ICCJ. Decizia nr. 5348/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5348/2013
Dosar nr. 5730/103/2011
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei şi obligarea chematului în garanţie să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamant în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţată în prezenta cauză, sub sancţiunea plăţii de 100 RON penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, specializarea Drept, că a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, obţinând Titlul de Licenţiat în Psihologie, fiindu-i eliberată adeverinţa din 9 iulie 2009 şi că, în aceste condiţii, are dreptul la eliberarea diplomei de licenţă, precum şi a suplimentului la aceasta.
Prin Sentinţa nr. 139/CA din 22 mai 2012, Tribunalul Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale privind soluţionarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi, în consecinţă, a dispus disjungerea acestei cereri şi declinarea acesteia, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Bacău.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul a reţinut că reclamantul a chemat în judecată doi pârâţi, între care, în raport de pretenţiile formulate, nu operează un raport juridic obligaţional de solidaritate şi a invocat aplicarea art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 raportat la rangul pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de autoritate publică centrală.
La rândul său, prin Sentinţa nr. 266 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a arătat că obiectul fiecăruia din capetele de cerere se află în relaţie de interdependenţă, principal fiind primul capăt de cerere, instituţia de învăţământ superior absolvită de reclamant fiind autoritatea care este ţinută să îndeplinească obligaţia de eliberare a diplomei de licenţă absolvenţilor săi, iar pentru al doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu operează prorogarea legală de competenţă reglementată de art. 17 C. proc. civ.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului acesteia, către reclamant, absolvent al unui examen de licenţă.
Cererea privind aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licenţă nu poate fi examinată disociat, ci, raportat la instituţia chemării în garanţie şi privită prin prisma susţinerilor şi apărărilor pârâtei Universitatea S.H., numai împreună cu cererea îndreptată împotriva acesteia.
Această interpretare este impusă de însăşi raţiunea instituţiei procedurale menţionate, în interesul justei soluţionări a cauzei, cu respectarea principiului celerităţii.
Pe de altă parte, pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Pentru a aprecia astfel, se are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituţiile de învăţământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorităţi publice locale.
În speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu sus-menţionat, iar, având în vedere rangul instituţiei cu rang principal de pârât, de autoritate publică locală, aşa cum s-a statuat anterior, Tribunalul este competent să soluţioneze ambele cereri ale reclamantului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale), în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5347/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5354/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
