ICCJ. Decizia nr. 5441/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5441/2013
Dosar nr. 9098/2/2011
Şedinţa publică de la 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.N. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, a solicitat anularea Deciziei nr. 40 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei ca fiind netemeinică şi nelegală şi, totodată, suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii principale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că împotriva societăţii nu s-a formulat vreo plângere în sensul art. 34 lit. b), întrucât nu a restrâns, împiedicat sau denaturat concurenţa conform art. 5, 6, 9 şi 15 din Legea nr. 21/1996, adică nu a existat vreo înţelegere între societăţi, nu a folosit abuziv o poziţie dominantă, nu este instituţie publică pentru a delega atribuţii în sensul restrângerii, împiedicării sau denaturării concurenţei. A mai arătat că între reclamantă şi Consiliul Concurenţei nu există un contract de natură civilă sau comercială prin care să aibă obligaţia de a furniza date ce pot fi folosite, pentru că nu garantează nimeni, tocmai în înlăturarea de pe piaţă, acestea fiind practici abuzive.
În vederea analizării plângerilor conform art. 34 lit. b) în baza art. 35 alin. (1), inspectorii de concurenţă pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi împotriva cărora s-a formulat o plângere pentru că au restrâns, au împiedicat sau denaturat concurenţa, însă împotriva societăţii reclamante nu există o astfel de plângere înregistrată la Consiliul Concurenţei.
A susţinut, de asemenea, că amenda este vădit calculată la nivelul volumului de activitate a anului 2009 cu intenţia de a atrage fonduri necuvenite. Or, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia fiscală de a depune bilanţul pentru anul 2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată, arătând că prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69/2009 s-a dispus declanşarea unei investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul prevederilor art. 26 lit. g) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată şi că, în cadrul acestei investigaţii, au fost transmise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care şi societăţii A.N. SRL, selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme şi autovehicule uşoare.
Astfel, prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-2203 din 9 februarie 2011, au fost solicitate informaţii şi documente SC A.N. SRL, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilindu-se ca termen de răspuns data de 16 martie 2011 (20 de zile lucrătoare de la primire). Deşi adresa Consiliului Concurenţei, comunicată prin poştă, a fost primită de societate în data de 15 februarie 2011, aşa cum reiese din confirmarea de primire remisă Consiliului Concurenţei, reclamanta nu a transmis niciun răspuns la solicitarea de informaţii şi documente adresată de autoritatea de concurenţă. Prin urmare, Consiliul Concurenţei a transmis societăţii atât o scrisoare de revenire (cu nr. 481/AM din 12 aprilie 2011), în care s-a indicat ca termen de răspuns data de 22 aprilie 2011, cât şi un email în data de 13 aprilie 2011.
Deşi, în data de 14 aprilie 2011 A.N., prin Directorul General, a răspuns la email solicitând transmiterea în format electronic al chestionarului, aceasta fiind retransmisă în aceeaşi zi, societatea nu a răspuns solicitărilor.
Prin adresa nr. 811/AF din 8 iulie 2011, Consiliul Concurenţei a solicitat A.N. punctul de vedere cu privire la fapta sa, atât prin poştă, cât şi prin email, în baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei.
Potrivit art. 50 lit. b) din Legea concurenţei, nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancţionării.
În consecinţă, A.N. a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei, în temeiul art. 50 din Legea concurenţei, cu amendă în valoare de 38.960 RON, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2009.
Pârâta a învederat faptul că investigaţiile privind un anumit sector economic sunt deschise de autoritatea de concurenţă în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din lege [ art. 26 lit. g) la data declanşării investigaţiei din prezenta cauză ] şi nu urmăresc constatarea şi sancţionarea săvârşirii de practici anticoncurenţiale de către operatorii economici, ci analizarea mecanismelor de funcţionare ale unei anumite pieţe cu scopul de a identifica şi corecta disfuncţionalităţile de natură concurenţială.
A mai precizat, de asemenea, faptul că investigaţiile pe care le poate deschide Consiliul Concurenţei la plângerea unei persoane fizice sau juridice sunt exclusiv investigaţiile privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, respectiv investigaţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, astfel cum rezultă din prevederile art. 34 lit. b) coroborate cu prevederile art. 40 din Legea concurenţei.
Prin urmare, o investigaţie privind cunoaşterea unui sector economic nu poate fi declanşată la plângerea unei întreprinderi, doar investigaţiile privind săvârşirea unei posibile practici anticoncurenţiale putând fi deschise de Consiliul Concurenţei la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct prin încălcarea normelor de concurenţă.
Referitor la faptul că sancţiunea aplicată este calculată la nivelul volumului de activitate al anului 2009 cu intenţia de a atrage fonduri necuvenite, a arătat că autoritatea de concurenţă a solicitat Ministerului Finanţelor Publice informaţii referitoare la cifra de afaceri din bilanţul pe anul 2010, iar acesta a răspuns autorităţii printr-un email care arată că A.N. nu a depus bilanţul contabil aferent anului 2010.
Pârâta a menţionat că Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 51 din Legea concurenţei nr. 21/1996 transpun cele două criterii de individualizare prevăzute de art. 52 din lege într-o metodologie concretă de determinare a cuantumului amenzii.
Această metodologie se întemeiază pe fixarea unui nivel de bază al amenzii, determinat în funcţie de gravitatea şi durata faptei, care se va majora în cazul existenţei circumstanţelor agravante sau se va reduce în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.
Consiliul Concurenţei a aplicat în mod corect în decizia contestată Instrucţiunile sale în ceea ce priveşte criteriul gravităţii faptei, respectând intervalul de cuantum al sancţiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) şi motivând în actul de sancţionare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârşite de reclamantă.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei atacate, a arătat că reclamanta nu motivează în niciun fel această cerere, limitându-se la o simpla solicitare.
Prin Sentinţa nr. 958 din data de 13 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.N. SRL, a anulat în parte Decizia nr. 40/2011 emisă de pârât, respectiv pentru suma reprezentând diferenţa dintre amenda stabilită prin acest act şi amenda ce urma a fi aplicată reclamantei în funcţie de 0,6% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010. A respins în rest acţiunea privind anularea şi a suspendat executarea deciziei atacate în privinţa diferenţei menţionată anterior până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 lit. g) din Legea nr. 21/1996, aşa cum era aceasta în vigoare la data emiterii Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69/2009, prin care a fost declanşată investigaţia incidentă în prezenta cauză, Consiliul Concurenţei efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei, scopul acestora fiind identificarea fenomenelor sau mecanismelor de piaţă ce pot avea caracter anticoncurenţial.
Investigaţiile pentru cunoaşterea pieţei sunt distincte, ca scop şi procedură, de investigaţiile pe care autoritatea de concurenţă le deschide în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din lege, respectiv investigaţiile declanşate pentru a se descoperi, proba şi, dacă este cazul, sancţiona săvârşirea de către întreprinderi a practicilor anticoncurenţiale interzise de lege, având ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.
Astfel, obiectivul investigaţiilor pentru cunoaşterea pieţei este obţinerea de către autoritatea de concurenţă a datelor şi informaţiilor relevante pentru evaluarea, sub aspect concurenţial, a unui anumit sector de activitate şi nu acela de a sancţiona încălcarea de către întreprinderi a regulilor de concurenţă statuate în Legea nr. 21/1996.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) lit. a) din lege, în realizarea atribuţiilor conferite în baza acestei legi, inspectorii de concurenţă pot solicita întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi informaţiile şi documentele care le sunt necesare, menţionând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute de Legea concurenţei.
Nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate conform prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) constituie contravenţia prevăzută la art. 50 lit. b) din lege şi se sancţionează prin aplicarea unei amenzi de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală a întreprinderii contraveniente din anul financiar anterior sancţionării.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei, în sensul că decizia atacată nu a avut un temei legal, nefiind analizată implicarea reclamantei în cadrul unei activităţi posibil anticoncurenţială, prevederile art. 34 lit. b) nefiind aplicate pe fondul acestora în Decizia contestată de A.N.
Astfel, societatea A.N. a fost sancţionată de autoritatea de concurenţă datorită faptului că nu s-a conformat obligaţiei prevăzute la art. 35 din Legea concurenţei.
Curtea a constatat că prevederile art. 35 reglementează trei situaţii distincte în care inspectorii de concurenţă au puteri de investigare. Prima situaţie este cea de analiză a plângerilor potrivit art. 5, 6, 9 şi 15, a doua situaţie priveşte notificările concentrărilor economice, iar cea de-a treia situaţie, la care se încadrează cazul dedus judecăţii, este art. 26 alin. (1).
Astfel, investigaţiile privind un anumit sector economic sunt deschise de autoritatea de concurenţă în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din lege [ art. 26 lit. g) la data declanşării investigaţiei din prezenta cauză ] şi nu urmăresc constatarea şi sancţionarea săvârşirii de practici anticoncurenţiale de către operatorii economici, ci analizarea mecanismelor de funcţionare ale unei anumite pieţe cu scopul de a identifica şi corecta disfuncţionalităţile de natură concurenţială.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că investigaţiile pe care le poate deschide Consiliul Concurenţei la plângerea unei persoane fizice sau juridice sunt exclusiv investigaţiile privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, respectiv investigaţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, astfel cum rezultă din prevederile art. 34 lit. b) coroborate cu prevederile art. 40 din Legea concurenţei.
Prin urmare, o investigaţie privind cunoaşterea unui sector economic nu poate fi declanşată la plângerea unei întreprinderi, doar investigaţiile privind săvârşirea unei posibile practici anticoncurenţiale putând fi deschise de Consiliul Concurenţei la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct prin încălcarea normelor de concurenţă.
Astfel, judecătorul fondului a înlăturat criticile de nelegalitate invocate sub aceste aspecte în mod generic de către reclamantă la pct. 1, 2 şi 3 din acţiune.
Cu privire la pct. al 4-lea din cuprinsul acţiunii introductive, Curtea a reţinut că la emiterea deciziei atacate pârâtul a avut în vedere cifra de afaceri calculată pentru anul 2009, fiind aplicate în acest sens dispoziţiile art. 511 din Legea nr. 21/1996, republicată, reţinându-se imposibilitatea determinării în privinţa reclamantei a cifrei de afaceri pentru anul 2010, ca an financiar anterior sancţionării reclamantei prin Decizia nr. 40/2011, interpretare determinată de comunicarea din partea Ministerului Finanţelor Publice, care a adus la cunoştinţa pârâtului faptul că reclamanta nu ar fi avut înregistrat pentru 2010 o cifră de afaceri.
Instanţa de fond a reţinut că principiul de calcul al cuantumului sancţiunii amenzii este cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării, în cazul reclamantei anul 2010, fiind sancţionată în anul 2011 (art. 50 şi 51).
Excepţiile de la acest principiu sunt reglementate de art. 511 din acelaşi act normativ, acestea vizând strict ipotezele în care fie cifra de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancţionării, nu poate fi determinată, fie în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou-înfiinţate, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancţionării.
Raportând cele două situaţii de excepţie la situaţia de fapt invocată de către reclamantă, prima instanţă a constatat că în privinţa acesteia cifra de afaceri totală pentru anul 2010 putea fi determinată, astfel cum rezultă din analiza bilanţului la data de 31 decembrie 2010, iar acest bilanţ a fost înregistrat la Ministerul Finanţelor Publice la data de 12 mai 2011, astfel cum atestă ştampila aplicată pe prima filă a bilanţului contabil, anterior emiterii deciziei atacată în prezenta cauză.
Prin urmare, a constatat că, în mod nelegal, pârâtul a aplicat dispoziţia de excepţie vizând aplicarea procentului de 0,6% stabilit circumstanţiat în cazul reclamantei raportat la cifra de afaceri aferentă anului fiscal 2009, fiind necesară pentru corecta sancţionare a reclamantei raportarea la valoarea cifrei de afaceri astfel cum aceasta rezultă, a fost determinată şi înregistrată la organele fiscale la 12 mai 2011 pentru anul fiscal 2010, prin aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1), teza I, respectiv prin aplicarea principiului menţionat anterior, iar nu a excepţiilor reglementate de art. 511 din acelaşi act normativ.
Curtea a reţinut că pentru atingerea scopului preventiv-educativ al comportamentului reclamantei este necesară stabilirea cuantumului amenzii de 0,6% prin raportare la cifra de afaceri aferentă anului 2010, reflectând activitatea financiară actuală a acesteia şi imediat anterioară reţinerii încălcării dispoziţiilor legale menţionate mai sus, scop care nu poate fi atins prin sancţionarea excesivă a reclamantei prin raportarea la o cifră de afaceri care nu corespunde rezultatelor financiare reale din 2010 obţinute de către aceasta, ci unor rezultate obţinute în anul 2009.
În ceea ce priveşte cererea privind suspendarea executării actului administrativ atacat, judecătorul fondului a apreciat că, raportat la considerentele expuse cu privire la legalitatea stabilirii amenzii în sarcina reclamantei, sunt întrunite în parte condiţiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, sub aspectul cazului bine justificat, a reţinut că, în raport de aspectele de nelegalitate constatate în privinţa stabilirii cuantumului amenzii în funcţie de cifra de afaceri aferentă anului 2009, iar nu pentru 2010, există împrejurări de fapt şi de drept care conduc la existenţa unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Cu privire la paguba iminentă a constatat, de asemenea, că şi această condiţie este întrunită având în vedere cuantumul amenzii care se impune a fi recalculată în sarcina reclamantei, existând o diferenţă substanţială, care prin impunerea acesteia ar putea conduce la afectarea în sens negativ a activităţii sale, prin raportare şi la indicatorii rezultaţi din bilanţul contabil şi proporţia amenzii în raport de veniturile anuale obţinute pentru 2010, considerente care în temeiul art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 conduc la admiterea în parte şi a cererii de suspendare a deciziei atacate, exclusiv sub aspectul executării diferenţei dintre amenda stabilită prin acest act şi amenda ce urma a fi aplicată reclamantei în funcţie de 0,6% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC A.N. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond şi-a depăşit rolul activ, respectiv a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât prin acţiunea formulată nu s-a solicitat diminuarea cuantumului amenzii aplicate, instanţa fiind învestită cu anularea Deciziei nr. 40 din 16 septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenţei ca fiind nelegală şi netemeinică şi totodată să dispună suspendarea executării acesteia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii principale.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-reclamantă a susţinut că nu a săvârşit fapte sau acte care să restrângă, să împiedice sau să denatureze concurenţa şi că împotriva acesteia nu a fost formulată vreo plângere în sensul art. 34 lit. b) din Legea nr. 21/1996.
Totodată, recurenta a criticat modul de aplicare al amenzii, care a fost calculată eronat la nivelul volumului de activitate al anului 2009 deşi aceasta şi-a îndeplinit obligaţia fiscală de a depune bilanţul pentru anul 2010.
Consideră recurenta că prin diminuarea cuantumului sancţiunii aplicate, instanţa de fond şi-a depăşit rolul activ, respectiv a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât aceasta a fost învestită cu anularea amenzii aplicate şi nu cu modificarea în parte a acesteia, astfel că a schimbat natura actului dedus judecăţii, fără a avea un temei legal pentru modificarea unei decizii a Consiliului Concurenţei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 - 9 din C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului recurentei-reclamante SC A.N. SRL şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că instanţa de fond a examinat şi soluţionat cauza cu respectarea disponibilităţii în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 40/2011, fără a se preciza dacă înţelege să solicite anularea totală sau parţială a actului dedus judecăţii, invocând mai multe motive de nelegalitate, ultimul vizând modul de calcul al amenzii aplicate, ceea ce nu ar fi putut atrage decât anularea parţială a actului administrativ atacat.
Întrucât instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată doar critica de nelegalitate referitoare la modul de calcul al amenzii aplicate, respectiv raportarea greşită la cifra de afaceri a anului 2009 în loc de cifra de afaceri aferentă anului 2010, a dispus anularea în parte a actului administrativ contestat, pentru diferenţa de amendă rezultată în urma raportării la cifra de afaceri realizată de recurenta-reclamantă în anul 2010.
Nu pot fi primite, întrucât sunt nefondate criticile recurentei privind schimbarea naturii juridice a actului dedus judecăţii ca urmare a depăşirii rolului activ, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut, din examinarea sentinţei atacate nerezultând schimbarea naturii deciziei Consiliului Concurenţei şi nici existenţa unor dubii cu privire la actul dedus judecăţii, instanţa de fond făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză şi a situaţiei de fapt, prin raportare la temeiurile de drept invocate.
Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în realizarea atribuţiilor conferite de lege, inspectorii de concurenţă pot solicita întreprinderilor sau asociaţilor de întreprinderi informaţii şi documente care le sunt necesare, cu menţinerea scopului, a temeiurilor precum şi a sancţiunilor prevăzute de lege.
Nefurnizarea acestor informaţii sau documente solicitate, în temeiul menţionat constituie contravenţie prevăzută de art. 50 lit. b) din lege şi se sancţionează prin aplicarea unei amenzi de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală a întreprinderii contraveniente din anul financiar anterior sancţionării.
În cauză, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa atacată, recurenta-reclamantă nu a fost sancţionată pentru săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale ci datorită faptului că nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 35 din Legea concurenţei, respectiv nu a furnizat informaţiile şi documentele solicitate necesare efectuării de investigaţii pentru cunoaşterea pieţii, conform dispoziţiilor art. 26 lit. g) din lege, scopul acestora fiind identificarea fenomenelor mecanismelor de piaţă, ce pot avea caracter anticoncurenţial.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante cu privire la modul de stabilire a cuantumului amenzii aplicate, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că în mod nelegal s-a stabilit prin raportare la cifra de afaceri aferentă anului 2009 şi nu la cifra de afaceri totală realizată în anul anterior sancţionării, respectiv anul 2010.
Conform dispoziţiilor art. 50 şi 51 din Legea nr. 21/1996 şi în consecinţă a admis în parte acţiunea reclamantei dispunând anularea parţială a deciziei contestate, respectiv pentru suma reprezentând diferenţa dintre amenda stabilită prin acest act şi amenda ce urma a fi aplicată, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală, aferentă anului 2010.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.N. SRL împotriva Sentinţei nr. 958 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5440/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5444/2013. Contencios → |
|---|
