ICCJ. Decizia nr. 5461/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 5461/2013
Dosar nr. 2539/102/2011
Şedinţa de la 28 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 aprilie 2011 reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Mureş şi Curtea de Conturi a României, următoarele:
- anularea parţială a Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş, teza întâia pct. 5 din acesta;
- anularea parţială a Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ca o consecinţă implicită a soluţionării primului petit.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. VI.108/2011 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a soluţionat contestaţia nr. 24/1706/2010 formulată de Primarul comunei Fărăgău, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş, în sensul respingerii acesteia privitor la măsurile dispuse la pct. 5 - teza întâi, respectiv a admis parţial contestaţia, privitor la măsurile dispuse prin teza a doua a aceluiaşi pct. 5 din decizie, referitor la instituirea obligaţiei de autoverificare pentru perioada care nu a fost supusă verificării.
Reclamantul a susţinut că actul vătămător este Decizia nr. 1609/2010, iar nu Încheierea nr. VI.108/2011 care nu este un act de sine stătător, apt să dea naştere sau să modifice sau stingă raporturi juridice, în mod independent. A susţinut, de asemenea, faptul că nelegalitatea Deciziei nr. 1609/2010 derivă din aceea că prin obiectul ei de reglementare au fost încălcate normele de competenţă ale emitentului, stipulate la art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.
A mai precizat că prin decizia a cărei anulare o solicită se încalcă principiile negocierii colective recunoscute în legislaţia română, principii consfinţite în convenţii internaţionale la care Statul Român este parte, respectiv Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 98/1949, Convenţia nr. 131/1970 a aceleiaşi organizaţii.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 293 din data de 1 februarie 2012, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul M.I., în calitate de Primar al comunei Făgărău, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că stabilirea competenţei materiale în cauza dedusă judecăţii se face raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv Încheierea nr. 392/2011, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010, conform cărora competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
S-a mai reţinut că actele atacate - decizia şi încheierea - sunt emise de Curtea de Conturi a României, prin structura sa funcţională, Camera de Conturi, aspect ce nu poate transforma însă Curtea de Conturi într-o instituţie judeţeană, care să atragă competenţa Tribunalului.
2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 264 din data de 18 decembrie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1609/2010, iar nu Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011, aceasta fiind dată în soluţionarea plângerii prealabile.
În condiţiile în care Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, aşa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, neputând fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ [ art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] , în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică ca regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parţială a Încheierii nr. VI/108 din 21 martie 2011 pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulată de Primarul comunei Fărăgău, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 1609/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş a fost respinsă parţial prin Încheierea nr. VI/108 din 21 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.I. - Primarul Comunei Făgărău şi pe pârâţii Camera de Conturi Mureş şi Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5460/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5463/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
