ICCJ. Decizia nr. 5663/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5663/2013
Dosar nr. 370/35/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iunie 2011, reclamanta Asociaţia de proprietari de Terenuri „C.A.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.”, anularea hotărârii Comisiei de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor prin care s-a dispus atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice de pe Fondul cinegetic nr. F1. denumit „P. " din judeţul Bihor, în favoarea Asociaţiei de Proprietari de Terenuri „A.C.N." din judeţul Bihor care a propus ca gestionar al fondului mai sus menţionat pe Asociaţia de Vânătoare „C.H.” din jud. Bihor.
În motivarea acţiunii s-a arătat că s-a desfăşurat în cadrul Ministerului Mediului atribuirea unor fonduri vânătoare, fiind necesară astfel înfiinţarea unei asociaţii de proprietari de terenuri care să solicite atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice.
A arătat reclamanta că atribuirile sunt reglementate de Ordinul nr. 1221/2010 a Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice modificat prin Ordinul nr. 2265/2010, iar criteriul determinant îl reprezintă suprafaţa de teren deţinută.
A mai susţinut că Asociaţia de Proprietari de Terenuri ,,A.C.N.” Bihor a viciat rezultatul atribuirii dreptului de gestionare a faunei cinegetice prezentând o situaţie nereală a suprafeţelor de terenuri deţinute, creând astfel prejudicii celorlalte asociaţii de proprietari, respectiv diferitelor asociaţii de vânătoare concurente, prin includerea pe listă a unor proprietari care nu şi-au dat acordul, sau care sunt decedaţi şi prin includerea unor suprafeţe de teren aparţinând SC P.A. SA.
Prin completarea şi extinderea de acţiune, reclamanta a solicitat citarea în cauză în calitate de pârâtă şi a Asociaţiei de Vânătoare „C.H.” Salonta, asociaţie în favoarea căreia s-a dispus atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice de pe Fondul cinegetic nr. F1. „P.” din judeţul Bihor, în baza propunerii pârâtei de rândul 2 - depuse la dosarul constituit în baza prevederilor Legii nr. 407/2006 şi a Regulamentului nr. 1221 din 11 august 2010.
A solicitat, totodată, şi anularea tuturor actelor subsecvente, care s-au încheiat în baza hotărârii de atribuire directă şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei de rând 1 să emită o hotărâre de atribuire directă a fondului cinegetic nr. F1. „P.” în favoarea Asociaţiei de Vânătoare „F.A.”, asociaţie propusă de reclamantă.
A arătat, totodată, faptul ca înţelege sa se judece in continuare atât cu parata de rândul 1 - emitenta Hotărârii atacate, cât şi cu pârâta de rândul 2, care are calitate procesuala pasivă atât în baza Statutului sau de constituire (aceasta asociaţie de proprietăţi având ca scop principal propunerea gestionarului fondurilor cinegetice în cuprinsul cărora membrii asociaţi deţin în proprietate terenuri, gestionar cu care administratorul fondului cinegetic va putea încheia un contract de gestionare conform Legii nr. 407/2006 rep. şi a Regulamentului din 11 august 2010 privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice), cât şi a Legii nr. 407/2006 şi a regulamentului nr. 1221/2010.
A susţinut că în lipsa constituirii unei asociaţii a proprietarilor de terenuri care sa îndeplinească condiţiile necesare pentru a putea propune un gestionar al fondului cinegetic, nu se poate vorbi despre existenta unui raport juridic direct dintre administratorul fondului de vânătoare (pârâta de rândul 1) şi gestionarul fondului, care este un simplu „împuternicit” al proprietarilor de teren forestier.
A apreciat că în măsura in care una dintre cele doua entităţi juridice - Asociaţia de Proprietari sau Asociata de Vânătoare - nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 407/2006 şi regulamentul nr. 1221/2010 sau obţin vreun drept de atribuire directa prin fraudarea legii ori prin prezentarea unor documente necorespunzătoare cu realitatea, hotărârea de atribuire va fi nelegala.
Prin întâmpinare, pârâta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.” Salonta a solicitat respingerea acţiunii.
A invocat pârâta excepţia lipsei legitimării procesuale active, respectiv a calităţii procesuale active a reclamantei, motivat de împrejurarea că dreptul de gestionare al Fondului de vânătoare nu aparţine unei asociaţii de proprietari de terenuri, ci Asociaţiei de Vânătoare, entitate juridica distincta iar atribuirea unui fond de vânătoare nu se face in favoarea unei asociaţii de proprietari.
Pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibila, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea, a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din C. proc. civ., înainte de a se adresa instanţei de judecată, persoana vătămată trebuie să parcurgă procedura plângerii prealabile, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Pe fond, a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.
Asupra excepţiilor invocate, reclamanta a solicitat respingerea acestora, arătând că atât practica judiciara, cât şi doctrina au stabilit faptul că interesul este legitim când se urmăreşte apărarea unui drept subiectiv recunoscut prin lege, iar în speţă, reclamanta este reprezentantul convenţional al persoanelor care deţin dreptul de proprietate asupra terenurilor cu destinaţia de fond cinegetic ce urmează a fi administrate/gestionate în baza unei hotărâri de atribuire pe care o consideră nelegală.
Având un interes direct în promovarea acţiunii şi dovedind totodată faptul că hotărârea a cărei anulare o solicită lezează în mod direct interesele sale, precum şi scopul pentru care reclamanta s-a constituit, aducând-o în imposibilitate de a-şi aduce la îndeplinire obiectivele propuse prin Statut şi Actul de Constituire, a apreciat că se impune şi respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active.
În dosarul conexat nr. 371/35/2011, reclamanta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia de proprietari de terenuri „A.C.N.”, suspendarea hotărârii Comisiei de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond, apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin completarea şi extinderea de acţiune, reclamanta a solicitat citarea în cauză în calitate de pârâtă şi a Asociaţiei de Vânătoare „C.H.” Salonta, asociaţie în favoarea căreia s-a dispus atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice de pe Fondul cinegetic nr. F1. „P." din judeţul Bihor, în baza propunerii pârâtei de rândul 2 - depuse la dosarul constituit în baza prevederilor Legii nr. 407/2006 şi a Regulamentului nr. 1221 din 11 august 2010.
Prin întâmpinările depuse la dosarul conexat, pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia de proprietari de terenuri „A.C.N.” au solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, arătând că aceasta nu întruneşte condiţiile stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Pârâta Asociaţia de proprietari de terenuri „A.C.N.” invocă, de asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamantei pentru aceleaşi aspecte arătate şi cu privire la acţiunea în anulare formulată de reclamantă.
Prin sentinţa nr. C2./CA - P.I. din data de 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor; s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.”, invocată de pârâta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.”, cu privire la acţiunea formulată şi cererea de suspendare şi s-a respins acţiunea şi cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.” în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor, Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.” şi Asociaţia de vânătoare „C.H.” ca fiind formulate de o parte fără interes în cauză; s-a respins cererea formulată de pârâta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.”, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţiile invocate, a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiata, având în vedere faptul că, potrivit anexei 1 la procesul-verbal din 06 iunie 2011 s-a îndeplinit procedura prealabilă prin formularea contestaţiilor nr. C1./2011, C2./2011 şi C3./2011, respinse de către pârât.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei, a reţinut instanţa de fond că reclamanta Asociaţia de proprietari de terenuri „C.A.”, prin acţiune a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor să emită o hotărâre de atribuire directă a fondului cinegetic nr. F1. „P.” în favoarea Asociaţiei de vânătoare „F.A.”, situaţie în care rezultă în mod evident că interesul în cauză nu este al reclamantei, ci al Asociaţiei de vânătoare „F.A.”, care nu este parte în proces şi nu şi-a exprimat interesul de a participa în cauză.
S-a mai reţinut că deşi reclamanta a propus ca gestionar, în temeiul art. 31 alin. (1) din Ordinul nr. 1221/2010, pe Asociaţia de vânătoare „F.A.”, la procedura de atribuire participa asociaţia de vânătoare şi nu asociaţia de proprietari, deoarece conform art. 1 lit. k) şi art. 7 din Legea nr. 407/2006, asociaţia de vânătoare poate fi gestionar, şi nu asociaţia de proprietari.
În raport de dispoziţiile art. 1 lit. k) şi art. 7 din Legea nr. 407/2006, art. 1 lit. m), art. 7 şi art. 8 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, s-a constatat că interes personal în a cere anularea hotărârii de atribuire şi obligarea pârâtului de rând 1 să emită hotărârea de atribuire, are doar asociaţia de vânătoare ce a participat la atribuirea directă, respectiv Asociaţia de vânătoare F.A. şi nu asociaţia de apropritari care a propus-o, raportul juridic născându-se între pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor şi gestionar.
În fine, Curtea de Apel a constatat că, Asociaţia de vânătoare „F.A.”, nu şi-a manifestat interesul de a participa în cauză şi nici nu a făcut dovada că a împuternicit pe reclamantă să o reprezinte în cauză şi să formuleze acţiunea în numele ei, deoarece acest fapt nu rezultă nici din acţiune şi nici nu a fost depus un mandat special în acest sens la dosar.
Fiind respinsă acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără interes în cauză, instanţa nu a mai analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Asociaţia de proprietari de terenuri „A.C.N.”, invocată de aceasta, iar cheltuielile de judecată au fost respinse ca nedovedite.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.", criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.” a susţinut în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu justifică un interes în promovarea acţiunii.
Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că în opinia sa, interesul este justificat pe de o parte din calitatea sa de reprezentant al proprietarilor terenurilor pe care se află fonduri cinegetice iar pe de altă parte de calitatea sa de participant la procedura de atribuire directă a fondului de vânătoare.
În acelaşi sens, recurenta-reclamantă a susţinut că gestionarul fondului propus de aceasta nu poate sta în judecată ca o entitate de sine stătătoare, întrucât acest gestionar este în fapt un simplu împuternicit al proprietarilor de teren forestier - propus de aceştia pentru a le administra/gestiona fondul cinegetic.
În ceea ce priveşte folosul practic urmărit prin promovarea acţiunii, recurenta-reclamantă a arătat că acesta constă în intrarea în legalitate prin anularea unei hotărâri adoptate pe baza unor acte nelegale cu consecinţa directă de admitere a dosarului întocmit şi depus de aceasta sau continuarea procedurii de atribuire prin licitaţie publică conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 1221/2010.
Intimatul-pârât Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a formulat întâmpinare prin care a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă susţinând în esenţă că în mod corect s-a admis prin sentinţa atacată excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii formulată de reclamantă.
Intervenienta Asociaţia de Vânătoare F.A. a formulat o cerere de intervenţie în interesul recurentei-reclamant prin care a solicitat admiterea recursului declarat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. C2./CA/2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi pe cale de consecinţă casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În susţinerea cererii formulate, intervenienta a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu ar avea un interes direct în cauză pentru a ataca actul administrativ ce formează obiectul dosarului.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, obiectul acţiunii precizate formulate de recurenta-reclamantă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Asociaţia de Proprietari de Trenuri „A.C.N.” şi Asociaţia de Vânătoare „C.H.”, l-a constituit anularea hotărârii Comisiei de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului, prin care s-a dispus atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice de pe Fondul cinegetic nr. F1. denumit „P.” din judeţul Bihor, în favoarea Asociaţiei de Vânătoare „C.H.” Salonta, propusă de Asociaţia de Proprietari de Terenuri „A.C.N.” judeţul Bihor.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante potrivit cărora aceasta justifică un interes în promovarea acţiunii formulate, instanţa de control judiciar apreciază că, în mod corect, s-a reţinut prin sentinţa atacată lipsa interesului acesteia având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, recurenta-reclamantă solicitând anularea hotărârii de atribuire directă a fondului cinegetic nr. F1. „P.” şi a actelor subsecvente şi obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi a Schimbărilor Climatice la emiterea unei hotărâri de atribuire directă în favoarea Asociaţiei de Vânătoare „F.A.”, fiind evident că aceasta a acţionat în interesul acestei asociaţi de vânătoare care nu a fost parte în proces.
Astfel cum s-a statuat în doctrină, una din condiţiile de admisibilitate ale unei acţiuni civile este şi justificarea unui interes care a fost definit ca fiind folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv să fie legitim, să fie născut şi actual şi să fie personal şi direct adică folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să aparţină celui care recurge la acţiune.
Potrivit dispoziţiilor Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) atribuirea directă dreptului de gestionare se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în calitate de administrator, pentru: lit. a) gestionarul propus de proprietarii de terenuri, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 40/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acelaşi regulament, atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează dacă solicitantul dovedeşte îndeplinirea uneia din următoarele condiţii: a) este propus prin înscrisuri originale, de către un proprietar de terenuri sau de către o asociaţie de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedeşte deţinerea în proprietate a peste 50% din suprafaţa fondului cinegetic în cauză, pentru situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a).
Din perspectiva acestor prevederi legale cât şi a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care definesc persoana vătămată ca fiind orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond prin sentinţa atacată că interes personal în formularea unei acţiuni, având ca obiect anularea hotărârii de atribuire directă şi obligarea pârâtului de rang 1 să emită o nouă hotărâre de atribuire, are doar asociaţia de vânătoare care a participat la atribuirea directă, respectiv Asociaţia de Vânătoare „F.A.” şi nu recurenta-reclamantă care reprezintă asociaţia de proprietari care a propus-o.
Propunerea făcută de recurenta-reclamantă în ceea ce priveşte Asociaţia de vânătoare „F.A.” reprezintă în fapt doar una din condiţiile necesare conform prevederilor art. 3 din ordinul nr. 1221/2010, ceea ce nu îi conferă acesteia calitatea de solicitant şi procedura de atribuire directă a fondului cinegetic, contractul de gestionare încheindu-se cu solicitantul, respectiv cu Asociaţia de vânătoare, în calitate de gestionar.
Astfel fiind, întrucât solicitant şi semnatar al contractului de gestionare a fondului cinegetic nu poate fi decât Asociaţia de vânătoare „F.A.” cu respectarea tuturor condiţiilor legale prevăzute de Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic cât şi a prevederilor Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin ordinul nr. 1221/2010, rezultă că interes personal pentru anularea hotărârii de atribuire directă şi obligarea intimatului-pârât Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - în calitate de administrator - nu poate avea decât asociaţia de vânătoare propusă de recurenta-reclamantă iar nu asociaţia de proprietari care a propus-o şi care are calitatea de recurent-reclamant, în prezenta cauză. Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut prin sentinţa atacată, faptul că Asociaţia de vânătoare „F.A.” nu şi-a manifestat interesul de a participa în cauză şi nici nu a făcut dovada că ar fi împuternicit pe reclamantă să o reprezinte în cauză şi să formuleze acţiunea în numele său.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A.” cât şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante de către Asociaţia de Vânătoare „F.A.”, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia de Proprietari de Terenuri „C.A." împotriva sentinţei nr. C2./CA - P.I. din data de 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi cererea de intervenţie formulată de Asociaţia de Vânătoare F.A., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5608/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5672/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
