ICCJ. Decizia nr. 520/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 520/2013
Dosar nr. 411/59/2012
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2012 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.C.I. SRL Timişoara, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a deciziei nr. 66320 din 27 februarie 2012 emise de pârât, prin care i s-a retras Certificatul de aprobare, emis la data de 31 martie 2010, pentru organismul de inspecţie şi certificare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei SC O.C.I. SRL Timişoara, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 67.513 din 11 mai 2012, pârâtul a dispus revocarea deciziei nr. 66.320 din 27 februarie 2012, care formează obiectul cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din conţinutul deciziei nr. 67.513 din 11 mai 2012, rezultă că măsura de revocare a fost dispusă, printre altele, şi având în vedere contestaţia formulată de SC O.C.I. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 66320 din 27 februarie 2012.
Raportat la măsura de revocare a actului administrativ din litigiu, instanţa a reţinut că cererea reclamantei a rămas fără obiect, astfel că urmează a fi respinsă fără a fi acordate cheltuielile de judecată solicitate, întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., pârâtul necăzând în pretenţii.
Prima instanţă a mai reţinut că cererea reclamantei nici nu este fondată, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu se arată în ce constă cazul bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, şi nici prejudiciul iminent, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege.
Prima instanţă a mai constatat şi faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 275 din C. proc. civ. pentru că pârâtul nu a fost pus în întârziere, anterior sesizării instanţei, formularea contestaţiei în procedura prealabilă neavând acest efect, neexistând nicio dispoziţie legală care să atribuie acest caracter recursului graţios. Dimpotrivă, potrivit doctrinei, termenele pentru soluţionarea contestaţiei în procedura prealabilă, aşa cum acestea sunt reglementate prin legislaţia în vigoare, au caracter de recomandare, deci, nerespectarea lor nu poate atrage nicio sancţiune faţă de autoritatea administrativă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta SC O.C.I. SRL Timişoara, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 2.200 RON.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 şi art. 275 din C. proc. civ., deoarece pârâtul a retras actul administrativ atacat după depunerea contestaţiei administrative şi promovarea acţiunii, iar pârâtul nu a recunoscut pretenţiile reclamantei, aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosar, iar faptul că a depus la dosar actul administrativ de revocare a deciziei contestate reprezintă o recunoaştere a propriei culpe, nefiind necesară punerea în întârziere. Mai susţine recurenta-reclamantă că revocarea actului administrativ contestat a fost dispusă după introducerea cererii de chemare în judecată şi după formularea contestaţiei în procedura administrativă, iar tăcerea autorităţii publice pârâte în soluţionarea contestaţiei este considerată ca fiind nelegală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de recurs sentinţa pronunţată de curtea de apel numai sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantum de 2.200 RON.
Din expunerea lucrărilor dosarului, este necontestată de părţi împrejurarea că decizia nr. 66.320 din 27 februarie 2012, care formează obiectul cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost revocată prin decizia nr. 67.513 din 11 mai 2012 depusă şi înregistrată la dosarul de fond la data de 14 mai 2012.
Conform dispoziţiilor art. 274 şi art. 275 din C. proc. civ:
„Art. 274. - Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Art. 275. - Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.”
Faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă de respingere a cererii de suspendare a executării, cu motivarea că actul administrativ contestat a fost revocat, nu înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., întrucât în momentul sesizării instanţei de judecată (4 aprilie 2012) actul administrativ atacat era în fiinţă şi justifica pornirea procesului, astfel că temeiul pentru acordarea cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a pârâtului.
În ceea ce priveşte punerea în întârziere, instanţa constată că reclamanta a formulat contestaţie administrativă, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la data de 16 martie 2012 sub nr. 66911 (aşa cum rezultă din preambulul deciziei nr. 67513 din 11 mai 2012 - dosarul de fond), la care pârâtul avea obligaţia de a răspunde în termen de 30 de zile de înregistrare, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Prin adresa din 30 martie 2012, pârâtul a adresat reclamantei invitaţia de a se prezenta la data de 6 aprilie 2012 la sediul ministerului în vederea soluţionării contestaţiei administrative.
Reclamanta, însă, a introdus la data de 4 aprilie 2012, cererea de suspendare a executării deciziei contestate, art. 14 din Legea nr. 554/2004 dispunând în sensul că cererea poate fi introdusă după sesizarea, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice care a emis actul (în speţă, după data de 16 martie 2012).
Este adevărat că pârâtul a dispus revocarea actului administrativ ce formează obiectul cererii de suspendare a executării, prin decizia nr. 67513 din 11 mai 2012, însă această decizie a fost emisă după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 16 martie 2012, când a fost înregistrată contestaţia reclamantei, precum şi după introducerea cererii de chemare în judecată la 4 aprilie 2012. În materia contenciosului administrativ, soluţionarea chiar favorabilă a plângerii prealabile, dar după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea plângerii şi după introducerea de către persoana vătămată prin actul administrativ a cererii de chemare în judecată, echivalează cu punerea în întârziere, în sensul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 274 alin. (1) şi art. 275 din C. proc. civ.
În aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 2.200 RON - menţionat în documentele justificative depuse la dosarul de fond, constând în factura fiscală din 04 mai 2012 şi chitanţa din 4 mai 2012 - este disproporţionat în raport cu obiectul cauzei - cerere de suspendare a executării actului administrativ - care, atât în general, cât şi în speţa de faţă, prezintă o complexitate redusă şi nu presupune administrarea unui probatoriu laborios. În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC O.C.I. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 304 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta SC O.C.I. SRL Timişoara cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4810/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
