ICCJ. Decizia nr. 540/2013. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 540/2013
Dosar nr. 2015/2/2011
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.K.A.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a formulat plângere împotriva Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 65/P din 09 februarie 2011, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a cetăţeniei române.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a depus dosarul de acordare a cetăţeniei române la Autoritatea Naţională a Cetăţeniei, după care a fost chemat pentru completarea dosarului, a fost programat la interviu, s-a prezentat şi a răspuns la majoritatea subiectelor, astfel încât îndeplineşte condiţiile pentru a fi cetăţean român.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată, arătând că, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române, Comisia pentru cetăţenie a avut în vedere şi un document ce conţine informaţii clasificate şi care, având regim special de păstrare, potrivit H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, nu se găseşte în dosarul de cetăţenie al reclamantului.
În urma interviului, comisia a constatat că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), f) şi g) din Legea nr. 21/1991, întrucât „nu cunoaşte dispoziţiile fundamentale ale Constituţiei României, nu posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească legate de istoria şi geografia poporului român în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială” şi a propus preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respingerea cererii de acordare a cetăţeniei române, în baza art. 17 alin. (1) din aceeaşi lege.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 7275 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 65/P din 09 februarie 2011 emis de intimata Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi a obligat-o pe intimată să acorde reclamantului cetăţenia română, în termenul legal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat, din discuţia orală cu petentul, că acesta deţine suficiente cunoştinţe despre România, istoria şi geografia sa. A reţinut instanţa că reclamantul este şi absolvent al Facultăţii de Medicină, are o familie şi 3 copii în România, poate fi un cetăţean român respectabil şi are o demnitate care îi face cinste.
Contrar celor reţinute de autoritatea pârâtă, în urma verificării motivele pentru care reclamantul a fost respins la interviu, Curtea a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 8 din Legea cetăţeniei române, nr. 21/1991.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 7275 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 4 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii – pârâţi au arătat că instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti şi s-a substituit Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, nepunând în discuţia părţilor inadmisibilitatea capătului de cerere privind acordarea cetăţeniei române şi organizând un veritabil interviu pentru verificarea cunoştinţelor intimatului – reclamant, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la desfăşurarea raporturilor dintre puterile statului şi a prevederilor legii organice în materie – Legea nr. 21/1991.
În opinia recurenţilor - pârâţi, instanţa de fond nici măcar nu şi-a îndeplinit atribuţiile de contencios administrativ, şi anume de a controla legalitatea ordinului atacat şi a operaţiunillor administrative care au stat la baza emiterii actului, ci ea însăşi a efectuat aceste operaţiuni administrative.
Pentru motivele arătate, au solicitat în principal casarea sentinţei şi respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind anularea ordinului contestat şi ca inadmisibil a capătului de cerere privind acordarea cetăţeniei române ori, în subsidiar, casarea în parte a sentinţe, menţinerea dispoziţiilor privind anularea ordinului şi reluarea procedurii administrative cu privire la îndeplinirea de către intimatul – reclamant a condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea Cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române şi că soluţia pronunţată de instanţă este în deplină concordanţă cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţii – pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul – reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de acordare a cetăţeniei române, exprimat prin Ordinul nr. 65/P din 9 februarie 2011, act pe care l-a atacat în temeiul art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991.
Analizând punctual criticile din recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la încălcarea principiului separaţiei puterilor de stat.
Prin acest motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenţii - pârâţi tind la a demonstra că, prin obligaţia de a emite ordinul de aprobare a cererii de cetăţenie, instanţa de fond s-a substituit administraţiei publice, depăşind, cu alte cuvinte, atribuţiile puterii judecătoreşti.
Critica este însă complet lipsită de fundament, pentru că refuzul rezolvării unei cereri adresate autorităţii publice poate forma obiectul controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ, conform art. 52 din Constituţia României şi art. 1 alin. (1) şi (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Legea organică reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căreia instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, şi în acest scop, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conţinut solicitat de reclamant, iar nu doar să reevalueze cererea care i-a fost adresată.
O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară propusă de recurenţii - pârâţi fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.
Cu privire la caracterul nejustificat al refuzului
Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. n), defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. Conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, excesul de putere constă în exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Aşa cum judicios a observat şi judecătorul fondului, refuzul recurentei – pârâte de a aproba cererea intimatului – reclamant, de acordare a cetăţeniei române are caracter nejustificat, în condiţiile în care probele cauzei demonstrează îndeplinirea cerinţelor cumulative ale art. 8 din Legea nr. 21/1991.
Ordinul a fost motivat pe împrejurarea - generic enunţată – că petentul nu a îndeplinit condiţiile prevăzute cumulativ în art. 8 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, şi a făcut trimitere la raportul întocmit în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, de Comisia pentru Cetăţenie, construită potrivit art. 14 din aceeaşi lege.
În cadrul acestui raport s-a reţinut că petentul nu cunoaşte dispoziţiile fundamentale ale Constituţiei României, nu posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească legate de istoria şi geografia poporului român în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială. Comisia a constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 lit. b), f) şi g) din Legea nr. 21/10991 modificată.
Judecătorul fondului a constatat însă, contrar concluziilor Comisiei, că toate dispoziţiile legale au fost respectate, punct de vedere pe care instanţa de control judiciar îl împărtăşeşte.
Este adevărat că în motivarea sentinţei s-a făcut referire şi la „o discuţie orală cu petentul”, considerent pe care recurenţii – pârâţi l-au calificat ca fiind o imixtiune în atribuţiile Comisiei pentru cetăţenie. Înlăturarea acestui considerent nu atrage de plano reformarea hotărârii, pentru că soluţia pronunţată se fundamentează şi pe proba cu înscrisuri administrată în cauză, între care se află extrasul cuprinzând răspunsurile date de intimatul – reclamant la interviul luat de Comisie şi fişa întocmită pentru proba scrisă desfăşurată la data de 18 ianuarie 2011 (filele 19-22 dosar fond), iar în considerarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate efectua propria evaluare asupra operaţiunilor administrative care au stat la baza ordinului contestat.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de modificare sau de casare, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 4 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva sentinţei civile nr. 7275 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 533/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 544/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
