ICCJ. Decizia nr. 5507/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5507/2013
Dosar nr. 864/39/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta P. (A.) E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti, obligarea acesteia la eliberarea Diplomei de licenţă în Psihologie şi a suplimentului la diplomă, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii solicitate şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat, în esenţă, că în perioada 2006 - 2009 a absolvit cursurile Facultăţii de Psihologie - Pedagogie Braşov, din cadrul Universităţii "S.H.", iar în luna iulie 2009 a promovat examenul de licenţă şi, ca urmare, i-a fost eliberată adeverinţa din 25 iulie 2009, care atestă titlul de licenţiat în psihologie.
Prin Sentinţa nr. 26 din 26 ianuarie 2012 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în garanţie, invocată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca nefondată,
- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta P. (A.) E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea “S.H." Bucureşti, chemat în garanţie fiind Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti,
- a obligat pârâta Universitatea "S.H." să elibereze reclamantei Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,
- a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca prematură,
- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată,
- a admis, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti,
- a obligat chemata în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă şi a suplimentului la diplomă,
- a respins cererea de obligare a chematei în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti la plata daunelor cominatorii, ca prematură,
- a obligat chemata în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să plătească pârâtei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în garanţie, invocată prin întâmpinare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este nefondată, în raport de faptul că obiectul cererii de chemare în garanţie, pretenţia concretă a reclamantului, este de obligare a chematului în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere începând cu a 10 zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii şi la plata cheltuielilor de judecată, precum şi de faptul că nu există niciun element din care să rezulte că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti ar fi realizat prestaţia pretinsă prin cererea de chemare în garanţie, după învestirea instanţei.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta P. (A.) E. a absolvit cursurile facultăţii de Psihologie - Pedagogie, specializarea Psihologie din cadrul Universităţii "S.H.", promoţia 2009, forma de învăţământ ID, că în sesiunea iulie 2009 a absolvit examenul de licenţă şi pârâta i-a eliberat adeverinţa din 25 iulie 2009, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni, conform art. 38 din Ordinul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior şi, prin urmare, pârâta Universitatea “S.H." Bucureşti avea obligaţia de a elibera reclamantei actele de studii şi suplimentul la aceste acte în termen de 12 luni de la absolvirea examenului de licenţă, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, cu toate că reclamanta a solicitat eliberarea lor.
Instanţa a apreciat că apărarea chematei în garanţie, întemeiată pe faptul că Universitatea “S.H." Bucureşti nu este îndreptăţită să elibereze diplome decât pentru absolvenţii programelor de studii şi forme de învăţământ acreditate, nu poate fi reţinută de instanţă ca fiind întemeiată.
Astfel, instanţa a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei Universitatea "S.H." de a elibera reclamantei Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere şi a sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acordarea despăgubirilor şi aplicarea amenzii are ca premisă culpa autorităţii publice pentru neexecutarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească. Cum executarea hotărârii în termenul stabilit de instanţă depinde de emiterea avizelor de către chematul în garanţie, dar şi de activitatea societăţii autorizate să tipărească formularele tipizate, nu există niciun element care să indice că pârâta Universitatea “S.H." Bucureşti nu-şi va îndeplini obligaţia şi care să justifice obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere şi a sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Apreciind că dreptul reclamantei cu privire la acest capăt de cerere nu este actual, instanţa l-a respins ca prematur, iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei, instanţa a obligat-o să plătească reclamantei suma de 8,30 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar mobil.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa a reţinut că refuzul chematei în garanţie de a aviza numărul necesar de tipizate solicitat de pârâtă apare ca un refuz nejustificat, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, manifestat prin exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea drepturilor acordate prin lege şi normele de acreditare pârâtei.
În consecinţă, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea chematului în garanţie la plata daunelor cominatorii a fost respins ca prematur, instanţa apreciind că nu există niciun element care cu suficientă previzibilitate să conducă la concluzia că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu-şi va îndeplini obligaţia în termenul prevăzut de lege.
În temeiul art. 274 şi 60 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să plătească pârâtei Universitatea "S.H." Bucureşti, suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată, cu care a căzut în pretenţii faţă de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă şi a altor acte de studii reclamantei, care este absolventă a Facultăţii de Psihologie - Pedagogie Braşov, din cadrul Universităţii "S.H.", promoţia 2009, forma de învăţământ ID.
În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
În cauza de faţă, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul litigiu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Botoşani, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) împotriva Sentinţei nr. 26 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5495/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5508/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
