ICCJ. Decizia nr. 543/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 543/2013
Dosar nr. 2307/1/2012
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 243 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererile având ca obiect suspendare executare acte administrative şi cererea de chemare în judecată, completată, formulată de T.P. în contradictoriu cu pârâţii A.N.P.M., A.R.P.M. Craiova, A.N.F.P. şi P.C., reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de Directorul Executiv al A.R.P.M. Craiova, reclamantul T.P. a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului Buget, Finanţe, Administrativ, ca urmare a reorganizării A.R.P.M. Craiova.
Anterior, reclamantul îndeplinea funcţia de şef Serviciu Buget, Finanţe, Administrativ din cadrul A.R.P.M. Dolj, fiind numit prin Decizia nr. 195 din 30 septembrie 2008 emisă de directorul executiv al A.P.M.
Prin H.G. nr. 918/2010 privind reorganizare si funcţionarea A.N.P.M. şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, act administrativ în temeiul căruia au fost emise deciziile contestate, s-a stabilit (art. 7) reorganizarea agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, respectiv prin comasarea şi reducerea numărului de posturi.
Forma de organizare a agenţiilor regionale pentru protecţia medului stabilita prin H.G. nr. 918/2010 este o comasare prin absorbţie într-o anumită limită a personalului din agenţiile judeţene, art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010 stipulând că personalul din cadrul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, desfiinţate potrivit art. 7 alin. (3) se preia în cadrul agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, în limitele structurii organizatorice aprobate.
În contextul desfiinţării A.R.P.M. Dolj, în condiţiile art. 7 alin (3) si art. 8 din H.G. 918/2010, în mod legal reclamantul a trecut de pe o funcţie de nivel superior pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior, fără examen, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 99 alin. (7) alin. 7 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarului publici, potrivit cărora funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel inferior.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului referitoare la faptul că postul de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ din cadrul A.R.P.M. Craiova îi revenea de drept, îndeplinind criteriile de revenire prevăzute de art. 100 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 188/1999, instanţa a apreciat că reclamantul nu se află în ipoteza reorganizării instituţiei în care a funcţionat ca şef serviciu, respectiv A.P.M. Craiova, instituţie desfiinţată, potrivit celor enunţate mai sus si al cărui personal a fost preluat de A.R.P.M. Craiova, prin urmare nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 din Legea 188/199(R2) privind Statutul funcţionarilor publici, instituţia reorganizata fiind A.R.P.M. Craiova. Faţă de motivele expuse, instanţa de fond a apreciat că Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 2010 respectă normele legale şi actele administrative cu forţă juridică superioară în temeiul cărora a fost emisă, fiind nefondată cererea de anulare a acesteia.
Referitor la Decizia nr. 912 din 18 noiembrie 2011 emisă de preşedintele A.N.P.M. privind numirea temporară a pârâtei P.C.C. în funcţia publică de conducere de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, până la ocuparea postului prin concurs, instanţa a apreciat de asemenea ca nefondate motivele de nulitate invocate de reclamant.
Astfel, pârâta P.C.C. a ocupat funcţia de şef Birou Buget Finanţe Administrativ în cadrul A.R.P.M., anterior reorganizării. Având în vedere că această instituţie a fost supusă reorganizării urmare a absorbţiei personalului fostei A.P.M. Craiova, pârâtei P.C.C. îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 din Legea 188/1999 privind criteriile de numire în noile funcţii, având prioritate la numirea în funcţia sef birou într-un compartiment similar celui în care funcţiona anterior reorganizării. În acest context, cu atât mai mult pârâta poate ocupa temporar funcţia de şef Birou Buget Finanţe Administrativ, până la ocuparea postului prin concurs, având în vedere existenţa mai multor funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile ocupării acestei funcţii (art. 100 alin. (3) din Legea 188/1999).
Pentru motivele expuse, instanţa a respins cererea privind anularea deciziei nr. 912/18 noiembrie 2010 ca nefondată.
În ce priveşte cererile având ca obiect suspendarea executării Deciziilor nr. 176 din 16 noiembrie 2010 şi nr. 912 din 18 noiembrie 2010, instanţa a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei cazului bine justificat şi prevenirii producerii unei pagube iminente. În acest sens, instanţa a reţinut că, în contextul analizei pe fond şi constatării legalităţii actelor administrative, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind inutilă analiza condiţiei referitoare la paguba iminentă.
2. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a declarat recurs reclamantul Tătar Petru arătând, în esenţă, următoarele:
Soluţia primei instanţe este nelegală în raport cu considerentele greşite la care a ajuns instanţa de fond privind vocaţia şi dreptul său de a fi numit în funcţia publică de conducere de Şef Serviciu Finanţe Buget Administrativ, în urma reorganizării în Agenţie Regională, dar şi a nerespectării prevederilor Legii nr. 188/1999.
Astfel în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010, A.J.P.M. cu sediile în judeţele în care funcţionează A.R.P.M. se desfiinţează ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii lor de către Agenţiile Regionale.
Art. 8 alin. (5) dispune că posturile corespunzătoare funcţiilor de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale precum şi cele din cadrul agenţiilor regionale şi judeţene reorganizate conform art. 7 vor fi ocupate potrivit prevederilor legale în domeniu.
În aceste condiţii, raportat la regimul juridic al funcţiilor publice, în contextul reorganizării, în art. 100 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, se prevăd expres cazurile şi criteriile pe baza cărora se realizează numirea funcţionarilor publici, precum şi situaţia în care sunt mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile de numire.
Instanţa de fond nu a observat că reclamantul avea dreptul, nesocotit de instituţia care s-a reorganizat, că îndeplinea condiţiile cerute de art. 100 din Legea nr. 188/1999. Cum la nivelul A.R.P.M. Craiova se regăseşte funcţia publică de conducere de şef Serviciu Finanţe Buget Administrativ, iar reclamantul a ocupat anterior reorganizării funcţia publică de conducere de şef Serviciu Financiar Contabilitate, Administrativ, Achiziţie Publică, Urmărire Contracte, conducerea Agenţiei Regionale trebuia să îi respecte drepturile, criteriile şi condiţiile conform art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Astfel potrivit art. 8 alin. (1) din respectivul act normativ, personalul din agenţia desfiinţată va fi preluat în agenţia regională reorganizată, în limitele structurii aprobate, urmare a reorganizării prin absorbţie, în structura organizatorică a A.R.P.M. Craiova, fiind înfiinţat un post de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ.
Cum un asemenea post este similar celui ocupat în cadrul agenţiei desfiinţate, acesta trebuia să-i revină de drept, în considerarea normelor prevăzute în anexa nr. 1 la Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2011 privind aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea A.N.P.M.
În această situaţie, prin raportare la normele respective şi nefiind în prezenţa împrejurărilor prevăzute de etapa a IV-a din Procedură, litera „a” (nu se pune problema rezervării postului în condiţiile inexistenţei sale anterior reorganizării) dar nici în situaţia vacantării postului şi implicit a scoaterii sale la concurs (etapa a IV-a litera „b” din Procedură, în sensul existenţei mai multor persoane decât numărul de posturi) funcţia corespunzătoare postului de Şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ ar fi trebuit să-i revină.
Ori, în ciuda prevederilor legale mai sus invocate şi cu nerespectarea propriilor reglementări în materia procedurii de reorganizare, atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ aveau să fie delegate d-nei C.P., care anterior reorganizării a îndeplinit funcţia de şef Birou Buget Finanţe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, funcţie inferioară celei înfiinţate în cadrul A.R.P.M. Craiova ca efect al reorganizării.
Nu este lipsită de relevanţă, deşi ignorată de către instanţa de fond, nici împrejurarea că A.N.F.P., interpelată asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a Normelor cu referire la reorganizarea reţinută prin Decizia nr. 649 din 21 septembrie 2010, emisă de către A.N.P.M., prin Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010, avea să îşi formuleze un punct de vedere similar care reţine nu doar întâietatea, ci dreptul său exclusiv la numirea în funcţia publică de conducere de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova.
Într-o asemenea situaţie, în condiţiile constatării împrejurării că postul corespunzător funcţiei publice de conducere de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ, îi revenea de drept, pe cale de consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să aprecieze că postul respectiv nu ar fi putut face obiectul vacantării şi ocupării sale cu caracter temporar până la organizarea concursului în vederea ocupării sale definitive, aspect ce ar fi condus implicit la reţinerea nelegalităţii celor două decizii contestate, prilejuind totodată verificarea în integralitate a cerinţelor de admisibilitate a cererii privind suspendarea efectelor celor două acte administrative invocat nelegale, demersul devenind unul admisibil.
Pe de altă parte, tocmai urmare a constatării că postul corespunzător funcţiei publice de conducere respective îi revine de drept, implicit acesta nu poate fi supus vacantării şi ulterior scoaterii sale la concurs, prima instanţă ar fi trebuit să admită şi capătul de cerere modificat privind obligarea preşedintelui A.N.P.M. ca, în condiţiile art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numire a sa în funcţia de şef Serviciu Buget Finanţe Administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova, cerere ce avea să fie însă ignorată.
A fost depus în acest sens punctul de vedere emis de A.N.F.P. din data de 1 noiembrie 2010, pe care instanţa de fond nu a dorit să îl analizeze, după cum nu a analizat nici reglementările stabilite prin Decizia nr. 649/2010.
3. Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 1216 din 7 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.P. împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.
Contrar celor susţinute de recurent, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că, în privinţa reclamantului, nu operează prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Acest text legal are în vedere ipoteza reorganizării instituţiei în cadrul căreia funcţionează cel în cauză şi care stabileşte criteriile după care sunt redistribuiţi în noile funcţii, sau în cadrul noilor compartimente, funcţionarii publici ai acelei entităţi. Cu alte cuvinte, este vorba despre restructurarea autorităţii/instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea acea persoană, or, în speţă, autoritatea publică în cadrul căreia a funcţionat reclamantul, A.J.P.M. Dolj a fost desfiinţată în baza art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010. Personalul acestei agenţii judeţene a fost preluat de A.R.P.M. Craiova, în limitele structurii aprobate, potrivit art. 8 alin. (1) din actul normativ precitat.
Chiar dacă la nivelul A.R.P.M. Craiova exista un post similar cu cel ocupat de el în cadrul agenţiei judeţene, reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 pentru a ocupa fără concurs sau examen funcţia respectivă, în condiţiile în care acest text legal nu este incident în cauză.
Aşadar, reţinând că prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 i s-ar fi aplicat reclamantului, numai în ipoteza restructurării A.J.P.M. Dolj, iar nu în cazul desfiinţării acesteia, după cum este cazul în speţă, criticile formulate în recurs nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte contestarea de către reclamant a Deciziei de numire a intimatei C.P., în funcţia de şef Serviciu b uget f inanţe a dministrativ, nr. 912 din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte a constatat că şi acest capăt de cerere a fost în mod corect respins de către prima instanţă.
În condiţiile atacării acestui din urmă act administrativ de autoritate, reclamantul ar fi trebuit, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să invoce vătămarea sa într-un drept prevăzut de lege/interes legitim ( protejat de lege), lucru pe care însă T.P. nu l-a făcut. Simpla afirmaţie că ocuparea funcţiei publice de conducere vizate de acesta i-ar fi revenit de drept, nu satisface exigenţele legale ale textului precitat. Ar fi fost necesar ca reclamantul să producă probe prin care să demonstreze în ce constă vătămarea sa printr-un act administrativ de numire temporară într-o funcţie de conducere a unui funcţionar public, post ce fusese, de altfel, declarat vacant în baza unui alt act infralegislativ.
În fine, Adresa nr. 502853 din 1 noiembrie 2010 a A.N.F.P. exprimă doar o simplă opinie cu privire la situaţia reclamantului, fără nicio semnificaţie juridică, astfel că instanţa de judecată nu este ţinută în nici un fel de acest punct de vedere al respectivei instituţii.
4. Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 1216 din 7 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul T.P. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că, respingându-i recursul, Înalta Curte a omis să cerceteze toate motivele de modificare sau de casare cu care a fost sesizată, indicând în acest sens, ca fiind omise, motivele de recurs ce ţin de nelegalitatea deciziilor administrative contestate prin raportare la prevederile Deciziei nr. 649/2010 şi ale art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010, privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.P.M. şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.
Un alt motiv de recurs indicat de contestator a vizat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra capătului de cerere modificat privind obligarea preşedintelui A.N.P.M. ca, în condiţiile art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 918/2010, să emită decizie de numire a sa în funcţia de şef serviciu buget finanţe administrativ în cadrul A.R.P.M. Craiova.
În dovedirea susţinerilor sale, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
5. Apărările intimaţilor
5.1.Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.P.M. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, cu referire la data motivării acesteia, în raport cu prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., şi inadmisibilitatea contestaţiei, în sensul că, invocând prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul face o confuzie între motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi motivele de fapt şi de drept arătate în cererea de recurs în considerarea art. 3041 C. proc. civ.
5.2. Intimata A.N.F.P. a formulat şi ea întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive dosar, arătând că motivele de nelegalitate invocate în recursul care a format obiectul Dosarului nr. 128/54/2011 se referă strict la actele administrative emise de A.R.P.M. Craiova şi nu au vizat partea din dispozitivul Sentinţei nr. 243/2011 prin care instanţa de fond a respins acţiunea formulată împotriva A.N.F.P., astfel încât această parte din dispozitivul hotărârii nu a format obiectul cererii de recurs.
Referitor la contestaţia în anulare, intimata A.N.F.P. a invocat excepţia de tardivitate, pentru depăşirea termenului prevăzut în art. 319 alin. (2) C. proc. civ., şi inadmisibilitatea contestaţiei pentru neîncadrarea motivelor invocate în cerinţele art. 318 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Cu privire la excepţiile invocate
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II- a C. proc. civ. – 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speţă, contestaţia în anulare – nemotivată – împotriva Deciziei nr. 1216 din 7 martie 2012 a fost expediată prin poştă la data de 21 martie 2012, motivarea căii de atac fiind formulată ulterior, la data de 30 octombrie 2012.
Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoştinţă de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepţii sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepţia fiind datoare să dovedească temeinicia ei, obligaţii pe care intimatele nu au îndeplinit-o în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată în întâmpinările A.N.P.M. şi A.N.F.P.
De asemenea, va fi respinsă apărarea privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, întrucât contestatorul a invocat prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. şi a indicat care sunt, în opinia sa, motivele pe care instanţa de recurs a omis să le cerceteze, astfel că Înalta Curte constată încadrarea cererii de atac în ipoteza textului normativ menţionat.
Va fi respinsă şi excepţia lipsei de interes în exercitarea căii de atac, cu motivarea că folosul practic pe care l-a urmărit contestatorul prin declanşarea litigiului subzistă şi în această fază procesuală.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.F.P. nu va fi analizată pentru că nu vizează cadrul procesual al contestaţiei în anulare, ci fondul raportului juridic dedus judecăţii.
2. Cu privire la fondul contestaţiei în anulare
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare şi casare, întrucât instanţa este îndreptăţită să le grupeze şi să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.
Din conţinutul motivelor de recurs rezultă că referirile la normele cuprinse în Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 649 din 21 septembrie 2011, privind Aprobarea procedurii de reorganizare a activităţii instituţiilor publice aflate în subordinea A.N.P.M. nu erau structurate drept motiv de recurs de sine stătător, ci erau argumente circumscrise criticii de nelegalitate privind aplicarea art. 100 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi art. 7 şi art. 8 din H.G. nr. 918/2010.
Acest motiv a fost analizat de instanţa de recurs, în considerentele deciziei reţinându-se următoarele:
„Contrar celor susţinute de recurent, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că în privinţa reclamantului nu operează prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Acest text legal are în vedere ipoteza reorganizării instituţiei în cadrul căreia funcţionează cel în cauză şi care stabileşte criteriile după care sunt redistribuiţi în noile funcţii, sau în cadrul noilor compartimente, funcţionarii publici ai acelei entităţi. Cu alte cuvinte, este vorba despre restructurarea autorităţii/instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea acea persoană, or, în speţă, autoritatea publică în cadrul căreia a funcţionat reclamantul, A.J.P.M. Dolj a fost desfiinţată în baza art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010. Personalul acestei agenţii judeţene a fost preluat de Agenţia Regională de Protecţia Mediului Craiova, în limitele structurii aprobate, potrivit art. 8 alin. (1) din actul normativ precitat”.
În ceea ce priveşte omisiunea de pronunţare asupra capătului de cerere privind obligarea Preşedintelui A.N.P.M. la emiterea unei decizii de numire a contestatorului în funcţia de Şef serviciu buget finanţe administrativ, ca modalitate de restabilire a dreptului vătămat prin actele administrative contestate, Înalta Curte constată că analiza unui motiv de recurs în acest sens devenise de prisos în condiţiile în care criticile îndreptate împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în anularea deciziilor administrative atacate prin primele două capete de cerere au fost înlăturate, ca nefondate.
Prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reţine o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii invocate de intimata A.N.P.M.
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.P. împotriva Deciziei nr. 1216 din 7 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5379/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5447/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
