ICCJ. Decizia nr. 5466/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5466/2013
Dosar nr. 8187/83/2011*
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 15 noiembrie 2011, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, excepţie invocată de reclamanta T.G.C.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta a arătat că definiţia dată naşterii prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, constând în aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii, creează diferenţe de tratament între copiii proveniţi din sarcina simplă sau multiplă, încălcând acte normative cu forţă superioară, inclusiv prevederile art. 16 alin. (1), art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, atâta vreme cât este încălcat principiul egalităţii de tratament.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Guvernul României se arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, în accepţiunea legiuitorului, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului constituind un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate, neputând fi acordată decât o singură indemnizaţie. S-a invocat în acest sens Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nici un text de lege neprevăzând acordarea a două indemnizaţii pentru acelaşi concediu.
Prin Sentinţa nr. 384/CA/2012-P.I. din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta T.G.C., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Pe fondul cauzei, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere” este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare şi Guvernul României.
Recurentul Guvernul României invocă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006, având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G. nr. 1025/2006 prin formularea unei excepţii de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, recurenţii arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ.
Având în vedere excepţia tardivităţii declarării recursului de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, invocată din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se va pronunţa cu prioritate, asupra acesteia.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că Sentinţa nr. 384/CA/2012-P.I. din 12 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare la data de 26 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”.
Cum recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea la data de 5 decembrie 2012, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, ca tardiv formulat.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Guvernul României nu este fondat.
Prin Încheierea pronunţată de Tribunalul Satu Mare la 15 noiembrie 2011 a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârât sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale.
În motivele de recurs, se fac trimiteri la alte aspecte decât cele reţinute de instanţa de fond în privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor din norme care adaugă la lege.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din H.G. nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 şi art. 2 şi 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Recurentul Guvernul României a criticat neîntemeiat soluţia instanţei de fond, iar referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidentă.
În aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursul declarat de Guvernul României ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 384/CA/2012-P.I. din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5447/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5472/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
