ICCJ. Decizia nr. 5539/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5539/2013
Dosar nr. 12811/2/2010
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 28 decembrie 2010, reclamanta Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat anularea dispoziţiilor art. I pct. 108 din Ordinul comun nr. 1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru stabilirea cuantumului taxei de evaluare datorată de medicii de familie pentru efectuarea vizitei de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că parcurgerea procedurii de evaluare este o condiţie esenţială prevăzută de art. 244 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pentru ca furnizorii de servicii medicale să poată contracta cu casele de asigurări de sănătate, iar obligaţia de a plăti taxa de evaluare de 1.000 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul urban, respectiv de 260 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul rural, a fost stabilită în mod nelegal prin ordinul contestat, cu încălcarea principiilor legalităţii, oportunităţii, a drepturilor şi intereselor medicilor de familie.
În raport cu standardele de evaluare, de timpul şi de resursele alocate pentru evaluarea fiecărei categorii în parte, s-a învederat că sunt disproporţionate, arbitrare şi discriminatorii costurile impuse prin această taxă de evaluare, care nu este legal fundamentată.
Reclamanta a susţinut de asemenea că, măsurile impuse prin ordinul comun atacat aduc atingere principiului liberei concurenţe între furnizorii care încheie contracte de asigurări cu casele de asigurări cu casele de asigurări de sănătate, principiu prevăzut de art. 208 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 95/2006.
Pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au invocat excepţiile privind netimbrarea acţiunii, lipsa calităţii procesuale active, lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi lipsa de interes pentru promovarea acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4662 din 5 iulie 2011, prin care a respins ca neîntemeiate atât excepţiile invocate de pârâţi, cât şi acţiunea formulată de reclamantă.
Excepţia netimbrării a fost respinsă, constatându-se că la data de 3 mai 2011, a fost îndeplinită obligaţia legală de plată a taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă, cu motivarea că, federaţia reclamantă a formulat acţiunea în calitate de organism social, care, potrivit propriului statut, are ca obiect de activitate şi reprezentarea, promovarea, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane fizice sau juridice, precum şi activarea pentru deplina libertate de acţiune a membrilor săi în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii acestora, promovarea concurenţei loiale în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii săi.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a fost respinsă faţă de precizarea reclamantei că acţiunea a fost formulată în nume propriu şi nu în calitate de reprezentant.
Excepţia lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că s-a invocat vătămarea drepturilor şi intereselor membrilor federaţiei reclamante, iar existenţa acestei vătămări este o problemă de fond.
Pe fondul pricinii, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că, Ordinul comun nr. 1165/691/2010 al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu a fost emis cu exces de putere, prin depăşirea competenţelor legale, fiind justificat prin aspecte concrete şi obiective.
Astfel, s-a reţinut că, pentru stabilirea taxei de evaluare au fost avute în vedere următoarele elemente: timpul necesar pentru înregistrarea cererilor, prelucrarea acestora, întocmirea dosarului de evaluare, punerea la dispoziţia furnizorului a criteriilor şi standardelor de evaluare, consultanţă, corespondenţă cu acesta, cheltuieli materiale, timpul necesar pentru elaborarea, întocmirea documentelor şi actelor necesare pentru efectuarea vizitei de evaluare, stabilirea datei, analizarea şi verificarea la sediu/punct de lucru al furnizorului a îndeplinirii criteriilor şi standardelor de evaluare, consilierea acestora, consultanţă în ce priveşte completarea chestionarelor şi întocmirea proceselor-verbale, cheltuieli de deplasare, stabilirea programului de lucru privind întrunirea Comisiei de Evaluare a Cabinetelor Medicale şi/sau Subcomisiei Naţionale, analizarea documentelor, emiterea hotărârilor, transmiterea lor către furnizori, analizarea corespondenţei primite de comisie şi emiterea de răspunsuri pentru îndrumare şi consultanţă participanţilor.
Faţă de toate aceste elemente care justifică stabilirea taxei de evaluare, instanţa de fond a constatat că, prevederile art. I pct. 108 din ordinul atacat nu contravin Constituţiei României, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi celorlalte acte normative indicate în motivarea acţiunii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării dispoziţiilor art. 1 pct. 108 din Ordinul comun nr. 1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Recurenta a susţinut că îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a taxei de evaluare impusă medicilor de familie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină de familie se desprinde tocmai din economia întregului act normativ, raportat şi la prevederile art. 3 din C. fisc. care reglementează regimul taxelor şi impozitelor după principiile neutralităţii măsurilor fiscale, certitudinii impunerii, echităţii fiscale la nivelul persoanelor fizice şi eficienţei impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal.
Din acest motiv, s-a arătat că, la stabilirea taxelor trebuie să se aibă în vedere criterii de proporţionalitate în raport cu măsurile care atrag stabilirea obligaţiilor fiscale, limitarea arbitrariului şi a abuzului din partea instituţiilor care le stabilesc.
Chiar în prezenţa unui referat de aprobare comun al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, recurenta-reclamantă a susţinut că este greu de justificat taxa de evaluare stabilită în sarcina fiecărui furnizor de servicii medicale aflate în relaţii contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
În raport cu standardele de evaluare, cu timpul şi cu resursele alocate pentru evaluarea fiecărei categorii în parte, s-a considerat că taxa este disproporţionată, arbitrară şi discriminatorie, nefiind fundamentată.
În condiţiile în care taxa de evaluare este un venit la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, gestionat şi administrat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, recurenta a învederat că, rigoarea şi justificarea intervenţiei normative trebuia analizată şi sub aspectul interesului direct manifestat de autoritatea emitentă şi al puterii sale discreţionare, care beneficiază de un procent de 30% din sumele colectate.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că prin ordinul contestat au fost încălcate prevederile constituţionale, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Legii nr. 95/2006, care obligă autorităţile publice la luarea măsurilor în concordanţă cu drepturile şi interesele asiguraţilor pentru a nu se determina disfuncţionalităţi ale sistemului sanitar prin taxe, care deşi au fost diferenţiate pe categorii de furnizori, nu au fost stabilite proporţional cu activitatea şi eforturile depuse pentru parcurgerea procedurii de evaluare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Ordinul comun nr. 1165/691/2010 al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost emis în baza art. 244 alin. 6 şi alin. (61) din Legea nr. 95/2006, care prevăd că, metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la nivel naţional şi se aprobă prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Agricultură de Sănătate, iar prin metodologia astfel aprobată se stabileşte şi cuantumul taxei de evaluare pe care au obligaţia să o plătească furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente în vederea realizării procesului de evaluare.
Recurenta-reclamantă a contestat legalitatea Ordinului comun nr. 1165/691/2010 numai în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 108 pentru modalitatea de stabilire a cuantumului taxei de evaluare, în sumă de 1.000 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul urban, respectiv 250 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul rural.
Cu privire la determinarea cuantumului taxei de evaluare pentru procedura de evaluare, recurenta-reclamantă a invocat neîntemeiat încălcarea principiilor fiscalităţii prevăzute de art. 3 din C. fisc., dat fiind că, taxa respectivă, deşi se constituie ca venituri proprii la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 256 din Legea nr. 95/2006, nu intră în sfera de cuprindere a Codului fiscal, aplicabilă numai pentru acele venituri ale Fondului naţional unic care sunt creanţe bugetare şi care sunt reglementate expres în art. 2 din C. fisc.
Un alt argument juridic în acest sens este prevederea din art. 244 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, potrivit căreia, veniturile obţinute din încasarea taxei de evaluare sunt destinate pentru suportarea finanţării activităţii desfăşurate în vederea evaluării.
Faţă de destinaţia prevăzută expres în lege pentru sumele obţinute din încasarea taxei de evaluare, se dovedeşte a fi nefondată şi susţinerea din recurs privind interesul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în dubla sa calitate de autoritate emitentă şi de administrator al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de a reglementa colectarea unor venituri suplimentare.
De asemenea, este nefondată susţinerea recurentei privind lipsa unei justificări obiective pentru cuantumul taxei de evaluare datorate de medicii de familie, constatându-se că ordinul contestat a fost elaborat în baza unui referat de aprobare, care cuprinde necesitatea intervenţiei normative, principiile de bază, finalitatea reglementării propuse şi efectele acesteia.
În consecinţă, adoptarea acestui act normativ a fost justificată în mod obiectiv de un scop legitim, în considerarea unui interes major, respectiv pentru asigurarea unor servicii medicale de bună calitate persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (61) din Legea nr. 95/2006.
Sunt lipsite de temei şi susţinerile din recurs privind caracterul disproporţionat, arbitrar şi discriminatoriu al taxei de evaluare, dat fiind că, aceasta a fost stabilită diferenţiat pe categorii de furnizori de servicii medicale, fiind datorată o dată la 2 ani şi numai în condiţiile în care furnizorul doreşte să-şi desfăşoare activitatea în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
De altfel, recurenta-reclamantă a confirmat că taxa de evaluare a fost stabilită în mod diferenţiat pe categorii de furnizorii, ceea ce exclude existenţa unei acţiuni de discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca diferenţă de tratament, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Caracterul disproporţionat şi arbitrar al cuantumului taxei de evaluare datorate de medicii de familie nu poate fi reţinut în condiţiile în care este necontestat faptul că şi în cazul celorlalte categorii de furnizori servicii medicale cuantumul taxei a fost stabilit prin aplicarea aceloraşi criterii legate de activitatea propriu-zisă de evaluare şi de operaţiunile concrete pe care aceasta le impune.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Federaţia Naţională a patronatelor Medicilor de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie împotriva Sentinţei civile nr. 4662 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 285/2013. Contencios → |
|---|
