ICCJ. Decizia nr. 5447/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5447/2013
Dosar nr. 2623/1/2012
Ședința publică din 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 august 2011, reclamanta C.N. A.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.C.F., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 102 DIN 30 iunie 2011 de soluţionare a plângerii împotriva procesului - verbal de control financiar încheiat la data de 11 mai 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. 853859 din 20 mai 2011, solicitând revocarea/anularea măsurilor nr. 11, 13, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26, Și 28 dispuse prin procesul - verbal de control financiar încheiat în data de 11 mai 2011 şi prin dispoziţia obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, menţinute prin Decizia de soluţionare nr. 120 din 30 iunie 2011, precum şi suspendarea executării acestor măsuri.
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2011, instanţa a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă, pentru considerentele reţinute în cuprinsul încheierii.
La termenul din 7 februarie 2012, reclamanta şi-a restrâns acţiunea, formulând cerere de anulare a Deciziei de soluţionare nr. 102 din 30 iunie 2011 doar în ce priveşte măsurile nr. 11, 13, 15 şi 16.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul – verbal de control financiar din 11 mai 2011 si, ulterior, prin Dispoziţia obligatorie nr. 853.859 din 20 mai 2011, organul de control a dispus în sarcina C.N. A.B. SA, îndeplinirea unei serii de măsuri, pe care le consideră total nefondate, neîntemeiate şi inaplicabile.
În ceea ce priveşte măsura nr. 11, reclamanta a arătat că potrivit acestei măsuri, „conducerea companiei va pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A., de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro (la contractul de asociere în participaţiune nr. 6612 din 24 mai 1999 încheiat cu I.T. A.I.R.).”
Referitor la susţinerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea executivă a Hotărârii nr. 2 din 27 februarie 2003, a precizat că în cadrul asocierilor în participaţiune nu se practică tarife sau preţuri. În cazul acestei categorii de contracte se decontează între asociaţi cote din profitul brut al asocierii şi nicidecum nu se practică preţuri sau tarife. Întrucât H.C.A. nr. 2/2003 se referă la conversia unor tarife/preţuri, observaţia echipei de control nu are relevanţă, nefiind aplicabilă.
În ceea ce priveşte susţinerile echipei de control referitoare la nerespectarea obligaţiilor contractuale de către I.Ţ. A.I.R., Compania a atenţionat partenerul cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, ce implica rezilierea contractului, în urma corespondenţei purtate, asociatul dând curs solicitărilor Companiei şi transmiţând documentele respective. Rezilierea acestui contract pentru netransmiterea unor deconturi ar fi condus la pierderi pentru Companie prin neîncasarea sumei minim garantate. Întrucât suma minim garantată prin contract a fost încasată cu regularitate, măsurile asigurătorii contractuale pentru Companie au fost întrunite. Referitor la renegocierea clauzelor contractuale privind repartizarea rezultatelor financiare, a precizat că acest contract nu prevede aceasta posibilitate, ci numai modificarea cotei ce revine Companiei, de la 30% la 35%, după amortizarea investiţiei efectuate de partener.
În ceea ce priveşte măsura nr. 13, potrivit acestei măsuri, „conducerea companiei va pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A., de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro (la contractul de asociere în participaţiune nr. 2407 din 7 mai 1996 încheiat cu S.H.E.L.L.).”
Referitor la susţinerile echipei de control privind nerespectarea de către conducerea executivă a Hotărârii nr. 2 din /27 februarie 2003, reclamanta a arătat că obiectul asocierii îl constituie furnizarea de combustibil pentru companiile aeriene ce operează pe aeroportul Otopeni.
Din expertizarea contractului 2407 din 7 mai 1996 s-a constatat că moneda de contract folosită a fost dolarul SUA.
În cadrul contractelor de asociere în participaţiune nu are relevanţă noţiunea de tarif sau preţ, deoarece ambele societăţi care formează asocierea vor primi venituri şi cheltuieli în funcţie de realizările lunare pe baza unui decont de venituri şi cheltuieli întocmit în conformitate cu prevederile contractului de asociere.
Pentru conservarea rezultatelor SC A.I.H.C.B. în contractul de asociere s-a prevăzut o sumă minimă - ca penalitate pentru asociatul care asigura conducerea asociaţiei - în cazul în care costurile nu ar fi fost mai mici decât veniturile. Aceasta sumă nu poate fi considerată ca intrând sub incidenţa Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003.
Conform clauzelor contractuale, orice modificare adusa contractului trebuia să fie consemnată într-un act adiţional convenit şi semnat de ambele părţi.
De asemenea, în cazul acestei asocieri, decontarea rezultatelor între asociaţi se face pe baza P.P.I. – P.P.I., reglementat de administraţia Americana şi raportat în dolari SUA. Prin urmare, acest contract nu avea de ce să fie modificat prin prisma Hotărârii A.G.A. nr. 2/2O03 şi în orice caz modificarea contractului nu putea fi făcută unilateral.
Raportat la afirmaţia potrivit căreia a existat o lipsă a preocupării de creştere a veniturilor companiei, a susţinut că aceasta este vădit eronată, întrucât, astfel cum reiese din documentele prezentate şi din susţinerile argumentate, compania a înregistrat profit din derularea contractelor încheiate cu partenerii contractuali.
În ceea ce priveşte măsurile nr. 15 şi nr. 16, reclamanta a arătat că, potrivit măsurii 15, „conducerea companiei va dispune Biroului de Control Financiar de Gestiune să calculeze, în cronologie, echivalentul în lei ale sumelor stabilite de control (6.000 dolari SUA), în funcţie de cursul de schimb de la data scadenţei a sumelor cuvenite din contractul de asociere nr. 513 din 1.februarie 1994.”, iar, potrivit măsurii 16, „conducerea companiei va acţiona pentru recuperarea veniturilor nerealizate, de la persoanele răspunzătoare (contractul de asociere în participaţiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu R O.I.L SA)”.
În ceea ce priveşte venitul minim garantat, observaţia echipei de control referitoare la diminuarea veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată, deoarece această modificare a minimului garantat a fost aprobată prin H.C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996. Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe fondul imposibilităţii aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la dispoziţia asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare.
În cadrul măsurii nr. 15 din procesul - verbal de control financiar şi din dispoziţia obligatorie se învederează faptul că prin actul adiţional nr. 2425 din 8 mai 1996 se reduce cota minimă de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună.
În raportul privind transmiterea spre aprobare către C.A. a acestui act adiţional la contractul 513 din 1 februarie 1994 se specifica faptul că datorită unor probleme deosebite pe linia respectării obligaţiilor asumate, din cauze obiective ce ţin de organele statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B. nu a putut pune la dispoziţia partenerului contractual terenul cu toate avizele necesare. În aceste condiţii, C.A. a aprobat diminuarea cotei minime prin Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996, hotărârea fiind bazată pe situaţia de fapt de la acea dată. Diminuarea sumei minime de plată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative.
În ceea ce priveşte nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005 aprobată de directorul general al companiei, conform Dispoziţiei D.G. nr. 243 din 23 decembrie 2005, pct. 2, rapoartele se întocmesc în termen de 30 de zile de la închiderea fiecărui trimestru.
Închiderea fiecărui trimestru se face până la data de 25 a lunii următoare, de atunci aplicându-se termenul de 30 de zile, iar dispoziţia în cauză a fost respectată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii privind anularea măsurilor nr. 11, 13, 15 Și 16, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1156 din data de 21 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta CN A.B. SA, astfel cum a fost precizată şi a anulat în parte Decizia nr. 102 din 30 iunie 2011, Dispoziţia Obligatorie nr. 853859 din 20 mai 2011 şi procesul verbal de control financiar încheiat la 11 mai 2011 în ce priveşte măsurile nr. 11, 13, 15 şi 16.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A. s-a aprobat, conform art. 5, „demararea procedurii de conversie a tarifelor practicate de Aeroportul Otopeni, din dolari în euro, conform Raportului nr. 4438 din 24 februarie 2003, urmărindu-se ca impactul conversiei asupra CN A.I.B.O.- SA să fie redus”.
Curtea a reţinut că Raportul nr. 4438 din 24 februarie 2003 face referire la necesitatea conversiei tarifelor din dolari SUA în moneda euro, menţionând că „susţine începerea procedurii de exprimare a tarifelor în euro numai în condiţiile unei parităţi 1 euro = 1 dolari SUA.”
Curtea a constatat că măsurile nr. 11 şi 13 din dispoziţia de măsuri, ce se referă la obligaţia Conducerii Companiei de a pune în aplicare prevederile din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acţionarilor, de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro, raportat la contractul nr. 6612 din 24 mai 1999, respectiv contractul de asociere în participaţiune nr. 2407 din 07 mai 1996, nu au la bază elemente obiective, ci aprecieri ale organelor de control financiar, care nu au realizat o analiză completă a situaţiei de fapt.
Prima instanţă a reţinut că hotărârea A.G.A. se referă la tarife. În condiţiile în care reclamanta percepe tarife (aeroportuare) în schimbul prestaţiilor efectuate, nu rezultă pe ce aspecte concrete se bazează concluzia pârâtei în sensul că Hotărârea „se referă la tarife, preţuri şi tot ce înseamnă venituri ale companiei rezultate din raporturile juridice existente între aceasta şi terţe persoane”.
În ce priveşte celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitor la contractul nr. 6612 din 24 mai 1999, Curtea a constatat că aceste elemente de fapt nu au stat la baza stabilirii vreunei obligaţii în sarcina reclamantei, nefiind admisibil ca instanţa să se pronunţe asupra unor chestiuni de principiu, teoretice, fără finalitate practică, aceste considerentele fiind valabile şi în ce priveşte măsura nr. 13, privind conversia tarifelor practicate de companie din dolari în euro la contractul nr. 2407 din 7 mai 1996.
În ce priveşte măsura nr. 15, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de asociere în participaţiune nr. 513 din 1 februarie 1994 încheiat cu SC R.O.I.L. SA, reclamanta a participat cu dreptul de folosinţă asupra terenului de 4.000 mp, în timp ce asociatul a contribuit cu investiţia privind proiectarea şi realizarea unei staţii de vânzare carburanţi cu toate dotările aferente.
Contractul a fost modificat prin două acte adiţionale: nr. 1992 din 12 aprilie 1995 - privind înlocuirea asociatului R.O.I.L. cu A.G.I.P., prin care se stabileşte venit minim garantat 4.000 dolari SUA/lună, respectiv actul adiţional nr. 2425 din 8 mai 1996, prin care se stabileşte un venit minim garantat pe lună de 3.500 dolari SUA.
Organele de control financiar au constatat şi în privinţa acestui contract nerespectarea Hotărârii A.G.A. nr. 2/2003, concluzionând că reclamanta nu a încasat venituri estimate la 283.967 lei.
Însă nu s-au mai stabilit măsuri cu privire la punerea în aplicare a prevederilor din Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a adunării generale a acţionarilor, de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro, ci de calculare a echivalentului în lei al sumelor stabilite de control (de 6.000 dolari SUA), în funcţie de cursul de schimb de la data scadenţei şi de recuperare a acestor sume de la persoanele răspunzătoare.
Din procesul verbal nu rezultă ce aspecte au avut organele de control financiar în vedere la stabilirea măsurii recuperării acestei sume de la „persoanele răspunzătoare”.
Reclamanta a invocat faptul că modificarea respectivei clauze a fost aprobată prin Hotărârea C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996 bazându-se pe faptul imposibilităţii aeroportului de a pune la dispoziţia asociatului A.G.I.P. la momentul respectiv a terenului cu avizările necesare.
În decizia de soluţionare a plângerii prealabile se arată că „argumentele aduse de contestator nu sunt de natură să modifice constatările şi măsurile dispuse de echipa de control prin procesul verbal de control financiar atacat şi, în consecinţă, pentru aceste capete de cerere plângerea prealabilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată”. Prin decizie se mai reţine că „veniturile realizate în anul 2005 prin derularea contractului nr. 513/1994 nu au asigurat economicitatea, eficienţa şi eficacitatea acţiunii de asociere, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor Companiei cu suma totală de 6.000 dolari SUA.”
Raportat la susţinerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că „deşi actul adiţional a fost încheiat în 2006, pe tot parcursul anului 2005 reclamanta a încasat în baza acestui contract doar suma de 3.500 dolari SUA, rezultând astfel un prejudiciu de 6.000 dolari SUA”, Curtea a constatat că actul adiţional a fost încheiat în 1996, nu în 2006, modificarea clauzelor contractuale realizându-se datorită modificării condiţiilor de realizare a investiţiei.
Împrejurarea că în anul 2005 a fost încasată suma de 3.500 dolari SUA lunar şi nu cea de 4.000 dolari SUA, stabilită iniţial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăşi o dovadă a lipsei de „economicitate, eficienţă şi eficacitate”, în condiţiile în care clauzele contractului au fost renegociate în 1996 pe baza unor împrejurări obiective.
3. Recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041c. proc. civ. au fost încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. invocându-se existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei în ceea ce priveşte soluţia dispusă prin sentinţa atacată şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte aplicarea Hotărârii A.G.A. nr. 2 din 27 februarie 2003 privind conversia tarifelor practicate de companie din dolari în euro.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei în ceea ce priveşte legalitatea măsurilor nr. 11 şi 13, care vizează conversia tarifelor, iar Hotărârea A.G.A. nr. 2/2003 a avut în vedere nu numai tarifele de operare, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond ci toate tarifele, preţurile şi remunerațiile percepute de către reclamantă, respectiv pentru cele două contracte care sunt vizate prin măsurile nr. 11 şi 13 din actele contestate.
Se invocă în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nemotivarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte analizarea legalităţii măsurilor contestate dispuse de organul de control financiar.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii măsurilor nr. 11, 13, 15 şi 16 dispuse prin actele de control contestate emise de recurentă.
În ceea ce priveşte egalitatea măsurilor nr. 11 şi 13 respectiv punerea în aplicare a Hotărârii nr. 2/2003 A.G.A. de comisie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro la contractul nr. 6612/1999 şi nr. 2407/1996 recurenta arată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că Hotărârea nr. 2/2003 a fost corect aplicată, în condiţiile în care reclamanta-intimată nu a aplicat conversia tarifelor din dolari SUA în euro pentru toate contractele în derulare, iar măsurile întreprinse în concret de recurentă nu au respectat Hotărârea C.A. nr. 2 din 27 februarie 2003.
În ceea ce priveşte legalitatea măsurilor dispuse sub nr. 15 şi 16 în sensul respectării dispoziţiilor contractului de asociere nr. 513 din 1 februarie 1994, recurenta arată că în cauză reclamanta-intimată nu a respectat măsurile dispuse şi nu a dat dovadă de eficienţă şi eficacitate pentru perioada 1005 - 2009 perioada supusă controlului.
La dosar intimata - reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate va aprecia pentru următoarele considerente că motivele sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea neputând reţine încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. privind obligaţia motivării soluţiei dispuse prin sentinţa atacată.
Sentinţa recurată este motivată în fapt şi în drept, justificându-se soluţia dispusă de admitere a acţiunii şi de anularea în parte a măsurilor dispuse prin actele contestate, respectiv anularea măsurilor nr. 11,13,15 şi 16.
Nu poate fi reţinute existenţa unor motive contradictorii pe situaţia de fapt, deoarece instanţa a apreciat în concret legalitatea unor măsuri nr. 11 şi în raport de cele dispuse prin Hotărârea nr. 2 din 27 februarie 2003 a A.G.A. de conversie a tarifelor practicate de companie din dolari în euro.
Nu pot fi reţinute existenţa unor motive străine de natura cauzei în raport de măsurile dispuse sub nr. 15 şi 16 care au fost verificate în raport de contractul de asociere în participaţiune nr. 513 din 1 februarie 1994, faţă de dispoziţia nr. 243/2005 şi faţă de raportările A.G.I.P.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, fără a indica în concret ce anume dispoziţii legale au fost aplicate greşit prin sentinţa atacată. Aceasta datorită faptului că măsurile contestate şi anulate, în raport de prima instanţă au vizat nerespectarea, în opinia recurentei a unor obligaţii comerciale sau civile de către recurenta-intimată.
În ceea ce priveşte măsurile 11 şi 13 anulate de prima instanţă Curtea apreciază ca legală şi corectă această anulare fiind în concordanţă cu H.C.A. nr. 2/2003 prin care a fost aprobată „Demararea procesului de transformare a tarifelor din dolari în euro” deci s-a aprobat începerea unui proces care se derulează în timp şi care presupune închirierea unui acord între toate părţile implicate. În cauză practicarea unor noi tarife, respectiv impunerea acestora ar fi reprezentat o manifestare abuzivă a unui act de voinţă de natură a crea o imagine de monopol, la afectarea unor raporturi comerciale putând determina solicitarea de daune contractuale de către partenerii comerciali.
Tarifele de operare pu aeroport sunt opozabile si companiilor aeriene străine. Reglementările internaţionale pe linie de aviaţie civilă prevăd anumite termene pentru astfel de modificări. Modificarea unui tarif trebuie comunicată cu minimum patru luni în prealabil, se analizează de I.A.T.Ă., şi se publică în A.I.P. după ce în prealabil a fost discutată şi acceptată de toţi operatorii aerieni. Dacă nu se acceptă, nu poate fi impusă decât cu riscul pierderii operatorilor.
In materie de chirii, transformarea acestora din dolari în euro la o paritate de 1 : 1 a creat un real disconfort financiar pentru clienţii şi partenerii contractuali. Aplicarea acestei parităţi a echivalat cu o escaladare a tarifelor, fapt pentru care o mare parte dintre aceştia au refuzat sau au întârziat foarte mult semnarea actelor bilaterale în acest sens. De altfel, C.A. a fost informat ulterior asupra stadiului implementării proiectului, prin raportul nr. 18898 din 24 septembrie 2003 consemnat în Hotărârea C.A.. nr. 14 din 29 septembrie 2003.
Nu mai puţin importanta este precizarea că niciodată şi prin niciun document nu a fost prevăzut un termen limită pentru finalizarea acestui proces, fapt pentru care absolut toate calculele tabelare reprezentând diferenţe de venituri neîncasate, din Raportul echipei de control, sunt evident fictive şi fără un suport legal. Legalitatea presupune respectarea contractelor asumate şi încasarea acelor sume stipulate în actele bilaterale legal perfectate (semnate de către ambele părţi), nicidecum calcularea unor sume imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau subiectivi.
În mod corect prima instanţă a apreciat în raport de specificul raporturilor comerciale şi raportat la faptul că prin niciun document nu a fost prevăzut un termen limită pentru finalizarea procesului de conversie, rezultă că absolut toate calculele tabelare reprezentând diferenţe de venituri neîncasate din raportul echipei de control, sunt fictive şi fără un suport legal. Legalitatea presupune respectarea contractelor asumate şi încasarea acelor sume stipulate în actele bilateral perfectate (semnate de către ambele părţi), nicidecum calcularea unor sume imaginative deduse prin algoritmi aleatorii sau subiectivi.
Totodată, în ceea ce priveşte celelalte aspecte consemnate în procesul verbal referitoare la contractele nr. 6612 din 24 mai l999 şi nr. 207 din 7 mai 1996, în mod corect, instanţa de fond a constat că aceste elemente de fapt nu au stat la baza stabilirii vreunei obligaţii în sarcina intimatei, nefiind admisibil ca instanţa să se pronunţe asupra unor chestiuni de principiu, fără finalitate practică.
În ceea ce priveşte anularea măsurilor dispuse sub nr. 15 şi 16, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestor măsuri ţinând cont de prevederile contractelor dintre părţile implicate şi actele interne emise în vederea executării măsurilor dispuse inclusiv raportările A.G.I.P.
În ceea ce priveşte venitul minim garantat observaţia echipei de control referitoare la diminuarea veniturilor prin modificarea sumei minime garantate de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.5O0 dolari SUA/lună nu poate fi acceptată deoarece această modificare a minimului garantat a fost aprobată prin H.C.A. A.I.B.O. nr. 7 din 8 aprilie 1996. Reducerea respectivă a fost acceptată de C.A. A.I.B.O. pe fondul imposibilităţii aeroportului, la momentul respectiv, de a pune la dispoziţia asociatului A.G.I.P. terenul cu avizările necesare. Respingem ipoteza diminuării ca venituri, ca neîntemeiată, opinând că păstrarea unor venituri minime garantate pentru aeroport a fost prioritară faţă de posibilitatea pierderii unui partener.
În cadrul măsurii nr, 15 se învederează faptul că prin actul adiţional nr. 2425 din 8 mai 1996 se reduce cota minima de la 4.000 dolari SUA/lună la 3.500 dolari SUA/lună.
În esenţă diminuarea sumei minime de plată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative. Mai mult, în acest moment, suma fiind prescrisă conform Dec. nr. 167/1958 cu privire la prescripţia extinctivă (art. 2517 - noul C. civ.), măsura propusă de organul de control, de recuperarea a unor eventuale pagube de la persoanele vinovate nu are temei legal şi nu poate fi aplicată.
În raportul privind transmitem spre aprobare către C.A. a acestui act adiţional la contractul 513 din 1 februarie 1994 se specifică că datorită unor probleme deosebite pe linia respectării obligaţiilor asumate, din cauze obiective ce ţin de organele statului în eliberarea de avize, A.I.H.C.B. nu a putut pune la dispoziţia partenerului contractual terenul cu toate avizele necesare.
În aceste condiţii C.A. a aprobat diminuarea cotei minime prin Hotărârea nr. 8 din 3 mai 1996, hotărârea fiind bazată pe situaţia de fapt de la acea data.
Diminuarea sumei minime de pată a avut suport legal pentru companie ea neputând fi imputată conducerii operative.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că, împrejurarea că în anul 2005 a fost încasată suma de 3.500 dolari SUA lunar şi nu cea de 4.000 dolari SUA, stabilită iniţial, în 1994, nu poate constitui prin ea însăşi o dovada a lipsei de economicitate, eficienţa, şi eficacitate, în condiţiile în care clauzele contractului au fost renegociate în anul 1996, pe baza unor împrejurări obiective.
În ceea ce priveşte nerespectarea art. 2 din Decizia nr. 243/2/1 din 23 decembrie 2005 aprobată de directorul general al companiei.
Conform Dispoziţiei D.G. nr. 243 din 23 decembrie 2005, punctul 2: rapoartele se întocmesc în termen de 30 de zile de la închiderea fiecărui semestru.
În acest sens sunt şi raportările A.G.I.P. pentru toată perioada verificată 2005 - 2009.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei nr. 1156 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5466/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
