nr. VI.122 din 20 martie 2011 emisă de pârâtă şi admiterea contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Bucureşti, în sensul anulării constatărilor şi dispoziţiilor dispuse la pct. 5 din decizie.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că actele contestate sunt nelegale, întrucât sumele acordate pentru procurarea ţinutei salariaţilor au fost legal plătite în conformitate cu Acordul/Contractul colectiv de muncă pe anul 2009, şi drept urmare măsura recuperării sumelor astfel încasate de către angajaţii reclamanţilor apare ca vădit nelegală.
Prin Sentinţa nr. 1991 din 9 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, în prezenta cauză este contestată Încheierea nr. VI.122 din 29 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bucureşti - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia din 17 decembrie 2010 formulată de Primarul sectorului 3 împotriva Deciziei nr. 99 din 6 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Bucureşti.
S-au avut în vedere de către Tribunal dispoziţiile art. 227 şi 228 din Hotărârea nr. 130/2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, ce pun în aplicare prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, revenind, astfel, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 6805 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei soluţii, în esenţă, Curtea a reţinut că în speţă, actul administrativ producător de efecte juridice este decizia Camerei de Conturi, Încheierea Curţii constituind doar soluţia dată contestaţiei administrative, astfel că, în considerarea rangului de autoritate locală (judeţeană) a emitentului actului administrativ (la care se referă expres art. 10 din Legea contenciosului administrativ), competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului în raza căruia îşi are sediul emitentul.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că, în speţă, în urma auditului financiar asupra conturilor de execuţie bugetară pe anul 2008 efectuată la Primăria sectorului 3 Bucureşti, Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti a constatat abateri de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare înregistrat la 26 octombrie 2010.
Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti a stabilit, prin Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010, măsuri privind stabilirea întinderii prejudiciului şi măsuri de recuperare a acestuia.
Împotriva pct. 5 din această decizie entitatea verificată a formulat contestaţie, respinsă prin Încheierea nr. VI.122 din 29 martie 2011 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.
Prin acţiunea introdusă de instanţă, reclamanţii au solicitat anularea Încheierii nr. VI. 122 din 20 martie 2011 emisă de pârâtă şi admiterea contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 99 din 6 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Bucureşti, în sensul anulării constatărilor şi dispoziţiilor dispuse la pct. 5 din decizie.
Măsurile şi constatările contestate, prevăzute în Decizia nr. nr. 99 din 6 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti, se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede - „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a autorităţii emitente a actului contestat.
Or, acţiunea reclamanţilor vizează, în esenţă, anularea parţială a actelor administrative emise de Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti, condiţii în care competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului, iar nu Curţii de Apel.
Este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ [ art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] , în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
De altfel, în acest sens este şi Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi a României.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanţii Primarul sectorului 3 L.N. şi Primăria sectorului 3 prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bucureşti - Comisia de soluţionare a contestaţiilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5337/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5348/2013. Contencios → |
|---|
