ICCJ. Decizia nr. 529/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 529/2013
Dosar nr. 927/45/2011
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 octombrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta U.A. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la executarea dispoziţiei din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iaşi, în sensul emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor, obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la soluţionarea efectivă, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este titulara dispoziţiei din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluţionată notificarea sa de restituire a imobilului în litigiu, în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi acordării de măsuri reparatorii. Dosarul de despăgubire a fost transmis A.N.R.P., care l-a returnat emitentului pentru vicii de soluţionare a notificării. În urma acestui demers, primarul a emis dispoziţia din 26 ianuarie 2009, prin care a fost revocată dispoziţia din 22 martie 2006. Prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, a fost anulată dispoziţia din 26 ianuarie 2009, fiind menţinută dispoziţia din 22 martie 2006.
Ulterior, dosarul de despăgubire aferent dispoziţiei din 22 martie 2006 a fost transmis la A.N.R.P., iar, prin adresele din 29 martie 2011 şi din 03 mai 2011, reclamanta a solicitat emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. La data de 06 iunie 2011, reclamanta s-a prezentat personal la sediul pârâtelor pentru a formula aceeaşi solicitare, însă toate demersurile sale au rămas fără rezultat.
Reclamanta a arătat că atitudinea pârâtelor de tergiversare nejustificată a soluţionării dosarului său este de natură a aduce atingeri grave drepturilor sale şi contravine dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului cu privire la noţiunea de termen rezonabil.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 389 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor A.N.R.P. şi C.C.S.D. şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, şi a respins cererea reclamantei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în raport cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, litigiile privind stabilirea despăgubirilor se soluţionează în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de C.C.S.D.
Totodată, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 129 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., instanţa a pus în discuţie necesitatea lărgirii cadrului procesual, prin chemarea în judecată a Statului Român, reprezentat de C.C.S.D., conform art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dându-i reclamantei posibilitatea să completeze cadrul procesual, însă aceasta nu a optat în acest sens.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta U.A., arătând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, apreciind că în cauză trebuia să fie introdus, în calitate de pârât, statul român, deşi conform art. 16 alin. (7) din aceeaşi lege competenţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire aparţine C.C.S.D., iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu şi cu A.N.R.P., întrucât, potrivit art. 5 lit. j) din H.G. nr. 361/2005, secretariatul C.C.S.D. este asigurat de A.N.R.P.
4. Apărările formulate de intimatele-pârâte
Intimatele-pârâte au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului şi au expus pe larg procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta U.A. a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D.:
- obligarea la executarea dispoziţiei din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat în Iaşi, în sensul emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor;
- obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la soluţionarea efectivă;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În principal, prin promovarea acţiunii, reclamanta a urmărit să obţină obligarea pârâtelor A.N.R.P. şi C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”, iar, potrivit art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată”.
În condiţiile în care recurenta-reclamantă este titulara dispoziţiei din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluţionată notificarea sa de restituire a imobilului în litigiu, în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi acordării de măsuri reparatorii, iar dosarul de despăgubire a fost înaintat C.C.S.D. în vederea emiterii titlului de despăgubire în temeiul art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte reţine că acestei autorităţi publice îi revine competenţa corelativă cererii reclamantei.
Împrejurarea că art. 19 alin. (1) teza întâi din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că „deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.” nu poate conduce la concluzia că C.C.S.D. nu are calitate procesuală pasivă în cazul acţiunilor prin care reclamantul tinde să obţină emiterea titlului de despăgubire formulate în contradictoriu doar cu C.C.S.D., iar nu şi cu statul român. O asemenea interpretare denotă un formalism rigid susceptibil să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie.
Astfel, faţă de obiectul acţiunii, C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă, conform art. 16 alin. (7) coroborat cu art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Soluţia instanţei de fond este, însă, corectă sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., în acord cu jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Întrucât emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, care formează obiectul principal al acţiunii promovate de reclamantă, constituie atributul exclusiv al C.C.S.D., conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în actuală etapă, faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, citate anterior, A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă, acestei ultime autorităţi revenindu-i competenţa de emitere a titlului de plată ulterior emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D.
Faptul că, potrivit art. 2 lit. i) din H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea C.C.S.D., nu conferă A.N.R.P. calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care va soluţionarea în fond acţiunea formulată de reclamanta U.A. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.E. împotriva sentinţei civile nr. 389 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 2029/2013. Contencios. Sesizări conform Legii... → |
|---|
