ICCJ. Decizia nr. 5581/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5581/2013
Dosar nr. 8763/2/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 octombrie 2011, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând anularea încheierii nr. V din 91 din din 23 septembrie 2011 şi a măsurii nr. 13 din decizia nr. 10/V din 29 iulie 2011, ambele acte administrative emise de Departamentul V al pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin măsura dispusă, pârâta a stabilit că în perioada 1 martie - 30 iunie 2010, au fost plătite pentru funcţiile de directori coordonatori ai organismelor intermediare regionale pentru programul operaţional sectorial vizând dezvoltarea resurselor umane (OIPOSDRU) sume fără temei legal.
De asemenea, s-a dispus evidenţierea în contabilitate a acelor sume, luarea măsurilor de recuperare, precum şi extinderea verificărilor în vederea identificării sumelor plătite nelegal în acelaşi domeniu la nivelul fiecărei structuri din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului.
Reclamantul a arătat că prin plata drepturilor salariale încasate de directorii coordonatori menţinuţi în funcţie nu a fost creat niciun prejudiciu, întrucât aceleaşi sume ar fi fost încasate şi de directorii executivi care ar fi revenit în funcţiile de conducere deţinute anterior.
Prin Sentinţa civilă nr. 220 din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că începând cu data de 1 martie 2010, la nivelul ministerului reclamant s-a dispus încetarea contractelor de management ale directorilor coordonatori ai OIPOSDRU pentru 6 dintre cele 8 regiuni de dezvoltare, urmare a punerii în aplicare a Deciziei nr. 1.629 din 3 decembrie 2010 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
În acest sens, au fost emise iniţial Ordinele ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 181 şi nr. 186 din 26 februarie 2010, ale căror prevederi au fost însă amânate la aplicare până la data intrării în vigoare a dispoziţiilor cuprinse în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999, aflat în dezbatere parlamentară, în care sens reclamantul a emis Ordinul nr. 189 din din 27 februarie 2010.
În consecinţă, a reţinut instanţa de fond, pentru perioada 1 martie - 30 iunie 2010 s-au acordat salarii directorilor coordonatori OIPOSDRU, care au fost menţinuţi în funcţie, deşi nu mai exista o bază legală.
În acelaşi mod, la Inspecţia Muncii, deşi a fost emis Ordinul nr. 116 din 4 februarie 2010, aplicarea măsurii dispuse, privind revenirea la funcţiile publice de conducere de inspector şef şi manager şef adjunct a fost amânată, fiind menţinuţi în funcţii directorii coordonatori şi coordonatori adjuncţi, în pofida avizului negativ al compartimentului de specialitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (fost Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că instanţa de fond nu a luat în considerare lipsa cadrului legal privind situaţia efectivă şi modul de plată al persoanelor pentru care au încetat contractele de management şi, de asemenea, a constatat în mod eronat că inexistenţa unui prejudiciu prin achitarea drepturilor salariale nu determină netemeinicia măsurii dispuse, de stabilire, evidenţiere şi recuperare a acelor sume de bani.
Reclamantul a criticat sentinţa şi cu privire la neindicarea în procesul-verbal de constatare a valorii estimative a consecinţelor neaplicării ordinelor iniţiale.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că prevederile O.U.G. nr. 105/2009, în baza cărora au fost încheiate contractele de management ale directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010, aceste dispoziţii încetându-şi efectele la 27 februarie 2010, la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie.
Iniţial, în raport de împrejurarea încetării de drept a contractelor de management, reclamantul a emis ordine în acest sens, pe care însă nu le-a pus în aplicare, directorii OIPOSDRU ocupând în continuare funcţiile de conducere, pentru care, în perioada 1 martie - 30 iunie 2010 au primit drepturi salariale fără bază legală.
În aceste condiţii, măsura dispusă prin actul administrativ atacat, prin care s-a decis stabilirea, evidenţierea în contabilitate şi recuperarea sumelor achitate nelegal cu titlu de drepturi salariale, a fost în mod justificat menţinută prin sentinţa atacată, criticile formulate nefiind întemeiate.
Curtea nu poate primi nici motivul de recurs vizând inexistenţa prejudiciului şi respectiv, neindicarea valorii estimative a consecinţelor neaplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.629/2009, întrucât, situaţia personalului fiind diferită de la judeţ la judeţ şi de la o regiune de dezvoltare la alta, urmează ca, în aplicarea măsurii contestate, conducerea ministerului reclamant, respectiv a fiecărei structuri aflate în subordinea acestuia să stabilească sumele plătite fără temei legal.
În consecinţă, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (fost Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale) împotriva Sentinţei nr. 220 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5579/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5584/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
