ICCJ. Decizia nr. 5493/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5493/2013
Dosar nr. 10604/2/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.E.I.I.W. Sucursala România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Constanţa, în numele şi pe seama Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, anularea Deciziei nr. 5831/12/07/2011 emisă de pârâtă şi restituirea de către aceasta a taxelor vamale în valoare de 3.190.466 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 5831/12/07/2011 este nulă, deoarece îi încalcă drepturile şi interesele legitime, invocând prevederile art. 236 din Codul Vamal European.
Astfel, reclamanta a arătat că legislaţia vamală europeană anterioară Codului Vamal European prevedea în mod clar rambursarea sau remiterea sumelor nedatorate care depăşesc suma legală de plată.
Actualul Cod Vamal European a fost elaborat cu scopul principal de a asigura unificarea si consolidarea diferitelor prevederi legislative europene în domeniul vamal. Ca atare, art. 236 nu este o prevedere nou introdusă în legislaţia vamală europeană.
O prevedere legală similară, mai explicită, referitoare la rambursarea sau remiterea taxelor vamale există în Regulamentul (CE) nr. 1430/79 al Consiliului din 2 iulie 1979 privind rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau de export ("Regulamentul 1430/79"), în vigoare anterior Codului Vamal European, în preambulul căruia se arată, în mod clar, că legiuitorul european a stabilit principiul rambursării taxelor, dacă au intervenit erori care au generat o valoare mai mare a taxelor decât cea datorată în mod real.
Acest principiu este transpus în art. 2 din Regulamentul nr. 1430/79, potrivit căruia: "Drepturile de import sunt rambursate sau remise în măsura în care autorităţile competente constată că valoarea acestor drepturi înscrise în evidenţa contabilă: (i) se referă la mărfuri cu privire la care nu s-a născut nicio obligaţie vamală sau obligaţia vamală a fost stinsă în altă manieră decât prin plata sau prescrierea acesteia; (ii) depăşeşte, din orice motiv, suma datorată legal".
Formularea actuală a art. 236 din Codul Vamal European pare simplificată, cu toate acestea nu există niciun motiv să se considere că principiul de baza al restituirii taxelor nedatorate a fost abandonat în versiunea actuală a Codului European, fiindcă a fost stabilită o sumă mai mare sau a fost stabilită dintr-o eroare.
În acest context, susţinerea intimatei potrivit căreia taxele vamale stabilite la o valoare mai mare dintr-o eroare nu pot fi rambursate, este complet eronată şi ilegală, iar afirmaţia acesteia potrivit căreia contestatoarea a comis un act de neglijenţă şi a depus în mod deliberat o clasificare eronată este nejustificată şi tendenţioasă.
Reclamanta a susţinut că rambursarea taxelor vamale în temeiul art. 236 din Codul Vamal European este justificată, întrucât nu a acţionat "deliberat" cu ocazia depunerii declaraţiilor vamale.
Susţinerile intimatei potrivit cărora contestatoarea a acţionat "în mod deliberat", si nu a comis o eroare atunci când a depus, iniţial, clasificarea tarifară incorectă, pot fi considerate ilogice si cu rea-credinţă, deoarece valoarea taxei rezultate din clasificarea eronată este mai mare decât cea corectă şi este clar că reclamanta nu a dorit să-şi creeze o situaţie nefavorabilă prin achitarea unei taxe mai mari.
Potrivit jurisprudenţei relevante a CEJ, reclamanta a arătat că interpretarea termenului "deliberat" în contextul art. 236 din Codul Vamal European ar trebui să se concentreze pe existenţa unui element de conduită ilicită intenţionată, respectiv o intenţie de a acţiona în mod fraudulos pentru a obţine un beneficiu. În acest sens, în Cauza 468/03, paragraful 54, o "acţiune deliberată" este definită drept "manipulare de către declarant" cu intenţia de a obţine un avantaj.
În acest context, a apreciat că este ilogic şi abuziv să se considere că eroarea poate fi considerată "deliberată", întrucât această eroare a avut drept rezultat plata unei valori mai mari a taxelor vamale. Conduita contestatoarei a fost rezultatul unei erori materiale care nu implică o conduită înşelătoare în intenţia de a obţine un beneficiu nejustificat.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Regională Vamală Constanţa - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile legale incidente. Prin completarea şi depunerea declaraţiilor de punere în liberă circulaţie şi a tuturor documentelor care sunt necesare pentru stabilirea corectă a drepturilor de import, reclamanta a procedat conform prevederilor legale în vigoare şi a acţionat în mod deliberat, punând la dispoziţia autorităţii vamale documentele deţinute şi însuşite la momentul declarării mărfurilor, fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informaţiilor înscrise în declaraţiile vamale, astfel că în mod legal au fost stabilite drepturile de import.
În susţinerea argumentului referitor la aplicabilitatea noţiunilor de eroare şi act deliberat, pârâta face trimitere la Cauza C-468/03 judecată de Curtea Europeană de Justiţie privind emiterea unei hotărâri preliminare cu referire la rambursarea taxelor vamale de import plătite pentru comisioanele de cumpărare incluse eronat în valoare în vamă a mărfurilor.
În opinia pârâtei, o hotărâre luată în temeiul art. 236 din Codul Vamal Comunitar nu poate fi extinsă, în mod automat, asupra tuturor celorlalte speţe, circumstanţial diferite, în care declarantul este în eroare, situaţie care nu este compatibilă cu obiectivul protejării resurselor proprii ale Uniunii Europene.
Nerespectarea aplicării legislaţiei în materie de încadrare tarifară şi a obligaţiei ce îi incumbă cu privire la depunerea tuturor documentelor esenţiale şi necesare, nu poate fi considerată omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere, iar în susţinerea argumentelor sale, reclamanta a citat selectiv din diverse cauze ale Curţii Europene de Justiţie fragmente de text pe care le consideră relevante pentru realizarea intereselor proprii, fără a avea în vedere că circumstanţele la care se raportează sunt diferite faţă de cele ale cauzei deduse judecăţii.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 6784 din 28 noiembrie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada 21 mai 2009 - 08 octombrie 2009, S.C. R.L. S.R.L., comisionar în vamă, în numele şi pe seama reclamantei, a depus la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa declaraţiile vamale nr. I 6961 din 21 mai 2009, nr. I 9063 din 23 iulie 2009, nr. I 9455 din 14 august 2009 şi nr. I 10483 din 08 octombrie 2009, însoţite de documentaţia aferentă (facturi comerciale şi liste ale încărcăturii) privind importul unor echipamente industriale, respectiv "turnuri din oţel pentru turbine eoliene, cu kit de instalare şi scări exterioare".
Declaraţiile vamale au fost însoţite de facturile nr. CXGJG09-I-04S din 25 august 2009, nr. CXGJG09-I-01-S din 26 martie 2009, nr. CXGJG09-I-02S din 25 mai 2009, nr. CXGJG09-I-03-S din 20 iunie 2009 emise de C.S.C.L.C. pentru reclamantă.
Comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a stabilit încadrarea tarifară pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de către reclamantă, ca titular al operaţiunilor de import, la codul tarifar 8503 00 99 din Nomenclatura Combinată statuată prin Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cod tarifar căruia îi corespunde o taxă vamală de 2,7%.
În baza celor declarate de către reclamantă prin declaraţiile vamale de import şi documentele ataşate în dovedire, autoritatea vamală a stabilit taxe vamale în cuantum total de 3.190.466 RON.
Documentele prezentate în susţinerea declaraţiilor vamale nu conţin indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă a încadrării tarifare la codul 8503 00 99.
Prin adresa nr. 56 din 11 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat autorităţii vamale restituirea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declaraţiile vamale în cauză, susţinând că marfa ce a făcut obiectul importului a fost eronat încadrată la codul 8503 00 99.
Reclamanta a solicitat, prin S.C. E.L. S.R.L., rambursarea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declaraţiile vamale în cauză formulând trei cereri în acest sens, în acord cu dispoziţiile art. 237 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
În urma controlului declaraţiilor vamale de import s-a constatat că acestea nu sunt invalidate, motiv pentru care autoritatea vamală a emis Procesul-verbal de control nr. 875 din 15 februarie 2011 prin care a fost respinsă solicitarea de rambursare, întrucât nu era îndeplinită condiţia legală esenţială pentru remiterea drepturilor de import stabilite în cauză, respectiv invalidarea declaraţiilor vamale de import depuse în cauză.
Reclamanta, prin S.C. E.L. S.R.L., cu adresa nr. 100/21 februarie 2011, înregistrată la organul vamal, a înaintat autorităţii vamale a patra cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declaraţiile vamale în cauză, conform prevederilor art. 878 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, solicitând rambursarea în acord cu dispoziţiile art. 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
În urma controlului efectuat asupra declaraţiilor vamale în cauză, prin coroborarea prevederilor menţionate ale Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 cu dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. a rezultat că termenele până la care era îndreptăţită reclamanta să solicite rambursarea drepturilor de import erau următoarele: 21 mai 2010 corespunzător declaraţiei vamale de import I 6961 din 21 mai 2009; 23 iulie 2010 corespunzător declaraţiei vamale de import I 9063 din 23 iulie 2009; 14 august 2010 corespunzător declaraţiei vamale de import I 9455 din 14 august 2009; 08 octombrie 2010 corespunzător declaraţiei vamale de import I 10483 din 08 octombrie 2009.
Astfel, organul de control vamal a emis Procesul verbal de control nr. 1709/07 martie 2011, prin care a constatat că, în raport de data liberului de vamă pentru bunurile corespunzătoare fiecărei declaraţii vamale de import, cererea de rambursare nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 239 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Proceselor verbale de control nr. 875 din 15 februarie 2011 şi nr. 1709 din 07 martie 2011, înregistrată la sediul autorităţii vamale sub nr. 2538 din 16 martie 2011, iar prin Decizia nr. 2538 din 24 martie 2011 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu adresa F.N. din 15 martie 2011, înregistrată la sediul autorităţii vamale sub nr. 2539 din 16 martie 2011, reclamanta a formulat o altă cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declaraţiile vamale în cauză, solicitând rambursarea în acord cu dispoziţiile art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care a fost soluţionată de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale prin Decizia nr. 2.539 din 17 mai 2011, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie, solicitând anularea actului administrativ şi rambursarea sumei de 3.190.466 RON, reprezentând taxe vamale plătite la depunerea declaraţiilor vamale de import în cauză, iar prin Decizia nr. 5.831 din 12 iulie 2011, atacată în prezenta cauză, autoritatea vamală a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Prin instanţă a împărtăşit soluţia autorităţii vamale, reţinând, următoarele:
Reclamanta a pus la dispoziţia autorităţii vamale documentele deţinute şi însuşite la momentul declarării mărfurilor, fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informaţiilor înscrise în declaraţiile vamale, exactitatea şi integralitatea elementelor înscrise în declaraţiile vamale şi autenticitatea documentelor anexate la acestea, astfel că în mod legal au fost stabilite drepturile de import.
Nerespectarea de către reclamantă a aplicării legislaţiei în materie de încadrare tarifară şi a obligaţiei ce îi revine cu privire la depunerea tuturor documentelor necesare, nu poate fi considerată omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere.
Exonerarea de răspundere intervine în cazul forţei majore sau al cazului fortuit care ar fi condus la imposibilitatea reclamantei de a pune la dispoziţia organului de control, la momentul depunerii declaraţiilor vamale, a tuturor documentelor strict necesare unei încadrări corecte a mărfurilor, or, prin adresa nr. 257 din 09 mai 2011 reclamanta a comunicat autorităţii vamale că la acel moment, nu deţinea alte documente în plus faţă de cele anexate declaraţiilor vamale de import.
De asemenea, prin adresa nr. 412 din 05 mai 2011, comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a menţionat că încadrarea tarifară utilizată în momentul declarării este cea corespunzătoare mărfurilor prezentate în vamă.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că la momentul înregistrării declaraţiilor vamale de import, reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte caracteristicile fizice şi tehnice ale mărfii, care să conducă la o anumită încadrare tarifară. În aceste condiţii, la soluţionarea cererilor de rambursare, organul vamal a avut în vedere exclusiv conduita adoptată de reclamantă în declararea la import a mărfii, privită ca o acţiune deliberată, conform art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.
Declararea mărfurilor, în condiţiile în care nu erau deţinute documentele necesare unei încadrări tarifare corecte, a fost o acţiune deliberată, conştientă, efectuată în lipsa oricărei constrângeri exterioare a reclamantei, cu atât mai mult cu cât obligaţia de a asigura corectitudinea informaţiilor înscrise în declaraţiile vamale de import revine acesteia.
3. Recursul formulat de reclamanta G.E.I.I.W. Sucursala România împotriva Sentinţei nr. 6784 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 a cărui potenţială nerespectare datorate unei erori poate fi sancţionată cu amendă conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006 şi nu prin nerestituirea taxei nedatorate.
Judecătorul fondului a considerat că s-a produs o încălcare a art. 199 alin. (1) din Regulament şi a art. 218 alin. (1) lit. d) din Codul Vamal Comunitar, prin nedepunerea documentaţiei relevante pentru încadrarea tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentaţii insuficiente şi că această presupusă încălcare trebuie considerată ca o acţiune deliberată în sensul art. 286 din Codul Vamal European, justificând astfel refuzul de rambursare a taxei nedatorate în baza art. 286 din Codul Vamal European.
Raţionamentul este greşit, deoarece nu se poate considera că reclamanta a încălcat în mod deliberat art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 şi art. 218 alin. (1) lit. d) din Codul Vamal Comunitar prin nedepunerea documentaţiei relevante pentru încadrarea tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentaţii insuficiente, ştiind că această conduită va duce la plata unei taxe mai mari.
Recurenta-reclamantă a respectat prevederile sus-menţionate, a pus cu bună-credinţă la dispoziţia autorităţii vamale documentaţia şi informaţiile deţinute şi a semnalat eroarea de încadrare tarifară imediat ce a fost depistată.
Potrivit dovezilor depuse (inclusiv BITO), intimata ar fi putut stabili dincolo de orice dubiu încadrarea tarifară corectă.
Deşi BITO nu are caracter retroactiv, se poate raţiona în sensul că dacă acesta era corect la o anumită dată (pentru bunuri identice importate în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord) şi tariful nu a fost modificat între data iniţială şi data la care a fost prezentat în România, atunci BITO trebuia să fie considerat corect şi în România la data anterioară respectivă.
Deşi BITO are forţă juridică numai pentru agentul economic care a solicitat-o, reflectă totuşi punctul de vedere oficial al autorităţilor vamale dintr-un stat membru asupra clasificării tarifare a bunului.
Sancţiunea pentru depunerea unei declaraţii vamale care conţine date eronate privind încadrarea tarifară a lucrărilor sau mărfurilor este amenda, conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006.
3.2. Toate condiţiile de rambursare prevăzute la art. 236 din Codul Vamal European sunt întrunite în lipsa "acţiunii deliberate" a recurentei-reclamante.
Recurenta nu putea să acţioneze "deliberat", deoarece nu există intenţia de a acţiona în mod fraudulos pentru a obţine un beneficiu.
Taxele vamale nu erau datorate legal la data efectuării plăţii, ceea ce presupune existenţa unei erori.
În acest sens, recurenta indică jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg.
3.3. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra susţinerilor privind art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European.
Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European a fost respinsă în mod nejustificat de către intimată, iar judecătorul fondului nu s-a referit în niciun mod la acest motiv invocat în acţiunea introductivă.
4. Apărările formulate de intimatele-pârâte
Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se invocă faptul că din cuprinsul documentelor prezentate în susţinerea declaraţiilor vamale şi modul în care au fost completate acestea, nu există indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă a încadrării tarifare.
Buletinul de Informaţii Tarifare Obligatorii (BITO) este emis în data de 22 octombrie 2009, ulterior declarării mărfurilor în cauză.
Recurenta-reclamantă nu are dreptul la rambursarea taxelor vamale, iar obligaţia de a asigura corectitudinea informaţiilor înscrise în declaraţiile vamale de import incumbă acesteia.
5. Recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curţii Europene de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare în legătură cu interpretarea art. 199 şi art. 236 din Regulamentul (CE) nr. 29132/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Recurenta a propus ca următoarele întrebări să fie adresate Curţii:
a) Depunerea neintenţionată a unei documentaţii insuficiente poate fi interpretată ca o încălcare a art. 199 din Codul Vamal Comunitar, având ca efect decăderea din dreptul de a beneficia de rambursarea taxelor vamale în condiţiile art. 236 paragraful (1) alin. (1) din Codul Vamal Comunitar?
b) Decizia de a depune o declaraţie vamală reprezintă prin ea însăşi o acţiune deliberată în sensul art. 236 paragraful (1) alin. (3) din Codul Vamal Comunitar susceptibilă de a împiedica orice rambursare în situaţia în care declaraţia conţine neintenţionat informaţii incorecte?
c) Este necesar ca administraţia vamală şi/sau instanţa naţională sesizată cu o cerere de rambursare întemeiată pe art. 236 paragraful (1) alin. (1) din Codul Vamal Comunitar, fundamentată pe incorecta clasificare a produsului importat, să procedeze la o reexaminare detaliată a corectitudinii clasificării vamale sau este suficient ca administraţia vamală/instanţa de judecată să plece de la prezumţia că reclamantul nu a demonstrat motivele pentru care o astfel de reexaminare ar putea avea loc?
Recurenta-reclamantă consideră că sunt îndeplinite prevederile art. 267(B) TFU.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1.1. Din cuprinsul Deciziei nr. 5.831 din 12 iulie 2011 a cărei anulare s-a cerut în prezentul dosar, rezultă că nu s-a dispus şi nu a fost efectuat control fizic asupra mărfurilor declarate, în urma căruia să se fi constatat caracteristici fizice, tehnice, etc., care să contravină caracteristicilor ce conduc la încadrarea mărfurilor la codul tarifar 85 martie 00.99 (fila 2).
S-a mai constatat că, şi în ipoteza în care ar fi corect codul tarifar propus de declarant ulterior obţinerii liberului de vamă, nu sunt îndeplinite integral condiţiile stipulate la art. 236 din Codul Vamal Comunitar. S-a imputat societăţii contestatoare faptul că a acţionat deliberat şi nu este o eroare de declarare.
La rândul său, instanţa de fond, preluând concluziile autorităţii vamale, a reţinut faptul că nu s-a demonstrat că încadrarea tarifară corectă este 73 august 20.00, în loc de 8503.
În plus, instanţa de fond a apreciat şi că reclamanta nu a respectat prevederile art. 236 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, pentru a putea beneficia de restituire.
1.2. Înalta Curte reţine că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, instanţa de fond nu a putut stabili dacă încadrarea tarifară corectă este cea pretinsă de reclamantă.
Din actele dosarului, rezultă că mărfurile nu au fost analizate fizic. Instanţa de fond nu a motivat aspectul inaplicabilităţii încadrării tarifare 73 august 20.00, preluând doar constatări ale autorităţii vamale, nedovedite.
Opinia specialistului depusă la dosar a fost ignorată de către judecătorul fondului şi nu s-a arătat în niciun mod dacă concluziile sunt sau nu pertinente şi care a fost motivul îndepărtării acestora.
1.3. Faţă de acestea, instanţa de recurs consideră că era utilă efectuarea unei expertize de specialitate, de către un expert desemnat care să poată analiza şi fizic mărfurile în discuţie, alături de documentele prezentate de părţi.
Ulterior, după ce se stabileşte cu exactitate dacă mărfurile puteau fi încadrate la poziţia 73 august 20.00 se va analiza şi respectarea dispoziţiilor art. 236 din Codul Vamal Comunitar, precum şi utilitatea şi pertinenţa cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de reclamantă.
2. Faţă de acestea, constatând îndeplinite prevederile art. 3041 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.E.I.I.N.C.W. Sucursala România împotriva Sentinţei nr. 6784 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5492/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5495/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
